Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VAL DE SÂNGE IN OBRAJI
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 87 pentru VAL DE SÂNGE IN OBRAJI.
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II
... penele străine, Rămâne fără ele de jale și de râs. Nu este cu dreptate nici trebui-a uita Și slujba strămoșească la strănepot de merit; Întunecat e însă al nostru duh atunce Când toată temelia pe spiță răzemăm. Împovărați de vreme se darmă stâlpii vechi, De nu le vom da sprijin când cere trebuința. Strămoșii îți lăsară fântâni de apă limpezi, Dar ca să bei din ele-ți trebui vas curat, Și să te pleci, căci apa în gură-ți n-a veni ... pe-ai tăi pereți În cadre aurite abia le poți citi. Îți trebui înlesnire de ochi străini și minte Să poți numi tu șanțul acel de apărare Ce sapă la cetate ostașul iscusit, Să poți cunoaște unde e zidul zdruncinat De strașnica izbire a boambelor aprinse Și unde spart de mină s-a prăbușit pământul; De ce aici o parte de oaste în carrĂ© S-așează, iar dincolo se cere ajutor. La cetele rărite de plumburi ucigașe, Și-n ce putere încă se bizuie vrăjmașul. O mare iscusință și multe însușiri Să aibă se cuvine un vrednic comandir. C-o ... ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... cale Păcatul cu fapta bună într-un lăcaș la un loc?" "Gândește că al ei sânge este din vinele tale"... "Cine mă defaimă-odată eu de rudă nu-l cunosc." "Gafița-i a noastră hulă, însă ea-i a noastră fiică"... "Oh! nu-mi aduce aminte de ... au prădat de cinste, făr’ de milă, făr’ de frică Când noi o iubeam pe dânsa mai mult decât s-au căzut. Adu-ți aminte de ziua grozavă și de pieire, Când am aflat de-a ei fugă ș-a plânge am început, Că pătruns de-a tale lacrimi, de-a ta scârbă peste fire Uităi șasezeci de ierne ce peste mine-au trecut; Ș-am alergat ca un tânăr după carul ce răpise Pe nelegiuita fiică, dar să-l ajung n-am ... moartea, val peste val înghețând; Asemenea și șivoiul ce curgea cu repegiune, Cu butucul rumpt de dânsul, se încleștase sleind. Iar Gafița, leșinată pe prispa de lângă casă, Se trezește zbuciumată de durere și de chin; Și simte că vântul rece o pătrunse pân’ la oase Și că-i prefăcu în gheață țâțișoarele în sân. Simțește că coasa morții la ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... câmpuri până în grajdurile curții, își dete sufletul în brațele celor ce-l ridicară să-i dea ajutor. Gavril Buhtea muri la patruzeci și trei de ani, lăsând un băiat, pe Toader, în vârstă de treisprezece ani. La moartea fratelui său, boierul știu să-și ascundă nemărginita durere ce simțea. Își chemă nepotul din colțul unde încremenise de spaimă și-l duse lângă sicriu. Când ridică pânza de pe capul sfărâmat al mortului, copilul izbucni în plâns; dar boierul îi luă mâna de la ochi: — Băiete, să știi că nefericirile, ca și fericirile, de la Dumnezeu vin și trebuiesc privite fățiș. Să fii bărbat cum a fost tată-tău și să-i porți numele cu cinste. Eu ... ca o furtună înapoi la Iași. Până seara vestea s-a răspândit în toate părțile, iar Vodă a râs cu lacrimi de gluma boierului. Acum, deși în plină putere, boierul nu mai vâna. Ba, avântul de altădată i se prefăcuse într-o nețărmurită milă. De câte ori nu se gândea cu părere de rău la jertfele ce le făcuse gustul său de
