Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ��N��I��I
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 2873 pentru ��N��I��I.
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
... George Coşbuc - Dragoste învrăjbită Dragoste învrăjbită de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I Fata sta la poartă, mă-sa la prilaz Nu știu ce-avea fata, că-i era necaz Și umbla de colo până colo beată. O vedea și mă-sa că e supărată Și că-i joacă-n lăcrămi ochii arși de foc, O vedea prin casă că se-nvârte-n loc; Prinde-n mâini un lucru numai ca să-l prindă, Iese-n tindă, intră, iarăși iese-n tindă Și frământă casa cu nimic, așa. Ieri, cât a fost ziuă, nu s-astâmpăra Nici cât bați în palme, și-alerga silhuie ... a amintit C-a lăsat aprinsă albă lumânare. D-apoi ce? Atâta pagubă mai mare! Și-i sări deodată gândul la vițel: N-a lăsat în uger lapte pentru el Și-l auzi, sărmanul, cât de jalnic muge: Ei, dar ce-i o noapte! Mâine-n zori va suge! Și-a nălțat din umeri. Iac-așa!... Ce-i
... trecătoarele ființe albe, Iese ca aria dintre suspine Regina albelor nopții regine, Sau cum din zilele poetic june A idealului iese minune. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n undele-i se furișează, Se-ndoaie talia-i în albă haină Parcă-i o tÄ›midă a nopții taină. Pe-o liră gingașă și argintie Mânuța-i coardele le-ncurcă vie, Prin blânde notele lirei de-amor Glasul ei tremură dulce ușor: Prin bolta ferestei înguste Mă uit într-al văilor rai ... Cu dulcea vibrare de strune, Ce spune. Și toată viața lui, tot ce-a cules Din unde, din munte, din vale, Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres Alunecă-n cântecu-i moale Ș-al coardelor grai, Frumos ca din rai, Amestecă-n vorbe de miere Durere: Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc  stele li scapără-n cale, Apele plâng clar izvorând în fântâne  Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. Luna pe cer trece-așa sfântă și clară ... pe bolta senină  Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Streșine vechi, casele-n lună ridică, Scârție- ...
... trecătoarele ființe albe, Iese ca aria dintre suspine Regina albelor nopții regine, Sau cum din zilele poetic june A idealului iese minune. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n undele-i se furișează, Se-ndoaie talia-i în albă haină Parcă-i o tÄ›midă a nopții taină. Pe-o liră gingașă și argintie Mânuța-i coardele le-ncurcă vie, Prin blânde notele lirei de-amor Glasul ei tremură dulce ușor: Prin bolta ferestei înguste Mă uit într-al văilor rai ... Cu dulcea vibrare de strune, Ce spune. Și toată viața lui, tot ce-a cules Din unde, din munte, din vale, Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres Alunecă-n cântecu-i moale Ș-al coardelor grai, Frumos ca din rai, Amestecă-n vorbe de miere Durere: Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc  stele li scapără-n cale, Apele plâng clar izvorând în fântâne  Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. Luna pe cer trece-așa sfântă și clară ... pe bolta senină  Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Streșine vechi, casele-n lună ridică, Scârție- ...
Ștefan Octavian Iosif - O viață
... prea știe cam încotro s-apuce, Și-nfrigurat se-ntoarce în fiecare seară În odăița scundă din strada solitară... ... Voi mă-ntrebați acuma, firește: cine-i oare Acest copil sălbatic, cu fruntea visătoare, Adus de mine-n versuri cu artă-așa subtilă, Că, zugrăvindu-l, însumi i-am suspinat de milă?... "O, l-am ghicit!" va spune drăguța domnișoară, Oftând și ea la rându-i, căci nu-i întâia oară Când îi răsare-n minte duioasa cunoștință, Cu părăsita casă și viața-n suferință, Această arătare din vechile poeme, Ce nu cunoaște țară și nu cunoaște vreme, Acest erou romantic visat și zi, și noapte De brudnicele fete ... în chilia scundă din strada solitară... O, Doamne, câte visuri și-avânturi mari înfrânte Pe veci sunt osândite cu el să se-nmormânte! Se spulberă-n risipa țărânii o comoară, Și nu-i întâiași dată, nici cea din urmă oară. Câți tineri ca și dânsul nu cad așa, victime, Că nime nu-i cunoaște, și nu-i iubește nime, Ca florile plăpânde ce n-au decât o vină: S-anunțe primăvara că trebuie să vină... Dar eu n ...
