Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ��N��I
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 2873 pentru ��N��I.
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
... În căutarea Șeherazadei de Mihai Eminescu În mări de nord, în hale lungi și sure M-am coborât și am ciocnit cu zeii, Atârnând arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete, În poale-am scuturat piatra cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am dus  ea plâns-a. Mi-a deschis marea porțile-i albastre Și Nordul frig durerea-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud  und-insule ca glastre Gigantici se ridic din ... goală, Oricât de multe adevăruri știre-ar, Izvor de amărâre-i și de boală. În ladă aur oricât grămădire-ar, Cu aur nu se stinge-n veci amarul Și Pace numa-n inimă-i găsire-ar. Ușor trage prezentul la cântarul Înțelepciunii... Și ea-i fericirea. Cu-a răsăritului averi samarul Eu mi-l încarc, cu-a lui gândiri  gândirea. Eu pasu-ndrept, colo înspre ... în visu-i ...
... trecătoarele ființe albe, Iese ca aria dintre suspine Regina albelor nopții regine, Sau cum din zilele poetic june A idealului iese minune. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n undele-i se furișează, Se-ndoaie talia-i în albă haină Parcă-i o tÄ›midă a nopții taină. Pe-o liră gingașă și argintie Mânuța-i coardele le-ncurcă vie, Prin blânde notele lirei de-amor Glasul ei tremură dulce ușor: Prin bolta ferestei înguste Mă uit într-al văilor rai ... Cu dulcea vibrare de strune, Ce spune. Și toată viața lui, tot ce-a cules Din unde, din munte, din vale, Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres Alunecă-n cântecu-i moale Ș-al coardelor grai, Frumos ca din rai, Amestecă-n vorbe de miere Durere: Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc  stele li scapără-n cale, Apele plâng clar izvorând în fântâne  Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. Luna pe cer trece-așa sfântă și clară ... pe bolta senină  Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Streșine vechi, casele-n lună ridică, Scârție- ...
... trecătoarele ființe albe, Iese ca aria dintre suspine Regina albelor nopții regine, Sau cum din zilele poetic june A idealului iese minune. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n undele-i se furișează, Se-ndoaie talia-i în albă haină Parcă-i o tÄ›midă a nopții taină. Pe-o liră gingașă și argintie Mânuța-i coardele le-ncurcă vie, Prin blânde notele lirei de-amor Glasul ei tremură dulce ușor: Prin bolta ferestei înguste Mă uit într-al văilor rai ... Cu dulcea vibrare de strune, Ce spune. Și toată viața lui, tot ce-a cules Din unde, din munte, din vale, Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres Alunecă-n cântecu-i moale Ș-al coardelor grai, Frumos ca din rai, Amestecă-n vorbe de miere Durere: Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc  stele li scapără-n cale, Apele plâng clar izvorând în fântâne  Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. Luna pe cer trece-așa sfântă și clară ... pe bolta senină  Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Streșine vechi, casele-n lună ridică, Scârție- ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)
... simț deja departe, Și-l simț că-i pretutindeni, și simț că-l simț mereu. Eu nasc o cugetare, și dânsa-și ia avântul, Nemic n-o mai oprește în spațiu sau în timp; A mea-i și parcă-i alta, căci este fără margini; A mea-i, și-i infinită, plutind-în univers, E infinit în mine, nu omul cel de carne, Nu hârca-i infinită, ci cugetarea mea: Artistul făr-astâmpăr ce nentrerupt îmi joacă Pe clapele din creier, cântând ca p-un clavir. Și clapele tocite se prennoiesc ... mai de pe urmă, Voind să-l smulg din mine, l-am azvârlit în cer; Din cer mi-l crâmpotește în creier cugetarea, Dar nu-i întreg: sfârșitul rămase-n cer pribeag. Și cugetarea-mi plânge, tânjind de umilință: "Pân’ la final — îmi zice — nu-i chip să mă rădic; Extazul singur numai atât de sus se-nalță; Extazul, care leagă pe-un om cu Dumnezeu!" Extazul.... ce-i extazul? O clipă seculară, În care vezi atâtea trăite și trăind, Încât un veac îți pare, nu vrei să crezi, și totuși Știința-i nevoită să murmure: așa-i! Când omul cade-n apă și- ...
