Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA TONUL
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 189 pentru DA TONUL.
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
Alecu Russo - Iaşii şi locuitorii lui în 1840 Iașii și locuitorii lui în 1840 de Alecu Russo Iașii a început de câtăva vreme să ațâțe curiozitatea publicului european, nu în chip excentric, prin el însuși, ci ca scaun al principatului nostru și deci ca un punct al marii chestiuni a Orientului. Până în 1830, orașul acesta — așa de interesant prin moravurile tuturor popoarelor care au călcat pământul celor două principate, de la dacul rătăcitor și sălbatic, de la romanul de pe Tibru, de la toate hoardele nomade care-și croiseră prin vechea Dacie pierdută o cale sângerată spre a se năpusti în inima imperiului până la musulman, leah și ungur, până la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul pastoral topit în servitutea feudală, misterele creștinismului încrustate pe miturile păgâne, superstițiile poetice ale evului mediu încrustate în secătuitoarea necredință a veacului, tot ce-i vechi și ce-i nou, Occidentul și Orientul, topite într-un tot nedespărțit, cimentate de vremi și împrejurări așa fel încât clădirea s-ar dărâma ...
Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă
... astfel: Calul îi substankiv masculin; iel se schimbă în iapă, ș-apoi ghevine femenin. Pedagogu1: No! dar neutru? Școlerul (inoțent cumu-i, el nu poake da exemplul aghecvat; eu, pedagogul, atuncia-s gata să-i dau ilustrățiunea keoriei)... Pedagogul: Neutru! Neutru mai apoi, dacă-i calul masculin și iapa femenină, neutru ... eu școlerului) ce înțăleji tu prin curbă, o linie curbă? Școlerul: Care nu-i ghireaptă... Pedagogul (zâmbind cu bunătate): No! care nu-i ghireaptă, bine! da' cumu-i, dacă nu-i ghireaptă? Școlerul mai apoi vine la aceea înduplecare a rățiunii că musai va să răspundă minken: E o ... ființă-i ori lucru? Elevul : E lucru, dom'le! Profesorul: Că'z doar mișcă, mă! auzi-l! (bagă ceasul în urechea elevului). Elevul (ferindu-se): Da, dar dacă nu-l întoarcem, nu mișcă. Profesorul (satisfăcut): Bravo! (cătră domnul inspector:) Ș-apoi doar ăsta-i ghintre cei meghiocri... Bine! (Elevul trece la ... Ha? Elevul : Ființă, dom'le! Profesorul : Dar masa ființă-i? Elevul : E lucru, dom'le! Profesorul: No! că-z n-are și ea patru? Elevul : Da, dar nu se mișcă, dom'le! Profesorul (și mai vesel): Ei! pe dracu! să se miște... poake doar că cu șpirikismus! Inspectorul (tușește tare și ...
... mințile, sărace! VICTOR: Și ce treabă ai d-ta? LIZA:Cum ce treabă? Nenorocitule, n-o să ne cununăm peste câteva zile? VICTOR ( confuz ): Ba da ! ( periază cu putere. ) LIZA: Ei! Atunci! vreau să știu pentru ce ești zăpăcit... Spune: ce ai? ce-ai pățit? VICTOR( oprindu-se din periat ): N ... apoi la ușa din dreapta, o deschide și aruncă, printr-însa, hainele, pălăria și peria. ) FURTUNESCU ( de afară ): Ia seama ce faci, gogomane! VICTOR ( amețit ): Da! Domnule! ( se întoarce spre stânga, Liza îl urmărește dezolată; când au ajuns la mijlocul scenii, se deschide ușa din stânga prin care scoate capul Fifina ... astăzi dejunăm la unsprezece... ( Victor nu se mișcă. ) A! să nu uite să-mi cumpere chinină. VICTOR ( transportat ): Atâta numai? Numai atât? FIFINA: Da. VICTOR: Nu se poate. Mai ziceți, mai comandați ceva. FIFINA: A! da! Bine zici: uitasem. Astăzi dejunăm sus; eu și Iulia nu prea suntem bine. Când ăi vedea că se suie sus d. Peruzeanu, să ne aduci ... rece; cu trei, adormi în zece minute ( sinistru ) dar nimini, cu nimic nu te mai poate deștepta..." Fii binecuvântat, omule, i-am zis... ( cu hotărâre. ) Da ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... a zis: -Uite ce e... e aici un tânăr care ar vrea să meargă și el volintir cu d-v... Îl primiți? -E vîrstnic?... -Da. -Are părinți? ori copii? -N-are nimic. -Are formele gata? a întrebat ofițerul. -Forme n-are; dar... să le faceți d-v. -Asta ...
