Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LEGĂNAT
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 284 pentru LEGĂNAT.
Gheorghe Asachi - La patrie La patrie de Gheorghe Asachi Un viu dor mă-naripează și mă-ndeamnă din giunie Ca să cerc pe alăută românească armonie. Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein, Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. Armoni-a strâns pe oameni în plăcuta societate, Adunând pre ii din codruri în statornica cetate; De cântarea lui Orfeos munții Traciei s-umpleau, Și de sunetul cel dulce crude fiare se-mblânzeau. Însăși ruga de evlavie unei inimi credincioase Cătră Domnul se înalță pe aripi armonioase Ș-o simțire legănată prin al muzelor organ, Mângâietă, cursul trece pe al vieței ocean. Spre virtute versu-mbie, despre rele face ură, Fermăcându-ni adapă d-o înalt-învățătură. O, români, români ai Daciei, ce purtați un mândru semn De-origină, istoria acum fie-ni îndemn! În vechime maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lume, Ni-a lăsat legi și pământuri, vorba sa și-naltul nume. Oare darul ce de timpuri și de barbari s-a pastrat, Când senină soarta luce, fi-vă astăzi defăimat? Nu, prin muze ș-a virtutei dorul dulce ...
Gheorghe Asachi - Patima (Asachi)
Gheorghe Asachi - Patima (Asachi) Patima de Gheorghe Asachi I La munceii din câmpie, la pădurea cea umbroasă, La cel râu care șerpează pintre înflorit ogor, L-adăpostul singuratic, lângă stânca-ntunecoasă, Întristat și plin de gânduri singur umblu cu Amor. Că în cuget și în sânu-mi port simțirea cea duioasă, Care n-a să stângă timpul, cel de toate stârpitor, Că rămâne suvenirul unei inimi credincioasă, Într-un eho ce-a să sune după ce eu voi să mor. Cele grații și frumsețe, ce-s a muzei mele teme, Le rezic la floricica ce se leagănă de vânt Și mă tânguiesc la frunza care-n freamătul ei geme. La ființele naturei, câte împregiuru-mi sânt, Spun a inimei dorință ce sperează și iar teme, Numai zânei cerc ascunde patima în care-mplânt. II Auzit-au Apeninul eho a durerei mele, Ce din sân Amor îmi stoarce în tăcut-a nopței clipă; Răsunat-au păn la istru patimile cele grele, Ce nu vindecă Igea, nici Fântâna Aganipă. Din a lor somn se treziră ațipite păserele, Mai duioase se făcură fiarile-n ascunsa ripă, Înalțară ...
Gheorghe Asachi - Privegherea ostașului moldovan
Gheorghe Asachi - Privegherea ostaşului moldovan Privegherea ostașului moldovan de Gheorghe Asachi stând în viglă pe râpa Dunărei, când din altă parte urma epidemia egipteană, la 1837 Meditație Pe a muntelui verzi plaiuri a ei umbre noaptea-ntinde, De tăcerea cea adâncă orizonul se cuprinde; A pădurei tristul freamăt, râul care murmura, Prin acordul melancolic pe natură-adormita; Dar pe-o stâncă înălțată singuratic priveghează A Moldovei militarul pentru-a țărei sale pază. A lui arme lucitoare prin tuneric fulgerau, Și a coifului său coame de zefir se legănau; Pasul lui în tact și graiul: cine vine? mpregiur tună Și eho în depărtare la puternic ton răsună. Deș-aiure cruntul Aris mii soții a văduvit, Iar Belona cu făclie secerișuri a stârpit, A lor furie-nvărvărită, buciumul cel de aramă, Pe-a Moldaviei junime la resbel încă nu cheamă, Că pământul ce-n pericoli în vechime a stătut Se acopere acuma cu-a ostașilor săi scut. Chiar ca tânăr pui de vultur, ce-n esemple se îndeamnă A sumeței sale maice la ...
