Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN PARTEA DE SUS A

 Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 419 pentru ÎN PARTEA DE SUS A.

Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade

... Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi şi Eliade Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade de Paul Zarifopol Simțul nostru literar actual ne face să gustăm unele versuri din Psaltirea lui Dosoftei nu numai în savoarea lor de trecut depărtat; ci găsim în ele și o frumusețe directă: arhaismul lor e în acord cu sentimentul nostru viu al trecutului. Din contră: poezia de la sfârșitul veacului XVIII și începutul veacului trecut, de la Văcărești prin Cârlova și Hrisoverghi, până la Asachi și Eliade Rădulescu, ne insuflă, în definitiv, o atitudine dezaprobatoare. Pentru gustul cititorului de astăzi, acele încercări poetice sunt valori mai mult său mai puțin degradate, și nu simplu învechite. În mare parte, acea poezie ne apare, cum atât de exact spune dl profesor Densusianu despre Văcărești ca poezie lăutărească. În adevăr pentru noi acea literatură a căzut în bună parte la nivel suburban. În ea noi nu aflăm parfum de arhaism, ci aer de semicultură. Însă, desigur, au rămas din acea epocă versuri în care se învederează o poezie nouă, o poezie în continuitate vie cu poezia de astăzi. În asemenea margini putem recunoaște în acea literatură începuturile poeziei noastre moderne. E greu, ori

 

Alecu Russo - Holera

... măi frate". Balada care ne dovedește aceste două fețe grave și simțite ale medaliei numită românul, ca toate baladele populare, începe cu expunerea cea măreață în două linii a sugetului, de care numai zicătorii satelor și Homerii știu taina... "Sus pe malul Oltului, La casele Vâlcului, Vâlcu bea și veselește, De holeră nici gândește." Vâlcu "bea și veselește", Vâlcu, românul care nu-și schimbă nici fața, nici obiceiurile în ființa primejdiei ce amenința curtea și bordeiul, se gătește de dus în câmpie la agonisit pentru copii după mustrarea maicii sale bătrâne care-i zice: "— Tu bei și te veselești Și de holeră nu gândești." Dar balada urmează: "Iată holera că sosea..." La expresia aceasta nu-ți aduci aminte cum ne închipuiam în frageda noastră copilărie ființa ciumei?... o femeie mititică la stat, îmbrăcată de sus până în picioare într-o pânză albă feștelită, înfășurată până sub gâtiță într-o cârpă iarăși albă, încât nici obrazul, nici ochii, nici gura nu se vedea ... era dară domnul B., să insufle o așa dragoste... Era pentru mulți un original și pentru toți... lucru rar... un om cinstit!... Domnul B. era de mijloc la făptură, dară așa de țigărit și

 

Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele

... ei, adecă fata și cu credincerul împăratului. Porniră și ajunseră într-o pădure mare. În urma lor acasă se bocea împăratul, împărăteasa și frații fetei, de-ți venea să-ți iei lumea în cap. Daca ajunseră în pădure, stete căruța mai d-o parte la o potecă, luară cu dânșii coșul și urciorul, și plecară prin pădure după vânat. Stând la un colnic, fata se dete să culeagă niște ... urcă într-un copaci, se uită într-o parte, se uita într-alta, nu care cumva vede vro colibă ceva. Nu e. Se mai întoarse de se mai uită și în alte părți și zări, tocmai ce! într-o depărtare licărind o lumină ca o steluță. Atunci se dete jos și cu coșul într-o mână ... se adăpostească, nici să-și plece capul. Ciobanii o primiră și îi spuseră ce are să facă. Seara când veniră găsiră iarăși toate gata, și de mâncărică și hârdaiele, în care făceau brânză, curate, și toate bune la stână. Însă unul din tovaroși se plânse că nu știe ce au oile de tânjesc de azi-dimineață; pasămite dase boala în ele, căpitaseră ori nu știu ce li se întâmplase. A doua zi se plânse altul că a dat vărsatul în

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II

... cei ce-s dă vârstă mai bătrână, Căci premulte are să vă zică, Dar' veniți, curând, f...l în tică". [2] Cum s-auzi aceasta-în țigănie, La bătrânul Drăghici iaca vine Și să-adună murga boierie Cu fețele cele mai bătrâne. Iar' după ce toți în giur stătură, Întracesta chip moșneagul ură: ,,Voi, bărbați buni! și-oameni de-omenie!... Dă mult am vrut să vă-aduc aminte Dă hele ce-îmblă pân cuget mie. Ori cum lucrurile să vă-alinte, Totuș' pare că ... Cumcă gloata sâlită de foame Va căuta să meargă bărbătește, [5] Ca flămând pântece să-ș întrame. Ce nu face-un sfat bun câteodată!... Ferește de rău o țară toată!... Îndată și numita solie Purceasă, ce fu din doao fețe Cele mai harnice-în țigănie, La cuvinte și gânduri istețe: Unul Gârdea, cel cu gura strâmbă. Altul Găvan, cântăreț în drâmbă. Iară ceaialaltă bătrânime Încă mai șezu la sfat, s-aleagă Ce-ar fi mai bun pentru țigănime Și-în ce chip trebile să-ș' direagă, Că-acum îș băgasă-în cap să-ș facă Tocmeală în țigănia săracă. [6] Bălăban voievod acum ...

 

Titu Maiorescu - Poeți și critici

... și noi înșine am citat mai sus articolele d-lor Onciul și Bogdan ca un semn binevenit al timpului de îndreptare. Dar aceste sunt lucrări de amănunte. Sinteza generală în atac, izbirea unui întreg curent periculos o credem acum ștearsă de la ordinea zilei pentru părțile esențiale în literatura proprie și în știința teoretică. Rămâne încă la ordinea zilei în politică, dar de aceasta nu ne ocupăm aici. Misiunea criticei - misiunea de altminteri totdeauna modestă, dar nu fără importanță în modestia ei - ne pare a fi în momentul de față mai mult de a lărgi cercul activităților individuale, de a deștepta tinerimea încă prea amorțită de pâcla trecutului și de a îmbărbăta spiritele spre lucrarea roditoare. Este cu mult prea îngustă albia curentului celui nou; în dreapta și în stânga trebuiesc desfundate alte șiroaie, care să întărească mișcarea principală, mișcarea însăș trebuie să pătrundă mult mai afund. Fără îndoială, rectificările, mai ales în materie de știință, nu vor putea lipsi uneori din o aprețiare a operelor celor mai bune; fără îndoială, în

 

Vasile Alecsandri - Briar

... n luptă, sucind-o să-l răstoarne, Iar bivolul rămase pe iarbă neclintit... Atunci copila dulce i-au zis cu glas uimit: "Voinice! să ai parte în viață de iubire!" Ș-au dispărut din ochii-i precum o nălucire. IV Briar din acea clipă trezit, transfigurat, E dus cu mintea-n visul ce-i ... răspunde pe câmp îngălbinind, Izvorul viu și rece prin iarbă șerpuind, Și vulturul sub ceruri nălțându-se-n rotire, Și vântul, val de aer, trecând în vâjâire. Toți sunt în nepăsare, toți iute-l părăsesc, Chiar bivolii dumesnici de el se răzlețesc, Și numai, numai ghioaga din tufele uscate Se pare că-l jălește duios ca pe un frate... V Amar de cine-n lume n-aude nici un glas, Nici vede împrejuru-i măcar urmă de pas! Briar în neastâmpăr, atras de-a nopței soare, Pășește pe câmpie ca un năluc de noapte Privind pe sus... Deodată, prin stele când și când, O palidă lumină apare lunecând. El stă în neclintire!... lumina cea ușoară Sub formă de copilă cerească se coboară Și vine de se pune zâmbind în

 

Enache Gane - Visul lui Cupidon

... Enache Gane - Visul lui Cupidon Visul lui Cupidon de Enache Gane Informații despre această ediție     Minerva (în o fecioară, fiind metamorfosită         Cu niște veșminte albe, peste tot împodobită),     Despre Capitol vinea, țiind în dreapta ei mînă         De niște spini înverziți, înpletită o cunună,     Și după ce au agiuns, cu un aer mult măreț         Lîngă dînsul cel smerit odată cel mai semeț,     L ... mînă, cu o multă sîlnicire         Prin prăpăstii, munți și dealuri, l-au purtat spre osîndire.     Apoi l-au dus prin orașă, oarecînd mai înflorite         Care de săltătici tigri le-au văzut el lăcuite     Și strălucirea zidirei în năruiri prefăcută         (Tristul sfîrșit care vine, după desfătare multă).     De acolo nu departe, la o hrubă agiungînd         Și cu mînie fecioara-ș, prin întuneric mergînd,     Au voit să-l părăsească precum el i-au fost ... pe un leu adormit foarte,     Pe carele deșteptînd fecioara cea înțeleaptă         Supt aspra lui privighere pe Cupidon dă îndată     Leul pe om ca să scape în vremea cea viitoare         De a unui nestatornic fericiri otrăvitoare     Veacuri de nenorocire a să paște au silit         Și ocheanuri de

