Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI ÎN AFARĂ
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 567 pentru CEL MAI ÎN AFARĂ.
... se duce, Șade-n altă țară Pân' de primăvară. Asemenea cu păsărica, Și tânărul nu avea loc, Deprinde nu putea nimica Nici nu credea el în noroc. A lui era mai lumea toată, Pentru de grijă-a sa purtare Lăsa la pronia înaltă, De mulțumiri, de desfătare Mai înainte el știa, Căci slăbiciunile ardeau În pieptul lui nepotolit. Viețuind în lume mare, De slavă el s-a măgulit, În toate a făcut cercare, Și cunoscându-le deșarte Acum el s-a ascuns departe. Dar focul nu mult va fi stins ... arătat ceva plăcere, Apoi fugind cu alt țigan M-a fost lăsat în supărare Și cu Zamfira mititică. Alecu Dar tu n-ai mai făcut nimică? Moșneagul Ce să mai fac! Și cine poate În silă dragoste a scoate? Iar oamenii petrec în lume Mai multe rele între bune. Alecu Eu nu-s așa! eu pân' la moarte Voi răzbuna a mea dreptate Găsindu-mi dușmanul dormind, Pe ... strălucitele lor raze. Țiganii toți au adormit; Alecu vis prea greu visează Și se trezește mult uimit: Zamfira lângă dânsul nu-i! Dar unde e?!.. În ...
... se duce, Șade-n altă țară Pân' de primăvară. Asemenea cu păsărica, Și tânărul nu avea loc, Deprinde nu putea nimica Nici nu credea el în noroc. A lui era mai lumea toată, Pentru de grijă-a sa purtare Lăsa la pronia înaltă, De mulțumiri, de desfătare Mai înainte el știa, Căci slăbiciunile ardeau În pieptul lui nepotolit. Viețuind în lume mare, De slavă el s-a măgulit, În toate a făcut cercare, Și cunoscându-le deșarte Acum el s-a ascuns departe. Dar focul nu mult va fi stins ... arătat ceva plăcere, Apoi fugind cu alt țigan M-a fost lăsat în supărare Și cu Zamfira mititică. Alecu Dar tu n-ai mai făcut nimică? Moșneagul Ce să mai fac! Și cine poate În silă dragoste a scoate? Iar oamenii petrec în lume Mai multe rele între bune. Alecu Eu nu-s așa! eu pân' la moarte Voi răzbuna a mea dreptate Găsindu-mi dușmanul dormind, Pe ... strălucitele lor raze. Țiganii toți au adormit; Alecu vis prea greu visează Și se trezește mult uimit: Zamfira lângă dânsul nu-i! Dar unde e?!.. În ...
... sau fericite, ce pecetluiesc trăinicia înfrățirii a doi oameni. Nu; ci un soldat, un străin, un om pe care-l avusese un an în frontul companiei... Așa vroia ofițerul să-și înlăture mâhnirea, dar nu putea. Gândul celalt, cel ce izvora fără voia lui, acela îi reîmprospăta alte lucruri. Își aducea aminte cum, în cutare zi de marș, pe o arșiță dogoritoare, ceruse apă la soldații din pluton mai nimeni nu avea, iar celor ce le rămăseseră câteva picături, le păstrau pentru setea lor de oameni trudiți ce duc atâta amuniție pe dânșii... Un ... rândul întăi. Când i l-a înapoiat, a ținut bidonul aproape, silind pe soldat să se arate: era Stan Petre... Dar, în cutare noapte ploioasă, în avanposturi, în manevra trecută, când a găsit în cort un culcuș de paie uscate, pregătit pentru o odihnă mai cumsecade! Tocmai târziu află, printr-o întâmplare, că tot Stan Petre i le adusese... Îl primise ca recrut în urma stăruinței fratelui său, cornist al companiei, cu doi ani de vechime. Îl întrebase: Vrei să vii la mine, băiete? Recrutul își apropie repede călcâiele ...
... încăperi, le-a cernut pe coperișuri, le-a împinzit ca un giulgiu, făcîndu-le una cu pămîntul. Vîrfuri de coloane au mai stăruit ici-coio, de cari, caravanele trecînd, vorbeau ca de rămășițele unei cetăți înfloritoare ; apoi și coloanele au dispărut cu veacurile și numai în cărți a mai rămas pomenire de ceea ce a fost în strălucitoarele și albele orașe ce se ridicau odinioară. Pe unele, după epoci îndelungate de glorie, un simplu cutremur le-a dat jos peste ... ori năvala cenușei unui vulcan le-a năpădit, surprinzîndu-le în plină activitate. Pe altele, valurile le-au înghițit pe totdeauna și numai în legendele și baladele vechi mai trăiesc ascunse în fundul apelor, cu palaturile și clopotnițele lor care se trezesc noaptea și-și sună clopotele lor scufundate. Și nu știu de ce, lașul, în serile de toamnă umede, cînd clopotele încep să sune de vecernie din nenumăratele turnuri, în negură, mă face să mă gîndesc la un astfel de oraș scufundat și să-mi închipui că trăiesc într-un afund de apă, unde lumina ...