Nicolae Filimon - Jocul bănățean
Nicolae Filimon - Jocul bănăţean Jocul bănățean de Nicolae Filimon Văzut-ați Banatul, astă țară românească dincolo de Carpați, unde totul în natură respiră poezie, amoare, patriotism? Aci munții caprițioși ce străbat toată țara se încolăcesc în formă de ghirlande rotunde, lăsînd loc în mijlocul lor la văile cele mai încîntătoare; aci, la umbra unui pom, pe marginea unei fîntîne, vezi un june român înalt, spătos, cu fruntea largă, cu ochii scînteind, reprezintația cea mai fidelă a tipului roman; aci, costumele, moravurile, tradițiunile, legendele naționale, toate se conservă cu mai multă stăruință, cu mai multă puritate decît în orice parte a României. Aci, naționalitatea și patriotismul nu este un nume, nici o vorbă de fanfaronadă, ci o luptă continuă, un răzbel de toate zilele. Junimea țărană, veselă și viguroasă, pură de orice corupțiune, își uită într-un moment nevoile și păsurile sale și devine poetă, inspirată numai de simțimentele inimei sale. Pe vîrful unui deal, în mijlocul unei dumbrăvi verzi, aproape de obiectul inimei sale, junele transilvan învîrtește vestitul joc bănățean numit bănățeanca . Dar figurile acestui joc nu sunt izolate, nici nevariate, căci românul nu iubește monotonia și solitudinea. Mai mulți juni încep prin ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
... sunt inocent în materie și chiar sfârșește articolul cu fraza: ,,Las-o mai domol unde nu te pricepi". Îndrăznesc a crede că acest ton polemic e foarte greșit. Și nu e greșit în sensul că în general nu poate să fie întrebuințat în polemică, o nu! mai mult decât ... polemicii Å• l'eau de rose [2] , dar e greșit în cazul de față pentru că nu se potrivește. Numai atunci ar fi potrivit acest ton polemic, când adversarul e în adevăr ignorant, nepriceput etc. Atunci e foarte natural să-l trimiți la manualele de școală. Dar crede oare dl Maiorescu ...
Ion Grămadă - O noapte de groază
... schelălăiască așa de dureros ca și cum l-ar fi înjunghiat cineva. De aceea, nu se mai apropia de hoți, ci scheuna întruna pe un ton plângător, în mijlocul ogrăzii mănăstirii, împlând valea de groază. Copiii plângeau și ei speriați, de nu-i puteam ogoi, iar eu am avut încă destulă ...
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano
... pare oarecum mai scadentă, dar cauza aceasta nu vine de la neglijența maestrului, ci dintr-o necesitate dramatică care sili pe poet a da acestui personagiu un caracter foarte contrariu cu specialitatea geniului lui Donizetti; cu toate astea, aria din primul act, pe versurile: Cruda, funesta smania [3] indică ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)
... gât îi flutura o lavalieră sumbră, iar jobenul înalt (de mătase) era pălăria sa de predilecție. Redingota, cu reveruri de mătase, butonată până sus, îi da aer, ca și lui Duiliu Zamfirescu, de militar îmbrăcat civil. Mergea pe stradă cu picioarele puțin încovoiate, legănându-și capul, cu ochii vii, mari și ...
Paul Zarifopol - Poezia pură Poezia pură de Paul Zarifopol Între părintele Bremond, membru al Academiei Franceze, și ziaristul Paul Souday s-a iscat ceartă, toamna trecută, de la definiția poeziei. Pentru obișnuita lectură publică înaintea celor cinci secții ale Institutului, preotul literat a ales să vorbească despre poezia pură, și în cuvântarea lui avusese mai ales grijă să dea a înțelege că poezia nu se poate defini. Tocmai acest lucru pare să fi supărat mai mult pe Paul Souday. Probabil, ca frances de veche observanță și ca ziarist, el nu rabdă obscuritatea, oricât ar fi de prestigioasă, și s-a necăjit rău când Bremond a spus că poezia n-are a face cu rațiunea. Souday s-a grăbit să înțeleagă și aici pare c-a fost nedrept că Bremond consideră poezia ca un fel de divagație absolut certată cu mintea sănătoasă. Se poate zice și aceasta despre poezie, dar în cazul special nu se zisese. Cearta s-a îndărătnicit asupra unui vers celebru din Racine: la fille de Minos et de PasiphaĂ©.1 Souday e sigur că frumusețea versului stă în ...
Ion Luca Caragiale - Cronici literare
... sentențios, mușcător, răutăcios. El nu scrie în cărți sau în foi periodice; el scrie în foi volante. Voiți un specimen din scrierile lui nemuritoare, domnilor? Da?... Ei bine, vi-l dau, cu condițiunea ca doamnele să nu se supere. Îmi promiteți, doamnelor, că, orice s-ar zice despre domniele-voastre, veți ... voiește a introduce în literatură; căutați de vă obicinuiți cu dânsele, căci poate, pe venitor, vă voi face plăcerea a vă mai da și alte producțiuni d-ale geniului din Pitești. Iată d-astă dată acea despre care am vorbit: COCURI ȘI RĂSCOCURI Această pernicioasă șl ridiculă coaffură ... n-a studiat decât vro patru clase primare, dar tocmai aceasta este marele cuvânt pentru care dânsul e revoluționar în astă Republică nenorocită. Da, doamnelor și domnilor, el a fost unul dintre acei ce au împlântat cu triumf în librăriile noastre stindardul nelimitatei libertăți literare. Pot încă ... la maior Papasoglu [9] , edițiune de lus, care, prin un ingenios resort mecanic, să arate cu 140 ani înainte, fasele lunare, eclipsele și schimbarea timpului... Da, grațioșii mei cititori; nimic mai meritat și mai nemerit, și mă felicit că am conceput proiectul de mai sus; eram dator s-o fac, pentru ...