Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru APRINS
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 419 pentru APRINS.
Dimitrie Anghel - Garda imperială
Dimitrie Anghel - Garda imperială Garda imperială de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 9 oct. 1910, p. 134—136 Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrîn de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama. Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe drumuri, iar în fund, departe, printre trunchiurile negre, soarele a coborît și a stat neclintit, ca o candelă între colonadele unui templu. Zurgălăii sună încet și, de o parte și de alta a drumului, fructul roș al măcieșilor împrăștie pretutindeni pete de sînge. Feregele uscate și-au plecat dantelatele frunze și pe lîngă trunchiuri, pe covoarele catifelate de mușchi, bureții albi se înșiruiesc, ori se adună în pîlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor. Fața mamei e coperită cu un văl cenușiu, prin care i se văd ochii blajini, ca după pînză de păianjen. Mîna ei mînușată se întinde la răstimpuri ca să ne așeze o șuviță, ori să ne învelească cînd bate vîntul. Tata pare adîncit în gînduri, și noi stăm cuminți și tăcuți, cu micile noastre suflete călătoare ...
Dimitrie Anghel - Gherghina Gherghina de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , 30 martie 1913 S-au stîns într-un aflux de sînge bujorii roși, iar albii crini Și-au anunțat de la o vreme și ei palorile lunare: Cu o mireasmă, cu o umbră, ori prin fantastice lumini, Apropiata agonie și-o prevestește fiecare. Culorile ca un incendiu, în clipa ultimului ceas, S-aprind — căci ceasul cel din urmă oricum e o apoteoză — Mai darnic își răstoarnă crinul parfumul ce i-a mai rămas Pe fundul urnei, și, cînd moare, mai roză se preface-o roză. Gherghina singură, spre toamnă, cînd sînt grădinile pustii, Nu-mprăștie nici o mireasmă, ci rece și nepăsătoare, Cînd stă să-i vie și ei ceasul înfricoșatei agonii, Și-nalță tot mai sus în aer, zîmbind, marmoreana-i floare. Ca și cum n-ar fi fost născută cu celelalte pe pămînt, Fără palori și fără umbre, ci tot mai dreaptă în lumină, Ea luptă mîndră pîn' la urmă și se coboară în mormînt Purtînd cununa ei de aur pe frunte, sus, ca o
Dimitrie Anghel - Liniște (Anghel)
... le-nalți atunci, și-n noaptea clară Îngenunchind, sărut pămîntul și-i mulțumesc, simțind în mine Nădejdea tinereții mele, nădejdea clipelor senine Cum iar se-aprinde
Dimitrie Anghel - Melancolie (Anghel)
Dimitrie Anghel - Melancolie (Anghel) Melancolie de Dimitrie Anghel Publicată în Pagini literare , 14 nov. 1899 (sub titlul "În grădină") Miresme dulci plutesc în aer sub bolți umbrite de liane, Și-i liniște-n grădina toată și pace ca-ntr-o săhăstrie În care-ar fi murit viața învinsă de melancolie. Din trandafiri, ici-colo, pică petale albe, diafane. Ș-un glas de greier nu s-aude macar să-nalțe imnul vieții, Să rupă liniștea țăsută în jurul celor ce-au să moară; Își face cuib uitarea tristă și pacea crește funerară, Pe unde pasul nu mai calcă și nu mai cîntă cîntăreții. Cu visuri, cu gînduri frumoase, cu fantazia mea, cu viață, Învins de-o milă nesfîrșită aș vrea să-npoporez natura; Dar brațele îmi cad trudite și mută îmi rămîne gura, Simțind-nelămurit în mine că numai liniștea-i măreață. Un cînt, cît de duios, acuma n-ar fi el oare-o pîngărire, Cînd e atîta armonie în ne-trerupta, sfînta pace? Grădina e-o poemă dulce și, vezi tu, vîntul care tace, E ca o mînă adormită pe coarda rupt-a unei lire. Somn bun ș-odihnitor, natură, somn bun; cîntărilor vieții Azi prețuiesc tăcerea ...
Dimitrie Anghel - Murmurul fîntînei
Dimitrie Anghel - Murmurul fîntînei Murmurul fîntînei de Dimitrie Anghel Publicată în Pagini literare , 29 aprilie 1899 (sub titlul În grădină ) În murmurul fîntînei plînge povestea vremilor trecute... De știi s-asculți, auzi iar glasul atîtor guri ce-s astăzi mute: S-a potolit atîta viață, ș-a ars atîta foc de soare, De ani și ani, de cînd tot curge împrăștiind mărgăritare. De ani și ani... dar de atuncea grădina ș-a schimbat stăpînii Cu glasuri gîngave alt'dată — pe cînd eram copii — bătrînii Lung sfătuiau în șoapta apei sub cernerea de umbre sure, Ș-acuma numai apa plînge, iar noi ne-am răznețit pe-aiure. Sunt ani și ani... dar astăzi unde-s copiii gureși ? Unde-i oare Copila ce privea uimită la curcubeiele de soare Ce se fărmau în praful apei, și s-aprindeau din nou măiastre, Ca iarăși să se năruiască etern ca visurile noastre ? Sînt ani, și de atunci în noapte s-au prăvălit grămadă anii Și dintre toți eu singur numai, ținînd azi firul Arianii Mai rătăcesc ș-ascult cum cîntă pierdut pe-aleele deșarte În murmurul fîntînei glasuri ce vin de dincolo de moarte. Eu ...
