Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LIMBA
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 620 pentru LIMBA.
Ion Luca Caragiale - Un dicționar român
... meserii, industrie, comerț etc. Astfel, acest dicționar universal oferă o imagine redusă, dar precisă a culturei noastre actuale, întrucât ea se oglindește în limbă. Un alt mijloc de care s-a servit autorul spre a da viață definițiunilor sale a fost preocuparea de ...
Ion Luca Caragiale - Un monstru de activitate
Ion Luca Caragiale - Un monstru de activitate Un monstru de activitate de Ion Luca Caragiale Minunatul domn FrĂ©dĂ©ric DamĂ©! Ce monstru de activitate! D-sa ne aduce aminte de secătura din comedie, care spune că era așa de muncitor când învăța la Paris, încât studia câte douăzeci și patru de ceasuri pe zi regulat, ba erau câteodată zile în cari lucra și mai mult. Așa și d. DamĂ©. Cât au stat conservatorii la putere a fost: 1. Titular, numit contra legii, la două catedre. 2. Făcător al unui dicționar româno-francez. 3. Subdirector al învățământului primar. 4. Șef al biuroului de statistică al Ministerului Instrucției. 5. Bibliotecar al aceluiași minister. 6. Făcător și organizator al bibliotecilor rurale. 7. Organizator și supraveghetor al muzeului pedagogic. 8. Însărcinat cu diverse publicațiuni ale aceluiași minister. 9. Director al buletinului aceluiași minister. Aceste însărcinări, însă, pe cari le îndeplinea cu scumpătate, deși foarte ieftin, îi mai lăsau d-lui DamĂ© destul timp liber. Urându-i-se, așa, neocupat, d-sa s-a gândit să mai ceară încă o ocupație d-lui ministru. — Domnule ministru, îmi mai rămâne încă timp liber; voi să-l sacrific și pe ...
Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu
Mihai Eminescu - Andrei Mureşanu Andrei Mureșanu () n. 16 noiembrie 1816 , Bistrița d. 12 octombrie 1863 , Brașov Poet și revoluționar român din Transilvania Biografie în limba română Citate în limba română Multimedia la Commons Poezie Un rămas bun de la Brașov (1840) Deșteaptă-te, române (1848) Simpatie la Viena (1839) O privire peste lume (1845) Omul frumos (1849) Către martirii români din 1848-1849 (1850) Mintea Eremitul din Carpați (1854) Cele două căpățâni goale (1843) Glasul unui român Legături externe Google Books: Autorii români moderni, editată de Lazăr Șăineanu, Tipografia Curții Regale, F. Göbl Fii , București, 1892 Cercul poeților dispăruți: Andrei Mureșanu -
Mihai Eminescu - Tăceți! Cearta amuțească...
Mihai Eminescu - Tăceţi! Cearta amuţească... Tăceți! Cearta amuțească... de Mihai Eminescu Tăceți! Cearta amuțească  E-o oră grea și mare, Aripele ei negre în ceruri se întind, Astfel lumea-amuțește la-ntunecări solare, Astfel marea-amuțește, vulcane când s-aprind; Când prin a vieții visuri  oștiri de nori  apare A morții umbră slabă cu coasa de argint Tăceți! Cum tace-n spaimă a Nordului popor Când evul asfințește și dumnezeii mor. Aduceți-vă aminte de-acele nalte poze De frunțile-n lumină a vechilor profeți; Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț Și-n fruntea unui popol  pierdut în chin  e Mose, Și sufletul lui mare, adânc și îndrăzneț, Prevede că în sânul pierdutului popor E viitorul lumei ș-al ei mântuitor. El n-a văzut pământul promisiei divine, Viața lui se stinse în munții slabi și suri, Corpul i-l poartă-ntregul pustiu fără de fine, O ginte-ntreagă poartă a lui învățături. Ca-nmormântată-n secoli, cenușa lui rămâne, Dar spiritu-i sfăramă înalții, vechii muri De Iericho ...
