Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ADEVĂRAT

 Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 582 pentru ADEVĂRAT.

Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română

Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific naţional în literatura română Caracterul specific național în literatura română de Garabet Ibrăileanu Spuneam într-un articol de acum câteva luni că literatura din Moldova a fost mai preocupată de realitățile naționale decât cea din Muntenia. Voim să întărim și să completăm această constatare prin câteva considerații noi. Mai întâi, credem că particularitatea aceasta este cauza pentru care proza a fost cultivată mai mult în Moldova decât în Muntenia. Proza de observație, care redă realitatea prin descriere, narație și reprezentare, a apărut în Moldova, începând cu Negruzzi. Înainte de epoca Eminescu, Moldova se exprimă mai ales în proză, poezia fiind reprezentată aproape numai prin Alecsandri, care e însă un mai bogat și un mai serios prozator; pe când în Muntenia găsim o legiune de poeți -- Eliade, Cârlova, Boliac, Rosetti, Bolintineanu, Crețeanu, Depărățeanu, Sihleanu, Nicoleanu etc. --, proza fiind reprezentată numai prin romanele nule ale lui Bolintineanu, prin Ciocoii vechi și noi, important ca document, dar secundar ca artă, și prin scrierile lui Odobescu, importante ca artă, însă neînsemnate ca "documente omenești". Dar mai bine să înșirăm pe scriitori, fără să mai ținem seamă de epoci. (Vom cita pe cei mai ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV

... de-oameni, lăsând să-i sugrume Nevoile-întru viața-întreagă. Îngeri nice-în vis acu s-arată Să ne-învețe vro taină ciudată. [1] Cu-adevărat! eu altă pricină N-aflu, făr' că sau nice-o credință Noi avem acum sau pre putință Iar' a bătrânilor socotință Răzăma purure ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... care-l va face neimitabil, fără pereche între toți scriitorii noștri de azi." Despre Zobie și Milogul , criticul ne spune că-s... ,,perfecte, frumoase... de adevărat maestru". Iancu Moroi e ,,o schiță care singură ar fi de ajuns să ne arate pătrunderea și măiestria autorului". Trubadurul, Ziua, Noaptea sunt ,,capodopere de ... e prea complexă pentru ca în ea să fie o dezlegare exactă a problemelor ca în matematică, pentru că un artist, un artist adevărat aleargă după un ideal pe care însă niciodată nu poate să-l ajungă. Nu putem să dăm aici lămuriri mai pe larg, le vom da ...

 

Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle

... primi, te rog; sau - dacă-l primești - te oblig să fie și Câmpeanca de față, pentru că nu voi să rămâi tu, om sincer și adevărat, incapabil de viclenie și minciună, sub impresia acestui șarpe veninos, acestei archicanalii ingrate, mincinoase și spioane. - Eine schwache Stunde - zici tu că e partea slabă ...

 

Antim Ivireanul - Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri

... zis cărturarii și fariseii, ce era acolo de față: Cine poate erta păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Unul ce poate să iarte păcatele oamenilor cu adevărat, au Dumnezeu iaste, au putĂ©re dumnezeiască are în sine. Deci dară de o fac aceasta preoții în toate zilele cu păcătoșii și au atâta ... socotiți că s-ar minuna când acestaș Iisus ar zice soarelui, nu să stea nemișcat pre ceriu, ci să se pogoare din ceriu pre pământ. Adevărat, înfricoșat lucru ar fi acesta, iar nu iaste nimica întru asemenare cu acĂ©ia ce face preotul în toate zilele, în sfântul jărtăvnic. El nu ... acelaș trup și sânge a mântuitoriului nostru, Dumnezeu. Cu cât mai vârtos decât Melhisedec iaste acesta asĂ©mene cu fiiul lui Dumnezeu? Cu adevărat, nu poate afla mintea gânduri, nici limba cuvinte, pentru ca să vădească măririle acestor mici. Și cu acĂ©stia toate, ce cinste le face lumea ...

