Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru COPIE
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 468 pentru COPIE.
Constantin Stamati - Pentru săraci
Constantin Stamati - Pentru săraci Pentru săraci de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Cine dă săracului pe Domnul împrumută. Evanghelistul Precum soarele, picând pe marea înghețată, ar topi-o, întocmai picătura milosteniei, căzând pe grămada păcatelor, le risipește. Sf. Ioan Gură-de-Aur Când iarna petreceți bine voi, avuților slăviți, Când dați baluri strălucite, mii de lumini aprinzând, Când în a voastre palaturi cu îngâmfare priviți, Cristaluri, oglinzi, faiansuri, raze de foc slobozind, Policandrele și lampe ca comeții arzători, Și pe-a salelor parcheturi sprintenii dănțuitori, Când un sunet ca de aur vă vestește mângâios A oarelor răsunare ce trec făr’ să le simțiți, Ah! gândiți măcar o dată la săracul stremțuros, Ce poate la poarta voastră, cu ochii plânși și oviliți, Au stătut ca să privească al vostru strălucit trai Prin largile voastre geamuri, ca la suflete în rai. Gândiți că săracul șede acolo pe-nghețați grunți, Și muierea lui, copiii îl așteaptă tremurând, Să le-aducă lemne, pâine, și dacă vreți să mai știți, Acel sărac poate are o maică de mult zăcând, Gândiți că săracul zice: „Mult are un singur om, Copiii lor sătui, veseli, îi se zâmbesc și ...
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel)
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel) Mihail Kogălniceanu de Dimitrie Anghel Publicată în Luceafărul [Sibiu], IX, 22 16 nov. 1910, p. 532—534 Ce farmec trist au colecțiile vechi, efemerele de o zi, foile grabnic tipărite ca să arunce o știre senzațională, o telegramă care a făcut ocolul lumii, o întîmplare stropită cu sînge și cîte alte fărîme din viață. Așa, răsfoiam mai ieri colecția prăfuită a unui jurnal ce poartă data anului 1877, și o melancolie nestăpînită mă cuprinsese, cetind întîmplările trecute, dînd peste nume ce au pasionat opinia publică și peste anunțuri de prăvălii vechi. Filă peste filă se așeza, zi peste zi, an peste an, păstrînd în ele, ca în niște pături sedimentare, urma unei vieți care a fost. Și iată că printre atîtea știri și fapte diverse, printre telegramele ce vădeau starea febrilă de care era cuprinsă lumea în apropierea războiului, am dat peste faimosul discurs al marelui Kogălniceanu, privitor la profesorii Universității din Iași. Pasionat, ca un vînător chemat pe o urmă, am rătăcit înainte în pădurea aceasta de hîrtie, ale cărei foi le-au scuturat rînd pe rînd anotimpurile. Și figura marelui om se înălța covîrșitoare dintre pagini, ...
Dimitrie Anghel - Murmurul fîntînei
Dimitrie Anghel - Murmurul fîntînei Murmurul fîntînei de Dimitrie Anghel Publicată în Pagini literare , 29 aprilie 1899 (sub titlul În grădină ) În murmurul fîntînei plînge povestea vremilor trecute... De știi s-asculți, auzi iar glasul atîtor guri ce-s astăzi mute: S-a potolit atîta viață, ș-a ars atîta foc de soare, De ani și ani, de cînd tot curge împrăștiind mărgăritare. De ani și ani... dar de atuncea grădina ș-a schimbat stăpînii Cu glasuri gîngave alt'dată — pe cînd eram copii — bătrînii Lung sfătuiau în șoapta apei sub cernerea de umbre sure, Ș-acuma numai apa plînge, iar noi ne-am răznețit pe-aiure. Sunt ani și ani... dar astăzi unde-s copiii gureși ? Unde-i oare Copila ce privea uimită la curcubeiele de soare Ce se fărmau în praful apei, și s-aprindeau din nou măiastre, Ca iarăși să se năruiască etern ca visurile noastre ? Sînt ani, și de atunci în noapte s-au prăvălit grămadă anii Și dintre toți eu singur numai, ținînd azi firul Arianii Mai rătăcesc ș-ascult cum cîntă pierdut pe-aleele deșarte În murmurul fîntînei glasuri ce vin de dincolo de moarte. Eu ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault Pe un volum de Charles Perrault de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 11 nov. 1910, p. 236—238. Poveștile sunt o lume alături de a noastră. Vechi de cînd timpul, ele trebuie să fi legănat copilăria omului și de aceea farmecă și desfată și astăzi pe copii. Frica ori urîtul și monotonia lungilor nopți a trebuit să împrospăteze necunoscutul. În sunetele și zvonurile care rătăcesc fără de hodină, în natură, fantazia primitivă a trebuit să închipuiască ființi nevăzute, care grăiesc, își spun durerile ori bucuriile, furtunoasele patimi ori nostalgicele reverii, ca să ne înduioșeze sufletul. Iar cei ce le ascultau au căutat să deie trup negurelor ușoare și diafane ce se ridică și joacă peste ape, și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o lume întreagă de zei, un cer întreg de ființi supranaturale, pe care l-au numit Olimp, Walhalla sau altfel, au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare albie de rîu o sirenă și au înfăptuit din nou Universul, ca ...
Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii
Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii Călugărenii de Dimitrie Bolintineanu I În umbrosul spațiu se revarsă zori. Turcii dorm p-o coastă însmălțată-n flori. Dar oștenii noștri și cu domnul june Către cer înălță sfântă rugăciune. Domnul cheamă capii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cu care-n viață crud am suferit, V-aduceți aminte vechea vitejie! Umbrele străbune, astăzi cu mândrie Vă privesc sub arme p-ăst fălos pământ. Azi mărirea veche iese din mormânt. Nu vă fie teamă despre-a lor mulțime, Ce de vitejie fuge cu rușine! Astfel cum un arbor crește mai frumos Când abați din ramuri cele de prisos, Astfel și poporul pentru-a fi ferice Trebuie să facă dalbe sacrifice. Astăzi toată lumea către cer se-nchină Să triumfe mândru cauza creștină. Dacă vom învinge pe apăsători, Dorurile țării s-or preface-n flori, Soarele măriei va luci d-aice Peste venitorul patriei ferice. Dacă ne vor bate, d-astăzi pe pământ N-om avea scăpare nici chiar în mormânt. Limbile străine, cu disprețuire Pe români numi-vor în nefericire. Următorii noștri, abătuți de dor, Vor roși de viața părinților lor. Însă vom învinge... Cu săbiile-n mână ...
Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret
Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret Consiliul secret de Dimitrie Bolintineanu La senat s-adună capii cei mai bravi, Soli germani, soli unguri, deputați moldavi, Preoți venerabili cu păstorul mare, Nobilă junime plină de-nfocare. Dar Mihai cu fața nobilată-n dor, Cel întâi se scoală și le zice lor — ,,Astăzi turcii calcă drepturile sfinte, Schimbă viața-n moarte, țările-n morminte. D-astăzi peste fața dalbelor câmpii Pe ruine-nalță splendide geamii. Câmpul schimbă fața și se-mbracă-n doliu; După dânșii urmă flăcări, moarte, spoliu. Prin altare sfinte vasele zdrobesc; Intră prin familii, pe copii turcesc; Mume și fecioare rușinos insultă; De nici o putere barbarii n-ascultă. Suflete-njosite ce-n lume trăiesc Ca să rușineze neamul omenesc, În această țară calea lor arată Și de dorul țării fierbântat se-mbată. Neamul nostru piere; dar ce e mai rău, Cade cu rușine pe mormântul său! D-astăzi înainte numai cu arma-n mână Va scăpa de moarte patria română. Între viața sclavă ș-un mormânt fălos Nu-întârzie-un suflet nobil, generos. Astfel totdauna țara liberară Vechi eroi ce-n fală se glorificară. Inima lor mare să vieze-n noi! Să pierim sub arme ca străbunii-eroi!" ...
Eduard M%C3%B6rike - Dunărea Dunărea de Eduard Mörike , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 19 august 1907 Baladă, după Mörike Pe Dunăre ușor plutea O barcă, doi copii în ea, El — de o parte, ea — de alta. Ea zice: — Dragă, spune dar, Ce lucru vrei să-ți dau în dar? Ea mînica și-o sufleca Și peste apă se pleca. Băiatul rîse și, la fel Pe apă s-aplecă și el. — Ah, dă-mi un dar, frumoasă Dună, Tu, care ești așa de bună ! O mîndră spadă scoase ea, De mult băiatul o dorea. Băiatul însă-n mîni ce are? O salbă de mărgăritare ! I-o așeză în negru-i păr, Părea-o prințesă-n adevăr ! — Mai dă-mi un dar, frumoasă Dună. Tu care ești așa de bună ! Copila mai încercă iară Și scoate-un scut de-oțel afară. Băiatul rîde aiurit, Și-i scoate-un piepten aurit. A treia oară ea încearcă, Dar ah ! alunecă din barcă. El sare după ea s-o scape, Dar Duna-i fură între ape. Îi pare rău de comoara ei Și se răzbună acum pe ei. Pustie barca se ...
