Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DIN CÂND ÎN CÂND

 Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 1437 pentru DIN CÂND ÎN CÂND.

Emil Gârleanu - Patima

... drum. Și această lepădare de bani avea de pricină o patimă, dar o patimă, dragul meu, care cotropește ca focul, care se revarsă ca apa când se prăbușește în înec. Acești doi oameni pierduseră tot, tot, înțelegi tu? Nu le rămăsese decât banul pentru hrana zilnică și lucrurile din casă. Așa se face că, după ce se întoarseră de prin străinătăți, dânșii s-au apropiat, găsindu-și unul în altul scăparea de urâtul ce se cobora cu aripile întinse peste viața lor mohorâtă. Și au început să joace cărțile înainte. Bani nu mai aveau ... care dintre ei doi și-o fi dat părerea? au început să joace pe lucrurile din casă. Când am priceput ce se petrece în casa din față, când am înțeles de ce nu călcase piciorul tatei, o dată măcar, peste pragul portiței înflorite, și de ce dânsul se ferea, ca de o molimă ... dimineață, pe o ploaie repede și-un vânt năprasnic, slugile scoaseră tabloul pentru cea din urmă oară din odaia adevăratului stăpân. Când voiră să iasă în uliță, vântul se năpusti în

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII

... privi, Sau pizma ori mânia, dorința clevetirii, Îmi predomnesc în minte? Căci oricât de cinstită O faptă e în sine, dar poate fi prea rea, Când scopul ei se trage din vicios izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea ... multă trudă Decât mai înainte pre sine nu mă cruț; Dar versurile mele tot nu cutez s-arăt. Ne-ncrederea de sine, rușinea, ne-ndrăzneala, În mine sunt sădite sau de-a naturii mână, Sau din copilărie de sfatul părintesc; Iar dreapta judecată când vream a fi sumeț M-amenința îndată cu chinuri, ostenele: De-atunce până astăzi urmez a ei povață. Cred orișicând că ... favor I-a dat obraz de-aramă ca orice legi să calce, Rușinea, sentimentul să le disprețuiască, Să nu-și mai schimbe fața în galben sau în ...

 

Grigore Alexandrescu - O impresie

... Grigore Alexandrescu - O impresie O impresie de Grigore Alexandrescu Dedicată oștirii române 22 aprilie 1846 Puțini erau la număr ostașii României, Dar când ale lor cete pe luciul câmpiei Semeț înaintară cu pas răsunător, Din sulițe, din coifuri, din armele albite, Când soarele în unde, în raze aurite, Lumina își răsfrânge pe steagul tricolor, Când caii, repezi, ageri, cu coame răsfirate, Cu nările aprinse, cu gurile spumate, Mușcând de neastâmpăr zăbala ce-i ținea, Izbind sub ei pământul și răsuflând ... simții arzând pământul, Și vechea strălucire, cu zgomotul, cu vântul, Iluziei-mi bogate cu fală se ivi. A! unde e acuma puternica mărire Din vremea când a țării eroică oștire În lupte uriașe Buzeștii comanda, Când vulturul Daciei cu fruntea-ncoronată, Și duhul răzbunării cu manta-i sângerată Da semnul biruinței și calea ne-arăta? Călugărenii încă păstrează pomenirea Vitejilor ce ... A lui Mihai Viteazul asupră-le venind. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Așa erau odată românii, dar unirea Ce le hrănea curajul, ce le-nsufla mărirea, Cu vechea simplitate din inimi a lipsit. A patriei iubire, obiect de ironie, În ...

 

Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului

... Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului Fiica haosului de Duiliu Zamfirescu A fost odată un voinic, Coborâtor din ginte veche, Crescut pe cal încă de mic Și vânător făr’ de pereche. Era din mamă, pământean, Iar despre tată, spuneau unii Că se trăgea de la Traian Și amintea, prin chip, străbunii. Trăit în munți de mititel, Crescuse chipeș și voios, Încât vorbea lumea de el Ca de un nou Făt-Frumos. Când se pornea la vânătoare Cu șoimi aduși de prin străini, Țipau vultanii la izvoare Și puii de prin vizuini, Și dau năvală neam de neamuri ... mai sus Și se sculă: “Mă voi supune. Adună-ți părul de pe umeri, Resfiră firele lui moi, Și numără cât poți să numeri: Când vei sfârși, voi fi-napoi.â€� Și astfel tânărul zicând, Porni din nou pe lungul drum. Se întorcea din când în când, O mai zărea acum și-acum, Până ce ochiului deschis Pieriră liniile firii, Cum pier ființele din vis În haosul neamintirii. Iar ea, cu sufletul la gură Și ochii osteniți de clipăt, ...

