Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru GROZAV (DE BINE)

 Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 245 pentru GROZAV (DE BINE).

Ioan Slavici - Gura satului

... când jocul se sparge, Marta pleacă spre casă. Unii merg într-o parte, alții într-alta. Toderică merge cu Marta până la răspântie, îi dorește de bine, apoi cotește la stânga și o lasă să meargă cu ceilalți mai departe. Până acasă ea merge însoțită de fete și de flăcăi. Între flăcăi este și Miron, care, precum de la sine se înțelege, totdeauna merge alăturea cu dânsa. Peste puțin, ei lasă apoi ulița, trec un pârleaz de la dreapta și merg pe o cale mai scurtă, pe poteca dintre vii, pe la Fântâna Corbului, unde izvorăște apa cea bună. Până aci merge ... se apropie încet de fântână, se așeză lângă Miron și își rezemă capul de umărul lui. Miron, simțind răsuflarea ei caldă și undoiarea sânului mișcat de bătaia inimii, tresări cuprins de o îngrozitoare uimire. — Cântă mai departe, căci grozav de frumoasă e doina! îi zise ea cu stăruință, apăsând mâna pe umărul lui. — Nu mai pot, îi zise el, răsuflând din greu, apoi se ... să cânți altă dată. Miron privi câtva timp în fața ei, îi apucă după aceea mâna și grăi: — Marto! Dacă tu ai ști cât de ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română

... caracteriza mai bine epoca noastră literară, care e trăsătura caracteristică prin care această literatură se deosebește de cea care a precedat-o și de cea care, probabil, o va urma? Cum să numim curentul nostru literar? Socoteam să-i zicem pesimist; însă, deși în multe privințe potrivit pentru a ... vorbim acuma e un lucru serios, serios și trist. Iată de ce ne-am hotărât să întrebuințăm cuvântul decepționism , care, deși nu are înțeles așa de larg ca pesimismul, lămurește mai bine ce vroim să zicem, ceea ce vroim să vorbim cu cititorii noștri. Dar decepționism ori pesimism, cuvântul nu are așa de mare însemnătate; de căpetenie este pricina acestui decepționism. De unde purcede el? Care e pricina strigătelor de durere, a deznădejdii, a decepțiunii ce caracterizează literatura noastră contemporană, care și-a găsit răsunet în Eminescu, Delavrancea, Vlahuță ... în inexactitatea devinațiilor literare, și am căutat să acomodăm doctrinele noastre cu pornirile și necazurile ce avem. Știința în sfârșit se apropie și se apropie de om; ea a trecut de lumea ce o vedem și o pipăim, de stele, de pietre, ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie

... buze o fioroasă sărutare     Precum se pune un stigmat. Și câtă osebire este între amor și infamie, Între cădere și cădere, sau sărutări, și sărutări... De-o parte, tainică plăcere ce se-nfășoară-n poezie, De alta, bestialitatea unei reci înflăcărări. O! și cât am plâns pe soarta bietelor nenorocite Care nu pot ca să aibă nici voință de-un minut, Cu blestemele pe buze de-alte buze-năbușite, Cu palpite pentru-oricine — cunoscut — necunoscut; Seara este-o îngrozire pentru unele din ele, Nededate încă bine cu mârșavul povârniș; Altele, mai decăzute, mai deprinse, sau mai rele, Râd de cele care-au lacrimi sub al genelor umbriș... Lacrimi?... Nu mai știu să plângă de o vreme-ndelungată... Lacrimi?... Au vărsat destule ele, care nu mai plâng... Lacrimile nu dau pâine, și nici jimbla cea uscată Nu se cumpără cu ... clavirul ce-i zâmbește printre fildeșu-nvechit. Degetele-i deșirate calcă clapele sonore... Armonia se deșteaptă, lenevoasă, la-nceput, Visătoare ca fecioara cugetând în timp de ore, La bărbatul ce iubește fără ca să-l fi văzut. E melancolia dulce dintr-o tainică-adiere... E murmurul plin de șoapte al pârâului duios... E o voce ce șoptește, ca să-și uite

 

Vasile Alecsandri - Un salon din Iași

... I Două dame pe o canapea, în fundul salonului; una din ele, vădană ce a fost odinioară frumoasă; cealaltă tânără, nurlie și destul de nevinovată încă. Cea dintâi poartă o rochie de catifea vișinie; cea a doua -- rochie de crep trandafiriu cu bucheturi albe. ROCHIA DE CATIFEA: Cum ai petrecut alaltăseară la adunarea doamnei A.? ROCHIA DE CREP: Cât se poate de bine; am jucat până la trei ceasuri. ROCHIA DE CATIFEA: Eu n-am găsit adunarea plăcută... Era prea multă amestecătură... Numai jupâneasa mea din casă lipsea. ROCHIA DE CREP: Se poate; însă eu, doamna mea, nu caut într-un bal decât petrecere și nu cer alta decât să am cavaleri plăcuți pentru joc ... strălucitor sub uniforma sa aurită.) AGHIOTANTUL: Sărut mâna, verișoară; ești frumoasă în astă seară ca o zână! Vrei să jucăm cel întâi contradans împreună? ROCHIA DE CREP: Nu se poate, verișorule, că-l joc cu domnul D.; însă dacă n-ai damă, du-te de poftește pe doamna cea cu rochie vișinie, care îți vroiește mult bine