 

Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română

Titu Maiorescu - În contra direcţiei de astăzi în cultura română În contra direcției de astăzi în cultura română de Titu Maiorescu 1868 Convorbirile literare au publicat un șir de cercetări critice asupra lucrărilor mai însemnate prin care s-a caracterizat cultura română în timpul din urmă, asupra poeziei de salon și poeziei populare, asupra etimologismului d-lui Cipariu și Lepturalului d-lui Pumnul, asupra dreptului public al românilor după școala Barnuțiu și asupra limbei române în jurnalele din Austria. Aceste critice nu au rămas fără răspuns; însă toate răspunsurile, după obiceiul introdus la noi, erau pline de personalități, așa încât, din respect pentru publicitate, au trebuit să fie trecute sub tăcere. Căci ce are a face în asemenea discuții persoana scriitorului! O excepție se poate admite numai în privința ultimului răspuns al Transilvaniei, fiindcă unele observări din el dau ocazie de a caracteriza întreaga cultură română din ziua de astăzi și, prin urmare, merită să fie relevate. Afară de aceasta, Transilvania este organul public al Asociațiunii pentru literatura și cultura poporului român, redactat de din cei mai cunoscuți bărbați ai noștri, de d. Bariț, și, întrucât reprezintă astfel floarea dezvoltării intelectuale din Ardeal, ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... în felul acesta slujește ,,de călăuză în aprecierea deosebitelor lucrări literare și artistice". Că există în adevăr oarecare legi estetice, foarte discutabile și ele, e adevărat; că critica servește și de călăuză în aprecierea lucrărilor literare, e de asemenea adevărat; dar toate aceste aprecieri, judecări și călăuziri constituie așa de puțin menirea și ființa criticii literare moderne, încât ele pot fi greșite într-o critică ... din utilitatea ei. Odată formați artiștii de talent, ei nu mai au nevoie de tutela criticii pentru că, o știe foarte bine dl Maiorescu, un adevărat artist nu se conduce după regulile stabilite de critic. Pe de altă parte, operele literare produse de adevărații artiști îndreptează mai bine gustul literar al ...

 

Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu

... toate, văzutelor și nevăzutelor. Dumnezeu însă, carele numai cu un cuvânt au făcut și au zidit toate lucrurile cĂ©le văzute și nevăzute, poate cu adevărat, cu cea desăvârșit a lui preputernicie, să facă stĂ©le mai luminoase decât acĂ©stea ce strălucesc pre ceriu și lună mai iscusită ... cum grăiaște David: Aceasta iaste odihna mea în vĂ©cii vĂ©cilor și într-însa voiu lăcui, pentru că o am ales. Aleasă iaste, cu adevărat, ca soarele, pentru că iaste încununată cu toate razele darurilor dumnezeești și strălucĂ©ște mai vârtos între cĂ©lĂ©lalte lumini ale ceriului. Aleasă iaste ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor

... pururea ca să nu lenevesc a vă cerceta, după putință, cu învățăturile cĂ©le sufletești. Că de pe aceasta mă voiu cunoaște cu adevărat că vă sunt părinte sufletesc și păstoriu, când voiu pofti cinstea, folosul și spăseniia sufletelor voastre. Și dumneavoastră iară de pe aceasta vă veți arăta ... om până la dobitoc. Așa și noao, creștinilor, nu 100 de ani, ci 1710 de ani ni s-au propoveduit prin mijlocul lui Noe celui adevărat, Iisus Hristos, carele ne-au mântuit cu corabiia trupului său, de potopul păcatului celui strămoșesc, cum că va să facă potopul cel cumplit și amar ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)

... să-ți fac, Voi învinge-anevoința, Însă numai cu tendința Să vă plac! Ca să-l mai necăjesc pe maestrul Caragiale, pentru care aveam un adevărat cult, i-am făcut în altă seară această epigramă la care a binevoit să colaboreze și el, modificând un vers. Un literat de ...

 

Garabet Ibrăileanu - Estetice

... fără tradiție, nu se poate ajunge deodată. Tinzi către ea, încercând, dibuind, făcând preludii, exercitându-te. 10. A face numai ceea ce cu adevărat poți este o mare virtute artistică, deoarece în artă se pare că ar fi ,,posibil și imposibilul", -- dovadă atâtea opere literare în care autorii vorbesc ... școală", se hotărăște singur să renunțe la ceea ce formează esența poeziei și ambiția poetului: originalitatea de fond și de formă... Și tot atât de adevărat mai este că imitarea îl face ridicol și pe scriitorul imitat. 19. ...când o poezie impresionează sute de ani în șir, înseamnă că are aprobarea ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>