Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎMPREUNA
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 493 pentru ÎMPREUNA.
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu) Păcatul de George Topîrceanu I Trist vâjâie vântul și crengile-ndoaie, În negură cântă al codrilor glas Și calul străbate, prin pânze de ploaie, Drum fără lumină și fără popas... Un fulger deasupra tresare o clipă, Se văd nouri vineți pe cerul cernit, Și pasărea nopții sălbatică țipă De spaimă, cu glasul prelung, ascuțit. Și țipătul jalnic răsună departe, Ecou-l repetă cu sute de guri. — Adânc răspândește o spaimă de moarte Plutind peste-ntinderi de negre păduri... Noaptea-i oarbă, vântul bate, Ploaia pică-n picuri reci, Fulgerele depărtate Dau lumină pe poteci. La apus, din vreme-n vreme, Tunetul departe geme, — Du-te, du-te, nu te teme! Noaptea-i neagră, — las’să fie, Că-ți arată drumul greu Doi ochi negri — și te-mbie Să te duci spre ei, mereu. Pentru ochii de cărbune, Iadu-n cale de s-ar pune, Spaima lui nu te-o răpune. Și de ploaie nu te plânge, Brațe albe când te-or strânge, Simți în vine foc, nu sânge! II Vuind prelung se-ntinde a clopotelor jale În pacea nopții negre. La vechea mănăstire, Chiliile — bătrâne zidiri medievale — ...
George Topîrceanu - Păinjiniş Păinjiniș de George Topîrceanu În plasa gândurilor mele de lumină Ți-am prins imaginea: o viespe Subțire-n mijloc, ageră și fină. O adiere poate s-o desprindă Din luminosul ei hamac. Să cadă ca o floare pe fața unui lac, Să-i tulbure metalica oglindă... E seară... Plopii înșirați în zare Se sting departe - Văpăi de umbră, facle funerare La căpătâiul zilei moarte... De ce să-mi stai zadarnic împotrivă? Rămâi a mea... O, nu te zbate, dulcea mea captivă, - Rețeaua fină s-ar cutremura Și fiecare fir întins prea tare Mă doare... Că le-am urzit - păianjen solitar - Nu din argintul razelor de lună, Ci din fiorul unui vis bizar Pe care Noaptea mi-l aduce-n dar Ca să-l trăim o clipă
George Topîrceanu - Pastel (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Pastel (Topîrceanu) Pastel de George Topîrceanu Din asfințit, de peste munte, Răsfrângeri roșii de amurg Se sfarmă-n licăriri mărunte Și-n Dunărea umbrită curg. Dar unda tulbure le-ngroapă Când, sub răchitele din vale, De-abia mai tremură pe apă Ca niște coji de portocale. Acolo jos, peste cununa Întunecatului boschet, Sclipește-n aer semiluna Din vârful unui minaret. Și parcă zugrăvit anume, Își culcă umbra până-n mal Ostrovul izolat de lume Ca un castel medieval. El pare-o navă fermecată Ce-a ancorat aici, sub munte, Minune îndelung visată De valul Dunării cărunte! A așteptat în nopți senine Strălucitoarea dimineață, Când din adâncul apei line S-a ridicat la suprafață Ca o grădină plutitoare Cu pomi și păsări împreună, Cu florile-i ce râd în soare Și noaptea tremură sub
Gheorghe Asachi - Adio (Asachi)
