Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE MARE PUTERE
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 577 pentru DE MARE PUTERE.
Vasile Alecsandri - Sentinela română
... adâncită Și cu flori acoperită, Ce se-ntinde ca o ceață Pân în Dunărea măreață Și de-acolo-n depărtare Pân în Nistru, pân în Mare. Iar pe cel amar pustiu Cu văzutul ce-ntâlnii? Întâlnii viteaz oștean, Purtând semne de roman, Falnic, tare ca un leu Și cu chip frumos de zeu. Brațu-i stâng era-ncordat Sub un scut de fier săpat Ce ca soarele sorea Și pe care se zărea O lupoaică argintie Ce părea a fi chiar vie, Și sub fiară ... nu se clătina, Frunza nu se legăna. Pasărea la munți zbura, Fiara-n codri tremura, Căci prin lumea spăimântată, În uimire cufundată, Treceau reci fiori de moarte, Presimțiri de rele soarte! Iar pe cer un vultur mare, Făcând cercuri de zburare, Se vedea plutind cu fală, Și-n rotirea-i triumfală Ținea ochiul său măreț Pe viteazul călăreț. Cine ești? de unde ești? Pe la noi ce rătăcești? Sunt roman și sunt oștean De-a-mpăratului Traian! Maica Roma cea bătrână Mi-a pus arma asta-n mână Și mi-a zis cu ...
... încimpite, Privea sub țărmuri noianul de groază încremenite! Atunci Safo, luând lira, sună în ea cu putere Și cântă aceste versuri cu un glas plin de durere: “O, grozave țărmuri, o, noian cumplit! Iată, făr’ de frică aici acum șez, Căci eu Afroditei vreau să m-oferez, Defăimându-i templul unde am servit... O, Posidoane puternic, cred că-mi vor fi ... priință ce mă cuprinse îndată, Încât mi-au amorțit glasul, simțeam că încremenesc, Și mâna tremurătoare scăpă lira la pământ, Căci nici înaintea Dafnei atât de nesimțitoare, Mai frumos nu s-arătară a Latonii fiul sânt; Nici dumnezeul Indiei, în vâlva sa cea mai mare, Țiind schiptrul său de viță cu struguri împodobit, La vederea Erigonei mai frumos n-au strălucit. Din ora aceea eu numai la dânsul Ne-ncetat gândeam, mă țineam de ... fost mai bine, Sub pereții casei tale pân’ voi muri să trăiesc, Sperând că atuncea poate când mă vei vedea murind Îți va fi milă de mine, vei crede cât te-am iubit. Nu mă-ngrijesc de primejdii, nici de a mea slăbiciune, Căci amorul întărește, celui gingaș dă virtute, Așa și eu, ca o umbră țiindu-mă tot ...
... încimpite, Privea sub țărmuri noianul de groază încremenite! Atunci Safo, luând lira, sună în ea cu putere Și cântă aceste versuri cu un glas plin de durere: “O, grozave țărmuri, o, noian cumplit! Iată, făr’ de frică aici acum șez, Căci eu Afroditei vreau să m-oferez, Defăimându-i templul unde am servit... O, Posidoane puternic, cred că-mi vor fi ... priință ce mă cuprinse îndată, Încât mi-au amorțit glasul, simțeam că încremenesc, Și mâna tremurătoare scăpă lira la pământ, Căci nici înaintea Dafnei atât de nesimțitoare, Mai frumos nu s-arătară a Latonii fiul sânt; Nici dumnezeul Indiei, în vâlva sa cea mai mare, Țiind schiptrul său de viță cu struguri împodobit, La vederea Erigonei mai frumos n-au strălucit. Din ora aceea eu numai la dânsul Ne-ncetat gândeam, mă țineam de ... fost mai bine, Sub pereții casei tale pân’ voi muri să trăiesc, Sperând că atuncea poate când mă vei vedea murind Îți va fi milă de mine, vei crede cât te-am iubit. Nu mă-ngrijesc de primejdii, nici de a mea slăbiciune, Căci amorul întărește, celui gingaș dă virtute, Așa și eu, ca o umbră țiindu-mă tot ...
Ion Luca Caragiale - Dascăl prost
... cu un blazon aurit într-un colț... Să vedem. — Sunt gata; aide, că e cam târziu; am treabă la școală. — Uite, frate Pricupescule, de ce venisem eu la tine, zic eu și înghit în sec... apoi, îmi iau inima-n dinți. — De ce? — Venisem să te rog să-mi faci un mare hatâr. — Am înțeles... Nu ți-am spus eu?... ghicisem... — Ei! nu fi și tu așa de... cum să zic... de sever... Știi că de când te cunosc... și de! slavă domnului! ne cunoaștem din copilărie... mi te-am supărat cu vreo rugăminte, fiindcă nu-mi place să importunez pe cineva, cât de prietin să-mi fie, în îndeplinirea datoriilor sale, mai ales când îl știu de o corectitudine exemplară, cum ești tu... — Apoi, atunci... — Firește, nu zic; trebuie să ne hotărâm odată, mai ales când e vorba de școală, de la care depinde viitorul națiunii noastre, noi românii, să încetăm, mă-nțelegi... — Astea le-ai citit undeva. — Pe onoarea mea, nu. Ei bine ... mari, cari au atâta influență?... De ...
