Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ZBUCIUMA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 103 pentru ZBUCIUMA.
Ștefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif) Pasteluri de Ștefan Octavian Iosif Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I E secetă, și de căldură Pe cîmp porumbul se usucă, Mor vitele în bătătură, Și norii vin... ca să se ducă... Prin sat aleargă paparude, Țăranca apă le azvîrle : Își scutur pletele lor ude Și-s goale ca niște șopîrle... Țăranii-n cîrciumă s-adună ; Pe cîmp abia se mișc-o turmă, Tînguitor talanga sună — Ciobanul a rămas în urmă, Cu cotul rezemat în bîtă, El cată dus în depărtare. Dar seceta posomorîtă Se-ntinde fără de hotare... II Prin sat aleargă paparude Și se-nvîrtesc în danț vioaie : Își scutur' pletele lor ude, Cîntînd descîntece de ploaie. Un uliu sus, deasupra noastră, Din aripi bate ostenit, Pierdut în liniștea albastră A cerului nemărginit. Nori albi din zare se ridică — Par minunate jucării ; Se-nșiră, se desprind, se strică În praf de raze aurii... III Tresari din somn... Ce harmalaie ! Țigani cu șatra — ce mai vrei ? În car, sub rogojina spartă, Fumează, cîntă, rîd femei... O droaie de copii în zdrențe Fac roată și se bat, ...
Ștefan Octavian Iosif - Visează codrul
Ştefan Octavian Iosif - Visează codrul Visază codrul — Un simbol — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Înfiorat din vreme-n vreme De-o aurire de furtună, Bătrînul codru-n miez de noapte Visază sub argint de lună Și, socotindu-și, parcă, frunza Nenumărată-n vis, răsună, Însuflețit de mii de șoapte. Sub vraja mîndrei nopți de vară, În ceasul tainei, cine știe Ce năluciri nu-i trec prin minte ! Ce fermecată feerie, Eresuri și minuni păgîne Din sfînta lui copilărie De care-abia-și aduce-aminte... De palidul păstor lunatic Din ceața nopților tăcute Îi sună-n vis ca o poveste... Deodată-n urma unei ciute Răsare-n luminiș Diana, Și-n adîncimi necunoscute Se prăpădește fără veste... Suspină apele sfioase În fund de peșteri depărtate Și plîng în șipote sonore... La pîndă, răzemați pe coate, Stau satirii și zic din naiuri ; Pe-alocuri, unde luna bate, Ușoare nimfe saltă-n hore... Convoi de umbre diafane Plutind măreț se risipește Departe-n liniștea de mituri... Dar ce blestem divin voiește Să rumpă farmecul visării ?... Ce vuiet surd se-nalță, crește, Amenințînd din răsărituri ?... Deodată-și zguduie bătrînul Din somn puternica-i coroană ! De plîns amar, de ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie
Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie Noaptea de ianuarie de Alexandru Macedonski I Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsași pe el un munte, Dar mi-ai dat ș-a ta putere spre a nu fi de el strivit. Îmi făcuseși o coroană ce ca pietre nestemate Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău; M-ai ținut în orice clipă cu simțirile-ncordate, Mi-ai fost soră preaiubită și mi-ai fost și crud călău. Ca Iacov frumos și tânăr ce-adormise la fântână, Deșteptat fără de veste de un înger lucitor, Mă chemași la luptă cruntă și ai vrut să-mi fii stăpână Și să-mi pui pe beregată uriașul tău picior... Ca Iacov intrai în luptă ș-am ieșit ca el de-asemeni, Și nici tu nu ești învinsă și nici eu învingător, Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca niște gemeni Ș-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor. Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase Mi-a văzut a vieții navă ...
Alexandru Macedonski - Psalmi moderni
Alexandru Macedonski - Psalmi moderni Psalmi moderni de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I - Oh! Doamne 2 II - Țărână 3 III - Iertare 4 IV - Dușmanii 5 V - Zburam 6 VI - Și-au zis... 7 VII - Cât am trudit... 8 VIII - Eram 9 IX - N-am în ceruri 10 X - Doamne, toate... 11 XI - M-am uitat I - Oh! Doamne Oh! Doamne, rău m-ai urgisit, În soarta mea m-am împietrit Rămân ca marmura de rece... Să plâng, să sufăr, am uitat. Am fost un cântec care trece, Și sunt un cântec încetat Rămân ca marmura de rece... Uscat e tot ce-a înflorit, Entuziasmul a murit, Și a mea inimă a-nghețat... Am fost un cântec care trece Și sunt un cântec încetat. II - Țărână Țărână — suntem toți țărână, E de prisos orice trufie... Ce-a fost, în veci are să fie... Din noi nimic n-o să rămână. Zadarnic falnice palate Sunt în pământ rădăcinate Nici o pieire nu s-amână. Despoți, cu frunți încoronate, Poeți, cu harpe coronate, Filozofi, oameni de știință, Păgâni, vestiți prin necredință, Nici o pieire nu s-amână... Țărână, suntem toți țărână. III - ...
