Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VIZIUNE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 32 pentru VIZIUNE.
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn
... securea, și copacul, ce era sec, căzu. În mijlocul lui se găsi o icoană pe care ciobanul o aduse la biserica satului; dar noaptea, aceeași viziune i se arătă, porun- cindu-i să facă biserică în locul unde a fost copacul; ducându-se la acel loc, găsi iarăși icoana ...
Grigore Vieru - Marin Sorescu Marin Sorescu () n. 19 februarie 1936 , Bulzești, județul Dolj d. 8 decembrie 1996 , București Poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător român Biografie în limba română Citate în limba română Multimedia la Commons Cuprins 1 Volume de poezii 2 Teatru 3 Romane 4 Literatură pentru copii 5 Eseuri 6 Legături externe Volume de poezii Singur printre poeți (1964) Poeme (1965) Moartea ceasului (1966) Tinerețea lui Don Quijote (1968) Unghi (1970) Tușiți (1970) O aripă și-un picior (1970) Suflete, bun la toate (1972) La lilieci, volumul I (1973) Astfel (1973) Norii (1975) Descântece (1976) Ceramică (1976) La lilieci, volumul II (1977) Sărbători itinerante (1978) La lilieci, volumul III (1980) Fântâni în mare (1982) Apă vie, apă moartă (1987) La lilieci, volumul IV (1988) Poezii alese de cenzură (1991) Teatru Iona (1968) Există nervi(1968) Paracliserul (1970) Matca (1974) Răceala (1976) A treia țeapă (1978) Pluta meduzei (1980) Luptătorul pe două fronturi (1981) Vărul Shakespeare (1988) Desfacerea gunoaielor (1995), publicată postum Casa evantai Romane Trei dinți din față (1977) Viziunea vizuinii (1981) Japița (1999) Literatură pentru copii Unde fugim de acasă? (1967), proză Cocostârcul Gât-Sucit (1987), poezii Ocolul infinitului mic, pornind de la nimic ( ...
Paul Zarifopol - Recreația criticului
Paul Zarifopol - Recreaţia criticului Recreația criticului [1] de Paul Zarifopol Întâi: ce îl obosește mai rău pe critic? Vorba banală. Graiul, firește, încearcă a fi când algebră, când muzică, când evocare de viziuni sau alte diferențieri ale pipăitului originar, ale cărui înfiorări vibrează ascuns în toate simțurile. Dar acestea sunt excese minunate. În curs obișnuit, graiul este imperativ sec. Cei ce n-au talentul graiului, și se fac scriitori adică, nu se pricep decât să agrementeze acel imperativ sec, anonim și uniform, prin construcții de analogii pe care le cred, ei, plastice sau poetice. Prin această aplicare dinadins, neputincioșii graiului devin tații fecunzi ai banalității. Însă acei ce au talentul graiului net pronunțat scriu, de exemplu, așa: Noaptea era rece ca o casă nouă. Cu această împăcare de mine rămâneam dus cu gândul pe uscatul care se dovedea încet ochilor mei de o culoare cenușie. Un fel de leșie secată, pe fața căreia cineva curățase de curând broaște țestoase. Numai că rictusul lucra tot mai adânc în colțul gurii, iar exuberanța animală tot mai stinsă îi lăsa un chip care, mai mult decât cu un faun beat, semăna cu profesorul universitar dl Drăghiescu. Lisandru își citea în ...
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)
... plinei maturități: Întindere albăstrie, Nemărginit safir O! mare scumpă mie, Eu veșnic te admir. Primele două versuri pornesc pictural, par a promite o viziune vie și, pe cât se poate, o viziune foarte proprie a mării. În loc de aceasta, intervine în o intrare cvasi comică, poetul albumurilor: O! mare scumpă mie, Eu veșnic te ...
Dimitrie Anghel - Cucuveaua Cucuveaua de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. O tăcere nețărmurită, ca și cum tot cuprinsul ar fi fost vătuit de zăpadă, împrejmuia căsuța din fundul curții în care stam într-o noapte de toamnă. Pe cerul nemăsurat de nalt, luna, ca obosită de a fi urmat mereu aceeași cale, se avânta ca un balon pierdut, voind să urce parcă dincolo de raza ochilor noștri pămînteni și să nu-și mai poarte melancolia rotundului de gheață deasupra acelorași priveliști. Ca un praf de marmură, bruma argintie coperea streșinile, grajdurile de lîngă poartă, sclipea pe vîrfurile spinilor de pe garduri și se risipea pretutindeni, jucîndu-și fosforescențele în lumină. Singur cum eram, după ce citisem pînă în tîrziu, subt lampă, și ascultasem ce spun tăcerile căzute peste singurătăți, după ce mă încredințasem că străjerul, ce-mi păzea în fiecare noapte curtea, își luase locul obișnuit pe scara balconului de piatră, am lăsat să-mi cadă cartea din mînă și am chemat somnul. Dar sunt nopți făcute așa, se vede, cînd somnul, cu cît îl chemi, cu atîta fuge mai departe de ochii ...