 

Ion Luca Caragiale - Temă și variațiuni

... De patru ani împliniți aproape de când reacțiunea ține în gheare Belgia Orientului, care din lipsă de energie în evoluțiunea ei cătră progres, un progres bine definit de aminteri prin spiritul tradițional și istoric, și ocazionat întrucâtva, deși jenat oarecum, de evenimentele economice din urmă, în care duplicitatea reacțiunii a întrecut toate marginile și a atins limita tutulor speranțelor de îndreptare, speranțe ce nu pot fi intemeiate pe câtă vreme reacțiunea cu oamenii ei fatali, cari nu se tem nici de lege, nici de Dumnezeu, nici de judecata, nepărtinitoare dar aspră, a Istoriei, au avut cinismul prototipic și revoltător s-o declare, cu cea mai enormă dezinvoltură și exuberanță într ... mai bine zis, impudența de a-și pune botul pe labe și, strigând ca mamelucii mea culpa, au trecut la ordinea zilei, ordine de zi pe care Istoria unei țări, ce se mai bucură de cea din urmă doză de respect de sine, trebuie s-o înregistreze cu dezgust și rușine, deoarece când sic volo, sic jubeo domnește într-o țară ca maximă ...

 

Nicolae Gane - Duduca Bălașa

... neadormire asupra neispititelor ei tinerețe. Dacă vom pierde atâta vreme la fiecare brad, când ne vom întoarce acasă? — O! niciodată! niciodată! ... strigă Alexandru plin de entuziasm. Aici e bine de trăit, între fragi și zmeură și între brazi cu miros de rășină; noaptea să dormim pe saltea de mușchi, ziua să vânăm, să pescuim, să plutărim și nici să mai știm că sunt orașe în lume. Duduca Balașa clătina din cap c-un ... frumusețele lor pe canapeaua cea moale din ietacul ei, unde avea obicei să adoarmă cetind. Începuse acum a amurgi, și duduca Balașa, ostenită de drum, întrebă cu îngrijire unde o să petreacă noaptea, căci salteaua de mușchi și acoperământul de verdeață ce-i făgăduise Alexandru nu-i prea veneau la socoteală. Călăuzul îi răspunse că nu-i alt loc de dormit decât nu departe la o stână ce se află pe coasta muntelui, unde baciul e om de treabă și primitor... — Ce fel! ... să dorm cu ciobanii! ... adause duduca înspăimântată. — Mă iertați, cuconiță, e vreme de vară și ciobanii nu dorm în stână. Alexandru, auzind vorba, nu-și putu stăpâni râsul, și, răutăcios cum era, îi aruncă o glumă în pilda

 

Ioan Slavici - Florița din codru

... a cazut ca si stelele din cer, sau s-a prefacut cumva, pe nepricepute, din vazduhul curat. Destul cum c-atata era de frumoasa fetita asta, incat, de-ar fi fost sa fie din om, ar fi trebuit sa fie - cel putin -fata de imparat. Cine stie?... Vreun imparat ce domnește in ascuns prin adancul codrilor... Crasmarul s-a lasat de lemne, a luat fata in brate; a dus-o acasa... si de aici inainte a fost fata de suflet a lui si a crașmaritei. Așa a crescut apoi fata la crașma. In toata ziua se ... catre Florita, aceea nici n-o mai spun: știe acuma fiecare cum ca, zau! muierile n-aleg la vorbe cand le-a trecut de gluma... Vai și amar d-acela care in lume n-a avut parte de bine, care n-are maica, n-are taica, n-are frati, n-are surori, ci sta așa singura ca si frunza acatata d-un paianjen... Bag ... Si apoi, așa cum era, se puse, acuma

 