Elisabeta de Wied - Pământului
Elisabeta de Wied - Pământului Pământului de Elisabeta de Wied Vai ce durere 'n suflet, Pământule, tu porți – De mii de ani tu singur Îngropi copiii morți. Și-așa de multe lacrimi Tu plângi de mila lor, Din cer să-ți fie Domnul A-tot-îndurător. Dar câți copii la sânu-ți Mereu tu ai să strângi Și mii de ani, Pământe, Vai cât o să mai
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină Cât un fir de neghină de Emil Gârleanu „Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poți judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpușorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ți-i de ajuns: știi ce ești, de unde vii și-ncotro trebuie să te îndrepți.â€� Gândirea aceasta i-o spusese gânganiei o furnică. Și spusa muncitoarei îi intrase atunci pe o ureche și-i ieșise pe alta. De-abia văzuse de câteva zile lumina soarelui, pământul, florile! În iarbă i-au părut toate un rai; dar când a întins aripioarele și-a zburat, mirându-se că poate să străbată aerul, când apoi a căzut istovită de oboseală, pe-o frunză, atunci întâiași dată a cunoscut greul. Și spusele furnicii i-au venit în minte... Ce era? O gânganie mică, fără strălucire, rotundă, ca o sămânță. De unde venea? Din iarbă; ținea minte că se trezise sub o rochița-rândunicii . Dar încotro avea să se îndrepte? Ei, asta era greul! S-a coborât de pe frunză ...
Emil Gârleanu - Tovarăşii Tovarășii de Emil Gârleanu E încă întuneric. Pământul e jilav de rouă și brazdele, răsturnate, în ajun, de către fierul plugului, miroase a proaspăt. În văzduh, o rață sălbatică zboară, furișându-se, măcăind speriată, ca alungată de glonț. Pe o grămadă de coceni, plugarul, rămas peste noapte în câmp, doarme învelit cu niște saci; și mai încolo, boulenii treji, Duman și Joian, stau cuminți, cu gâturile întinse, așteptând jugul. Dar departe, în sat, încep să cânte cocoșii, căci zorile prind să mijească. Lumina se cerne din ce în ce mai deasă, și-n vreme ce cununa cerului se luminează, pe pământ se deslușesc toate: satul; încolo, pe coastă, ca urnită din loc, pădurea; în fund, dealurile gemene unul după altul, ca pe o scară. Și-n cea dintâi clipă de revărsare a luminii, grija, care țârâie în urechea plugarului ca un greier, îl scoală. Omul aruncă sacii la o parte, sare în picioare, își freacă ochii cu dosul mâinii stângi și cu dreapta își îndreaptă șalele. Apoi pornește spre boi. I-a înjugat... Slabi, de li se văd coastele ca niște arcuri sub piele, boii își încoardă mușchii, își potrivesc ...
George Coșbuc - Cântec (Coșbuc, 3)
George Coşbuc - Cântec (Coşbuc, 3) Cântec de George Coșbuc A venit un lup din crâng Și-alerga prin sat să fure Și să ducă în pădure Pe copiii care plâng. Și-a venit la noi la poartă Și-am ieșit eu c-o nuia: "Lup flămând cu trei cojoace, Hai la maica să te joace" — Eu chemam pe lup încoace, El fugea-ncotro vedea. Ieri pe drum un om sărac Întreba pe la vecine: —"Poartă-se copiii bine? Dacă nu, să-i vâr în sac!" Și-a venit la noi la poartă Și-am ieșit eu și i-am spus: —"Puiul meu e bun și tace Nu ți-l dau, și du-te-n pace! Ești sărac dar n-am ce-ți face! Du-te, du-te!" și s-a dus. Și-a venit un negustor Plin de bani, cu vâlvă mare, Cumpăra copii pe care Nu-i iubește mama lor. Și-a venit la noi la poartă Și-am ieșit și l-am certat: —"N-ai nici tu, nici împăratul Bani să-mi cumpere băiatul! Pleacă-n sat, că-i mare satul, ...