Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UMFLA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 214 pentru UMFLA.
Alecu Donici - Adevărul sau cucoșul de la moară
... Izbea din înălțime În aer spumegând, Morarul simțea foame. Deci iese el din moară Și vede cum cucoșul, sărind pe-o grindișoară, În pene se umfla, Din gât se încorda, Ș-apoi, căscându-și pliscul, se pare că cânta. Însă a lui cântare, de vuiet mistuită, Era neauzită. Morarul ...
Alexandru Macedonski - Avânt Avânt de Alexandru Macedonski Precum în largul mării corabia s-oprește Când vântul nu mai suflă și pânza pe catart Atârnă nenstrunată sub luna ce-i zâmbește Cu razele ce-asupră-i zadarnic se împart; Precum vioara tace când coarda se destinde Ș-abia auzi în suflet cântând ca printr-un vis Răsunete suave, voioase sau murinde, Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris; Așa-n restriștea vieții, poetul, și el tace, Cu inima rănită în pieptul sângerat, Nimica nu-l mai mișcă, nimica nu-i mai place Și-l află-orice simțire cu sufletu-nghețat. Ca el e și matrozul corabiei oprite... Avântul și-l legase de-al vasului înot, Iar apa oglindește priviri nensuflețite, Și mută se întinde oglindă pestetot. Sunt triste, oh! sunt triste momentele acele, Căci inima rănită a bietului poet Adoarme ca și marea sub cerul plin de stele Și nu mai cântă-ntr-însul speranță, nici regret. Precum însă deodată la-ntâia adiere Corabia tresare pe-al undei sân amar Și pânzele se umflă ș-o-mpinge cu putere, Jucând-o în buiestru ca falnic armăsar; Tot astfel inspirarea deodată se ridică, Și aripi nevăzute îl schimbă- ...
Alexandru Macedonski - Nebunul din Golia
Alexandru Macedonski - Nebunul din Golia Nebunul din Golia de Alexandru Macedonski Închis într-o chilie sub bolți mai depărtate, Cu urletele sale lăsate-n libertate, Zăcea frumosul tânăr de optsprezece ani; Părea un cal sălbatic cu nările umflate Ce știe că-ntre oameni se află-ntre dușmani! Din cap până-n picioare făcut pentru iubire, În ochi purta un trăsnet cu palidă lucire... Părea tot într-o vreme un înger ș-un demon... Sub galbenele-i tâmple purta un Lord Byron! Sprâncenele-i arcate urcau sub a lui frunte Ca tinere lăstare sub umbra unui munte, Și părul, în inele căzându-i pe grumaz, Punea negreți albastre pe straniul obraz! În cap purta cu apă un coif de gumelastic... Pe buze-avea un zâmbet când dulce, când sarcastic, Privindu-ne cu ochii prăpastiei din el!... -- Abia puteau să-l ție doi oameni deodată, Iar chipul, ca o noapte de trăsnet luminată, Brăzdat era de plugul delirului de-
Alexandru Macedonski - Se duce...
Alexandru Macedonski - Se duce... Se duce... de Alexandru Macedonski Se duce noru-n al său zbor Ca gândul meu rătăcitor, Aci de lună poleit, Aci de noapte înnegrit. Se duce râul pe costiș, Încolăcit pe sub frunziș, Aci șoptind un cântec blând, Aci umflat și spumegând. Se duce vântul printre foi, Se duc și lucruri vechi și noi, Se duce tot ce e de dus, Pământul jos și luna sus. Dar când e totul călător, Schimbat mereu sau schimbător, Al meu destin e nencetat Neschimbător și
Alexandru Vlahuţă - Delendum Delendum de Alexandru Vlahuță Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri, Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri, Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi, Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi! Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată... Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi bată. Am atins abia condeiul, și m-au apucat fiori... Parcă văd cum stau la pândă, pătimași și cârtitori, Nevoiașii noștri critici spadasinii damblagii, Cari, neputând să muște, morfolesc arta-n gingii! Trebui să respecți bontonul, să-ți gătești versul în frac, Dacă ții ca prin saloane să poți fi lumii pe plac. Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă; Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc! Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă Bat și rup zăgazul ...
Alexandru Vlahuță - Prima lecție
Alexandru Vlahuţă - Prima lecţie Prima lecție de Alexandru Vlahuță Taci, că doarme păpușa! MIMI În colțișorul ei, stăpână Pe-un vraf de jucării stricate, Din cărți de joc, din hârtioare Ea-și face parcuri și palate; Vorbește, râde cu păpușa... Ce fericite-s amândouă Că s-a putut, din vechi nimicuri, Zidi o-mpărăție nouă! Păpușa n-are nas, e cheală, Ș-un braț din umăr îi lipsește, Dar Mimi-o vede tot frumoasă: Căci ea e mamă, ș-o iubește. Stau și mă uit, cu câtă grijă A rezemat-o de-o cutie, Și-i duce bunătăți la gură Cu lingurița, ș-o îmbie: Așa, papă frumos, fii gigea, