Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN JOSUL APEI

 Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 389 pentru ÎN JOSUL APEI.

Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul

... la lemne. Fata, ca una ce era și mai mare decât băiatul, luă în șorț vro doi pumni de mălai și presără pe drum, până în pădure, Aci daca ajunseră, tatăl lor le făcu focul, apoi le zise: - Iată, copii, v-am făcut focul; stați aici și vă încălziți, că eu ... lui. Se întoarse, deci, la soru-sa, cu cățelușii după dânsul și îngrijea de ei ca de un lucru mare. Odată, ce-i veni fetii în gând, zise fratelui său: - Urcă-te, leică, într-un copaci mare și de uită în toate părțile, doară de vei vedea ceva așa care să semene a sat. Căci li se acrise tot umblând încoace și încolo prin ... toate. Într-o zi zmeul se vorbi cu sora băiatului ca să-l omoare, și să se scape de el. Zmeul voia să se ducă în pădure după dânsul și să-l mănânce. - Nu te duce, vai de mine, îi zise ea, că te face mici fărâme câinii lui. - Apoi cum ... luă, îi băgă într-o văgăună de munte, și puse împreună cu zmeul un bolovan mare la gura văgăunei. Apoi zmeul se luă după dânsul ...

 

Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului

... mă împluse de frică, N-au fost altă, decît butca cuconului Vasilică, Care pentru că la hamuri oarece i se rupsese De butcele celelalte mai în urmă rămăsese. Pe jos ! singur ! pe-ntuneric ! cînd dumnealui mă zărește Cu hohot prinde a rîde și în butcă mă primește. Și astfel scăpînd de groaza care mă împresurase Am ajuns tovărășia, ce în urmă ne lăsase. Un căpitan George însă, om trăit mulți ani la munte, Căruia acele locuri îi sînt foarte cunoscute, Rînduit în drumul cesta pe toți să călăuzească Și voind toată adunarea bine să o odihnească, Ca unul ce pe acolo toate poticile știe, Ne-au dus ... într-un veac se prefăcuse Și al nopții întunerec la peire ne supuse ! Roatele pe de o parte de mii de stînci se rădică Poclitul în cap lovește cît puțin de nu-l despică ; Acum coborai o vale cu cîrniri pravălitoare, De-ți părea că mergi în tartar în veci să nu mai vezi soare, Acum mergeai tot pe-o coastă pe-a bolovanilor vîrfuri, Unde prăvălind o dată îți făceai tot ... ...

 

Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă

... ar fi a Trestianei, de-ar vroi a mea să fie!“    â€žA ta!“ strigă Sfarmă-Peatră, în văzduh făcând un salt Ș-apucând în a sa mână un gigantic bolovan. „A mea!“ strigă Strâmbă-Lemne, ridicând un stejar nalt Și-nvârtindu-l pe deasupra ... cu peatra măcinată și cu petrele-aruncate El iezește, bate, umflă râurile tulburate.    Culmele trec peste șesuri, apele trec peste maluri, Valuri mari se sparg în zgomot, răpezite peste dealuri, Dar nici clocotul lor aprig, clăbucind, ferbând în spume, Nici chiar troncătul de zdraveni bolovani în rostogol Nu-ngrozesc ca uriașul ce s-arată crunt la lume, Cu fălci negre scrâșnitoare, cu ochi roși, cu peptul gol. El apare pe sub ... mândrul soare că se-ntunecă de-un nor! Urieșii stau buimatici, fumegând de-a lor sudoare, Ridic-ochii, și pe ceruri văd trecând în zbor, drept soare, Făt-Frumos cu Trestiana pe-un cal sprinten zburător.    Trestiana răsturnată lângă-un sân plin de iubire Strălucea zâmbind în aer ca un vesel meteor. Făt-Frumos cu păr de aur se părea că-n fericire Duce raiului din stele al pământului odor. Pept la

 

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

... Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă La curtea cuconului Vasile Creangă de Mihai Eminescu Pe când țara de jos a Moldovei e semănată numai de coline care, arate primăvara, par, cu brazdele lor răsturnate în soare, niște mușunoaie mari și negre, în țara de sus colinele devin dealuri și văile -r âpe. Cei dintâi înalță coaste albe și neroditoare de lut, pin râpile adânci cresc ierburi mari ... umbra lumii ce-l înconjură. Pe câte-un plan mai ridicat se văd curți văruite cu îngrijire, cu arătarea plăcută și liniștită. Fereștile dreptunghe strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate, în fața curții se-ntinde o ogradă mare în semicerc, încunjurată cu zăplaz șindilit, umbrit de plopi, salcâmi sau nuci. În dreapta curții, care se numește "sus", sunt în genere grajduri și hambare, în stânga ― acarete pentru bucătărie și servitori, numită "jos", iar din dosul curții se întinde-n patrat, cu șanț, pomătul, florăriile, via și prisaca. Aceasta este arătarea stereotipă a satelor și curților ... de aceea, un popor de servitori, țigani și străini, care "jos ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii

... flori, Soarele măriei va luci d-aice Peste venitorul patriei ferice. Dacă ne vor bate, d-astăzi pe pământ N-om avea scăpare nici chiar în mormânt. Limbile străine, cu disprețuire Pe români numi-vor în nefericire. Următorii noștri, abătuți de dor, Vor roși de viața părinților lor. Însă vom învinge... Cu săbiile-n mână N-a supus străinul ... ești voinic, cu mine vin-a te lupta!" Astfel zice domnul și spre pașa zboară. Pașa ține-n dreapta sabia-i ușoară, Iar în mâna stângă ține steagul sfânt Ce se desfășoară legănat de vânt. Caii lor în salturi zboară și s-opresc. Armele, lovite, scântei și lucesc. Lupta este scurtă. Sub o lovitură Pașa cade, varsă sângele pe gură. Dar Mihai răpește ... rușinos, Calcă p-ienicerii ce combat fălos. Cei mai mulți dintr-înșii către pod s-adună, Se strivesc, pierd șartul; arma noastră-i tună. Iar în amețeală singuri se-ntr-omor, Se strivesc sub arme și sub caii lor. Mulți, de crudă spaimă, se aruncă-n apă, Însă nici acolo zilele nu-și scapă; Apa mocirloasă îi reține-n fund; Câți silesc să scape, încă se cufund. Agonia-i crudă; moartea-i

 

Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei

... una din zile, împăratul, tatăl fetei, plecă la vânătoare. El se încumese a răzbi mai înăuntru pădurei decât altă dată. Și, din vânat în vânat, el se rătăci. Orbăcăi în sus, căută în jos și peste poteca pe care să iasă la lumină nu putea să dea. Se luase de gânduri. Când, iacă dă în poienița cu casele. Văzu și casele. El se minună când văzu așa casă frumoasă într-o astfel de sălbăticime de pădure. De voie, de nevoie ... acolo cu dragă inimă. Intrând împăratul, își trimise sluga la bucătărie să-i frigă două potârnichi din cele ce vânase el. După ce așeză potârnichile în frigare și le puse la foc, acolo le uită: căci ce văzu și auzi îl buimăcise. Toate lucrușoarele vorbeau în casa aceea, până și oalele și vătraiul. La vatra aceea erau două oale puse la foc. Aceste oale se certau. Sluga împăratului auzi cu urechile ... și zise încâlcindu-se de ciudă: - Arată-ți, Doamne, minunea ta! Nu știu la sufletul meu de nici un furt. N-am băgat eu lingura în cizmă. - Cum nu știi dumneata, zise și gazda, despre lingură, asemenea nu știu nici eu până ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt

... o lovească Și s-o dovedească... Și așa a fost Gândul lui cu rost: Tâmpinele-au prins Sâ țipe-nadins, Tobele să bată În goană turbată, Buciume și surle Să strige, să urle, Turcii călăreți, Alergând orbeți, Cum au auzit, S-au și repezit, Dar de după pod, Ștefan ... dau de crâng, Șirele se frâng, Repede se-ntoarnă, Caii se răstoamă, Și mereu se-ndeasă Prin negura deasă, Prin smârcuri și zloată Se ucid în gloată, Pe pod se repăd Loviți de prăpăd, Se izbesc în dos De malul râpos; Podu-i frânt în două, Săgețile-i plouă, Coase și topoare Cad fulgerătoare! Și, lovit de-o rază, Ce i-e dat să vază Pașa Soliman? Vede pe Ștefan ... Și spulberă toată Păgâneasca gloată! Ștefan-voievod, Slăvit de norod, După ce-a sfârșit, Trei zile-a postit Cu pâine și apă, Lumea să-l priceapă, Mulțumind supus Tatălui de sus. Și cu toată slava S-a-ntors la Suceava, Ca un mândru crai, Cu ... a purces, De Domnul ales, Și s-a bizuit De a biruit Din sus de Bârlad, Și-a trimis ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Frumoasa Irină