... nu le mai ascult, Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut mi-i pe care-l văd întors. Același șir de patimi s-a tors și s-a retors De mânile uscate a vremi-mbătrânite... Și clare-s pentru mine enigmele-ncâlcite... Nu-ntreb de ce în lume nu ni e dat de soarte Noroc făr- de durere, viață făr- de moarte  Am pus de mult deoparte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au veșnic două părți, Că făr-de lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel  Acest noian gândirea-mi în sama altor lese-l; Nimic din lumea asta cu ele nu ... sigur, la rele el urma-va, Cu sânge și cenușă pământul presăra-va. Ferește-te de una... Să te ferească ceriul Ca-ntr-un moment de-uitare să li spui adevărul... Te-or răstigni pe cruce, te-or huidui cu pietre, Vor risipi cenușa iubitei tale vetre, Și te vei stinge ... lume Decât să-i ducă-n lupte un mare, un sfânt nume? Un nume ! Ce-i mai mare decât un nume oare? Pentru-un astfel de
... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... Și mă-mbrac în părul galben, ca în strai ușor țesut, Și zărind rotundu-mi umăr mai că-mi vine să-l sărut. Și atunci de sfiiciune mi-iese sângele-n obraz - Cum nu vine zburătorul, ca la pieptul lui să caz? Dacă boiul mi-l înmlădiiu, dacă ochii mei îmi plac, E temeiul că acestea fericit ... Când sărut cu-mpătimire ai tăi albi și netezi umeri Și când sorb al tău răsuflet în suflarea vieții mele Și când inima ne crește de un dor, de
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... Și mă-mbrac în părul galben, ca în strai ușor țesut, Și zărind rotundu-mi umăr mai că-mi vine să-l sărut. Și atunci de sfiiciune mi-iese sângele-n obraz - Cum nu vine zburătorul, ca la pieptul lui să caz? Dacă boiul mi-l înmlădiiu, dacă ochii mei îmi plac, E temeiul că acestea fericit ... Când sărut cu-mpătimire ai tăi albi și netezi umeri Și când sorb al tău răsuflet în suflarea vieții mele Și când inima ne crește de un dor, de
Mihai Eminescu - Icoană și privaz
... pe genunchi. Căci mă cunosc prea bine și nu-mi vine să cred Că mă iubești pe mine tu, tu! ce eu te văd Atâta de frumoasă, atât de răpitoare, Atât  cum nu mai este o alta pe sub soare; Îți bați tu joc de mine, cu ochii mă provoci Și vrei cu al meu suflet tu numai să te joci... Ș-apoi... Merit eu oare mai mult de la un înger Decât de-a lui privire eu sufletu-mi să-mi sânger? O, bate-ți joc, copilă, ucide-mă de vrei, Zâmbirea gurei tale, un vis din ochii tăi Mai mult e pentru lume decât un trai deșert... Și încheierea vieții-mi: pe tine să ... gândul nostru-n ceață n-o pune pe hârtie... Suntem ca flori pripite, citim în colbul școlii Pe cărți cu file unse, ce roase sunt de molii. Astfel cu meșteșuguri din minte-ne  un pir  Am vrea să iasă rodii sau flori de trandafir. În capetele noastre de semne-s multe sume, Din mii de mii de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... tot omoară și nu mai omoară un balaur de pe tărâmul celâlalt. Mai jos de icoane arde candela. Toate cele sfinte sunt înconjurate cu mănunchi de busuioc și siminoc, din Vinerea Patimelor, strâns legate în vlăstar de salcie de la Florii. Focul pâlpâie. Câteodată pocnește de-aruncă spuza în sus. Și Sultănica dăschide repede niște ochi ca pruna de mari. Și mama Stanca, ferind-o de scântei, îi zice încetinel: "Dormi puiul mamii, dormi!" Sultănica strecură, printre genele ei de catifea, două lacrămi. Una se întinse pe obraz, iar alta îi încreți gura. Fata Kivului e cum arar se mai află sub soare. Chipul ei parcÂar fi zugrăvit: alb și cu două ... n străchini. Numai nevastă ca toate nevestele n-o să fie Sultana aia, zicea la fântână, la horă, la șezători fata Ciaușului. Ce are neica de nu i-a primit pețitul? Au nu e voinic? Or e