Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI CU RĂBDARE
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 155 pentru FI CU RĂBDARE.
Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)
... să silească și pe Români să se lapede de religia lor și să se facă reformați sau calvini. Pe nobilii sau nemeșii, cari mai rămăseseră cu credință în legea românească, dar și pe ceice se făcuseră catolici au reușit să-i calvineze, căci altminteri aceștia și-ar fi pierdut dreptupile boierești. N'au reușit însă cu poporul dela sate căci numai în puține locuri s'au calvinit țărani români deveniți apoi unguri. Domnitorii unguri ai Ardealului (dela 1526 până pe la ... ardelene, puțin înainte de 1848, un nobil ungur a propus, ca Românilor să li se înlesnească cât mai mult beutura rachiului (vinarsului), care cu siguranță îi va prăpădi cu timpul . Chiar și conducătorii Sașilor așezați printre noi în număr mic au prigonit pe Români tot cu gândul de-a opri înmulțirea și întărirea lor economică. Cea dintâiu legiuire din veacul al 13-lea, care cuprinde drepturile lor, spune apriat ... folosi de munți, de păduri, de pășuni și de apele curgătoare împreună cu Românii. Cu timpul, mai ales după ce s'au întovărășit mai strâns cu nobilii unguri și ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
... polemică, amândouă îndreptate în contra mea. Această cinste excepțională, precum și faptul că unul din articole a fost iscălit de dl Maiorescu, ar fi trebuit să mă facă să răspund imediat, cu atât mai mult cu cât în general n-am obiceiul de a tăcea când mi se fac observații critice. Meseria de scriitor, ca orice meserie, are și ... care a fost scris tot în contra teoriilor estetice ale dlui Maiorescu, expuse de dl Bogdan. Acest studiu a fost tipărit alăturea cu articolul la care răspunde dl Maiorescu. După ce expun în câteva cuvinte esența teoriei platoniene, adaug: ,,Această fantezie (teoria estetico-platoniană) cu fel de fel de schimbări, cu felurite variante, trece prin toată estetica metafizică de după Platon". Așadar, am știut perfect proveniența și dacă am zis că expresiile nebuloase trebuie lăsate nemților ... o persoană." La acest pasaj din articolul meu, dl Maiorescu face următoarea întâmpinare critică: ,,Ce curioasă observare face aici dl Gherea! De ce adică ar fi neexactă expresia: ,,emoțiune impersonală"? Fiindcă toate emoțiunile se petrec într-o persoană și prin urmare nu pot fi ...
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... că era din firea lui grabnic la ocară și la pedepse ca toți acei deprinși de mici a porunci și a fi ascultați. Dacă se întâmpla că, scos din răbdare de neascultarea sau obrăznicia vreunui țigan, poruncea să i se dea câteva bice la scară după obiceiul de atunci, tot el îl chema apoi la ... imamea de chihlimbar îl luă boierul în mână ca să-i slujească și de baston. — Când n-oi pufăi dintr-însul, m-oi apăra cu el de câini, zicea conul Manole glumind. Vai! Ciubucul era să-i slujească cu totul pentru altă întrebuințare. Apoi când sosi ziua cea mare hotărâtă pentru plecare și trăsura cu opt poștalioni suri trase la scară, conul Manole își sărută soția, își luă ziua bună de la slugi și se sui în trăsură având la ... soi de dări și havalele. El n-a călcat niciodată pragul vreunei dregătorii publice; iar în casa lui, ferească Dumnezeu, nu s-ar fi înfățișat vreun obraz al cârmuirei decât doar cu spinarea încovoiată pentru a săruta mâna soției lui și a-l felicita de ziua onomastică sau de alte sărbători mari. Un ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... pârcălabului Ieremia OANA DOCHIA Căpitani, copii de casă, aprozi, hotnogi, hânsari [1] etc. Actul I În stânga, o aripă a castelului din Suceava, cu ferestre cu gratii de fier, sfârșindu-se cu o terasă pusă pe tălpi de piatră. O ușă dă pe terasă. Mai departe se vede turnul castelului. În dreapta, o poartă. Ceva mai în ... fund, un puț cu două roate și cu un colac de piatră. O albie cu apă de nălbit. Lângă puț, o salcie pletoasă. Ograda domnească, cu arbori și copaci bătrâni, înconjurată cu ziduri vechi. Jețuri, scobite în piatră, la umbra copacilor. În fund, o parte din orașul Suceava și valea râului Suceava șerpuind dinspre munte. E o ... p-un cârpător [4] , bostanul spart în bucăți. Ies aburi. ȚUGULEA, pe două tăvi de argint, faguri de miere, pere și struguri. OANA se duce cu un vraf de fâșii la puț și le-așează în albie. ȚUGULEA: Loc, loc... struguri mășcați... parcă ar fi lacrimi... și faguri cu miros de sulcină... și pere ca... REVECA: Cum? ȚUGULEA: Iacă o vorbă. REVECA: De unde știi?... Șterge-te la nas... Uf! și ai și sabie ... ...
Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act
... aceea, omule! Da uneori are cineva poftă să tacă; n-are totdeauna chef să spuie toate cele. MIRON: Zău, cumătre, n-am gândit că-i fi tu așa cu mine. îmi pare rău. TERINTE: Da după ce-ți spui, măi române, că n-am chef de vorbă ce nu-mi dai pace? Terinte! Terinte ... cum am pus lucru la cale? Vezi ,eu, eu-s lup bătrân, bre. TERINTE: Ce are a face! parcă eu nu m-aș fi priceput, dacă aș fi vrut. Dar să începem. Să vezi pe Vochița cum are să se scârbească. Vochițo! Vochițo! MIRON: Dacă și Domnica s-o vezi. Domnico! Domnico! Scena ... Domnico! Domnico! Da nu-i să vii acu? DOMNICA: Dar ce-ai pățit az! Ce este? MIRON: Ia, Domnico, o să ne ducem la târg cu cumătru... DOMNICA: Cum? te duci și mă lași? Nu știi, bădicuță, că nu pot șidea un ceas far' dumneta? Hi, hi, hi! (Făcându-se că ... unde mor de urât. Eu nu știu ce i-au abătut tătâni-meu să vie să șeadă toată vara aice? Zău, dacă n-ar mai fi ...
Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova
... ridicarea tuturor garanțiilor legii, răpirea libertății și a averilor, lăcustele, holera, intrarea oștilor străine, și alte asemenea nenorociri, care pe altă nație ar fi adus-o într-o desăvârșită deznădejde și anarhie, toate aceste le-am suferit cu durere, însă cu răbdare, și țara fără guvern urmează încă a se guverna singură și de la sine; căci nu putem numi guvern pe acela ce-și ... lor. Căderea acestora îi ca și împlinită. Însă o chestie mult mai mare se ivește: regenerația Moldovei îngenuncheată sub Mihail Sturdza v. v., înzestrarea ei cu instituții analoage cu epoca noastră. În ființa a ambelor curți ce vroiesc a cunoaște spiritul Principatelor, în ființa Europei, care simpatizează cu noi, moldovenii ar fi vinovați înaintea lui Dumnezeu, a popoarelor și a lor însuși, dacă nu și-ar declara fățis, fară sfială, si în adevăr ... a i se face vreo nelegiuire, sau să sufere ca să i se facă vreodinioară cea mai mică dezbinare sau despărțire. 4) Moldova va fi stăpânită și cârmuită după pravilele și canoanele sale, fără să se amestece Poarta cât de puțin. 5) Domnii vor ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie
... suntem botezaț cu sfântul botez, adecă cu apă și cu duh, ci pentru căci am întinat cu păcatele noastre sfântul botez. Trebue să ne spălăm cu lacrămile pocăinții, ca să ne facem curaț, după cum zice prorocul Isaia: Lăsând vicleșugurile dintru inimile voastre și faptele cĂ©le rĂ©le, de carele ... așa au poruncit ca să nu să apropie de muntele acela nice o hiară sau vreun dobitoc, iar de să va apropiia, să fie ucis cu pietri de mulțimea jidovilor. AsĂ©menea iaste și acuma. Taina avem de sărbăm și prăznuim și vom să ne suim sus nu cu trupul, sau în munte ca Moisi, ci cu mintea, la mari și la înalte gânduri; ci numai câț sunt credincioș să se apropie cu mintea ca să priceapă taina prăznicului de astăzi. După nașterea domnului Hristos, rămâind batjocorit și amăgit Irod împăratul de vrăjitori, s-au mâniiat foarte și ... un om, iară ca un Dumnezeu ce iaste mai nainte decât mine s-au născut, în anii dumnezeirii. Și eu vă botez pre voi numai cu apă, iar el vă va boteza cu duh sfânt și ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... pe Leiba mai mult decât tremurătura frigurilor este o amenințare. "A! goi ticălos!" gândește el oftând. Ticălosul este badea Gheorghe - pe unde o fi! - un om cu care Zibal a avut o daraveră foarte neplăcută. Gheorghe venise într-o dimineață de toamnă la han, obosit de drurn; ieșea din spital ... cele trei trepte, și într-o clipă, apucând în palma dreaptă capul copilului, în cea stânga pe al Surei, le izbește pe unul de altul cu atâta putere că le confundă ca pe niște ouă moi... Un zgomot s-auzi, o trosnitură care cu nimic nu se poate compara, la întâlnirea celor două titve smăcinate una pe alta. Leiba, cu inima înnodată, ca un om ce cade dintr-o nemăsurată înălțime, dete să țipe: "O lume întreagă mă lasă cu dinadinsul pradă unui nebun!" Dar glasul mut nu se supuse voinții. "Scoală, jidane!" strigă cineva trosnind tare cu o nuia pe masă. "- Proastă glumă! zice Sura din pragul crâșmei; să sparii omul din somn, țărănoi mijic!" Leiba sări drept în picioare. "Te-ai ... irita rău pe jidan, voi să apuce pe Zibal în brațe să-l gâdile. "Lasă-mă în pace! strigă hangiul smucindu-se și îmbrâncindu-l ...