 

Dimitrie Anghel - Darul valurilor

... Dimitrie Anghel - Darul valurilor Darul valurilor de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 4 feb. 1907 Azi am găsit pe dună un braț alb de statuie, Un braț furat de valuri de cine știe unde..., Al cui a fost odată, cine-ar putea să spuie, Când a căzut în mare, cine-ar putea răspunde? E-un braț alb de femeie, fărmat mai sus de umăr, Și marmora-i atâta de clară și curată, Încât nu-ți vine-a crede că ani fără de număr S-au scurs de când stă astfel în valuri îngropată. Și mâna, mâna-i fină, sculptată cu iubire, De-ai spune că artistul pe când cioplea din daltă În marmora rebelă suprema-i amintire, Pe fruntea lui modelu-și purta mâna cealaltă. Trecea frumoasa mână pe fruntea inspirată, Trecea dezmierdătoare dând vițele-ntr-o ... au scurs și iat-o iară Purtând pe brațul tânăr o algă ce scânteie, O algă-nmlădiată frumos ca o brățară, Asemeni unui ultim capriciu de

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX

... De cumva vorbei mele n-eți crede), - În acest ferman", și fermanul dede. Acolo-împăratul țării pace, Iar' celor care a lui Vlad parte Lăsând, la dânsul să vor întoarce, Iertare de robie și de moarte Făgăduia voind ca să fie Pus un frate-a lui Vodă la domnie. [6] Această solie fu primită La toată boierimea, ș ... Toate mearsără prunce tinere La fragi, vesele, cu-a lor pinere. Și eu ducu-mă cu-a mea pinară, Eu încă-în codru la fragi roșii, Dar' ah! iacă-mă-în urmă sângură, De-a mele soațe eu rătăcii. Eu strig, chiemu-le, dar' zădarnice Sunt chiemările mele-amarnice. [13] Eu vărs lacreme, stau în cumpănă Și mai că-mi vine de-urât să moriu, Iacă un tinăr când mă tâmpină, Cu chip și haină de vinătoriu Care zise-mi: ,,Pruncă tinără, Ce verși lacreme, ce te supără?" ,,Oh, mă supără (ziși) că iacătă, [14] De-a mele soațe eu rătăcii! Acuș' soarele mândru scapătă Ș-încă eu drumul nu nimerii! La drum scoate-mă, ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 de Titu Maiorescu Cuprins 1 PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 2 PREFAȚA LA EDIȚIA DINTÂI 3 PREFAȚA LA EDIȚIA DE LA 1892 4 I - Condițiunea materială a poeziei 5 II - Condițiunea ideală a poeziei PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 Iluzii pierdute — iată semnul timpului în care trăim. Stăpânirea frazei încetează. Numai deziluzionarea să nu treacă în scepticism. Puținii bărbați eminenți ce-i avem au început să se retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de față sunt o retipărire din Convorbiri literare. Prezentându-se acum singure înaintea publicului și lipsite de vecinătatea și de sprijinul scriitorilor uniți cu

 

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

... soldații..» Pe un jidan, pe care un goi răutăcios din mulțime l-a îmbrâncit peste nebun, nebunul l-a mușcat de obraz." Leiba de pe trepte vede bine; cu o treapta mai jos privește Sura cu copilul în brațe. Este în adevar un nebun furios pe care-l țin câte doi oameni de fiecare parte; pumnii sunt strâns legați unul peste altul cu o curea tare. E un om cu o cherestea uriașă: un cap ca de laur, părul negru, des, barba și mustățile aspre și împâslite. Prin cămașa-i, sfâșiată de luptă, se vede pieptul lat, acoperit ca și capul de un stuf de păr. E cu picioarele goale; gura i-e plină de sânge și stupește mereu firele pe care le-a smuls cu dinții din barba jidanului. Toata lumea s-a oprit... De ... Lasă-mă în pace! strigă hangiul smucindu-se și îmbrâncindu-l cu toată puterea. Nu vezi că sunt bolnav? Lasă-mă-n pace!" Dilijența sosește în sfârșit cu aproape trei ceasuri de întârziere. Sunt doi călători, care se așează împreună cu conductorul, poftit de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>