Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CEEA CE MĂ PRIVEȘTE
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 489 pentru ÎN CEEA CE MĂ PRIVEȘTE.
... un fulger îndărăptul cerbului, și un țipet de durere umplu pădurea. Alergai cu grăbire la locul unde credeam că a căzut cerbul, și ce găsii?... Găsii pe Elena la pământ, scăldată în sânge și fără suflare! O! ceas rău!... O! blestem a lui Dumnezeu!... Cine ar putea spune desperarea ce simții în acel moment, văzându-mă ucigaș fără voie a ființei celei mai scumpe inimii mele. Era albă și frumoasă, sărmana, ca în sara cununiei, cu ochii nemișcați, dar ațintiți asupra mea, cu buzele întredeschise, parc-ar fi voit să mă mustre de răul ce-i făcusem, iar calul ei alb necheza, de clocotea pădurea. Nenorocit, apucai de-a dreptul prin codru ca să scap nu de pedeapsa ... mână, sunând și strigând cât îl lua gura: Mânați măi! hăi! hăi!.... Era gras și rumăn la față ca un om netrecut prin mâna judecătorilor. Mă uitai drept în ochii lui, însă el nu mă cunoscu, tuns și ras cum eram și îmbrăcat în haine de rând. — Se vede că-ți merge bine, îi zisei eu prefăcându-mi glasul. —
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... neîndurați. Din 500 de oușoare, depuse de frageda noastră mamă, cel dintâi a fost al meu, care plutea pe suprafața apei, și abia ce îl atinse aerul cald și uscat, simții îndată cum viața se trezi în mine, împrăștiindu-se prin toate mădulărele trupului meu înghemuit. Lumina străbătea abia palid prin pielicica transparentă a larvei în care mă aflam închis așa de strâmt încât abia mă puteam mișca. O dorință nespusă mă apucase să ies cât mai curând din acea închisoare nesuferită și, ca osânditul arestant ce încearcă a sfărâma gratiile de fier ale temniței, mă sileam cu genunchii din răsputeri să sparg învelitoarea mea. Dar silințele mele erau zaÂdarnice, căci pielicica învelitoarei în care mă aflam, fiind elastică, se-ntindea fără să se rupă. Atunci în desperare mi-am scos paloșul din teacă și am început cu sârguință a borteli în larvă. Îmi sucÂcese2 a face o deschizătură prin care putui scoate capul afară. Atunci rămasem încremenit de grandiosul tablou, ce se dezveÂlea în jurul meu. Pe un cer senin strălucitul soare împrăștia cu intensitate valuri de lumină arzătoare. Suprafața oglindie a ape-lor era
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... o socoteam inepuizabilă. Rugăciunea mea de acum câteva zile mi se pare fără sens, sau eu acum sunt fără sens, căci neașteptată era tulburarea care mă stăpânește. Încerc să mă gândesc precis la Irina, ca să pot găsi explicația probabilă (lăsând la o parte vreo fatalitate a naturii extravagante). Poate că mă enervează mai mult faptul neputinței logicii mele decât motivul însuși al întârzierii scrisorii. Cum? Să nu pot deduce ce ar fi în stare să facă Irina în lipsa mea, după ce am trăit atâția ani în preajma ei și, chiar dacă nu m-am ocupat special s-o analizez, totuși o cunosc, fatal, destul de bine? Să mă gândesc la sărutările disperate din fiecare seară... dar și la sărutul rece de la urmă... A evoluat poate? Însă mi-aduc aminte de ... hainele de mai multe ori pe zi, mă pudram și dădeam chiar cu roșu. Mă comparam cu ceilalți studenți, mă găseam cel mai bine și, în dragoste, succesele mele mi se păreau indiscutabile. Totuși, până atunci, aventurile fuseseră foarte vagi. O timiditate dezastruoasă mă ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...