Ion Luca Caragiale - Două note
... colo, amestecat pîn mulÈ›imea de gură-cască. Urmărea foarte gelos pe persoana gîndurilor lui, care avea o patimă nespusă pentru flirt sub mască È™i domino - lucru ce, prin trivialitatea lui, lovea pe poet È™i-n amor È™i-n mîndrie. Norocul în ziua aceea n-a voit să fie întreg pentru bietul nostru prietin: pe uzurar i-l scosese în cale bine dispus; pe femeie o trimisese la bal pentru altcineva. Nu e vorba, după bal, galantul contraiat „și-a plătit un souper fin [1] â€� - ceea ce l-a făcut să fie a doua zi foarte fără ... să profite de munca È™i de pe urma sărmanului pierdut cît pot, sunt liberi; să rămînă negustorul cinstit, È™i cîÈ™tig bun să-i dea Dumnezeu; dar să stea la taraba lui È™i să nu s-amestece a poci opera artistului. Criticii, din parte-le, „cu flori deÈ™arte, cari roade n-au adusâ€�, sunt liberi să judece după cum îi taie capul acea operă, să dezbată, să analizeze, să explice, să comenteze, să interpreteze È™i ... ...
Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi
... îi plăcea copilei s-alunge rândunele Ce lunecau prin aer și o chemau la ele, S-alerge pe sub bolta bătrânilor arini, Cercând să prindă-n iarbă a razelor lumini, Să fugă rătăcită de-a lung, de-a lung pe maluri Atrasă-n cursul apei de-a râurilor valuri, Și-n cale-i să s-oprească, uimită, încântată De dulcea armonie naturii deșteptată. Atunci pe nesimțite un glas de zburător Îi tot fura auzul șoptindu-i, plin de dor: Atât ești de frumoasă la chip și la făptură, Că nopții dai lumină, și iernii dai căldură, Și orbilor din umbră dai ... în inimi când te-ai ivit pe lume Tu, zână fără seamăn, minune fără nume! Copila, cu uimire, îl asculta zâmbind... Apoi, cătând în urmă-i, se depărta fugind, Lilie zburătoare, de fluturi alungată, Care-i formau pe frunte o salbă-naripată. III Visează luna-n ceruri!... sub visul cel de lună Flori, ape, cuiburi, inimi visează împreună. Nici o mișcare-n frunze, și nici o adiere Nu tulbură în treacăt a nopții dulci mistere. Albina doarme-ascunsă în macul adormit, Bâtlanul printre nuferi stă ...
... puse È™aua pe el È™i apoi luă ziua-bună de la casă È™i masă. "Mă duc, zise către fraÈ›ii săi, È™i dacă nu voi veni într-un an, o lună, o săptămână È™i o zi cu apă de la fântâna Zânei Zorilor să vii tu Costane după mine". Se duse. Trei zile È™i trei nopÈ›i Florea nu mai stătu; calul zbură ca năluca peste munÈ›i È™i peste văi până ce n-ajunse la marginile împărăÈ›iei. Jur împrejur pe lângă împărăÈ›ie era o prapastie adâncă È™i peste această prăpastie o singură punte. La puntea asta mai stătu Florea o dată: să privească înapoi, apoi să ia "ziua-bună" de la È ... precum a fost zis. Baba luă frâiele, le afumă cu fum de tămâie, zise peste ele o zicălă din cuvinte mărunÈ›ele È™i grăi după aceea către Petru: - Ia frâiele È™i dă cu ele de poarta casei. Petru făcu precum i se zise ca să facă. Vraja babei a fost bună. Abia dete Petru cu frâiele de poartă se È™i
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