Paul Zarifopol - Caragiale și Domnul X

... Ei bine, nu me așteptam la atâta decepțiune și batjocură. Nu te felicit că ți-ai dus fata să vadă o asemenea farsă care este de o degradare a teatrului național și care abia se poate juca la târgu Moșilor. Acesta se chiamă Noua Direcțiune! Indignarea civică din care ... Hanul lui Mânjoală, o poveste care ar fi trebuit, pare că, să deștepte atenția chiar a celor mai convinși și zeloși Domnul X. De ce, vă rog mult, uită, acum ca și întotdeauna, atât de sistematic Domnul X, pe Popa Niță din Podeni și pe Cuțitei primarul, uită impresiile de natură din povestea hanului Mânjoloaiei; de ce uită pe Kir Ianulea, pe Ianuloaia și pe Negoiță, pe domnul Stavrache cârcimarul din În vreme de război și pe frate-său popa, hoțul de cai? Cum se poate să nu-și aducă aminte Domnul X de atâtea icoane pline cu vârf de viața românească adevărătă; cum, tocmai Domnul X, național-culturalul, poate să uite toate astea și să ne vorbească numai și numai de farsele lui Caragiale? N-am ce face: Domnul X îmi e suspect. El poartă necaz otrăvit lui Caragiale, din pricina lui Coriolan Drăgănescu, din pricina

 

Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...

... legile respective de orice răspundere; dar cine scapă de răspundere în materie de presă, nu poate avea multă trecere în fața cititorului - afară, se 'nțelege, de cazul unui talent excepțional, ceeace trebue să mărturisim că nu e cazul nostru. Considerând RomânulÅ¥, ca organ al obștii cetățenilor ungari de limbă românească, ne vom mărgini a-i da, după modestele noastre, tot concursul; întru cât va fi vorba de cultura aceștei obști, de al cărei progres nu ne 'ndoim, că sunt doritori nu numai toți românii, ci și toți maghiarii chibzuiți; căci regatul Ungariei, ca Stat de primă ordine astăzi în Europa, trebue să fie el mai întâi gelos de prosperitatea generală a popoarelor sale. Noi, supușii regatului român știm bine, că Statul nostru are tot interesul să se razeme pe o putere centrală considerabilă, și mai știm cât de mult îi datorim Ungariei; totuși nu tocmai atâta-i datorim, cât un eminent bărbat politic maghiar a afirmat zilele trecute în Parlamentul din ... pot fi autorizați a trata în fața forurilor competente maghiare, aceia cari, în chiar conștiința acestora, ar găsi confirmarea deplină, validarea mandatului lor de negociatori... Căci, numai de dragul formulei platonice dacă era, apoi pacea ar fi fost încheiată ...

 

Ioan Slavici - Ileana cea șireată

... odinioară un împărat care avea trei fete, dintre care cea mai mare era frumoasă, cea mijlocie și mai frumoasă, iar cea mai tânără Ileana atâta de frumoasă încât și Sfântul Soare se oprea în cale, ca s-o vadă și să se desfăteze de frumusețea ei. Într-o zi împăratul primi carte și veste de la vecinul său împărat mare și puternic, cum că iaca, nu e bine, și are să se bată cu dânsul pentru o mare pricină împărătească. Împăratul se puse la sfat cu bătrânii țării și, când văzură cum că ... mergi mai-nainte la sora mea cea mijlocie, și numai după aceea vino la mine. - Am să trimit pe frate-meu cel mijlociu, grăi feciorul de împărat. Să-mi dai însă o sărutare pentru ca să-mi fie calea mai ușoară. Și nici n-a zis bine pana ce și fură un sărutat de la fata cea frumoasă. - Să n-ai parte de altul! zise fata de împărat ștergându-se pe buze cu mâneca cea țesută cu altițe. Mergi pe calea pe care ai venit: flori să-ți crească în cale și ... ...

 

Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii

... fi crezuți de bogați, de târâie-brâu, de curiozi, de alegători după havadișuri (puriștii limbii noastre binevoiască a-mi ierta această expresie barbară), de femei a la mode , de lorete, de oameni de lume, de tineri anglomani, dandis și gentlemeni, riders , de lei și paralei, și în sfârșit acea gloată care prin o generală convenție (iertați-mi că nu zic convenciune ) se numește obicinuit societate aleasă , când ... al Napolii, atunce înțelegi că Prado trebuie să fie un loc minunat și că un spaniol și-ar vinde mantaua și un străin ciubotele mai bine de a lipsi la ora primblării. La Copoul nostru însă nu găsești nimic de aceste; a sa frumusețe este lipsa de toate frumusețile, și tocmai aceasta face că Copoul este o primblare singură și unică în felul său între toate primblările, de la Câmpiile Elisee ale Parisului pân' la grădina Kisseleff din București. Poetul care a cântat: Frunză verde de bostan, Pe dealul Copoului Rău mă dor călcâile! a înțeles foarte bine frumusețea primblării Iașilor. În adevăr, închipuiește-ți spinarea lată ca un șes al unui deal gol, această spinare păscută de bivolii boierilor, vacile jidovilor, caii slujitorilor agiei și măgarii băieșilor, mărginită ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>