... străbat, Să mă iei la tine-n pat, Ca să dorm lâng-al tău sin Ca un biet copil străin; Adormit la pieptul gol, Nu mă-ndur să te mai scol; Sânii albi, două comori, Tare sunt dezmierdători, Fiind albe și rătunde, Inima mi se pătrunde, Cu gurița mă adapă Și de focul meu mă scapă; Adormit pe brațul stâng, Nu te teme c-am să plâng, Teamă n-ai că te-oi trezi, Că eu pier în zori de zi; Ci-am să suflu-așa de cald, În miroase să te scald, Să-mi vezi fața de ninsoare Și aripele ușoare, Căci viața mea o țin Cu miros de flori de crin; Nu ... beau apă, ci scântei Și miros de flori de tei, O, primește-mă în brațe! Umbra nopții mă îngheață, Un strigoi poate în pripă Să mă prinză de aripă, Să m-ascunză în mormânt, Ca să nu știu unde sunt, Ori de aripi să mă lege De un clopot fără lege Și trăgându-l, sunător, De izbirea lui să mor, Căci eu nu sunt vrun fecior Ca să viu amăgitor ... un corn răsună, Petrecând cu-atâta drag Toată rariștea de fag. Mai începe, mai se pierde, De-i răspunde codrul verde Fermecat și îndrăgit De- ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea
... străbat, Să mă iei la tine-n pat, Ca să dorm lâng-al tău sin Ca un biet copil străin; Adormit la pieptul gol, Nu mă-ndur să te mai scol; Sânii albi, două comori, Tare sunt dezmierdători, Fiind albe și rătunde, Inima mi se pătrunde, Cu gurița mă adapă Și de focul meu mă scapă; Adormit pe brațul stâng, Nu te teme c-am să plâng, Teamă n-ai că te-oi trezi, Că eu pier în zori de zi; Ci-am să suflu-așa de cald, În miroase să te scald, Să-mi vezi fața de ninsoare Și aripele ușoare, Căci viața mea o țin Cu miros de flori de crin; Nu ... beau apă, ci scântei Și miros de flori de tei, O, primește-mă în brațe! Umbra nopții mă îngheață, Un strigoi poate în pripă Să mă prinză de aripă, Să m-ascunză în mormânt, Ca să nu știu unde sunt, Ori de aripi să mă lege De un clopot fără lege Și trăgându-l, sunător, De izbirea lui să mor, Căci eu nu sunt vrun fecior Ca să viu amăgitor ... un corn răsună, Petrecând cu-atâta drag Toată rariștea de fag. Mai începe, mai se pierde, De-i răspunde codrul verde Fermecat și îndrăgit De- ...
Dimitrie Anghel - Triumful vieții
... o problemă extraordinară. Dar, oricîte mizerii te-ar abate, oricîte dezastre ar fi să ți se întîmple, ești dator să păstrezi scînteia care mai arde în tine și s-o ațîți din nou, s-o faci flacără. Dacă flacările mi-au luat tot ce-am avut pămîntesc, dacă a fost scris să mi se distrugă toate pioasele amintiri, dacă mi s-a fărîmat cuibul acela ... visa de două ori același lucru, precum nu te poți scălda de două ori în același fluviu, cum spune un vechi adagiu. În cazul meu, acel scripta manent e o tristă ironie, și manuscrisele mele au dovedit-o îndeajuns. Dacă am perdut atîtea însă, sufletul meu a avut și ... O simplă urmă de grafit pe zid îți amintește o epocă, o coloană trunchiată sau un capitel fărîmat îți spune de splendoarea unui templu, toate, în sfîrșit, contribuiesc ca să alcătuiască comoara aceea ce e absolut necesară unui suflet de artist. Viziunea, oricît de puternică ar fi, doarme dacă nu e deșteptată prin întîmplare de un lucru de nimic ... trebuie să te pleci asupra inimei tale și să asculți, încetinel, cum bate ...
Ion Luca Caragiale - Slăbiciune
... punctul de vedere economic, fiindca muscalul nu vrea să știe de regulamentele noastre polițienești, nu admite tarifele noastre oficiale; muscalul ține la tariful său autonom. În adevăr, ia să vedem. Tariful birjarilor de piață sună astfel: „2 lei o oră în raza orașului; 1 leu o cursă ce nu trece peste ceas; 2 lei cursa de la și până la gări." Aș! crezi că vrea să știe muscalul de asta! Dar putem noi ... bani fără ceva pe zi, în anii comuni, iar în anul bisextil câte 4 lei și 42 de bani și ceva. E cam prea puțin, ce e drept; dar pentru un tânăr fără viții și cu socoteală, poate să ajungă. Ia, să-l privim, mă rog. Unde-o fi mergând așa gătit acest june? Se oprește în fața cofetăriei Riegler să-și așeze încă o dată cravata, care arde ca focul; își scutură cu batista pantofii de lac, își potrivește țilindrul, după ... se uită spre fațada Teatrului Național... La ce se uită? Ei! la ce! la muscali... După multă dezbatere interioară, își alege unul foarte maladeț, îmbrăcat în ...
Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate
... care i le pricinuiește omului tovărășia aproapelui său, căci fiecare om e o lume deosebită, cu ambițiile și, mai cu seamă, cu egoismul ei... Nu în relațiile personale pune omul ce are mai bun, căci, în ciocnirea dintre suflete, ce are mai bun se duce, adesea, ofensat în fundul cel mai adânc al ființei sale... Și, de aceea, nu poate fi o legătură mai curată și mai durabilă, decât... de la distanță, -- aceea ... care se stabilește între cititor și un scriitor, mai cu seamă când acesta e un scriitor de idei, când, adică, pune în opera sa ceea ce este mai curat, mai înalt și mai dezinteresat, și mai cu seamă când acel scriitor este un analist al vieții, căci nimic nu consolează mai mult de durerea vieții decât contemplarea ei obiectivă, sub specie aeternitatis . 4. Omul [...] din ... să împungă. Omul tolerant e obiectiv, are concepția evolutivă a istoriei. Netolerantul e eternul judecător mâniat și mărginit. 9. Numai naturile tari sunt în elementul lor în natura forte. 10. Din punctul de vedere al perceperii realității, oamenii se pot împărți în două categorii. Unii percep mai ales raporturile dintre lucruri, cauzalitatea. Pe alții îi interesează ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... multă vreme, Ședeți la masă ceasuri când e destul un sfert, Ca să se umple bine un pântece de om; Iar rămășița zilei o treceți în vorbire Sau în petreceri care voi le numiți plăcute, Și când vă găsiți singuri în somn vă cufundați. Să mă întorc acuma la întrebarea ta. Că Satir sunt îți spune a mea înfățoșare. Pan fiul Penelopei ce codrii stăpânește, Și turmele-ocrotește subt adăpostul său, Ce face fericite oricare însoțiri, El pre păstori în fluier a învățat să cânte, Și toți noi îl cunoaștem de împărat al nostru, Din fire fiind vesel acest șăgalnic zeu, El nu ... mai mult pricina: glumeața mea vorbire, Și boiul meu ce-ți pare atâta de ciudat. La-ntâia întâlnire oricui eram plăcut, Și prea cu mulțumire mă priimea de slugă; La voi în toată vremea au trecere bufonii. Eu însă ce minciuna nu pot a suferi, Nu sunt deprins să laud ce este de hulit; Nu știu să-mi prefac chipul, și din pricina asta, Mult nu ședeam în slujbă la cei ce ...
Dimitrie Anghel - A. D. Holban
... reflecțiile sale pline de răutate la adresa artiștilor noștri de astăzi. Îl cunosc de cînd eram copil; pot zice că m-am trezit cu el în casă, căci, cît timp a trăit tatăl meu, nelipsit a fost din casa și de la masa noastră. În anii din urmă însă, îl pierdusem din vedere aproape cu desăvîrșire ; glasul lui parcă amuțise în larma uriașă ce o fac luptele zilelor noastre, cu alte aspirații, cu alte idealuri, cu altă pornire de muncă. Arar doar, ca un clopot dogit, îl mai auzeam ... simpli, modești, nelustruiți de cultura apusană... În mijlocul acestui bizar amestec, el trona, și nici unul din cei pe cari obiceiul, întîmplarea sau cine știe ce interes îl aducea la masa noastră nu scăpa de fulgerile lui... Toți îl temeau și-l tolerau, fără să-l poată suferi, văzînd în el un viitor "om mare". Tatăl meu avea o adevărată slăbiciune pentru el. Într-un moment dat, chiar îi pusese la dispoziție o casă alături ... a noastră, unde într-o bună zi s-a instalat cu arme și bagaje. Mi-aduc aminte de vălmășagul ciudat de lucruri ce ...
... ori năvala cenușei unui vulcan le-a năpădit, surprinzîndu-le în plină activitate. Pe altele, valurile le-au înghițit pe totdeauna și numai în legendele și baladele vechi mai trăiesc ascunse în fundul apelor, cu palaturile și clopotnițele lor care se trezesc noaptea și-și sună clopotele lor scufundate. Și nu știu de ce, lașul, în serile de toamnă umede, cînd clopotele încep să sune de vecernie din nenumăratele turnuri, în negură, mă face să mă gîndesc la un astfel de oraș scufundat și să-mi închipui că trăiesc într-un afund de apă, unde lumina de-abia mai străbate și ... văzute pretutindeni dispar ca prin minune ; o mînă nevăzută parcă șterge firmele cu nume iudaice și scrie alte nume pe ele, negustori vechi și glumeți, în giubele pitorești, stau pe scăunelele lor în fața prăvăliilor, vorbăreți și prietenoși, cum erau altădată... Toate aceste țin o clipă însă, și apoi dispar, lăsîndu-mă trist să mă gîndesc cîtă schimbare s-a petrecut în așa de scurtă vreme. Simt că trebuie să plec, trebuie să mă smulg din orașul acesta unde ...