Ion Luca Caragiale - Un nou plagiat Zola
... încrețită a Maestrului, și brațele-i răsuceau metalul cald, pe când picioarele i se-nglodau în vrafuri de documente îngrămădite... Pe când această viziune ne umplea ochii de admirație, de groază, aproape de milă, d. Zola, așezat frumușel înaintea mesii de lucru, jumulea liniștit două-trei repertorii, a ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Ștefan Octavian Iosif
... 1908, comedie în 3 acte în versuri) Caleidoscopul lui A. Mirea (1908-1910) Hornarul Cișmigiul Asfințit de lună Nocturnă Oglinda Sonete antimusicale Elegie Viziune telegrafică (Reminiscență) Wagnerism Vis Biblic Lui Eminescu Crai nou Cucoșul Indignare reciprocă Scrisoare Răsăritul soarelui Paiangul Lui Grigorescu Nuntă la țară Prolog Pastel în metru ...
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
Paul Zarifopol - Introduceri la ediţia critică I.L. Caragiale, opere Introducere [1] de Paul Zarifopol "Sunt vechi, domnilor" era vorba favorită a lui Caragiale, când se certa cu prietenii pentru idei, pentru idei de artă mai cu seamă. Părerea populară atribuie artiștilor ca atare un conservatism din naștere. Nu interesează aici să verificăm principiul acestei generalizări curente, ci numai întrucât acea coincidență e, în anume caz, evidentă, să căutăm a preciza condițiile în care ea se arată acolo. Caragiale avea un spirit de o rară mobilitate; prefacerea simpatiilor lui intelectuale în antipatii era fenomen cronic, de care prietenii lui toți erau deprinși a se amuza. Totuși, e adevărat că simpatia lui pentru ceea ce e vechi, în artă cel puțin, era oarecum sistematică. Cred că acest conservatism ferm, care izbucnea numaidecât în dispreț agresiv pentru orice i se părea abatere obraznică și proastă de la adevărurile bine hotărâte, era, probabil, mai întâi un semn firesc al energiei unui talent care se simțea sigur pe ce apucase odată să știe și refuza cu superbă îndârjire orice i se părea măcar o umbră de obiecție la cele hotărâte ca bune și învățate ca atare. Era poate ...
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe Arca lui Noe de Dimitrie Anghel Prefață la noul volum cu același titlu (n. a.) Publicată în Flacăra , I, 25, 7 apr. 1912, p. 193—199. Trăind în tulbure vremi și neștiind ce poate să aducă ziua de mîine, cum nu știa Noe înainte de a fi înștiințat printr-o misivă divină, am privit cu bunăvoință pe toți cei ce mă înconjoară, crezîndu-i pe toți de esență eternă, ca unii ce erau făptura lui Dumnezeu. Toți semenii mei, după scripturile învățate, înfățișau însăși făptura și prototipul supremului creator, reflexul magicei lui oglinzi, gemenii uniformi ai aceluiași tipar; creatorul însă, în naivitatea lui primitivă, nu putea ști, nici bănui de teoriile viitoare, de adaptările ce fiecare dintre jucăriile fantaziei lui uriașe, măturate cu un gest plictisit de pe masa lui de sculptor în infinit, trebuiau să le îndure într-un mod fatal. Cînd creezi și ai fantazie, cînd mîna ta ia la întîmplare aluatul inform pe care degetele îl modelează și asupra căruia puterea ta va sufla cu bunăvoință viața, nu e cu putință să nu te contrazici. Poate fi cineva sigur să creeze o operă perfectă, cînd multele forme ...
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
Vasile Pârvan - Datoria vieţii noastre Datoria vieții noastre de Vasile Pârvan Lecție de deschidere a cursurilor de istoria antică și de istoria artelor, ținute în semestrul de iarnă 1919 - 1920 la Universitatea din Cluj, citită în ziua de 3 noiembrie 1919 De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceeași, a celor mulți. Singura oboseală ce și-o dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat meșteșugul din bătrâni, care îi dă - după meseria ce o are - hrana. Și memoria populară e foarte precisă: unele procedee își au începutul lor, identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizațiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuității vieții din natură: evoluția acesteia se petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ. Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă prețiosul echilibru al perfectei inerții. Fie ...
Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium
... ― de jur împrejur proptit de bârne de stejar și, înaintea casei cahalului, un bou junghiat ca spre jertfă. Era un aspect trist ca o viziune a lui Isaia, ca o tânguire a lui Iezechil. Sur era templul pe dinafar ă, tăcut înăuntru, legea pe balustrada de ...