... pe sine se întreabă: La ce folos că timpul și spațiul străbate Și ce folos că vecinic râvnind singurătate, El de nimic în lume viața-i n-o s-o lege, Că-nțelegând deșertu-i, problema-i n-o-nțelege... Ce caută talentu-i în șirele s-arate? Cum luna se ivește sau vântu-n codru bate? Dar de-o va spune-aceasta sau dacă n-o va spune, Pădurile și luna vor face-o de minune. Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori Ce-au spus ... dar și tac Și zilele vieți-mi în șiruri le desfac, Iar visurilor mele le poruncesc să treacă Iar ele ochii-albaștri asupra mea și-i pleacă, Cuprinse de amurgul cel fin al aurorii: Văpaia-n ochi unită-i cu farmecul palorii. Trec, pier în adâncimea iubirii ș-a genunii, Icoanele frumoase și dulci a slăbiciunii Ca flori cu veștejite ... cu putință: Numele lor e nimeni, nimic a lor ființă. Ei dorm cum doarme-un haos pătruns de sine însuși, Ca cel ce-n visu-i
... minte, te gîndește la Dalila. E frumoasă, se-nțelege… Ca copiii are haz, Și cînd rîde face încă și gropițe în obraz Și gropițe face-n unghiul ucigașei sale guri Și la degetele mînii și la orice-ncheieturi. Nu e mică, nu e mare, nu-i subțire, ci-mplinită, Încît ai ce strînge-n brațe — numai bună de iubită. Tot ce-ar zice i se cade, tot ce face-i șade bine Și o prinde orice lucru, căci așa se și cuvine. Dacă vorba-i e plăcută, și tăcerea-i încă place; Vorba zice: „fugi încolo“, rîsul zice: „vino-ncoace!“ Îmblă parcă amintindu-și vre un cîntec, alintată, Pare că ... pe el însuși acel demon… s-ar renaște, Mistuit de focul propriu, el atunci s-ar recunoaște Și, pătruns de-ale lui patimi și amoru-i, cu nesațiu El ar frînge-n vers adonic limba lui ca și Horațiu; Ar atrage-n visu-i mîndru a izvoarelor murmururi, Umbra umedă din codri, stelele ce ard de-a pururi, Și-n acel moment de taină, cînd s-ar crede că- ...
... fata de-mpărat i-a dus Cofița ei; și când i-a spus Flăcăul cel dintâi cuvânt, Ea să uită speriată-n vânt, Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pământ. Aș vrea, ca și la-ntorsul meu, Să fii aici să-mi dai să beu Iar ea, tot nemișcată stând Cu ochii-n jos, și tremurând De lupta ei, târziu și greu Rosti sfioasă: Când? Și mâine poate... Mai târziu... Ori peste-un an! Nici eu nu știu ... toți ai mei azi nu mă vor! Sânt singură, pe căi trăiesc, Sunt singură, și mor! Treceau drumeți pe lângă ea, Șoptind, dar fata nu-i vedea. Treceau și zilele zburând, Treceau și luni, treceau pe rând, Treceau și ani, ei nu-i trecea Răbdarea, așteptând. III Auzi! ca valuri după val Năvalnic tropotit de cal! Și sună văile-ndrăzneț, O, ăsta e voinic drumeț! Și-n zarea lunei vezi pe mal Un tânăr călăreț? Ochi dragi, de-atâta timp pustii! Mi-ai zis plecând: aici să fii, Și-aici, aici tu ... întreit Din totul inimii pornit Și-apoi o liniște de veci! Din lumea asta într-alta treci. Și nici nu știi, tu, om trudit, Ce-
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... de mătasă, bolnavul rege TlĂ ; în jurul naltei sale frunÈ›i — o cunună de flori de mac... de flori a uitării È™i a somnului... Peste vecinicia undelor zboară luntrea lui, până ce dintr-o parte È™i dintr-alta a Nilului se ridică grădinile pendente... Două pe maluri, deasupra lor, ca pe umeri de munte, iarăÈ™i două, È™i-n nălÈ›imile cerului iarăÈ™i două... Erau scări urieÈ™eÈ™ti ridicate la soare, È™i fiecare treaptă era o grădină lungă, întinsă È™i toată lumea lor repezită pas cu pas la cer s-adâncea ca-ntr-o oglindă pas cu pas în infinitul Nilului... Grădinile pendente întoarse străluceau ... sub piramidă... El privi în jos... — O, lac! în curând vei cânta la capul meu cântările... El coborî scările jos, mai jos, ca È™i când s-ar fi coborât în fundul unei mine... È™i-n adânca depărtare îl vedeai lângă un lac. Razele făcliei n-ajungeau departe... O parte a apei se roÈ™i de lumină È™i