Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru HAINI
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 491 pentru HAINI.
Alexandru Vlahuță - Icoane șterse
Alexandru Vlahuţă - Icoane şterse Icoane șterse de Alexandru Vlahuță Privesc de la fereastră, gânditor, Cum soarele se lasă-n asfințit, Deasupra lui chenarul unui nor Cu aur și rubin pare tivit. Albastrul cerului acolo-i șters; Din nor bizare forme se desfac... Cum le-aș așterne-n ritmul unui vers! Dar se topesc... Acum, parcă-i un drac, În haină de argint înfășurat, Stă drept și ține-n mână un stindard. Acu-i un urs... dar iată... s-a schimbat... I-un popă pletele-ncâlcite-i ard. O clipă-l văd cu brațele în sus, Dar flacările lacome-l cuprind, Un nor de praf se-nalță la apus, Încet a nopții umbre se întind... În pacea asta sfântă din amurg Ce trist lucesc a cerului făclii! Iar clipele vieții mele curg Din ce în ce mai reci și mai
Alexandru Vlahuță - Iulia Hasdeu (Vlahuță)
Alexandru Vlahuţă - Iulia Hasdeu (Vlahuţă) Iulia Hasdeu de Alexandru Vlahuță Pe catafalc întinsă, de flori împresurată, Stă albă și frumoasă. La cap îi ard făclii. În jurul ei s-adună mulțimea-nfiorată, Ce-n plâns fără de lacrimi durerea și-o arată, Căci gurile sunt multe și mințile-s pustii. Ea doarme, și pe chipu-i de sfântă luminează Misteriosul zâmbet al liniștii de veci. Pe lustrul frunții joacă a geniului rază, Și-n maiestatea morții ea pare că visează, La piept ținându-și crucea sub degetele-i reci. Așa o iau pe brațe în haina-i de mireasă, Și-n cântece de preoți o culcă în sicriu. Cu tălpile-nainte încet o scot din casă. Plângând, ai săi o cheamă. În urma ei se lasă Pe toate-nghețul morții muțenie, pustiu. Cu ochii plini de lacrimi, duiosul ei părinte Pe migălite rânduri stă nopți întregi plecat: Sunt gândurile moartei, sunt urmele ei sfinte... Ș-acum el înțelege: Să poarte-atâta minte Un cap așa de tânăr, a fost de
Alexandru Vlahuță - Liniște (Vlahuță)
Alexandru Vlahuţă - Linişte (Vlahuţă) Liniște de Alexandru Vlahuță Amicului meu Delavrancea Tinere, ce-ți strângi în palme tâmplele înfierbântate, Pe cand mintea ta, în friguri, ca o flacără se zbate, Năbușită înlăuntru, dacă, după nopți de trudă, Migălind vorbă cu vorbă, c-o-ndărătnicie crudă, Ai ajuns să-ți legi în stihuri vro durere, sau vrun vis, Nu-ți întemeia o lume de iluzii pe ce-ai scris, Nici nu te-mbăta de vorba cui ar sta să te admire! În dezordinea vieții înecând a ta gândire, Și spărgând smalțul de forme și de amăgiri ce-ascunde Miezul urilor eterne ș-al durerilor profunde, Vei vedea cât de fatală-i dușmănia celorlalți, Când deasupra lor talentul ți-a dat aripi să te-nalți Și când leneșa lor minte, dată pe gândiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. Fermecați de-o ciripire liniștită și dulceagă, Adormiți de vorbe goale, cum vrei tu să-ți înțeleagă Versul încărcat de gânduri, și cum crezi c-au să te ierte, Când îi smulgi din pacea frazei sunătoare și deșerte?... Nu, nu te-aștepta să-ți fie cu flori calea sămănată, Munca de artist ...
... sineși: „Bre, dar strașnic l-am ucis !â€� Cred c-ați înțeles că Ramzes E un critic asasin... O întreagă hecatombă Sub condeiul lui hain ! Ia priviți ce mîndru trece, Cum se uită de-ncruntat ! E convins că toată lumea L-a citit, l-a admirat ...