Gheorghe Asachi - Adio (Asachi) Adio de Gheorghe Asachi Părăsând aceste clime, Port amorului obeze, Îns-a soartei agerime Pretutindeni a s-urmeze. Adio, rediule tăcute, Ce cu a tale umbre mute Ai ascuns în tăinuire A me dulce fericire! Iho malului răspunde L-acel chin ce mă pătrunde, Și din groapa întunecată În duioasa inimioară Să răsune încă o dată Numele de cântă Floră. Drăgălașe floricele, Ce țăsute în cununele Frunte încingeți la me zână, Dâmburi, văi și tu, fântână, Ce ne-ați zărit împreună, Adio, ah, pe
Gheorghe Asachi - Caminul Caminul de Gheorghe Asachi Fabulă Pe când frigul domnea-afară, Vizitele merg și vin, Toată ziua, pănă-n sară, Focu-ardea în un cămin, [1] Dar salonul fiind mare, Era încă tot răcoare. Oaspeții, deci, boieri, dame, Bătrâni, tineri, fiice, mame, Să se încălzească vin Mai aproape de camin. Cel ce nu-ncape se-mpinge De-a-l pute macar atinge, Și caminul împreună Mai mulți curtezani ș-adună. Șoptituri, străine zise De la ii deș-auzise, De-nteres au de amor, Și de intrigi multe ori, El, discret [2] , da vorbei drum Pe-unde ieșea al său fum. Înmândrit caminul dar De-așa post de secretar, Și căldura, har străin, Socotind spirt de camin, Cu dispreț el tot privea Peste scauni, canape, Ca pojâjie de casă În ungherul ei rămasă. Dar a lui orbire ține Pănă primăvara vine. Cald fiind în orice loc, Nu se face-n camin foc; La ferestrile deschise Oaspeții se-ndesuise, Și caminu-acum răcit Se văzură părăsit. Atunci, târziu, înțălege Cele ce favorul drege, Că acii ce-l cungiura Focului se închina. Când vei pierde-un har străin, Vei păți c-acel camin! Note ^ Camin, franțuzește ...
Gheorghe Asachi - Consultul Consultul de Gheorghe Asachi Dineoară-n sat la țară Un boier pătimea mult, Încât din giur s-adunară Doftori doi la un consult: Din Cotnar, domnul Mergrău, Iar Binmerg de la Hârlău. Cel din urmă-ncredința Că boierul va scăpa, Când întăiul da parolă Că boierul cu-a lui boală Va purcede împreună Unde moșii se adună. Dizuniți la-nvățătură, Îmbii scriu două rețete, Dar boierul cu-acea cură Nu putu să se îndrepte. Deci pe când îl îngropa, Doftorii se disputa. Zicea unul: S-au trecut Precum am fost prevăzut. Altul, în rostul latin, Au vădit chiar adevărul: De mi-ar fi urmat deplin, Sănătos era
Gheorghe Asachi - Credinţa Credința de Gheorghe Asachi La Dionis, tiran aprig, pe ascuns a fost intrat Meros, congiuratul giune, c-un pumnal între vestminte, Dar surprins fără de preget viglele l-a ferecat Și la rege domnitorul l-a condus mai înainte. Cu urgie ista-ntreabă: Zi-m, pumnarul pentru cine? De tirani să scape patria, menit era pentru tine! Dacă așa, sumețe giune, tu pe cruce vei pieri! Nu cer ca să-mi ierți viața; din doi unu-avea să moară; Ce, de vrei a mele patimi mai mult încă-a prelungi, Lasă-mă, te rog, trei zile, să mărit p-orfana soră! Spre credință dau p-amicul, pănă-atuncea pre el închide; La termin de nu veni-voi, pre el vei putea ucide! Atunci regele-n vendetă, surâzând, cu aer lin, După scurtă meditare au răspuns: Ei bine, fie, Cele care-mi cei trei zile libere îți las deplin, Dar trecând semnalul termin, de pe-acuma să se știe Că-n cea zi, fără cruțare, cu amicul d-închisoare Împărți-s-a a voastră soartă, tu-i fi liber, iar el moare! La amicul ...