bețiv, stricător de case, zurbagiu? Au n-are de pe ce bea apă? He, he, fata proastă și țâfnoasă dă norocului cu piciorul. Da' de, om sărac și cu nasul în sus... Știe Dumnezeu ce face! Și flăcăii, mai toți, o luaseră în nume de rău. Nu, că de ce să fie așa ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... la mine, având a-ți da câteva povețe, ce ne dictează natura din neam în neam. În curând m-am simțit în putere de a întreprinde zborul, dar mai întâi mi-am cercat aripile și, întinzându-le, începui a bâzâi cu ele atât de armonios, că singur rămăsei încântat. Bzzz... în felurite tonuri muzicale, zbârnâiam cu o inspirație poetică, înceÂpând întâi imnul de fală al creatorului lumii. Nu știu, dacă eu am împrumutat ideea din oratoriul lui Haydn4, sau Haydn de la mine, dar imnul a fost grandios și minunat. După o pauză, am cântat un marș militar al coloanelor noastre de atac ce merg cu asalt la orgiile noastre de sânge. Și în urmă am sfârșit repertoriul meu vocal cu o romanță plină de simțire, adresată viitoarei mele iubite, stăpânei inimii mele. Această melodie am cântat-o cu atâta sentiment că, apropiindu-mă de mama mea, o găsii lăcriÂmând de pătrundere. Cu frăgezime netezindu-mă cu piciorușul pe cap, mi-a zis: „Ascultându-te, fiul meu, sunt pătrunsă până-n suflet de ... privilegiat sugător ...
... ale Elenei. — Ce s-ar face ea fără mine! ... zicea cu gravitate duduca Balașa. Lumea o numea tot duducă, deși petrecuse douăzeci și cinci de ani încheiați într-o necurmată și cucernică jălire după răposatul ei soț, care o părăsise, sărmana, în zorile tinereților, adică la vârsta de douăzeci de ani, după cum istorisea ea totdeauna suspinând. Crescută de mică în bumbac, ea nu se culcase decât pe covoare moi și fața sa plăpândă nu fusese niciodată atinsă de vânt, ger sau arșiță. Tot atât de gingașă și în privința moravurilor, ea citea numai cărți înțelepte, se închina cu evlavie în toate zilele, era rușinoasă peste măsură și nu suferea ca ... frumusețele lor pe canapeaua cea moale din ietacul ei, unde avea obicei să adoarmă cetind. Începuse acum a amurgi, și duduca Balașa, ostenită de drum, întrebă cu îngrijire unde o să petreacă noaptea, căci salteaua de mușchi și acoperământul de verdeață ce-i făgăduise Alexandru nu-i prea veneau la socoteală. Călăuzul îi răspunse că nu-i alt loc de dormit decât nu departe la o stână ce se află pe coasta muntelui, unde baciul e om
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... ce goneau prada cu spume la gură, când, în fine, renunțând la biruință, se împrăștiară în nesfârșitul stepelor, lăsând în urmă-le un lung șir de cadavre. Încă trei zile și încă trei nopți merse călărețul pe șesuri întinse, adăpându-și calul la părăiele ce izvorau la mari distanțe de sub nisipuri și hrănindu-l cu ierburi de sub petre; și în calea lui se călăuzea de paserile zburătoare, de luceafărul zilei, de stelele de noapte, asculta pământul, întreba văzduhul, și niciodată nu rătăcea. În sfârșit, el ajunse la malul Donului, pe șesul căruia se întindea o mare tabără de ... el era cel mai bun călăreț, cel mai ghibaci pușcaș, cel mai ascuțit la minte și mai oțelit la inimă. Faima îl boteză cu numele de viteaz. La vocea lui Timuș, care răsună ca tunetul în văile Donului, oastea lui se pregăti de război, și, însetată de aur și de sânge, porni spre Moldova ca un roi grozav de lăcuste. III Dacă răsăritul avea pe Timuș de stăpân, și apusul avea eroul său, însă acesta se deosebea de cel dintâi prin o figură gingașă