... a întoarce. Vai! fuiorul mi l-am tors Și bădica nu s-a-ntors! Adică, ferească Dumnezeu pe-o femeie să se mărite cu vornicul satului, că nu mai are parte de bărbat! Iaca eu, de-o săptămână de când m-am cununat cu Toader Buimăcilă, care-i vornic aici în satul lui Cremene, trăiesc ca ș-o vădană; nu văd pe soțul meu cu zilele și cu nopțile!... (Oftează.) Sărmanu! a ajuns de clacă de când cu prefăcăturile aieste nouă. SCENA II SUZANA, ȚĂRANCE (mergând la fântână cu cofe) ȚĂRANCELE La fântâna dintre flori Fetele se duc în zori Să-și umple cofițele, Să-și scalde gurițele. La puțul fărtatului Merg babele satului ... prag): Măi, ieșiți azi la boieresc, ori ba?... Ba?... faceți cum vreți. Să nu ziceți că nu v-am dat de știre. Voi îți împărți cu dracu ce-a fi de împărțit. SUZANA: Toadere, Toadere. TOADER (venind în scenă): Aud, Suzănică. SUZANA: Da ce mai este? TOADER: Apoi, ce să fie, dragă nevastă? Îi că ... zi-mi domnule. Acest cuvânt e latin, și ascendinții nostri, precum scii, Teodore, erau de viță latină. Strămoșul meu, generalul Galuscus, care era ver primare cu ...
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei
... dată pradă tuturor relelor rezbelului! Cu asemenea trecut, prezent și viitor, cum, dară, să nu desperăm de soarta țării și a națiunii noastre, cu toate că atuncea eram în vârsta speranței, eram juni! Cum, dară, în 1849-1852, când am săvârșit publicarea colecțiunii cronicilor moldovene, să nu fiu și ... se întrunesc, într-o strângătură de mână, domni, boieri și săteni. Atunce n-am mai avut a scrie istorie, am făcut istorie ! Moldova, cu toată individualitatea sa istorică, cu toate interesele sale proprii, având conștiința marilor sacrificii materiale ce avea să facă în favoarea unei mari idei, este sublimă de abnegațiune! Ea se rostește ... și bine organizată, cum Dunărea de Jos nu văzuse o asemenea din timpurile lui Ștefan și Mihai! Și câte alte reforme, adevărat liberale! Unificarea codurilor, cu maritagiul civil, cu juriul, cu oborârea pedepsei de moarte; legea județeană; legea comunală; camere de comerț și de agricultură; concursurile și expozițiunile de agricultură și de industrie națională, sistemul metric ... oareșicare mândrie, de a mă număra și eu! Dară, aceste reforme odată proclamate, nu mai era decât de a le aplica cu înțelepciune, cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... și mai frumoase. Floarea-Paștelui strălucește ca o pajeră de alamă lustruită. Bursuceii fumurii și împufați, graminelele orbotate pe firișoare ca acele, lăpușul, ochi rotund cu genele galbene, sângele-voinicului, roșu-foc, se amestecă cu sulfina naltă, fragedă și mirositoare, cu pupezelele mărunte și conabii, cu ochiul-șarpelui ca o pâlnie civită, cu măselarii năutii, cu jaleșul aspru și stânjeniu, și cu drăgaica stufoasă, fără foaie, parc-ar fi un pămătuf muiat în gălbenuș de ou. Nesfârșita simfonie a vietăților pe cine n-ar descânta a bine, cu glasurile ei, aci glumețe, aci triste, când repezi, când prelungi, și piuitoare, și grave, și migălite, și otova? Acum, o clipă, au tăcut cu toatele. Un maestru nevăzut ține deasupra lor vergeaua neclintită. O pitpalacă și-a repezit glasul de două ori. Un vuiet a mii ... se înmulțesc, se înșiruie ca un cârd înalt de cocori și se duc, pe alte tărâmuri, peste nouă mări și nouă țări. De unde-or fi venind toate câte au venit? Și unde or fi curgând ca să se întoarcă iarăși cu alte chipuri, dar ...