Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LIMBA DE PĂMÂNT ÎN MARE
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 289 pentru LIMBA DE PĂMÂNT ÎN MARE.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Milogul Milogul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Vântul de toamnă, rece și umed, țiuie în rămășițele frunzelor risipite în crăcile copacilor din lunca Vitanului. În albia sa încovoiată, Dâmbovița își mână liniștit apa tulbure, galbenă și pe-alocurea pătată cu șuvițe de sânge închegat, supte din talpa zalhanalei. Duhoare grasă năbușește aerul îngreuiat de-o bură rece și deasă. Stolurile de ciori se răsfiră, se amestecă, se gonesc, croncăie și se-abat păcură pe hârcile albe de bivoli și de boi, împrăștiate pe netezișul ruginiu din fața zalhanalei. De-a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și din barba ...
Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor
... papara și am hotărât să fiu discret. Iașii este locuit de toate aceste noroade, seminții, dobitoace și vietăți, și lucrul cel mai rar ce întâlnești în capitalia Moldaviei este un moldovan. Ș-apoi trebuie să știți că, pentru scriitorii români, aceste ulițe anonime au un mare folos. Ele te mântuie de o mulțime de uri moștenitoare ca discordia lui Atreu și a lui Tiest, ca a troadenilor și a elinilor, sau, dacă vrei ... care vrea să zică foarte mult". Dar tot acel pedant, critic, aspru și material, mi-a zice, iarăși, că nici o țară este în lume unde să se vorbească mai mult de cinste, patriotism și amor, că, prin urmare, cum îndrăznesc a zice că aceste virtuți lipsesc în preadulcea țara noastră? Tocmai pentru că se vorbește așa de mult de dânsele, tocmai de aceea lipsesc, și la zisele mele dau dovezi așa de lămurite ca de două ori două. Sunt mulți care au necontenit cinstea în gură și palmele pe obraz; și așa hotărăsc un problem necunoscut încă în alte țări, adică de
Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni
... ție pân-în seară, Ci unul cu barba ca fusul, Să ne deie curând răspunsul. Răspunsul nostru este-așa: Șase pahare de vin, Șase mahrame de in De care se găsesc aici, Cusute cu fluturi și cu arnici. Las' să fie și de mătasă, Numai să fie de-aici din casă, De la cinstita mireasă, Să nu fie de la vecine, Să pățim vreo rușine, Că atunci va fi cinstea noastră Și ocara dumneavoastră. Socri-mari, ascultați Și în urechi băgați: Când va da soarele -ndesară, Mare oaste vă-mpresoară, Dacă nu-ți avea bucate de ajuns, Să va căutați loc de ascuns, Să aveți buți cu vin, Car cu fân, Vaci lăptoase, Fete frumoase. Să mai aveți, socri-mari, Și lăutari; Să vie și tot satul ... casa, că vine împaratul Îndată cu oștirea lui toată: O sută cincizeci și cinci Din cei mai voinici Cu fețele alese. Noi nu suntem ciobani de la oi, Să descălecăm în gunoi, Nici morari beți, Să descălecăm prin scăieți, Ci suntem boieri mari, Ghenerali, De lângă mare, De unde soarele răsare. Nouă să ne aduceți scaune de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... repede, cu un vâjâit mânios înecat în glasul vântului, și izbește sloiuri mari de gheață și butuci groși de meterezele podului. Arar se vede pui de om trecând prin sat. Pârtia e acoperită. Abia se zăresc poteci ca de lățimea unei lopeți. Cea mai îngrijită leagă cârciuma de primărie. Lumini gălbui de văpaiță joacă prin geamurile câtorva case. Vremea rea a amorțit satul, îndeobște zgomotos. Numai în bătătura Hanului Roșu hămăie răgușit doi dulăi de câini. În cârciumă e arababură mare. Firitiseală nepomenită ține nea Nicola Grecul, cu fruntașii satului, de ziua sa. O dată pe an e Sf. Niculae. În ușa prăvăliei stă un țăran nalt, spătos, cu fața conabie ca sfecla; uneori scutură din cap, râde și îndrugă singur. - Așa e omul... un ciocan ... n străchini. Numai nevastă ca toate nevestele n-o să fie Sultana aia, zicea la fântână, la horă, la șezători fata Ciaușului. Ce are neica de nu i-a primit pețitul? Au nu e voinic? Or e bețiv, stricător de case, zurbagiu? Au n-are de pe ce bea apă? He, he, fata proastă și țâfnoasă dă norocului cu piciorul. Da' de, om sărac și cu nasul în sus... Știe Dumnezeu ce face! Și flăcăii, mai toți, o luaseră în nume ...
Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)
... albine. Tot țăranii făceau serÂviciu militar, ei plătiau dările. Românii erau opriți de-a aveĂ arme, de-a umblĂ călare, de-a purtĂ haine de postav și cămăși de pânză. În veacul al 17-lea, principele ArÂdealului, Apafy, a oprit pe Români să mai cumpere pământ, întocmai ca guvernul unguresc din anii 1917 și 1918, în timpul răsÂboiului celui mare. În orașe, înlăuntrul ziduÂrilor de împrejmuire, Românilor nu le erĂ iertat să se așeze. În Sibiu obișnuiau cei din Sfatul (consiliul) săsesc al orașului să poruncească din când în când să se dea foc caselor Românilor așezați în afară de ziduri, dacă li se părea că prea se înmulțesc. Carte rar de puteĂ învățĂ Românul și și atunci numai dacă aveĂ să se facă preot. Într'o ședință a Camerei ardelene, puțin înainte de 1848, un nobil ungur a propus, ca Românilor să li se înlesnească cât mai mult beutura rachiului (vinarsului), care cu siguranță îi va ... ce chinuri au scăpat Românii din Ardeal prin răsboiul de desrobire din 1916 – 1919! Mult au avut să sufere și Românii din Bucovina , răpită de
... Leman care slujește de oglindă Muntelui Alb, ca unei bătrâne cochete, mare și poetic prin el însuși, și mai mare de când, în entuziasmu-i de poet, Voltaire zicea: "Lacul meu e întâiul!" Cine n-a trecut printre însemnările-i de călătorie efectul soarelui în cascada de la Giessbach, cine n-a admirat și n-a descris un asfințit de soare pe Rhighi, cine n-a simțit nimicnicia omului în fața uriașilor Alpi cu piscuri de nea, cu brâul de verdeață întunecoasă, ca un simbol de nelămurit? Mai mult, noi, oameni fericiți, abia răsăriți la fața pământului, ne-am dus să ne plimbăm trândăvia ori nefericirile până și prin pădurile feciorelnice ... Parcă vezi în icoanele ce te înconjoară stingerea tinereții, melancolia unei luciri slabe pe un lac liniștit. Stăruiește în natura aceasta singuratică o simțire adâncă de descurajare, o veșnică vorbire cu sine însăși a unei păreri de rău, a unei dureri, apoi o privire sfioasă, în ceața zării, către viitor! Simțești parcă în bocetul înăbușit și fără contenire zvâcniri de ...
... cruntă, stând la pândă în pădure, Nempacat nimic, chir lupul, ce e-al oilor fior, După instinctul ce natura dădu cestor creature, Negăsind o rezistență de pe câmp, au chiar din stână, Zugruma și înghițea oaia cu ciolane și cu lână. Cunoscută-i astă soartă ce domnează pre pământ, La ea oamenii și toate animale-s osândite, Acel mic să face prada celor ce puternici sânt, Precum cel mai mănunt pește de cel mare să înghite Ș-operația asta-n lume tot asemenea s-a face, Dacă cel ce au urzit-o în alt feli n-o va preface. Dar precum în toate zile nime nu s-a îndoi Că abuzuri învechite și deprinderile răle, De ar fi nepedepsite, într-atâta ar spori, Încât nu numai de lână, ce ni-ar dispoia de piele; Când asemenea sisteme pe la oameni aplicate, Între ii ar stârpi o parte pe celaltă giumătate. Așa deci, precum cerusă interesul general A ... cerbicea o plecase, Căci ca ist-alt nu fusăse între toate turme în lume, Pentru care Mintios-Kornul i s-au dat gloriosul nume. El în
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII
... în desfrânare, Atunci mâhnitul tată de el se rușinează, Și în zadar arată că nu e vinovat. Ai adunat avere și nu te-ai îngrijit, În inimă să-i sameni năravurile bune; Bogat îți va fi fiul, dar va trăi în lume Urât și fără slavă, de toți disprețuit, Și cine știe dacă, prin relele purtări, Nu-i va sfârși viața într-o spânzurătoare. Isprava bunei creșteri în asta se cuprinde, Ca patima din inimi de timpuriu stârpind, În calea faptei bune pre tânăr să îndrepți; Căci numai prin aceasta el poate să ajungă A fi de folos țării și lăudat de oameni. Iar pentru a produce un rod așa dorit, Științele și arte sunt numai ajutor; În judecăți să aibă pătrundere-nțeleaptă, Și ale-mpărăției venituri, cheltuiele, C-o singură ochire să poată lămuri. Pe valurile mării s-aleagă sigur drum. Pe ... Melit de bube rele plin. Slugi, mancă, guvernantă m-aș îngriji s-aleg Tot oameni de ispravă și cu purtări cinstite. Dar creșterea n-atârnă de la aceia numai, La care ...
Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc
... a lui Satan putere, Silnica tiranie, iadul cel pământesc, În spaimă, temătoare, șovăia rușinată Să geamă sub ruina-i, mugind să se strivească; Dar beat în deznădejde, moleșit în turbare, Iadul își zămislește o fiică mai spurcată: Blândă l-a ei vedere, furie într-ascuns, În chipul ei cu viața, în inimă cu moartea, Dulce venin în limba-i, mii de fețe-mprejuru-i, Cochetă-ngrozitoare născută-n desfrânare, Fată de tot fatală, vrednică d-al ei tată, Ministru-ndemânatic bătrân la încercare, De mii de ori mai ager decât vicleanul șarpe Vrăjmaș al omenirii ș-al vechii fericiri. Care e al ei nume? și cine nu îl știe? -- Diplomația! ce ... 22 mai 1835 s-a înălțat pavilionul grecesc în curtea consulatului Greciei în capitala Bucureștilor. Această zi a fost o zi de mare sărbătoare la toți grecii ce s-au aflat în capitală, precum și la toți pământenii au pricinuit o mare mulțumire și cinstire către această nație, ce, după atâtea veacuri de robie, a știut cu atâta vrednicie să-și dobândească a sa neatârnare. Ceremonia a trebuit sa fie măreață din ... ...
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... și imașuri erau acoperite cu pâne de tot soiul, cu turme de vite și herghelii de cai din care își umplea grajdul; pivnițele-i gemeau de poloboace cu vinuri vechi de Odobești și Cotnari și în ogradă furnica un sălaș întreg de țigani din care își alegea slugile. Mai avea apoi sub stăpânirea lui un taraf de lăutari care îi cântau de inimă albastră în zilele când avea musafiri la masă, ceea ce i se întâmpla foarte des, pentru că în casa lui, casă mare, încăpătoare, se trăia ca în sânul lui Avram, în mijlocul unui belșug unde totul era de-a gata, totul venea la timp și unde nu întâlneai decât voie bună și inimi deschise. Căci conul Manole Buhuș era în toată puterea cuvântului un om cumsecade, om al lui Dumnezeu, darnic, glumeț, bun la inimă, și pe al cărui cuvânt puteai zidi o cetate; însă ... să mă fac de râs în haine așa caraghioase, nu voi primi niciodată să mă desfac de ciubuc și de cafeaua mea turcească cu caimac. În ...
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului
... vrut s-o hărăzesc; Resunetu, frunza, valea, Apele mi-o îmmulțesc! Mii de pedici, mii de curse Piste firea toat-a-ntins, Lăcrămi în zădar sunt curse: Unde-oi merge eu sunt prins. ........................................ Se întinde o câmpie De subt poale de Carpați, Câmp deschis de vitejie La românii lăudați; Surpături sunt de o parte, D-un oraș ce a domnit; O gârliță-ncoaci desparte Un crâng foarte-nveselit. Acolo am eu cășcioară Pe un vârf ... zice - îndestulă Nici o slavă nu-mi era, Al meu braț viteaz, de hulă, Pretutindeni m-apăra. Iar acuma făr-a prinde Eu de veste nicidecum, Fără arcu a-mi întinde, Fugar m-am trezit pe drum. Mare foarte a fost jocu Și de tot ne-așteptat; Într-ascuns viclean norocu A mea stingere-a lucrat. A puterei săvârșire, Frumusețele deplin, Daruri mari ... neajuns. Dar mi-e inima deschisă Ș-în lăuntru ei văzut, Spune cu o mută zisă Că ce simț mi-e prea plăcut! Ajung ca în aromire, ...