Alexandru Vlahuţă - No. 7 No. 7 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 22, 7 iulie 1891 Damian, poetul liric, Trubadurul pesimist, Își lungește-a drum privirea Și pe gînduri cade trist. Căci în lumea asta crudă Și avară pentru el, A-nceput să i se-nfunde Cu viața de tembel. "Ah, bătrînă năzuroasă, Pentru ce atîta fard, Dacă nu-nțelegi durerea Și iubirea unui bard?" Damian vorbește singur. "Luni întregi te-am urmărit; Nopți de iarnă sub fereastră-ți, Tremurînd și zgrebulit, Așteptam să-ți pleci privirea Și un semn să-mi faci, oftînd; Am răbdat și frig și foame Și tot îmi ziceam în gînd: Tu, bătrînă și bogată, Eu sunt tînăr și sărac... Ce nu-mi cumperi tinerețea ! Cum ți-aș mai veni de hac ! Dar atîta chin și versuri Fără de folos mi-au fost: A plecat la băi ingrata... Grea-i viața fără rost ! Și-acum tot ce-mi mai rămîne E să plec iar la «vînat»: La revista mea Progresul Să mai fac un abonat !..." Fluierînd, își șterge haina Și se piaptănă frumos. Ghetele îi sunt cam rupte, Pantalonii roși pe jos; Dar la ...
Alexandru Vlahuță - Prima lecție
Alexandru Vlahuţă - Prima lecţie Prima lecție de Alexandru Vlahuță Taci, că doarme păpușa! MIMI În colțișorul ei, stăpână Pe-un vraf de jucării stricate, Din cărți de joc, din hârtioare Ea-și face parcuri și palate; Vorbește, râde cu păpușa... Ce fericite-s amândouă Că s-a putut, din vechi nimicuri, Zidi o-mpărăție nouă! Păpușa n-are nas, e cheală, Ș-un braț din umăr îi lipsește, Dar Mimi-o vede tot frumoasă: Căci ea e mamă, ș-o iubește. Stau și mă uit, cu câtă grijă A rezemat-o de-o cutie, Și-i duce bunătăți la gură Cu lingurița, ș-o îmbie: Așa, papă frumos, fii gigea, Papă cu mama, să crești mare... Apoi o șterge, o sărută Și-i pregătește de culcare: Într-un pantof i-așterne cârpe, Îi face loc ș-o cuibărește: Închide ochii și fă nani. Păpușii nu-i e somn... scâncește... E răsfățată, vrea să-i cânte, Și basme de-ale ei să-i spună... O, e un chin pân s-o adoarmă. Noroc că-i Mimi mamă bună! Să nu te-ncerci s-o iai în brațe, Ori s-o săruți, că nu se lasă; Ce- ...
Alexandru Vlahuță - Unui dușman
Alexandru Vlahuţă - Unui duşman Unui dușman de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție Nici tu nu știi pricina acestei oarbe furii. Ce foc ascuns te arde? Ce vis urît te-apasă? De-abia mă vezi — si tremuri de voluptatea urii. Eu cuget că în tine urăște-o 'ntreagă rasă. Om fi din două neamuri ce-au stat în vrăjmășie. Răsboae seculare de mult le-au risipit; Și azi în noi se 'ncearcă din nou să se sfîșie: Se căutau de veacuri — s'acum s'au regăsit! În ochii tăi e ura a mii de generații, Și'n brațul tău sînt alții ce vor să mă lovească. Putem noi ști ce straniu amestec de vibrații Dă unui gînd tăriea și'l face să domnească? De-al nostru propriu suflet ades sîntem străini; Lucrează 'n noi străbunii... Încep să înțeleg: Ai mei au fost se vede atîta de haini, Că fondul lor de ură l'au cheltuit întreg. Azi nu's în stare-a spune o vorbă rea de tine. Tu mă lovești, eu însă din suflet îți doresc Ca răul ce'mi vei face să ți se 'ntoarcă 'n bine. Urăște-mă 'nainte cît ...