Alexandru Macedonski - Rondelul Parisului iad
Alexandru Macedonski - Rondelul Parisului iad Rondelul Parisului iad de Alexandru Macedonski Printre valuri care plâng, Și sub bolți întunecate, Șiruri de-astre încețate Felinare se răsfrâng. Pe tot țărmul drept și stâng, Iad, urlând de răutate, Pe când valuri care plâng Curg sub bolți întunecate. Chiar din zări mai depărtate, Deznădejdi, ce nu se-nfrâng, În grozav vârtej se strâng Zbuciumând tot mai turbate, -- Printre valuri care
Alexandru Vlahuţă - Ce dor... Ce dor... de Alexandru Vlahuță Publicată în Lupta , an III, nr. 117, 23 noiembrie 1886 Ce dor trebui să te cuprindă De dragostile din povești Cînd te privești toată-n oglindă Și vezi cît de frumoasă ești !... Cînd singură parcă te sperii De patima ochilor tăi, Ce ard de farmecul durerii, În spasmul visului dintîi. Căci ești în vîrsta cînd fioruri Te-apuc-așa, ca din senin, Cînd te frămîntă mii de doruri, Și nici nu știi de unde-ți vin... Iată că prinzi să cazi pe gînduri, Ți se lungesc ochii a drum Cîte-ți plăceau în alte rînduri Încep să-ți facă rău acum. Te simți străină-ntre ai tăi, Și stai, tînjind, într-un ungher, Biet suflet fără căpătîi, Atît de trist și de stingher ! Ți-e greu de lume și de tine; O jale-adîncă te pătrunde. Parc-ai iubi, și n-ai pe cine, Parc-ai pleca, și nu știi unde. Iar noaptea, cînd te culci în pat, Ca-n friguri, te cuprind călduri. Și piept și tîmple ți se bat De-a gîndurilor dulci torturi. Cu fața-n sus, în întuneric, Încremenești ceasuri întregi, Robită ...
Alexandru Vlahuţă - Valuri Valuri de Alexandru Vlahuță Visând împăratul să rupă hotarele ce-l îngrădeau, Și marea-i putere s-o-ntindă pe-ntregul pământ și pe mări, Tărie de vifor pusese în sufletul oștilor lui, Ca nici un vrăjmaș să mai poată cu armele-a-i sta împotrivă; Iar ochii de fiară flămândă rotindu-și-i peste cuprinsuri, Vedea cum noroadele toate în cale-i se pleacă-ngrozite, Vedea cum cetăți întărite, palate de piatră și domuri, Cu vâlva atâtor coroane, ca pleava se spulberă-n vânt. Ș-a fost un blestem pe ursita sărmanelor neamuri de-atunci, Că-n scrum și-au văzut prefăcută întreaga lor muncă de veacuri. Scrâșnind luptătorii, în iureș, ca iarba sub coasă cădeau, Năprasnic vârtejul pieirii din țară în țară trecea În urmă-i coloane de flăcări zbucneau din cetăți năruite Și-n vuietul crâncen al morții, sub negrele stoluri de corbi, Trufaș, împăratul călare, cu rânjet privindu-și isprava, Prin râuri de lacrimi și sânge, pe punte de leșuri trecea. Dar iată că tocmai în ceasul când brațele sta să-și întindă, Pământul întreg să-l cuprindă, un răcnet de leu, din adâncul Sălbaticei Asii, îi spune ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei Complotul bubei de Bogdan Petriceicu Hasdeu "Descrierea pe care anticii ne-au lăsat-o despre leproși provoacă orare. În 1321 acești nenorociți ajunseră să creadă că, dacă s-ar găsi un mijloc de a transmite întregii lumi oribilul flagel de care erau contaminați, ar putea și ei să ajungă la ranguri înalte..." CIBRARIO I Era-ntr-o bătrână pădure, Din care vrăjmașa secure Nu smulse o creangă de brad: P-o stâncă de fulger crăpată, P-o râpă de șerpi îmbălată, P-o beznă cu fundul în iad. În cuibul acei văgăune Precum într-o cronică spune Din secolul patrusprezeci - A fost o petrecere mare: Leproșii din mii de hotare Veniră pe mii de poteci. Vedeai o icoană grozavă! Tot bube, pocnind de otravă, Pe brațe, pe coapse, pe frunți! Otrepuri, de mult închegate, Lipite pe răni destupate, Ca niște oribile punți! Obrajii lor - cronica spune Păreau ca un foc de tăciune Cu spuză-nvelit împrejur, Când negrul cu roșul s-alungă, Trecând pe de lături în dungă, Alb, vânăt, și galben, și sur! S-așează pe gânduri în iarbă, Și buba pe bubă se-ntreabă: Cum merge și ce- ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Sărăcia