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare arhitect
Mihail Kogălniceanu - Ştefan cel Mare arhitect Ștefan cel Mare arhitect de Mihail Kogălniceanu Ștefan cel Mare, eroul Moldaviei, când vroia să răsplătească pe vitejii tovarăși ai strălucitelor sale biruințe, dăruindu-le moșii, el nu-și bătea capul să le măsoare cu odgonul numărul fălcilor și al stânjinilor, ci, nou inginer, se suia pe un deal și de acolo le hărăzea cât vedea cu ochii, însemnându-le de hotar zările și râurile. Precum era curios inginer, el nu era mai puțin curios și arhitect. La anul 1466, el hotărâse să ridice mănăstirea Putna, în aducere aminte a două campanii slăvite ce făcuse în Ardeal și în Bugeag, pe care-l smulsese din mâinile turcilor; această mănăstire fu asemene menită să slujească de lăcaș rămășițelor muritoare ale eroului. Când, dar, veni vremea ca să se aleagă locul unde era să se înalțe această frumoasă zidire, Ștefan cel Mare se sui pe vârful unui munte ce este lângă mănăstire, împreună cu doi copii din casă și cu vătavul lor, poruncindu-le să tragă fieștecare din arc. Săgeata celui întâi slujitor ajunse într-un delușel ce se cheamă până astăzi Sion și este lângă mănăstire. Acolo, după porunca domnului, se făcu ...
Neacșu Lupu - Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung
Neacşu Lupu - Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung de Neacșu Lupu Informații despre această ediție Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung este cel mai vechi document păstrat, scris în limba română. Ea a fost descoperită de Nicolae Iorga în arhivele din Brașov. Scrisoarea pare să fi fost redactată în data de 29 - 30 iunie 1521 la Dlăgopole (numele slav al orașului Câmpulung-Muscel). Pentru mai multe detalii vezi și articolul de pe Wikipedia, Scrisoarea lui Neacșu . Wikipedia are un articol despre: Scrisoarea lui Neacșu Scrisoarea lui Neacșu este cel mai vechi document descoperit, scris în limba română Transcripție după normele ortografice actuale Mudromu I plemenitomu I Ä�istitomu I bogom darovannomu jupan Haniș Begner ot Brașov mnogo zdraviie ot Neacșul ot Dlăgopole. [1] I pak [2] dau știre domniie tale za [3] lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eșit den Sofiia, și aimintrea nu e, și se-au dus în sus pre Dunăre. I pak să știi domniia ta că au venit un om de la Nicopoe de miie me-au spus că au văzut cu ochii loi că au trecut ceale corabii ce știi și domniia-ta pre Dunăre în ...
Nicolae Filimon - M. A. Canini
Nicolae Filimon - M. A. Canini [M. A. Canini] de Nicolae Filimon D-l Canini, profesor emerit de limba italiană și filoromân, vrînd a da un serviciu folositor publicului nostru amator al operilor italiane, a socotit că numai o analiză a subiectului fiecărei opere nu este destul a-l face să guste toată frumusețea poetică și sublimitatea dramatică a libretelor. De aceea, spre intelegința adevăraților amatori ai teatrului italian și în dorința sa de a putea să le fie util, a luat asupră-i de a traduce, într-un stil corect, prin ajutorul d-lui Valentineanu, și a imprimat cu cheltuiala sa, libretele tutulor operilor italiane cîte s-au jucat și se vor mai juca de aici înainte pe scena teatrului nostru. Nu putem mulțumi îndestul d-lui Canini pentru acest frumos concurs al său la înavuțirea bunelor traducțiuni în limba noastră, și am dori ca publicul nostru bibliofil și amator de opere teatrale să știe a profita de această ocaziune ca să împlinească un îndoit scop: folosul cetitorilor și îndemnizarea cheltuielilor, daca nu și recompensa ...
Paul Zarifopol - G. Ibrăileanu: Studii literare
Paul Zarifopol - G. Ibrăileanu: Studii literare G. Ibrăileanu: Studii literare de Paul Zarifopol (Creație și analiză Caragiale I. Al. Brătescu-Voinești Th. Hardy M Sadoveanu Otilia Cazimir Panait Istrati K. MichaĂ«lis Voica Eminescu). București, Editura Cartea Românească, 1930. Cu răbdare profesorală, cu fină pătrundere și inteligentă cumpătare, definește și explică dl Ibrăileanu, în 32 de paragrafe substanțiale, caracterul și procedările literare a 22 de scriitori... În fața vieții literare, dl I. a avut totdeauna o cumințenie de biolog. De aceea tot ce scrie el odihnește de impresionismul iritat care ne domină cu exces, și cărui nimeni, cred, nu i-a rezistat atât de bine că dânsul... Procedarea dlui I. este rezultatul ultim la care tinde orice nevoie și orice încercare de clarificare în materie literară. Cuprinsul rândurilor de mai sus, scrise de mine (în Adevărul literar din 1926) la apariția studiului Creație și analiză în această revistă, mi se accentuează mie însumi și mai mult acum, când am recitit bucata împreună cu celelalte strânse în volumul pe care-l anunțăm. Înconjurate de atâtea exemple, ideile discutate în Creație și analiză se valorifică intens. Este în spiritul domnului I. o minunată combinare de ...