Alexandru Vlahuţă - Valuri Valuri de Alexandru Vlahuță Visând împăratul să rupă hotarele ce-l îngrădeau, Și marea-i putere s-o-ntindă pe-ntregul pământ și pe mări, Tărie de vifor pusese în sufletul oștilor lui, Ca nici un vrăjmaș să mai poată cu armele-a-i sta împotrivă; Iar ochii de fiară flămândă rotindu-și-i peste cuprinsuri, Vedea cum noroadele toate în cale-i se pleacă-ngrozite, Vedea cum cetăți întărite, palate de piatră și domuri, Cu vâlva atâtor coroane, ca pleava se spulberă-n vânt. Ș-a fost un blestem pe ursita sărmanelor neamuri de-atunci, Că-n scrum și-au văzut prefăcută întreaga lor muncă de veacuri. Scrâșnind luptătorii, în iureș, ca iarba sub coasă cădeau, Năprasnic vârtejul pieirii din țară în țară trecea În urmă-i coloane de flăcări zbucneau din cetăți năruite Și-n vuietul crâncen al morții, sub negrele stoluri de corbi, Trufaș, împăratul călare, cu rânjet privindu-și isprava, Prin râuri de lacrimi și sânge, pe punte de leșuri trecea. Dar iată că tocmai în ceasul când brațele sta să-și întindă, Pământul întreg să-l cuprindă, un răcnet de leu, din adâncul Sălbaticei Asii, îi spune ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Zadarnic, artiste
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Zadarnic, artiste Zadarnic, artiste de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Zadarnic, artiste, te crezi ziditor plăsmuirilor tale! Ele-n veci s-au purtat pe deasupra de ochi nevăzute. Nu, nu Phidias-nălțat-a vestitul Zeves Olympanul; El oare datu-i-a fruntea și coama aceea de leu, Buna privire domnească din fulgerul genelor aspre? Nu Goethe e faurul marelui Faust, cel care, În haina sa veche nemțească, ș-adânc adevăr omenesc Până-n fir se aseamănă chipului său dinainte de vremuri! Ori poate Beethoven, pe când își găsea al său marș de-ngropare, Din sine scotea acel rând de acorduri, ce sfâșie inimi, Plânsul din suflet zdrobit despre pierderea marelui cuget, Lumi de luceferi, căzând în prăpastia negrului haos? Nu, tremurat-au din veacuri acele plânsori în întinderi, Surd pentru noi, el a prins cu urechea cereștile plângeri. Multe-n văzduhuri sunt chipuri ș-acorduri de noi neatinse, Multe uniri de uniri minunate-n cuvânt și lumină, Însă le toarnă acel care știe să vadă, s-audă, Cel ce prinzând numai brazda, acordul, cuvântul, Zidirea întreagă ne-aduce cu ele în lumea mirată. O, te cufundă, poete, ...
Alexei Mateevici - Îngerul și mironosițele
Alexei Mateevici - Îngerul şi mironosiţele Îngerul și mironosițele de Alexei Mateevici Pe cine-l caută acuma în grădină Cu vasele de mir umplute? De lacrimi inima li-i plină... Zorește ziua nouă. Îi răcoare, Dar cerul se înseninează În ciripituri cântătoare. De ce Îl caută aicea pe Hristos? De ce-au venit aici să-l plângă? Pe piatră un înger luminos... El șade-n haine albe, strălucite... Vestind cereasca bucurie Mironosițelor scârbite: ,,Hristos au înviat! Și nu vă mai mâhniți Și nu-L mai plângeți ca pe mort, Cătându-L între cei muriți! A iadului putere-i biruită, Zadarnică i-i răutatea: De-acuma lumea-i izbăvită. Întunecimea în lumină piere, Măria ei i s-a surpat Și fug vrăjmașii în durere. Grăbiți-vă cu vești de veselie Și spuneți veștile-n Sion: Hristos îi viu și-n veci învie!" Dorm florile. Grădina moartă tace, Iar primprejur — albastre umbre, Nisip, zori aurii — și pace. Aprilie
Alexei Mateevici - Dumnezeu Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Alexei Mateevici - Noiembrie 1911 O Tu, ce ești Nemărginire În viețuirea vie a firii, În veacuri fără despărțire Treime a dumnezeirii! Duh unu-n toate aflător, Duh nezidit, dar ziditor, Ce nu-L pătrunde duhul meu, Ce toate-n Sine împlinește, Zidește, cuprinzând păzește, Al Cărui nume-i Dumnezeu! A măsura adânca mare, A număra a Ta făptură, Chiar de-ar putea o minte tare, Tu n-ai nici număr, nici măsură. Nici duhurile luminate De Tine-n ceruri așezate, Nu cercetează a Ta fire. Gândirea doar spre Tine zboară, Ca în măria Ta să piară, Cum piere-n veacuri o clipire. ,,Naintea vremilor chemat-ai Din bezne-a lumii plămădeală, Iar vecinicia-ntemeiat-ai În Sine, spre a noastră fală. În Sine toate împlinind, Din Sine vecinic strălucind, Tu toate-ntreci, ce ai zidit; Căci le-ai zidit cu un cuvânt Și tot zidind și mai zidind, Ai fost și-i fi în veci mărit. Un rând de firi în mâine ții Și cu puterea Ta le-nvii, Unești începere, sfârșit, Dai ...