Gheorghe Asachi - Despre cultivarea limbii române literare
Gheorghe Asachi - Despre cultivarea limbii române literare Despre cultivarea limbii române literare de Gheorghe Asachi Al doile an să apropie de a sa închiere de când, cu învoirea înaltului guvern, urmează publicația Albinei românești după statornicul său plan de a face nu numai interesantă, ce și folositoare cetirea găzetei, carea se poate zice a fi metodul practic al culturei naționale. Greutățile înfățoșate în plinirea unui asemine scopos se lămuresc de sine, dacă se ia aminte că limba românească, în a sa pruncie și sărăcie, este întrebuințată a fi astăzi organul politicei, a științelor și a literaturei, ce în limbele streine numai după ostineala a mii de învățați în cursul multor veacuri au răsărit! Pre lângă aceste, spre a înlesni înțelegerea gazetei, redacția este nevoită a o însoți cu descrieri lămuritoare, și încă pentru întocma și adevărata rostire, după regulile filologhiei a urzit trebuincioase cuvinte tehnice, a se feri de acele varvare, ce nu s-au înromânit, și a le întroloca cu cuvinte chiar românești aflătoare în vechile manoscrisuri și cărți tipărite în Moldova, ...
Gheorghe Asachi - Dorul întâlnirei
Gheorghe Asachi - Dorul întâlnirei Dorul întâlnirei de Gheorghe Asachi Iac-aproape acea zi, Întru care soarta crudă Ruga mea va să audă Ș-a ei legi va îmblânzi! S-a plini duiosul dor, Ca să văd a zânei mele Seninoase, chiare stele, Ce m-aprind d-atât amor. Acea față voi vedea, Ce s-asamănă c-o floare, Unde sânt viețuitoare Gândul ș-inimioara mea. Noi în frunte vom privi Sufletelor noastre stare, Și ce dulce lacrâmare Împreună vom uni! Ea-mi va spune al ei chin, Eu a mea durere-oi zice; Amor, în cea zi ferice, Vino, -nvață-un nou
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ţinterimul unui sat Elegie scrisă pe ținterimul unui sat de Gheorghe Asachi Imitație Al aramei sunetoare aud tristul semn și sânt Menind soarelui repaos în a lui zilnic mormânt; Obosit acum săteanul lucrul câmpului său curmă. Fluierând păstorul vine la cotun cu a sa turmă. A pierdut a lor frumˇsețe înfloritele câmpii, În negură misterioasă ascunzând a ei mândrii; Firea-n inimă-mi insuflă o adâncă întristare, Lumea-o părăsește-n umbră și-ntru a mea cugetare, Ca-n paragină câmpie un greu gemăt amorțit La auzul meu răsună de pe turnul învechit; Bufa cea posomorâtă, când natura să-ntristează, Pe a nopței înturnare prin un bocet crud serbează. Câtu-i dulce a ta soartă, în sat, o, locuitor, Lângă soața credincioasă, în îngustul foișor! Nimic lin cursul turbură de-o viață fericită, Ziua este ostenelei, noapte-amoriului menită. Mușchiul, care anii repezi în țărână-a prefăcut, Pe părinții voștri-ascunde în mormântul cel tăcut; Acolo, pe cea movilă, unde sălcile umbrează, Ale inimei duioase lacrimile rourează; Dulcea boare-a dimineței, buciumarea de ...
Gheorghe Asachi - Fiicei mele Eufrosina
Gheorghe Asachi - Fiicei mele Eufrosina Fiicei mele Eufrosina de Gheorghe Asachi Viziune Imitație Al meu cuget mă-nălțasă în a ceriului tărie, Unde s-află-acea ființă ce în darn chem prin morminte, Acolo în ceat-aleasă, în lumină ș-armonie, Mai frumoas-am revăzut-o cu duioase simțiri sfinte. Mă luă de mâni și-mi zisă: În această sferă fie Ca să vii, de se ascultă umelita-mi rugăminte; Eu sum fiea ce-n viață îți eram de bucurie, Ș-a me zi am încetat-o de-a ei sară mai nainte. Dispoierea muritoare gios țărâna o culege. Iar aceea ce voi plângeți, mântuită de furtună, Aici gustă fericire care omul n-o-nțelege. Ah, di ce îmi lasă mâna ș-a ei vorbe nu mai sună, C-auzind a lor dulceață, chiar atunci voiam alege Să rămân în loc ce vecinic sufletele