Dimitrie Anghel - Oglinda (Iosif-Anghel)
Dimitrie Anghel - Oglinda (Iosif-Anghel) Oglinda de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Am o oglindă și mă joc Cu razele ce le răsfrîng, Mutîndu-le din loc în loc, Le risipesc și iar le strîng. Le-adun cu drag ca un avar, Și-ades în sufletele voastre Cînd e mai noapte, ca un far Mi-arunc luminile albastre. Vă-ntind o punte de scăpare Deasupra negrelor genuni, Și raza mea strălucitoare E făcătoare de minuni. Mi-o plimb pe-atîtea fețe pale, Cînd cu oglinda mea mă joc — Dar cînd îmi stă ceva în cale, Oglinda mea e-un ochi de foc. Mi-adun puterile solare Și fulgerînd, după un semn, Ca Arhimed, în depărtare, Aprind escadrele de
Dimitrie Anghel - Paharul fermecat
Dimitrie Anghel - Paharul fermecat Paharul fermecat de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 11 nov. 1907 Visam privind în fundul paharului cu ceai Și-n sticla străvezie, ca-ntr-o metempsichoză, Eu m-am văzut pe gînduri ținînd în mînă-o roză, Subt un portic de aur cu bolta de email. Ca un turban albastru pe cerul roz de mai, Pe-un cer mai roz ca roza care-o țineam în mînă, Un domn se profilează, și-acum văd o fîntînă, Spre care o caretă se-ndrumă cu alai... În zgomote de-alămuri și tropote de cai A stat acum, și iute descinde o cadînă, Lumini multicolore s-aprind și-o albă mînă Desprinde-un văl de purpur de pe-un obraz bălai. Scînteie doi ochi negri... și roza mea de mai Miroas-așa de tare cînd i-o arunc... "Stăpînă", S-aude-un glas și iată că surugiul mînă Și nu mai văd careta... O ! tu, cine erai? Cine-ai fost tu...? răspunde, din ce metempsichoză, Ai revenit spre mine în tropote de cai Ca să dispari pe urmă cu roza mea de mai, Cu cea mai de pe urmă și mai frumoasă
Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel)
... știe să puie degetul pe struna care va face prin simpatie să vibreze struna altui suflet, el numai poate da culoare suferinții, numai el poate aprinde licăriri de lumină într-o lacrimă. Dacă sînt în adevăr înzestrat cu unele din aceste calități, voi încerca și, cu note de duioșie ori accente ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
Dimitrie Anghel - Sonata lunii Sonata lunii de Dimitrie Anghel Publicată în Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un ...
Dimitrie Anghel - Tata (Anghel)
Dimitrie Anghel - Tata (Anghel) Tata de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 759, 28 ian. 1911, p. 1. Ca un miraj nălucitor te-a chemat pe tine strălucirea aurului, și tu cel dezbrăcat de toate patimele ai alergat după el pînă ce ai căzut. Negrul neant la tine a fost mărginit de un zid de aur și zidul s-a prăbușit peste tine, îngropîndu-te sub el. Ce urmăreai tu, de ce te-ai zbuciumat, de ce flacăra vie a minții tale a ars fără preget, ca vîlvătăile de foc ce le aprindeau și le hrăneau necurmat întîii oameni în vremuri obscure, ca să se apere de dușmănia fiarelor ? După perdeaua de foc a minții tale, ai stat tu ascuns toată viața, apărîndu-te. Vie, puternică, fantastică, se consuma inteligența ta. Mari, flăcările jucau zvîrlind scîntei orbitoare. Vînturile întîmplărilor o înălțau și o coborau și ghearele lacome așteptau cu răbdare să te sfîșie ; sclipitorii ochi pîndeau din umbră stingerea marelui incendiu, ca să poată prin drumul de cenușă să ajungă pînă la tine. Ce te împingea pe tine, căci din înfrîngeri și dureri, ca la mulți ...
Dimitrie Bolintineanu - Aprodul Purice
Dimitrie Bolintineanu - Aprodul Purice Aprodul Purice de Dimitrie Bolintineanu S-aprinsese-n luptă Hroiot cel tiran. Când s-abate calul marelui Ștefan, Purice-i oferă calul său îndată. Domnul nu ajunge scara ridicată. — ,,Doamne! Moviliță mă voi face eu, Ca să poți să-ncaleci după gâtul meu! Zice și se pleacă. Ștefan, fără muncă, Prin mijlocu-acesta pe fugar s-aruncă. — ,,Purice, sărace! De voi câștiga, În movilă-naltă eu te voi schimba. Omul este mare, nu prin al său nume, Naștere, avere, ci prin fapte bune; Faptele sunt nobili, nu țărâna sa Ce deopotrivă viermii-o vor mânca. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și acum, Movilă, aidi a ne lupta! Căci urmașii noștri nu ne-or semăna! Mulți români chiar astăzi la străini aleargă Și prin ei așteaptă țara ca să meargă. Și cum vrei ca viața la ei a afla, Când tu nu o afli în inima ta! Cel străin nu-ți face niciodată bine Fără să câștige drepturi peste tine. Nu zic c-o să piară neamul românesc; Dar sunt timpi în care popolii slăbesc; Cum sunt ani în care pomul ce rodește Nu dă nici o roadă, deși înflorește. Popolii se pleacă când mai- ...