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
... pe sine se întreabă: La ce folos că timpul și spațiul străbate Și ce folos că vecinic râvnind singurătate, El de nimic în lume viața-i n-o s-o lege, Că-nțelegând deșertu-i, problema-i n-o-nțelege... Ce caută talentu-i în șirele s-arate? Cum luna se ivește sau vântu-n codru bate? Dar de-o va spune-aceasta sau dacă n-o va spune, Pădurile și luna vor face-o de minune. Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori Ce-au spus ... dar și tac Și zilele vieți-mi în șiruri le desfac, Iar visurilor mele le poruncesc să treacă Iar ele ochii-albaștri asupra mea și-i pleacă, Cuprinse de amurgul cel fin al aurorii: Văpaia-n ochi unită-i cu farmecul palorii. Trec, pier în adâncimea iubirii ș-a genunii, Icoanele frumoase și dulci a slăbiciunii Ca flori cu veștejite ... cu putință: Numele lor e nimeni, nimic a lor ființă. Ei dorm cum doarme-un haos pătruns de sine însuși, Ca cel ce-n visu-i
... minte, te gîndește la Dalila. E frumoasă, se-nțelege… Ca copiii are haz, Și cînd rîde face încă și gropițe în obraz Și gropițe face-n unghiul ucigașei sale guri Și la degetele mînii și la orice-ncheieturi. Nu e mică, nu e mare, nu-i subțire, ci-mplinită, Încît ai ce strînge-n brațe — numai bună de iubită. Tot ce-ar zice i se cade, tot ce face-i șade bine Și o prinde orice lucru, căci așa se și cuvine. Dacă vorba-i e plăcută, și tăcerea-i încă place; Vorba zice: „fugi încolo“, rîsul zice: „vino-ncoace!“ Îmblă parcă amintindu-și vre un cîntec, alintată, Pare că ... pe el însuși acel demon… s-ar renaște, Mistuit de focul propriu, el atunci s-ar recunoaște Și, pătruns de-ale lui patimi și amoru-i, cu nesațiu El ar frînge-n vers adonic limba lui ca și Horațiu; Ar atrage-n visu-i mîndru a izvoarelor murmururi, Umbra umedă din codri, stelele ce ard de-a pururi, Și-n acel moment de taină, cînd s-ar crede că- ...
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
... În căutarea Șeherazadei de Mihai Eminescu În mări de nord, în hale lungi și sure M-am coborât și am ciocnit cu zeii, Atârnând arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete, În poale-am scuturat piatra cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am dus  ea plâns-a. Mi-a deschis marea porțile-i albastre Și Nordul frig durerea-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud  und-insule ca glastre Gigantici se ridic din ... goală, Oricât de multe adevăruri știre-ar, Izvor de amărâre-i și de boală. În ladă aur oricât grămădire-ar, Cu aur nu se stinge-n veci amarul Și Pace numa-n inimă-i găsire-ar. Ușor trage prezentul la cântarul Înțelepciunii... Și ea-i fericirea. Cu-a răsăritului averi samarul Eu mi-l încarc, cu-a lui gândiri  gândirea. Eu pasu-ndrept, colo înspre ... în visu-i ...
... cei astute Unei mame desfrânate victimă căzu... Sărmana! Da, da! De trei ori sărmana, căci cu toat-a ei cădere Fără de măsură-n lume... și cu toată desperarea Fără de măsură-n suflet... ea e bună... ochiu-i are Pentru orice neferice lacrimi, milă și durere. Ea de toți disprețuită, e în stare să se-nchine La vederea-unei copile, ce-n biserică se duce Ar ruga ca să n-o uite-n închinarea ei cea dulce Și ar vrea ca să-i sărute pentru-o vorbă-ale ei mâne. Cu o față aspră, rece, mulțumita ea respinge A sărmanului ce-ajută. Al ei ochi, pare ... cum că este fățărie. De aceea doar cu mâna a ei inimă ș-apasă Cum o doare... Și nimica... nici un mod nu-i de scăpare Îndărătu-i desperare și-nainte-i desperare, Nici un ochi nu se abate l-a ei viață-ntunecoasă. O Doamne!gândește-n sine, cei ce-azvârl cu pietre-n mine Cum că drept și bun veghezi tu zic asupra tuturor... Vars-o rază, numai una din eternul tău amor Într-a sufletului ...