Vasile Alecsandri - Cântece din Basarabia
Vasile Alecsandri - Cântece din Basarabia Cântece din Basarabia [1] de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 Note I Frunză verde de ovăs Floricică de pe șes! Te-am îndrăgit de pe mers, Că ți-e mersul legănat, La inimă m-a secat! Floricică, floare-albastră Răsărită-n calea noastră, Năltișoară, subțirea, Tocmai pe potriva mea, Cărăușii te-or călca. Te-or călca și te-or strica, La inimă m-or seca. Floricică, floricea, Vină pe inima mea, Lângă mine să-nflorești, De pas rău să te ferești, Sufletul să-mi răcorești! II Frunză verde baraboi, Ne-a făcut maica pe doi, Unul mercuri, unul joi Ș-a umplut lumea cu noi. Ș-am avut o surioară Ce-a umplut lumea de pară! Maica s-a luat prin țară Să ne strângă grămăjoară. Să ne deie-n Bălți la școală [2] (Mai bine-am muri de boală!), Moscălește să-nvățăm Și la oaste să intrăm! Moscălește-oi învăța Când eu ...
Vasile Alecsandri - Doncilă Sub cel păr mare din sat Zace Donciul pe un pat; Nouă ani și jumătate De când zace el pe spate! Pentru dânsul nu e vară, Nu e dulce primăvară, Ci numai viață amară! Pe de-o parte carnea-i cade, Pe de alta vermii-l roade, El se roagă tot mereu Să-l sloboadă Dumnezeu. Toată lumea l-a lăsat, Lumea toată l-a uitat, Numai soră-sa Ancuța, Anicuța româncuța, Luceafărul satului, Salba împăratului, Nici pe Donciu l-a lăsat, Nici pe Donciu l-a uitat, Nouă ani ea l-a cătat, Nouă ani și jumătate L-a cătat tot ca pe-un frate. Zi și noapte l-a vegheat, Perne albe i-a mutat Când la cap, când la picioare, Când la umbră, când la soare! Într-o zi el o vedea Că de plâns se ascundea Și cu jale-așa-i zicea: ,,Ce-i, Ancuțo, draga mea? Ochișorii tăi frumoși Sunt ca doi luceferi roși: Poate că ți-a venit greu De când tu mă cați mereu?" ,,Ba, ferească Dumnezeu! Nu-i asta, drăguțul ...
Vasile Alecsandri - Muntele de foc
Vasile Alecsandri - Muntele de foc Muntele de foc [1] de Vasile Alecsandri Legendă din Munții Apenini Pe cei munți pustii, sălbatici, Din Lombardo-Veneție, Unde noaptea în orgie S-adun demonii lunatici, Hoți de moarte doisprezece Stau în rond sub vântul rece Care șuieră și trece! Focul cerului s-aprinde, Urmărit de groaznic tunet, Și al munților răsunet Printre văi adânci se-ntinde. Hoții râd cu voie bună. Șeful lor, purtând cunună, Cântă astfel în furtună: Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează Și mă-mbată, mă turbează, Ca sângele roș pe taur. Toarnă, drege tot aice, Și când eu destul voi zice, Pe-al meu cap trăsnetul pice! Beți, voinici, până la moarte! În ceas vesel de plăcere Să uităm orice durere, Orice chin a relei soarte. Beți, copii, toți după mine Și-nchinați cupele pline L-a fulgerelor lumine! Vântul bate, cerul tună, Munții urlă, Satan râde, Iadul vesel se deschide Și cu noi cântă-mpreună. Pe când lumea se-ngrozește, Omul brav benchetuiește Ș-al lui suflet se-ntărește! Tremure-se tot în lume Cât va fierbe sânge-n mine! Facă-și cruce și se-nchine Cel ce-aude ...