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului
... mii de curse Piste firea toat-a-ntins, Lăcrămi în zădar sunt curse: Unde-oi merge eu sunt prins. ........................................ Se întinde o câmpie De subt poale de Carpați, Câmp deschis de vitejie La românii lăudați; Surpături sunt de o parte, D-un oraș ce a domnit; O gârliță-ncoaci desparte Un crâng foarte-nveselit. Acolo am eu cășcioară Pe un vârf ... arepi zmulte, Port frumos, dar sfâșiat; Gata el să-mi spue multe, Eu de somn îngreuiat, -"Las' - îi zic - om vorbi mâine, Acum culcă-te de vrei, De ți-e foame, iată pâine, Apă, vin de-i vrea să bei". - "Dragul meu! d-acestea toate - Zice el - îți mulțumesc; Ți-e somn, văz; dar, de se poate, Oareșce am să-ți vorbesc. Cât de mic sunt, vezi prea bine, Nici beau, nici mănânc, nici dorm, Și acei ce sunt cu mine Prea puține ori adorm. Somnul, celor care place ... zice - îndestulă Nici o slavă nu-mi era, Al meu braț viteaz, de hulă, Pretutindeni m-apăra. Iar acuma făr-a prinde Eu de veste nicidecum, Fără arcu a-mi întinde, Fugar m-am trezit pe drum. ...
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... mea, să-mi păziți mormântul, câte unul din voi. Cum auzi făgăduiala din gura feciorilor săi, căscă gura și-și dete sufletul. Gătire se făcu de îngropăciune, mă rog, ca la moartea unui împărat, și cu mare alai și jale fu pus la odihna de veci. Feciori, carii știau ce glăsuie tatăl lor când îi ieși sufletul, se puse de pază în noaptea dintâi feciorul cel mai mare al împăratului. Pândi el ce pândi, și în puterea nopții, pe când și apele dormeau, se pomeni fiul de împărat cu un oarecine că vine și vrea să dezgroape pe mort. Nici că e de gândit a-l fi lăsat feciorul de împărat să facă așa o nelegiuire, fără decât se luă cu dânsul la luptă. Și lupte-se, și lupte-se, până ce, când începu să ... amin. Fie însă că și băiatul nu se lăsă mai pe jos. Și cum spusei, se luptară pe capete; dară luptă nu glumă. Curgea sudorile de pe fiul împăratului șiroaie, și nu se da netezului nicicât. Lupta ținu, și o luptă de moarte, până despre cântători. Cum se auzi cocoșul, duhul pieri ca o nălucă, dară și băiatul căzu jos de ostenit. De
Ion Luca Caragiale - Excelsior (Caragiale)
... Ion Luca Caragiale - Excelsior (Caragiale) Excelsior de Ion Luca Caragiale Dedicată ilustrului autor al sublimului hop: SIC COGITO, Domniei-sale Domnului B. P. HĂSDEU, Prezidentul Consiliului de Administrație al Primei Societăți Spiritiste Române Precum suav-aromă a florilor plăpânde De zefir se ridică, se-nalță și se-ntinde Pe ape și câmpii; Precum raza de soare prin spațiuri străbate Șiduce-a ei lumină pe globuri depărtate L-a sferelor copii, Astfel acum în ceruri creștina voastră ... cu-a fulgerului fugă L-al lumii creator, Și spiritele bune l-a lui sfinte picioare Prea bucuros supus-au pioasa adorare De voi făcută-n zori. Atuncea, stând în tronu-i puterea cea divină Căreia și Archangheli și Serafimi se-nchină, Noi ruga oferim... Tăcerea este mare ... pământ, Și-i zice: «Mergi acuma, cu sfânta armonie Ridică și îndreaptă căzuta Românie Prin șapcă și cuvânt!» Sfântul Efrim purcede, cu șapca de rigoare, În țara românească el vine să doboare Al viciilor zbor. Iubirea și dreptatea el vrea să stabilească, În inima umană, el vine să-ntărească ... și are... Și-așa, trimisul nobil al lui Christos, Efrim, S-a rencarnat pe lume. Toți strigă: “Aferim, Efrim! și la mai