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Sărăcia Sărăcia de Bogdan Petriceicu Hasdeu Sărăcia cea flămândă Ca pușcașul stă la pândă, Cu cocoșul ridicat: Dintr-un deget o mișcare, Glonțul zboară cu turbare Și vânatul a picat! Munca tare, munca deasă Numai dânsa nu mă lasă Zbuciumându-mă să pier: Tocmai astfel altădată O cămașă ferecată Apăra p-un cavaler! Dar junia mea, o, Doamne, Face loc zbârcitei toamne: Bătrânețele-au sosit! Zile reci și fără soare, Ca un negru șir de cioare Pe cadavrul părăsit! Munca geme și suspină Și se roagă la odină, - Invalid neputincios, Care după lungi campanii, Când apar din nou dușmanii, Fără voie cade jos! În zadar ca mai-nainte Îmi azvârl trudita minte Colo-n sferele de sus: Ea se-nalță o bucată, Și s-afundă desperată, Ca lumina în apus! Totuși, surdă la durere, Lumea strigă, lumea cere, Lumea strânge birul ei! Dându-i spirit pentru pâine, Ea-ți dă oase ca la câine: Schimb de cărnuri și idei! Și de ți-a secat izvorul, Te turtește cu piciorul, Scuipă ca-ntr-o cârpă rea; Căci pe lume n-o atinge Că fitilul, ce se stinge, Ars-a numai pentru ...
Cincinat Pavelescu - La curtea cu jurați
Cincinat Pavelescu - La curtea cu juraţi La curtea cu jurați de Cincinat Pavelescu În fiecare dintre noi, În cel mai bun și mai senin, Ca drojdia în orice vin E un amestec de noroi! Când vasul șade neclintit E vinul clar și-l bei voios, Uitând că drojdia stă jos. La fel e omul fericit. Dar câți nenorociți nu cad Fărde voința lor în crime; Spăimântătoarele victime A căror viață e un iad! Ei sunt ca vinul turburat; E viața lor cea zbuciumată, E drojdia întărâtată Care te-mpinge la păcat. Piatra-N.,
Cincinat Pavelescu - Legile eterne
Cincinat Pavelescu - Legile eterne Legile eterne de Cincinat Pavelescu Isus dormea. Pe valuri urla o vijelie Și-apostolii văzându-l dormind nepăsător, Priveau cu înfiorare când cerul în mânie, Când apa, zbuciumată ca sufletele lor. Lopețile scăpară din mâinile-obosite Și barca fără cârmă, prin haos lunecând, Pe chipurile pale de groază chinuite Cădea lumina stinsă a ultimului gând. Isus dormea. Și spaima cât apa de adâncă Îi prefăcuse în biete năluci de țintirim, Și îndârjiți pe somnu-i ce nu zburase încă, Apostolii strigară: Stăpâne, -o să pierim! Dar El deschise ochii. Privirea de lumină Asupră-le o clipă seninu-și revărsa. Și dulcea ei blândețe pe valuri când se-nclină, Ce pace peste inimi și ape se lăsa!... Și noi, munciți de groaza atâtor nențelesuri, Ne rătăcim pe marea gândirilor adânci, Luptăm cu vijelia eternelor eresuri, Bărci searbede, izbite de maluri și de stânci. Aici orbiți d-un fulger, aici prin întuneric, Ne zbatem spre o țintă ce-n vis o-ntrezărim. Ani lungi ne minte umbra amorului himeric Și-n veci ne chinuiește durerea că murim. E calm doar înțeleptul. Doar El din norul ceții Privirea liniștită pe valuri și-o așterne, Știind că ...