 

Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul

... șepte vieți   În pieptu-i de aramă!“ Ah! cui ar fi trecut prin gând   Ș-ar fi crezut vrodată Că mulți lipsi-vor în curând   Din mândra noastră ceată! Priviți! Din nouă câți eram,   Și cu sergentul, zece, Rămas-am singur eu ... și am   În piept inima rece! Crud e când intră prin stejari   Năprasnica secure, De-abate toți copacii mari   Din falnica pădure! Dar vai de-a lumei neagră stea   Când moartea nemiloasă Ca-n codru viu pătrunde-n ea   Și când securea-i coasă! Copii! aduceți un ulcior   De apă de sub stâncă, Să sting pojarul meu de dor   Și jalea mea adâncă. Ah! ochii-mi ... românesc   Pe crâncena redută. Ura! Măreț se-nalță-n vânt   Stindardul României! Noi însă zacem la pământ,   Căzuți pradă urgiei! Sergentul moare șuierând     Pe turci în risipire, Iar căpitanul admirând   Stindardu-n fâlfâire! Și eu, când ochii am închis,   Când mi-am luat osânda „Ah! pot să mor de-acum, am zis,   A noastră e izbânda!“ Apoi, când iarăși m-am trezit   Din ...

 

Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman

... arate Abia le prinde ochiul pe peisagi umbrind. Departe, mult departe, Danubul lat albește, Și dincolo de dânsul stă Emul încruntat; Cu el pare Carpatul din când în când vorbește; De Tisa parcă-i spune, de Nistru depărtat. Întinsă panoramă ce-ncet, încet se pierde, În care se înmoaie, se sting și se-nfrățesc Colorile d-a rândul, din cel mai închis verde Până-n rozoșii aburi ce razele-auresc. În urmă-mi catedrale de talii uriașe Ce din tărâmuri fierte potopul a zidit, Se-ntrec și își înalță cărunte și golașe Mulțimi de turnuri gotici în cerul azurit. Aeriane stavili ce taie Firmamentul, Pe care bat în frunte furtunele trecând; Domenuri largi de iarnă pe care Orientul Îmbracă în tunice de purpuri luminând. Sub strate de zăpadă ce timpul înnoiește, O strată se întinde de colți adânci shistoși, Coloanele ce timpul smerit le ocolește ... târăsc, se-nvită În aer să răsufle de unde sunt striviți, Și-n forme mari, schidoale, ce arta nu imită, Se-nșir pe sub prăpăstii când negri, când plăviți. Palaturi milioane din ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski)

... când se-ntoarce și astăzi ca și alte dăți, Și preschimbat când nu se află pământul falnic într-o stâncă, De ce v-ați reurca în sfera abstractelor seninătăți? Închisă dacă vă e lumea, recoborâți-vă-ntre roze. Parfumele din mai înalță reînnoite-apoteoze, Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută Ș-atotputerea Veciniciei de om ... foc sacru se va stinge, -- Când frunza ca și mai nainte șoptește frunzei ce atinge? Când stea cu stea vorbește-n culmea diamantatului abis, Izvorul când s-argintuiește de alba lună care-l ninge, Când zboară freamăte de aripi în fundul cerului deschis?... Vestalelor, dacă-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze, E cerul încă plin de stele, și câmpul încă plin de roze, Și până ... feerie a naturii, vindecătoare de nevroze, Ce ne-mbunești fără știință și ne mângâi fără să vrem, Regret suprem al fiecărui, desfășură-te în splendoare În aer cu parfum de roze și cântec de privighetoare. Veniți, privighetoarea cântă în aeru-mbătat de roze. Voind să uit că sunt din lume, voiesc să cred că sunt

 

George Coșbuc - Străjerul

... mamă; ea slabă, el mărunt Sunt doi acei ce sufer al iernilor înfrunt Și-a morții lor osândă. Ce trist e prin odaie! Când domnii vin și ieu Tot, tot ce ai, sunt dânșii cari pun pe om la greu, Când dânșii nu-ți dau chinuri, tu singur doară dai-ți În fundul casei doarme, din vremuri vechi, un laiț Bătrân și rupt, pe vatră dă licur un opaiț Din ultimul oleu. Și masă nu-i, căci masă au numai când e soare; Prânzesc pe cornul vetrii, ci-n zi de sărbătoare Când au și pot ca alții să ție zile mari, Atunci iau ușa tinzii și-o pun pe patru pari De fag, cari stau în fața odăii lor și cari Țin masa pe picioare. Trei scânduri, cari au capăt pe vatră așezat Și merg până pe laiț, fac slujba unui ... pus! Și nimeni nu-i dă lucru, flămândă ea rămâne; Dar cum să-ntoarne biata la fiu fără de pâine? Grozav trebe că-i simțul din piept de mamă, când Se târâie copilul de slab și de flămând, Și n-ai ce-i da! Nu cugeți c-atunci tu ești ...

