Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BRÂU
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 209 pentru BRÂU.
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... care trăgea cu gresia pe buza coasei, si i-a zis: — Frumoasă e natura, ai? Dar muncitorul asudat, punându-și gresia în brâu și ștergându-se cu mâneca pe frunte, i-a răspuns: — O fi și frumoasă! — E duioasa noastră mamă! a adăogat ...
Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda
... pastrama lui, m-a mințit că sunt haine." Și gândind astfel, i-a lăsat gura apă... A scos din brâu cuțitașul, din legătura lui o bucată de pâine, și din sac o halcă de pastramă. A tăiat o felie... a gustat ...
Mihai Eminescu - Mușatin și codrul
... ta!... Hai Mușat, să ne-nțelegem Și-mpărat să ni te-alegem, Împărat izvoarelor Și al căprioarelor, Așezat la vrun pârâu, Să scoți fluierul din brâu, Tu să cânți și eu să cânt, Frunza-mi toată s-o frământ, S-o pornesc vuind în vânt Pe izvoare, În ponoară, Unde păsările ...
Mihai Eminescu - Umbra mea Umbra mea de Mihai Eminescu Adeseori când stau înaintea fumegătoarei lumini galbene a lampei mele, când mă uit în ochiul ei cel roș, când deschid câte-o carte bătrână plină de nerozii bătrâne, de credințele unei lumi cu capete îndealtfel ca și a noastre (lucru ce arată relativitatea adevărului), adeseori, zic, conversez cu lampa mea verde și veche și mă uit sub cojocirocul ei, când fâlfâie fantastic, ca și când i-ar fi dor de tavan. Când privesc vis-a-vis de mine, în peretele rău văruit, văd onorabila mea umbră, cu nasul cam lung și căciula peste ochi, și-mi fixez ochii la ea și cuget... cugetarea mea e vorbă pentru ea, căci ea mă înțelege și-mi răspunde tot în gândiri lungi și deșirate la ceea ce-o întrebasem, fără ca să mă mulțumească acele răspunsuri, căci nu vorbesc în gând decât eu cu mine. Eu cu mine . Ciudat! Această despărțire a individualității mele se făcu izvorul unei cugetări ciudate, care mă făcea să fixez aspru și lung umbra mea, astfel încât ea, jenată de-atâta căutătură, prindea încet, încet conture pe perete până ce ...
Mihai Eminescu - Un roman Un roman de Mihai Eminescu În van oglinzi frumoase și florile-împlu sala C-un aer plin de miros, molatec, de argint În sufletu- unui tânăr e noapte și răceală Lumini până în gându-i cel negru nu se-ntind. În van tineri d-o vârstă ciocnesc vesel păhare Și l-ale lor petreceri pre dânsul îl invit Ei nu vor să-nțeleagă zimbirile-i amare. Dup-o perdea s-ascunde în versuri adâncit. Unde petrece-n gându-i?... În valea lui natală În codrii plini de umbră, pin râpe ce s-afund Unde izvoarele-albe murmure dulci esală Și scapăr argintoase lovindu-se de prund. Ar vrea ca să revadă colibele de paie Dormind cuiburi de vultur pe stânci, ce se prăval Când luna pintre nouri, regina cea bălaie, Se ridica pin codrii din fruntea unui deal  Să aib-ar vrea colibă de trestii mititică În ea un pat de scânduri, mușchi verde drept covor Din pragu-i să se uite la munte cum s-ardică Cu fruntea lui cea stearpă vârându-se în nori. Ar vrea să rătăcească câmpii înfloritoare Unde ale lui zile din raze le-a țesut. Unde- ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... însuram flăcăi, măritam fete, beam o butie, luam o casă în spinare, atingeam cerul cu deștul și țineam douăzeci ca voi la subțioară, treizeci în brâu și-o sută în sân. Iacă, e un basm cu ghicitoare vorba mea și, de vreți, am să vi-l spun, dacă mi-o face ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... au petrecut ei mulți ani, până când domnița a început a nu mai fi mică și barba împăratului de până la brâu i-a trecut peste genunchi. Și două lucruri necăjeau pe împărat: că nu-l mai răbdau puterile să-și joace copila pe genunchi ... altul, cu parul lung și negru corb, cu cămașa ușoară, albă ca floarea și cu chenare de găitan aurit, încins pe la mijloc cu un brâu
Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium
Mihai Eminescu - Iconostas şi Fragmentarium Iconostas și Fragmentarium de Mihai Eminescu Cuprins 1 Pe podelele reci de cărămidă 1.1 1 1.2 2 1.3 3 2 După această întâmplare minunată... 3 Fondalul acestei scenerii sălbatece 4 Noaptea era întunecoasă Pe podelele reci de cărămidă 1 Pe podelele reci de cărămidă umedă a temniței se desemna în fâșii crucișate gratiile de fier din fereasta înaltă și boltită, luna 'nota pe nouri fugitori cari purtau corpul ei de aur. Un singur stâlp alb purta boltirea înaltă a temniței și, răzimată de stâlp , se vedea o figură naltă de femeie, albă ca varul, cu ochii turbați și fixi — ea-și frângea mânile ei în lanțuri și din când în când își netezea părul ei desfăcut, ce cădea pînă la șolduri în vițe și 'ncovoituri cumplite. La picioarele ei era cadavrul ca de var al unui copil gol pus pe paie — un cadavru slab pe care bătea luna, legat la gât cu o cordeluță roșie. Femeia răzimată de stâlp era atît de albă încât părea o statuă și una cu stâlpul. Apoi deodată șezu. Luă copilul în poală și buzele ei vinete surâseră — ea [ ...
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... dreapta, în fund, și ia dintre crengi o scrisoare.) „Prea grațioasei și nobilei domnișoare Zulnia, la castelul străbunilor săi, loco!â€� (o pune în brâu, de unde scoate o alta.) „Prea strălucitului hatman Baltag, la castelul său, loco.â€� (miroasă plicul.) Trandafir! (pune plicul în crengi.) Cine a ... știu eu, meștere Sotirache, meșteșugurile d-tale de mult. SOTIR Cred și eu, din tinerețe. ARGHIRIȚA Aud? dă-mi biletul. (Sotir încolțit dă scrisoarea din brâu, Arghirița citește.) „Prea grațioasei și nobilei d-rei Zulnia... loco... Prea grațioasă și nobilă cuconiță! Dacă inima d-tale ar fi așa de simțitoare ...
Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... dreapta, în fund, și ia dintre crengi o scrisoare.) „Prea grațioasei și nobilei domnișoare Zulnia, la castelul străbunilor săi, loco!â€� (o pune în brâu, de unde scoate o alta.) „Prea strălucitului hatman Baltag, la castelul său, loco.â€� (miroasă plicul.) Trandafir! (pune plicul în crengi.) Cine a ... știu eu, meștere Sotirache, meșteșugurile d-tale de mult. SOTIR Cred și eu, din tinerețe. ARGHIRIȚA Aud? dă-mi biletul. (Sotir încolțit dă scrisoarea din brâu, Arghirița citește.) „Prea grațioasei și nobilei d-rei Zulnia... loco... Prea grațioasă și nobilă cuconiță! Dacă inima d-tale ar fi așa de simțitoare ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu 1870 În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul și lăsase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de sânge. Cincizeci de ani, și numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte și suferințe — împărat, ce-n viața lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe a ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea murind și n-avea cui să lese moștenirea urii lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără — pat aurit, însă pustiu și nebinecuvântat, — trist mergea la război cu inima neîmblânzită, — și împărăteasa sa, ...