... Informații despre această ediție La Curțile Nouă, din capăt de țară, Tremură din vîrfuri plopi cu frunza rară... Nu știu : mîndrul soare străluci deodată, Ori în prag frumoasa Irină s-arată ? În cosiță-și prinde garoafa-nflorită... Pleacă la fîntînă și vine zorită. Șuieră mierlița, strigă cucu-n leasă : „Cucule, azi-noapte m-am visat mireasă ... Pune jos oleacă albele cofițe, Scutură de rouă negrele-i cosițe ; Cată peste umăr, inima-i îngheață : Soarele pe dealuri s-a-nvălit în ceață... Galbenă de spaimă vine-n fuga mare : — Mamă ! grea furtună amenință-n zare... Negri ca păcatul nouri se ridică... Inimioara toată mi-a ... să mă-nghiță iadul Decît să mă vadă roabă Țarigradul !... ...Spumegînd se bate Dunărea pe maluri, Caicul pornește clătinat pe valuri, Soarele preschimbă apele-i în sînge, Frumoasa Irină se roagă și plînge : — Turcule, dă-mi drumul să mă-ntorc la mama, Mi-am uitat pe masă salba și năframa ... frumoasa Irină sub valuri... ...Iar de-atunci bătrînii spun că-n locul unde Și-a găsit copila mîntuire-n unde, Dunărea mi-aduce apă

 

Nicolae Gane - Duduca Bălașa

... singură protectoare era ea, căci în spulberatul de Alexandru nu avea nici o încredere, ea se hotărî să sufere tot, numai să nu o părăsească în această grea cumpănă a vieții. Astfel, în ziua pornirii ea umplu trăsura cu perini și merinde, se îmbrobodi bine, luă în buzunări tot soiul de mirodenii și doftorii și se sui împreună cu nepoții ei, așezându-se, se înțelege, în locul cel mai bun, căci oricum și de dânsa îi era milă. Caii plecară în pocnitul biciului într-un nour de colb, și peste câteva oare, orașul după a cărui îndemânări duduca Balașa ofta în tăcere se vedea numai ca o linie albă la marginea orizontului. Însurățeii erau de o veselie nespusă: târgul cu învălișul său de colb, cu vuietul ... călătorilor era strâmtă și umbrită pe amândouă laturile de brazi nalți și tufoși, bătrâni de când lumea, cu rădăcini împletite ca șerpii, cu găuri putregăite în care se adăpostesc șoimii, și din timp în timp prin spărturile crengilor se vedeau în urmă-le lucind ca o față de apă

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova

... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sorcova â†�� Wikisource:Colinde Sorcova de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1885 în ziarul Drepturile omului I Troienele se ridicau namilă până în tinda creștinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje și stoluri, repezite în lungul ulițelor, sparte la răspântii și împrăștiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olănita . Pârtia nu se mai cunoștea. Zăpada îți trecea de glezne și mai bine. Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivățului, se ... dau jos. — Bine, Nică, fă cum vrei, șopti Bălașa. Câteva lacrimi îi umeziră ochii ei uscați. — Mamă, mie mi-e frig când stau în casă, adăugă copilul trăgându-și cizmele, mai bine ar fi să mă duc cu sorcova. Soba nu s-a dezmorțit de trei zile ... sorcova de merișor, iacă și Irina a mamei Arghirița, cu un maldăr de găteje și de viță uscată. — Mama, dadă Irină, cere apă, deschide-mi, deschide-mi! Când intrară în casă, biată Bălașa se dusese pe lumea ailaltă. Plapuma și velințele căzuseră jos. O mână-i odihnea pe piept, iar cealaltă încremenise înfiptă în

 

Vasile Alecsandri - Cântece de stea și povestea vorbei de Anton Pann

... Și din gură foc vărsând, Curgând ca un rău întins Înflăcărat și nestins. Văzui popi mulți eretici Cu dascăli și grămătici Aruncați cu capu-n jos În focul cel flăcăros, Și draci îi împingeau, Cu suliți îi împungeau. Văzui împărați tirani, De gâturi cu bolovani. În văpaia cea de foc Draci bătându-și de ei joc. Văzui negustori în rând Care-nșel și lipsă vând, Unii cu măsuri de gât Se tânguiau amărât; Alții cu cântare-n nas Se văitau cu mare glas, Alții ... Și frunza se mândrește Clătindu-se de vânt. . . . . . . . . . . . . . Prin pomi, prin rămurele Stând fel de păsărele Cu bucurie mare Răsun' dulce cântare Cu toate melodind. . . . . . . . . . . . . . În cântarea IV: Viața omului: Omul este ca iarba, Zilele ca o floare Ca timpul trecătoare... Așa va înflori!... Când e în tinerețe. Se află-n primăvară... etc. Când e în bărbăție În toamnă se ivește... etc. Când e în bătrânețe Atunci intră în iarnă, Când nori încep să cearnă Și se-nălbește tot. Ca floarea cea uscată, Și-n seamă nebăgată. Se pierde sub zăpadă Ca și când ... fost în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>