 

Nicolae Gane - Aliuță

... îndurat să se mai ducă. El a învățat limba noastră și s-a împrietenit atât de mult cu casa și toți din casă, încât noi îl dezmierdam cu numele de Aliuță. Ce-i drept, când am văzut întăi și-ântăi pe Aliuță făcând temenele turcești, îmbrăcat în hainele lui ciudate, cu cialmaua pe cap, cu iartaganul la brâu, și cu barba lui cea tufoasă și încărunțită care-i acoperea pieptul, noi copiii ... nu îndrăznea să-l supere, într-atâta părea de serios și adâncit în rugăciunea lui. În genunchi, smerit cu brațele încrucișate pe piept, el spunea când mai tare când mai încet versuri din Coran, își pleca fruntea pănă la pământ, apoi, tăcut și nemișcat, stătea câte o oară întreagă cu ochii ațintiți spre răsărit sorbind depărtările, călătorind cu ... care turcul o răzima pe crăcană când se cobora la iaz să împuște rățe. În sat asemenea nu era decât un singur pușcaș, care niciodată în viața lui nu se luptase decât cu vânatul din pădure; prin urmare, nu era mare speranță în puterea noastră de împotrivire. Cu toate aceste, părerea lui Aliuță de a ne opune cu arma la năvălirile hoților, împărtășită și de noi ...

 

Vasile Alecsandri - Baba Cloanța

... Vasile Alecsandri - Baba Cloanţa Baba Cloanța de Vasile Alecsandri Baba-i calul dracului (Vorbă veche) Șede baba pe călcaie În tufarul cel uscat, Și tot cată nencetat Când la luna cea balaie, Când la focul cel din sat. Și tot toarce, cloanța toarce, Din măsele clănțănind Și din degite plesnind. Fusu-i răpide se-ntoarce, Iute-n aer sfârâind. „Fugi, Urâte! baba zice, Peste codrul cel frunzos, În pustiu întunecos! Fugi, s-alerge-acum aice Dragul mândrei, Făt-Frumos. De-a veni el după mine Să-l iubesc eu, numai eu ... Hraconit!â€� [1] Toarce baba, mai turbată! Fusu-i zboară nevăzut, Căci o stea lungă-au căzut, Pe lună s-au pus o pată Ș-în sat focul a scăzut: „Dragă puiule, băiete, Trage-ți mâna din cel joc Ce se-ntoarce lângă foc, Ș-ochii de la cele fete, Cu ochi mari, făr' de noroc. Vin' la mine, voinicele, Că eu ... cânta, Ca pe-o floare te-oi căta, De diochi, de soarte rele, Și de șerpi te-oi descânta. Vai! din ziua cea de vară Când

 

George Coșbuc - Jertfele împăcării

... și codrii iau flacără acum. Și ei se luptă-n flăcări, s-azvârl, se-neacă-n fum, Iar brazii cad pe dânșii aprinși, se prăbușește În capul lor tot codrul, dar nimeni nu gândește La fugă — două neamuri aprinse de un gând : Din doi protivnici unul să piară mai curând. II De mult, de când e Tibull prefect peste cohorți E liniște. Stau moarte zăvoarele pe porți Și nu mai sar oștenii desculți din așternuturi Să piardă-n miezul nopții puternicele scuturi. Păreau și teutonii de lupte-acum sătui, Căci Aripert trimese de mult solia lui La Tibull pentru ... te ; Ar vrea să zic-o vorbă, n-o zice și rosește, Ea simte că-i străină și neamul ei barbar ! Ah, ce frumoase vorbe din rostul lui răsar ; El e roman, e nobil, deprins la vitejie ! Nici un bărbat din neamul lui Aripert nu știe Să-i spună ei cuvinte așa de dragi ca el. În urmă ea zâmbește : — „Ah, nu, că e mișel Un suflet când își uitä pe-ai säi! Și mă-nfioară De fulger să m-apropiu, căci fulgerul omoară ! O, lasă-mă !" și fuge prin desetul de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>