Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru JUNĂ
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 269 pentru JUNĂ.
Dimitrie Bolintineanu - Maria Putoianca
Dimitrie Bolintineanu - Maria Putoianca Maria Putoianca de Dimitrie Bolintineanu Maria cade roabă. E dusă la Divan. Acolo se prezintă superbului sultan. E jună și frumoasă sub ostășești veștminte! Frumoasele-amazoane, ea mândru ne aminte. E-naltă și subțire, ca bradul copilaș; Pe albu-i sân, păr negru se varsă drăgălaș. Cum plană întristarea pe cugete senine! Iar gura-i e o roză cu sânge și cu vine. — ,,De ce-ai luat veștminte și arme de bărbăt Ca să te lupți cu turcii? sultanul a-ntrebat. Urmat-ai tu în luptă vreun ostaș ce-ți place?" Și a Mariei față mai rumenă se face. — ,,Nu am urmat pe nimeni, și, dacă arme port, Voi să-mi răzbun prin sânge părintele meu mort." — ,,Mulți turci ucis-ai oare? Eu pot a-ți da iertare De n-ai ucis nici unul!" La astă întrebare, Maria îi răspunde: — Îti jur pe Dumnezeu, Ucis-am numai nouă, și mult îmi pare rău! Îmi trebuia o mie ca să răzbun un tată A cărui scurtă viață fu de virtuți bogată." Sultanul cu mirare pe fată auzi — ,,Fii liberă, trăiește! Ești demnă ...
Dimitrie Bolintineanu - O cugetare
Dimitrie Bolintineanu - O cugetare O cugetare de Dimitrie Bolintineanu Vedeți acele măgure Înalte, furtunoase? Acolo cugetările Sunt libere, frumoase. De-acolo căutările Cuprind vechea Dacie, Colonia romanilor Ce piere sub robie. Acolo-n vârful stâncilor O cugetare dulce Ca fața junei vergine În umbră îmi străluce: — ,,Aceste țări eroice Pot să se dezrobească Și numele românilor De fală să lucească!" Dar coborând din măgură Să merg în valea mare, Fecioara dulce, candidă, Stă, râde și dispare. Revin' bălaie vergină Cu coame plăvioare, Și-arată calea-n negură Acestor dragi
Dimitrie Bolintineanu - Preda Buzescu
Dimitrie Bolintineanu - Preda Buzescu Preda Buzescu de Dimitrie Bolintineanu De trei zile lupta n-a mai încetat Și tătarul pare c-a înaintat. Dar Buzescu Preda vede cu durere Floarea României ce pe vale piere. Trece înainte pe un cal în joc Ce varsă din ochii-i flacăre de foc. Strigă cu tărie cetelor zdrobite Ce la glasu-i mândru se întorc uimite. Iată că nepotul hanului tătar Trece pe-un sălbatec, ager armăsar. Unde se arată pe întinsa vale Prin oștirea noastră își deschide cale. Iar Buzescu Preda cum îl întâlni, Îi ieși-nainte și-astfel îi vorbi — ,,Dacă nu ți-e frică și-ai credință-n tine, O, tătare! vino să te bați cu mine!" Ei descălecară atunci amândoi Și se iau la luptă ca doi juni eroi. Ochii tuturora cată cu mirare La Buzescu Preda și tătarul mare. Ei se bat la raza stelei cei de foc, Flacările-i albe pe-a lor zale joc. Vântul răcorește fruntea lor udată Și mânia dulce sufletul le-mbată. Ei se bat în spade — spadele se frâng; Și se iau la brațe — se smucesc, se strâng. Când tătarul scoate o ...
Dimitrie Bolintineanu - Rovina
Dimitrie Bolintineanu - Rovina Rovina de Dimitrie Bolintineanu Cu degetele d-aur, fragedele zori Iar deschid spre lacrimi ochii muritori. Dar sub cort cu cerge, tot cu fir mândrite, Mircea stă cu capii armiei dorite. Părul lui străluce ca fuiorul alb, Scapă valuri late de sub coiful dalb. Fața lui lumină de trăsuri frumoase, Sub trăite zile grele, furtunoase, El ridică fruntea făr-a suferi. Vocea lui răsună fără-a osteni. Domnul le vorbește. Soarele s-arată. Dulcele repaos pe străini îmbată. Ei sunt mulți la număr, dar înfemeiați. Au venit la luptă de răpiri chemați Și dorința pradei e căzută foarte, Rar înalță omul pân'să-o cate-n moarte. — ,,Pentru țara noastră însă noi murim! În amoru-i tânăr inima mărim! Cât n-or fi românii un popor de sclavi, Demni de tot disprețul popolilor bravi, Cât roși-vor încă jugul crud să poarte, Cât a lor mărire or căta prin moarte, N-o călca străinul într-acest pământ Fără să găsească chiar al său mormânt. Cel ce nu se luptă pentru-al țării bine Nu merită viața decât spre rușine! Dar va fi, din contra, martor Dumnezeu! Inima îmi spune ...
Dimitrie Bolintineanu - Un tânăr român murind în străinătate
Dimitrie Bolintineanu - Un tânăr român murind în străinătate Un tânăr român murind în străinătate de Dimitrie Bolintineanu Cum pasărea ce pleacă în locuri depărtate Se-ntoarce iar în țara de unde a plecat, D-o suvenire dulce, vai! inima mea bate Și zboară spre pământul în care s-a format. Căci am văzut adesea pe muma doritoare Copilului său dulce, o lacrimă ștergând. Eu nu aveam o mumă să-mi șteargă-a mea plânsoare, Eu nu aveam pe nimeni, și am trecut plângând. Dar hora grațioasă a zilelor junele Acum se întrerupe, eu trebuie să mor! Frumoasă rondurelă, pe aripile tele În țara mea iubită, de ce nu pot să zbor! O! moarte, mai așteaptă, căci eu sunt tânăr încă. Pe douăzeci de roze îmi număr anii mei! O! moarte, crudă moarte, abia-am ajuns sub stâncă, Și tu, din vârfu-i numai, ai dreptul să mă cei! Când toamna vieții vine, o frunte se-ntristează, Amorul rupe arcul și zboară râzător. Ghirlanda aurită de vise încetează Și imima ce-ngheață nu simte nici un dor. Așa acel ce trece pe-o vale-ncântătoare Și-adună toată floarea ce el ...
Dimitrie Bolintineanu - Visul lui Ștefan cel Mare
Dimitrie Bolintineanu - Visul lui Ştefan cel Mare Visul lui Ștefan cel Mare de Dimitrie Bolintineanu Seara răspândește umbrele-i ușoare. Și melancolia trece gânditoare. Dar Ștefan cel Mare, rătăcit prin văi, Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi. Inima-i zdrobită ca a lui oștire; Țara-i întristată ca a lui gândire! Pe un colț de piatră șade el în dor; Vântul suflă păru-i lung, fluturător. Pentru-ntâia oară inima lui plânge! Ochii lui revarsă picături de sânge. Acolo dă capul somnului mijind Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint. Iată că-i apare o fecioară jună, Ale cărei plete strălucesc la lună, Negre și bogate sub cununi de flori; Ochii ei asupră-i cad pătrunzători; Cad ca două raze, dulci și călduroase, Mâna ei atinge coamele-i undoase. - "Ce? Eroul mare, umbra a grăit, Însuși el suspină și s-a îndoit? Înțeleg fricosul ce ascuns lovește, Robul ce sărută jugul ce-l strivește; Dar un suflet mare, suflet de bărbat, Nu-nțeleg, o, Ștefan, cum s-a întristat! Mergi pe a ta cale, nu sta niciodată! Urmă datoria care ți-e lăsată! ...
Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna
Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna Zina-Doamna de Dimitrie Bolintineanu Zina-doamna se coboară Pe-ale serii dese scări, Scuturând din aripioară Ale lunii sărutări. Printre valuri fugătoare De lumină ce treceau Și sub albele-i picioare Crini de aur se spărgeau. Pe cosițele-i râzânde Mii de raze s-aninau Și în aurele blânde Grațios se legănau. Mii de păsări poleite Cântă-n arbori înfloriți, Unii-n roade aurite, Alții încă-abia-nverziți. Iar pe unde ea se duce, Unde pașii-i rătăcesc, Păsările cânt mai dulce, Florile îmbobocesc. Alba, juna zinuliță Șade sub un plop de-argint Și ascultă în cosiță Vântul nopții murmuind. Dar mai colo-n depărtare Auziți un dulce cânt, Răsunând cu desfătare Printre pomi și printre vânt? — ,,Stele dulci și drăgulițe! Unde este zina mea, Ce vă poartă în cosițe Și vă are tot cu ea? Spuneți mie, viorele Care-n ochii-i străluciți! Spuneți, mărgăritărele Ce sub buze-i înfloriți! Cosicioara-i strălucește Ca-arcul ploaiei printre nor Și pe față-i pârguiește Floricica de bujor. Este mândră și ușoară Ca un flutur aeros Scuturând din aripioară Roua plaiului voios. Spuneți mie, florioare! Ați văzut un păstorel Ce-are-n plete flori ...