Urmuz - Puțină metafizică și astronomie
... adevă că: „Cuvântul a fost la Dumnezeu și că D-zeu a fost cuvântu La început - afirmară ei cu tărie- mai înainte de a fi fost ori „cuvânt" a fost „alfabetul surdo-mut", căci nu este probabil materia cosmică, astrele ... început a g(?) ceva; că e prea posibil ca ele să nu fi fost în stare, la încep nici măcar să se ceară afară, și nici chiar să zică „papa" sau „mamă". Asemenea, este foarte probabil - ziseră mai depa comesenii - că corpii cerești s-au format nici din dărnicia D-zeu, nici din pofta lor proprie de a se învârti și ... posibil ca ele să nu fi fost nici create, nici necreate, copii ai nimănui ieșiți din calcule reușite sau greșite și, cu chiu cu vai, în rate și hrăniți insuficient la institutul „Maternitatea cerească" cu lapte contrafăcut cu apă gazoasă de lăptărese! Căii-lactee. Că admițând că ele se învârtesc ... mică de procopseai pe setea mulțimilor și a distanțelor mari, fara rost și necesitaie. Parcă ar fi chiar puțin comic să te învârtești ...
Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate
... triumful binelui. Aceștia sunt oameni ,,luptători"'. 3. ,,Multe dureri-s, puține plăceri", a zis marele nostru poet, repetând o melancolică banalitate. Și încă mai puține sunt plăcerile pe care i le pricinuiește omului tovărășia aproapelui său, căci fiecare om e o lume deosebită, cu ambițiile și, mai cu seamă, cu egoismul ei... Nu în relațiile personale pune omul ce are mai bun, căci, în ciocnirea dintre suflete, ce are mai bun se duce, adesea, ofensat în fundul cel mai adânc al ființei sale... Și, de aceea, nu poate fi o legătură mai curată și mai durabilă, decât... de la distanță, -- aceea care se stabilește între cititor și un scriitor, mai cu seamă când acesta e un scriitor de idei, când, adică, pune în opera sa ceea ce este mai curat, mai înalt și mai dezinteresat, și mai cu seamă când acel scriitor este un analist al vieții, căci nimic nu consolează mai mult de durerea vieții decât contemplarea ei obiectivă, sub specie aeternitatis . 4. Omul [...] din pricina tendinței de adaptare, caută veșnic să ajungă la o împăcare ... gorilei feroce care a parvenit să vorbească. Toleranța este produsul cel ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
... având droturi sfărâmate Prin zgâita lor damască de un verde spălăcit, Dau afară-n șomâldoace, dintre pânteci scufundate, Câlțul obosit de slujba unui loc neodihnit. În pereți, vreo două cadre de femei în pielea goală, Ca în piepturi să deștepte a dorințelor răscoală, Iar pe scaune, trântite, câteva cadavre vii, Mute între ele, însă, vorbărețe dacă vii... Ele toate poartă ... cu privirile în ceață, Ce intra, precum se intră în oricare cafenea, Ca să-ți iei cu nepăsare lingurița de dulceață Și să pleci trântind în tavă gologanii pentru ea. Mai veniră... — nesfârșită ar putea ca să ajungă Lista celor care intră, lista celor care ies... Primăvara, ziua crește, însă noaptea e tot lungă Pentru ... zile, și de luni; Ea-nfrunta cu nepăsare revoltatele furtuni... Trăsnetul putea să cadă, c-ar fi râs și-atuncea încă... Inima i se schimbase în prăpastie adâncă, Pe-ale cărei margini triste nu mai crește iarbă chiar. Și din care nu reurcă nici răsunetul afar'. Unde se gândește, însă, stând în jețul ei trântită?... Fața ei odată mută e acuma-nsuflețită... Iat-o... Pare că vorbește făr-a zice un cuvânt... Pare c-o ...
