Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUMINAT
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 1300 pentru LUMINAT.
Mihai Eminescu - Miradoniz Miradoniz de Mihai Eminescu Miradoniz avea palat de stânci. Drept streșină era un codru vechi Și colonadele erau de munți în șir, Ce negri de bazalt se înșirau, Pe când deasupra, streșina antică, Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt. O vale-adâncă ce-ngropa în codri, Vechi ca pământul jumeta din munte, Mâncând cu trunchii rupți scările negre De stânci, care duceau sus în palat  O vale-adâncă și întinsă, lungă, Tăiată de un fluviu adânc bătrân, Ce pe-a lui spate văluroase pare A duce insulele ce le are-n el  O vale cât o țară e grădina Castelului Miradoniz. Iar în castel de treci prin colonade Dai de înalte hale cu plafondul Lor negru strălucit și cu păduri De flori. Păduri cărora florile Ca arborii-s de mari. Roze ca sorii, Și crini, ca urnele antice de argint, Se leagănă pe lugerii cei nalți, Iar aerul văratic, dulce, moale. Ca stelele sunt musculițele prin frunze Și împlu aerul cel cald cu o lumină Verzuie, clară, aromată. Fluturi  Cu părul de-aur și cu aripioare De curcubău  în haine de argint Din floare-n floare fâlfâiesc ...
... cânt, să cuget, dar nu mă-ndemn... nu pot... Și-atât mă simt de singur, că mă-nfior, de teamă, Și ochii mei, din umbră, lumina ta o cheamă... Atunci, m-abat pe drumuri de sufletul tău pline, Și sufletul meu prinde din nou să se-nsenine, De cum te-arăți ...
... suvenire, Ce-n suflet tipărite, ca el au nemurire! Zadarnic timpul trece c-un zbor neobosit, În sânul omenirii vărsând a iernii gheață; Lumina lor iubită lucește lin în viață Precum un soare dulce în veci neasfințit! Așa nu te vei stinge din minte-mi niciodată, O! suvenir puternic ...
Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi
... arată minunea cea mai rară, Albind ca faptul zilei în zi de primăvară! Toți ochii de luceferi, de păsări și de flori, Loviți ca de lumina rozatică din zori, S-aprind de-o scânteiere ce-n inimă pătrunde... Dar juna-mpărăteasă în apă se ascunde. Ferice, dezmierdată de unda răcoroasă, Ea ...
... Păzitorul se oprește pentru puțin timp, ca să-și aprindă luleaua. El se așează la pământ după spinarea trecătorului și arde vreo câteva chibrituri (sârnice). Lumina celui dintâi chibrit, scăpărând, luminează pentru o clipă o bucată de alee din stânga, un monument alb cu înger și o cruce întunecată; lumina celuilalt chibrit, izbucnit într-o flacără mare ș-apoi stins de vânt, alunecă, ca un fulger, pe deasupra părții din stânga, și din întuneric se ... și nesenină. Cu cât e mai aproape de luminică, cu atât mai multă frică simte și cu atât e mai puternic presimțământul unei trebi rele. ,,Lumina parcă-i în biserică, gândește el. De unde să fie ea acolo? Mântuiește și miluiește, Maica Domnului. Așa este!" Un moment păzitorul stă în fața ...
... Păzitorul se oprește pentru puțin timp, ca să-și aprindă luleaua. El se așează la pământ după spinarea trecătorului și arde vreo câteva chibrituri (sârnice). Lumina celui dintâi chibrit, scăpărând, luminează pentru o clipă o bucată de alee din stânga, un monument alb cu înger și o cruce întunecată; lumina celuilalt chibrit, izbucnit într-o flacără mare ș-apoi stins de vânt, alunecă, ca un fulger, pe deasupra părții din stânga, și din întuneric se ... și nesenină. Cu cât e mai aproape de luminică, cu atât mai multă frică simte și cu atât e mai puternic presimțământul unei trebi rele. ,,Lumina parcă-i în biserică, gândește el. De unde să fie ea acolo? Mântuiește și miluiește, Maica Domnului. Așa este!" Un moment păzitorul stă în fața ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... vadă numai că lucește!... Era voinic și făr’ de frică Dar... se simțea că-nnebunește. * Și când ieși din nou la soare Și dete de lumina plină, Curgea din ceruri o splendoare De scânteiere de lumină. Atât de tânără și nouă, Încât, pe valea ce se pierde, Părea că primăvara plouă ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o! Cine a iubit-o! de Emil Gârleanu Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii, dar nu putea; zarea se închidea sură. Căută să prindă cu auzul un vuiet, un strigăt, strigătul unui om din sat, lătratul unui câine, țipătul unei păsări înfrigurate. Nimic. Gândurile-l năpădeau. Era întâia iarnă pe care o petrecea singur. De la moartea nevestei lui se împlinise jumătate de an și singurătatea îl silea să simtă că-i lipsește cineva, că suferă o pierdere, ca aceea ce ar îndura când n-ar mai avea haina ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... ce mai ostenite, și tristețea acelei case fără noroc, și spuza de copii mici, și moartea neașteptată a celui ce era sprijinul și lumina atâtor vieți, toate parcă au trebuit să fie și să se întâmple așa cum s-au întâmplat, pentru ca să avem, în felul cum l ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paşte O făclie de Paște de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, stă pe gânduri la o masă subt umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuia să fi sosit de mult; e o întârziere de aproape un ceas. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așa cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una câte una fazele ei mai însemnate... Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câteodată și mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieși - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-și piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinațuri. Doi hamali coborâseră în beci un boloboc sub privigherea băiatului Zibal. O neînțelegere se ivi între dânșii la împărțeala câștigului. Unul din ei luă un crâmpei de lemn ce-l găsi la-ndemână și lovi în frunte pe tovarășul său, care căzu amețit și plin de sânge la pământ. Băiatul, văzând sălbătăcia, dete un țipăt de alarmă, dar mizerabilul se repezi să iasă din ogradă și, trecând pe ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... de fier. Înăuntru baba șuiera și se smulgea ca vântul închis, dar nu-i folosea nimica. Veni iar la ospăț; când prin bolțile ferestelor, la lumina lunii, văzură două dealuri lungi de apă. Ce era? Mama-pădurilor, neputând să iasă, trecea peste ape cu piuă cu tot și-i brăzda fața ... și buzduganul de-a umăr, merse mereu pe dâra trasă de piuă, până ce ajunse lâng-o casă frumoasă, albă, care sticlea la lumina lunii în mijlocul unei grădini de flori. Florile erau în straturi verzi și luminau albastre, roșie-închise și albe, iar printre ele roiau fluturi ușori ...