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... gânduri pornește Că din când în când Aude sunând, Codrii răzbătând Un mândru cântic, Cântec de voinic Ș-un glas de cobuz Dulce la auz, De cobuz de os Ce sună duios. Și iată, și iată Că Ianuș deodată Tresare și sare Și zice-n glas mare: ,,Voi, vitejilor, Haraminilor! [9] Ian stați ș-ascultați Ș-armele-apucați, Că eu cam auz Un glas de cobuz Printre frunzi sunând, Codrii dezmierdând. Deci voi vă grăbiți, Curând vă porniți Să-i ieșiți în cale Pe deal și pe vale, La pod ... districtul Romanului, și Bordea lângă Iași, și Lunca-Mare etc. ↑ În secolul de mijloc oamenii războinici precum și caii lor erau coperiți cu cămăși de fier, numite zale; prin urmare, balada lui Mihu se poate presupune că ar exista de pe epoca Cruciadelor. Însuși caracterul cavaleresc al eroului baladei ne întărește în această idee. ↑ Levent înseamnă viteaz de soi. Un voinic poate să fie de neam prost, iar un levent trebuie să fie de neam bun. ↑ Șade în loc de șede , precum șapte în loc de șepte, provincialism din Moldova. Asemenea se zice ai în loc
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... cîte un cat și un donjon central, înalt de optsprezece metri. El se ridică mîndru în mijlocul unei curți largi, avînd la dreapta lui, ca de streajă, niște nuci bătrîni, iar la stînga, o grădiniță de flori tinere, scăldate toată —ziua în lumina soarelui. Castelul-templu are de jur împrejur, la fiecare rînd, terase largi, împrejmuite toate cu stîlpi scurți de granit, acoperiți cu table de aceeași piatră, în stil druidic. Fațada e tot de granit cioplit fără lustru. Suindu-te pe terasa de jos, de la picioarele donjonului, dai de intrare. O muche de piatră, lată cam de o palmă, desparte vertical drept în două intrarea deschisă. Această muche e muchea ușii principale: o bucată de granit masiv, grea de cîteva mii de kg, care se deschide cu mare ușurință, învârtindu-se alunecos pe o osie de fier ce-i trece prin mijloc. Când ușa este deschisă, i se vede numai muchea; cînd este închisă, acoperind perfect intrarea, se vede pe placa ... amfitrion mă face să iau seama că stîlpul, care suportă de jos, în mijlocul domului, scările urcătoare la galerie, reprezintă, împreună cu ele, «o mare ...
... cântând Ș-au venit plângând. Iată-un căpitan Căpitan râmlean, [3] Că mi se ivește, Pe mal se oprește, Cu Cerna grăiește: ,,Neră limpezie, Stai de-mi spune mie Despre trei surori Plecate din zori." ,,Sora cea mai mare S-a dus către mare Pe Dunăre-n jos La un plai frumos. Sora cea mezină S-a dus din grădină Peste nouă munți, În codri cărunți. Sora ... fața-i s-aprinde Și raza-i se-ntinde, Ca un sărutat Lung și înfocat. Iar cel Erculean, Căpitan râmlean, Mi-o apucă-n brață De prinde la viață, Mi-o strânge la piept Ș-o leagănă-ncet; Și-i face-n răcoare Departe de soare Cuib de floricele Ivite la stele. [1] Această legendă pare a cuprinde o alegorie ingenioasă și poetică asupra descoperirii apelor minerale de la Mihadia în Banat. Numele de Ercul Erculean repoartă gândirea la timpurile domnirii romanilor în Dacia, pe când băile astăzi cunoscute sub numele de Mihadia purtau numirea latină de: Pontes Herculi și ad media acquae sacrae . Chiar acum încă unul din acele izvoare minerale se cheamă izvorul lui Ercul, zeul puterii, căci apa lui ... ...
Dimitrie Bolintineanu - La băile Cleopatrei
... Dimitrie Bolintineanu - La băile Cleopatrei La băile Cleopatrei de Dimitrie Bolintineanu I Să stăm p-această stâncă ce se prevede-n valuri! Aceste scări tăiate în lespezi de granit Recheamă o regină ce-n umbr-acestor maluri Venea să răcorească al ei sân înflorit. Vedeți această scară de dalbe mozaice Ce duce către băi? Picioarele-i plăpânde călcat-au pe aice Când trupa grațioasă de vergine finice, Ierihoene roze puneau sub pașii săi. II Dar soarele se culcă... Tăcere!... O femeie Apare-n acest loc! Cosița-i voluptoasă, în aure ... răspândă torente dulci de foc. Ca soarele în raze-i ea arde în voluptate. O mantă de regină pe umeri râura. Iar albele ei sclave, de vise îmbătate, Tapete prețioase aștern în calea sa. Pe lespede de marmur cu aur poleite Mantila-i purpuroasă se mișcă... A căzut, Și sclavele-i suave, ca vise înflorite, Formează împrejuru-i un cerc ... sunt flori de frumusețe Născute în grădina neîmpăcatei morți! Oh! cursul vieții trece cum trece-o sărutare Aicea pe pământ! Putere, fericire și nume mândru, mare ...