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... stat zi și noapte o condica enormă deschisă. Era după 11 februarie. De câte ori ieșeam de la școală, iscăleam toți da, și fiecare de mai multe ori... De mici aveam sentimente civice în orașul meu natal! Ulițele din dosul "Victoriei Române" au rămas cum le știam odinioară. În cele două colțuri ale răspântiei din față, este de-o parte un birt și de alta o cafenea mică. De la fereastra mea văd bine ... stins de oboseală, să-și lingă rănile și să se vaiete discret de durere. Somnul se capătă mai ieftin decât hrana și deocamdată i-e mai trebuincios: truditul trup se încolăcește binișor, închide ochii triști și adoarme oftând greu din afund. - Toată intervenirea mea acum în favoarea animalului este zadarnică. Degeaba raționez eu de sus de la fereastră, că nu le e permis unor oameni ai autorității să turbere liniștea nopții ... stăpâna cațelului. Alerg la fereastră. Nu se mai văd ceasurile la foișorul de foc; lumina de-n-dărătul cadranului s-a stins; dar mai sus de foișor, arde clipind în cadență steaua dimineței - se face ziuă... E o grămădire dinaintea birtului din colț... Precupeți, care merg cu coșurile încărcate la piață... Ce să fie?... O
Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate
... bănui că intenția ironică, atitudinea antilirică, farsa nu sunt, prin voia lui Dumnezeu, cusururi absolute și veșnice; nici măcar în versuri. Să fie morala versurilor mai definitivă decât celelalte morale? Cel puțin poezia vremii noastre nu pare deloc respectuoasă de asemenea definitivat; și aceasta încă de la vechiul Heine. Numai severitățile științei literare sunt puțintel mai ... desăvârșit îmi par cele trei strofe copiate la început. Vizualitate și humor: adică Adrian Maniu. Cu ce delicată ingeniozitate e construit ritmul larg, mișcarea rallentando, în perechile de versuri care încheie primele două strofe și în prima pereche a strofei din urmă! E liniștea serii rurale; e și calmul humorului, care ne așteaptă în cele două rânduri finale, din ce în ce mai scurte și mai uscate. Spanac rezonanță metaforică persiflantă; sonoritate colțuroasă, seacă, în finala cu măcăit batjocoritor: aci e maximum de contrast cu strofa centrală, neumoristică. Virtuozitatea căreia i-a reușit această construcție nu e obișnuită ... veți da seama, cel puțin, că ați dobândit o impresie națională curat. Câștig frumos, între toate. Pe deasupra, putem înregistra, noi, care avem obligații și mai generale și mai ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu mintea cântăreau și hotărau, iar cu paloșul împărțeau. Și spun unii că pe atunci mergea ... mai rumenă ca domnița, fata cea întâi născută a măriei-tale? Care mură să fie mai neagră ca ochii celei mijlocii? Care rază mai luminoasă ca domnița cea mai mică? Apoi, luminate împărate, după atâtea noroace și bunătăți, ce-i fi având ca să te mai tânguiești? Împăratul, de ochii neamurilor ș-ai norodului, curmându-și plânsul, mulțumi tuturora și, furișând sfios ochii în sus, văzu că stema nu e nici mai mare, nici mai mică de cum trebuia să fie. Se potoli și făcu semn ca toți să plece, își sărută părintește copilele și opri lângă dânsul pe sora ... și i se scurtase de zece. Când împăratul auzi cuvântul Înțelepciunii, puse de răscoli domnia în ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... din sanie și o luă spre cerdac, dezgropându-și, la fiecare pas, picioarele. Era Filip Micle. Lui Toma i se strecurase o rază de bucurie în suflet cum parcă niciodată nu simțise. Și venitul nu-și credea ochilor când văzu chipul destins întrun surâs de bunătate cum nu mai aflase la prietenul său. În vreme ce Toma desfăcea musafirul de blănurile ce le avea pe dânsul, de afară veneau glasurile necăjite ale argaților, care de-abia urcau sania înspre grajduri. * Așa se face că, în seara aceasta a ajunului Anului Nou, boierul Toma nu era singur la măsuța acoperită cu șervet curat, de sub lampa atârnată, a ... aș mai fi călcat în casă. Dar nu ți-am putut spune nimic fiindcă n-ai pomenit niciodata numele ei; îl pomenești astăzi, când nu mai este, când ai scăpat de dânsa, când vorbele mele nu-i mai pot aduce nici o alinare, acolo, în mormântul ei, lângă care ar trebui să stai zile întregi, îngenuncheat... ca un nemernic. Toma se sculase în picioare. Sub biciuirea cuvintelor lui Filip parcă-i încolțise o lumină