Friedrich Schiller - Copila din străini
Friedrich Schiller - Copila din străini Copila din străini de Friedrich Schiller Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 12 martie 1895 Într-un cătun, pe la Florii, Venea în orice primăvară, Cu cele dintîi ciocîrlii, O mîndră, tainică fecioară. Ea nu era născută-n plai, Nu se știa de unde este, Și urmele i le pierdeai La despărțire, făr' de veste. În sfînta ei apropiere Era atîta-nsuflețire, Dar o nobleță, o putere O-ndepărta de iscodire. Venea cu fructe și cu flori, Le aducea din depărtare, Din cîmpii cei mai roditori, De rouă plini și plini de soare, Cu drag le împărțea apoi, Unuia fructe — altuia flori: Bătrîni în cîrji și juni vioi Mergeau spre casă zîmbitori. Și toți erau bineveniți, Dar cînd să plece din cătun, Ea dete darul cel mai bun Unei perechi de-
George Coşbuc - La oglindă La oglindă de George Coșbuc Publicată în Convorbiri literare , 1890, nr. 1 (1 apr.) Azi am să-ncrestez în grindă Jos din cui acum, oglindă! Mama-i dusă-n sat! Cu dorul Azi e singur puișorul, Și-am închis ușa la tindă Cu zăvorul. Iată-mă! Tot eu cea veche! Ochii? hai, ce mai pereche! Și ce cap frumos răsare! Nu-i al meu? Al meu e oare? Dar al cui! Și la ureche Uite-o floare. Asta-s eu! Și sunt voinică! Cine-a zis că eu sunt mică? Uite, zău, acum iau seama Că-mi stă bine-n cap năframa Și ce fată frumușică Are mama! Mă gândeam eu că-s frumoasă! Dar cum nu! Și mama-mi coasă Șorț cu flori, minune mare Nu-s eu fată ca oricare: Mama poate fi făloasă Că mă are. Știi ce-a zis și ieri la vie? A zis: Ce-mi tot spun ei mie! Am și eu numai o fată, Și n-o dau să fie dată; Cui o dau voiesc să-mi fie Om odată. Mai știu eu! Și-așa se poate! Multe știu, dar nu știu ...
George Ranetti - Rapsodia Dâmboviței
... apa nu s-a-nfățișat mai prost, Ca în Dâmbovița!... Lungă tocmai ca o zi de post, Cenușie și murdară ca manșeta unui june Pe care talentu-l-nalță și mizeria-l răpune; Dâmbovița parcă este un depozit secular Unde s-a strâns toata braga Principatului Bulgar ...
Gheorghe Asachi - În ocazia morței Logofăt Alexandru Ghica
Gheorghe Asachi - În ocazia morţei Logofăt Alexandru Ghica În ocazia morței Logofăt Alexandru Ghica de Gheorghe Asachi Cătră junimea moldovană În o epocă mărită, pe când patria încinsă De junie și de glorie în putere a stătut, A strămoșilor nalt cuget ș-a lor armă neînvinsă, În un curs de ani o mie, mântuire-a fost și scut. În prefaceri totdauna soarta gintelor desprinsă, Când al armelor triumfuri chiar ca visul a trecut, În mărețe inimi Ceriul însuflă virtute-aprinsă, Prin a căreia putere Moldova nu a căzut. Cest barbat, pe care patria plânge în durere vie, Prin virtute și dreptate fu a ei apărători Ș-azi vă lasă-n moștenire o prea sântă avuție. Junilor, iacă-vă arma, scutul cel mântuitori, Clironom virtuței sale moldovanul tot să fie, Că-n virtute stă prezentul și al vostru