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki
... luna, era un corn frumos de taur; Gâlveava frunzelor se stinse, din joc zefirii s-au oprit, Și peste lac se-ntinse o pânză țesută-n fir de-argint și aur, Și lacul leneș se întinse, a suspinat și-a adormit. Crăpă-n zigzag nemărginirea și zeul Krișna-atot puternic, Pe-un car de roze se coboară din tronu-i mândru de palmier; Poetul lira își aruncă, își pleacă fruntea de cucernic Și-n clarul lacului se vede și jos și sus același cer. Krișna răspunde: “Pentru tine am fost mai bun ca un părinte; “Ar zice ... de josnică ființă, “Le dai și lor tovărășie, când singur, vai! sânt pe pământ.â€� Krișna zâmbi dumnezeește, simțise el întreaga taină, Văzu că-n opera-i sublimă nici el n-a fost desăvârșit, Și zise: “Facă-se-a ta voie!â€� întinse-apoi rozalba-i haină: Ușor, ca fulgu-n legănare, pe țărmul apei s-a oprit. Apoi din lotus smulse-o floare, curată floare și plăpândă, Suflă în ea și-i dete drumul, iar lacu-
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... umbre pe drumeț în a sa cale? Unde-i Botzaris eroul?... — Missolonghi, unde ești? Vântul singur îmi răspunde: “Tot pe lume-i trecătorâ€� Iar pe mare echo strigă, prins de-un val spumegător: “E trecător..., e trecător...â€� I De la Zante care-și scaldă portocalii săi în mare Împrejur, cât vede ochiul în nemărginita zare, N-a purtat vreodată valul, pe-al său braț legănător, Lopătar mai fară grijă, mai frumos decât Levante De la Zante. Către seară când ... părul, fruntea mai cugetătoare Zâmbetul mai mort pe buze, buza mai tăinuitoare... Tânjitoarea ei privire, printre umbre rătăcită, Pare-a urmări în zboru-i o vedenie iubită, Ce, pe căi nestrăbătute, dinainte-i vecinic fuge, Iar când doru-i, nici chiar doru-i călător, n-o mai ajunge. Năpădită-atunci de lacrămi însăși sânul și-l cuprinde Vrând în el să stăpânească un necunoscut fior... Sânul însă n-o ascultă, alba-i față i s-aprinde Și oftând, mai fără voie, zice: “Ah, mi-e dor!... mi-e dor...â€� III După capul Kalogria, pe o coastă,-ntre ... Se-ndreptează spre castelul cel arab Unde sir Hoowards englezul, mai bogat ca un Nabab, Și-a adus smintitu-
... a lui semne, Mănăstiri și beserici ce-au fapt fără lene. Că nu numai prin sate și pre la orașe, Ce și prin munț și-n codri lui Hristos sălașe Ce-au făcut zugrăvite de dau strălucoare. Să-i trăiască-n bun nume pomana supt soare. Pre fiiu-său, pre Bogdan, ș-au lăsat să-i șază În scaun să-ș domnească țara, să să-ncrează. Că ș-a lui nevoință n-au fost cu nemică De-a lui al său părinte să fie mai mică. Svânta mitropolie cea noavă-n Suceavă De dânsul îi făcută, cu multă zăbavă, 1 Pronunțat I-o-an. C-avea destulă luptă și treabă de oaste, Când îș bătea pizmașii lovindu-i în coaste. De-a lui destoinicie scrie și-n cronice, Că ș-au apărat țara cu bună ferice. Pre fiiu-său, pre Ștefan, tânăr după sine Ș-au lăsatu-ș în scaun domn bun ... țară și la munte mari mănăstiri svinte. Pre urma lor domnit-au a lor bună rodă, Ilie și cel Tânăr Ștefăniță-vodă. Nemică n-au stricatu-i vrăjmășasca moarte, Că este-n ...