Grigore Alexandrescu - Candela
Grigore Alexandrescu - Candela Candela de Grigore Alexandrescu Tăcerea e adâncă și noaptea-ntunecoasă; Norii ascund vederea înaltelor tării, Ș-a stelelor de aur mulțime luminoasă Ce smălțuiau seninul cereștilor câmpii. Numai religioasa a candelei lumină Aprinsă de credință, și limpede și lină, Lua citit într-o singură silabă. Lucește înaintea icoanei ce slăvesc. Emblemă-a bunătații, mângâitoare rază, Ea parcă priimește și parcă-nfățișează, Rugăciunile noastre stăpânului obștesc! În minutele-acelea când sufletul gândește, Când omul se coboară în conștiința lui, Ca unei inimi care cu noi compătimește Frățeștei ei lumine durerea mea supui. Câte chinuri ascunse, câte lacrimi vărsate Au avut-o de martor, și i-am încredințat! Câte dorinți smerite și neînființate Am tăinuit de lume și ei am arătat! Dumnezeu ce de față pe cruce se arată, El care-a nedreptății e pildă de-ngrozit, Îmi spune că-nainte-i se va vedea odată Cel ce nedreptățește cu cel nedreptățit. Atunci creștinu-acela, cu fruntea în țărână, Dar cu otrava-n buze, și cu fierul în mână, Umilit ca să-nșale și blând ucigător, Tronul dumnezeirii cum va putea să-l vază, Când la un semn puternic se ...
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult mai târziu se prefăcu de Neagoe Basarab, în semn de recunoștință că și-a găsit acolo scăparea când se afla gonit de Radu cel Mare, pentru găzduirea ce dăduse sfântului Nifon. Dar prietenul unui sfânt, religiosul și blândul Neagoe, n-avea trebuință de acestă nenorocire ca să înnoiască biserica. Oricum va fi, el a fost unul din prinții cei mai buni; dar virtuțile lui au pierit cu dânsul și n-au adus nici un bine statornic la nația în care au strălucit. Atât este de adevărat că calitățile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, când toate lucrările se întemeiază pe voință, iar nu pe legi. "Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand  romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească Tismana, ...
Heinrich Heine - Din basme vechi...
Heinrich Heine - Din basme vechi... Din basme vechi... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Din basme vechi o albă mînă Te cheamă fluturînd în zări Și-auzi cîntînd o mîndră zînă De peste nouă mări și țări... Ea cîntă despre-o-mpărăție Fantastică din soare-apus: Flori mari, necunoscute ție, Acolo strălucesc nespus... Toți arborii acolo sună Și cîntă parca-ar fi un cor: Ca muzică de danț răsună Sonore glasuri de izvor, Și doine dragi, cum niciodată Tu n-ai mai auzit, socot, Te leagănă și te desfată, Pîn' ce te farmecă de tot. Ah, dac-ai ști-ncotro anume? Acolo cum ai vrea să pleci ! Să uiți durerile din lume, Și-acolo să rămîi pe veci !... Ah, mîndra asta-mpărăție Mi-apare în somn adeseori; Dar, ca o negură pustie, Se stinge totdeauna-n
Ion Heliade Rădulescu - Arpa lui David
Ion Heliade Rădulescu - Arpa lui David Arpa lui David de George Gordon Byron Traducere de Ion Heliade Rădulescu Spartu-s-au coardele arpei potente Marelui David, poetului-rege! Nu mai există a psalmilor arpă! Câți i-asculta inspiratele-acorduri De melodie, cu inima-nfrântă Vărsând vărsau lacrime calde, dolente, De repentire, de rugă, d-extaze. Acele lacrime varii și multe O consacrară Domnului sfântă. Lamente-se ale Sionului vergini, Căci iată, spartu-s-au ale ci coarde. Ea străbătea prin dulcele-i accente Inimi de piatră, ca gerul de ageri, Fiilor aspri ai fărdelegii, Da-n ei viața și le nălța suflet; Strâmbii cu inima, strâmbii în cuget Drept se-ndrepta la potenta ei voce. Arpa lui David era mult mai forte Și decât tronu-i. Poetul trecuse Sus, mai presus decât rege la nalte: Spiritul Domnului sta peste dânsul. Ea celebra a Domnului mărire, Spunea ale lui Israel mari fapte, Ea răspândea peste văi bucuria: Tresăreau munții, se plecau cedrii. Aspirat-au și s-au suit la ceruri P-aripe d-angeli ale ei acorduri, Si ca tămâia rămaseră-acolo. D-atunci nu se mai aude-a ei voce, Ci numai amorul ...
Ion Heliade Rădulescu - Imnul nopții
Ion Heliade Rădulescu - Imnul nopţii Imnul nopții de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu Publicată în Curierul românesc , III, nr. 16, 19 martie 1831 O, nopți, deschideți acu-n tăcere Cereasca carte ce-nfățișați ! Stele șoptinde, a mea vedere P-a voastră cale o ațintați ! În aste ceasuri de slavă pline, Zefiri, a voastre aripi aline ! Pămînte, echole-ți aromează ! Mare, întinde al tău senin, Leagănă-n sînu-ți cel luciu, lin, Chipul ce unda-ți învolvorează ! Al său sfînt nume cine îl știe? Natura glasuri mii a propus, Ș-o stea pe alta, șoptind, îmbie: Legile noastre cine ne-a pus? Unda cu undă se sfătuiește: Cin'e acela ce ne smerește? Trăsnetul zice lucind în lume: Știi cum se cheamă, tu, cel preasfînt? Însă și stele, om și pămînt Nu știu să spuie al său chiar
Ion Luca Caragiale - Bietul Ion
Ion Luca Caragiale - Bietul Ion Bietul Ion de Ion Luca Caragiale A tot răbdat Ion, răbdat, Până când foc s-a supărat, — Că prea-și bătea joc toți de el, Ba că-i nerod, ba că mișel, Și câte alte, fel de fel! — A scos un par din gard, și — feri! De-or hi mojici, de-or hi boieri; Că a pornit ca un netot, Și dă-i la cap și strică tot! O zi întreagă a sbierat Și val-vârtej a alergat Pe toți în spaime i-a băgat... Când tocmai seara-ntr-un târziu, Hop! Iată dete de zapciu, Și aoleu! Și vai! Și chiu! Că ți l-a-ntins zapciul jos, L-a legănat foarte frumos Și-l adormi întors pe dos... S-a scărpinat a doua zi Bietul Ion când se trezi Se duse drept acasă — și, De necazul satului, Rupse furca patului. (Convorbiri critice, an I, nr. 14-17, din Iulie-Sept.
Ion Luca Caragiale - Karkaleki
... Dar Karkaleki, fără să-și piardă mintea, se ridică în picioare pe un scaun și, jucând ochii galeși, de la vodă la policandru care se legăna, strigă tare: — Stați! Toți să murim, numai măria-sa să scape! În următorul număr al Buletinului ofițial, Karkaleki, dând seamă despre cutremur, a ...
Johann Wolfgang von Goethe - Graiul ielelor
Johann Wolfgang von Goethe - Graiul ielelor Craiul ielelor de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Ștefan Octavian Iosif Cin' zboară prin viscol așa de târziu În noapte? E tatăl cu scumpul lui fiu. El ține copilul lipit de-al său piept, Veghează asupră-i cu ochiul deștept. — Copile, tu tremuri; ți-e frică; ce ai? — Nu vezi, tată dragă, pe-al ielelor crai, Cu lunga lui coadă, coroană purtând? — Copile, e ceață purtată de vânt. "O, dragă copile, o, vin ca să-ți fac La jocuri frumoase, să-ți fie pe plac. Flori mândre, pestrițe, din plai strânge-vei, Și maica te-mbracă în aur de vrei!" — Ah, tată, ei, tată, auzi ce mi-a zis, Ce craiul în umbră șoptind mi-a promis? — Taci molcom, copile, și fii liniștit E vântul ce-n veștedul crâng a vuit. "O, vrei tu, copile, cu mine să vii? Surorile mele cu drag te-or păzi. Din apă ies ele când este senin Și-n cânturi și-n jocuri te leagănă lin!" — Dar, tată, ah, tată, nu vezi la un loc, Prin negură, ielele prinse în joc? — Văd, dragă ...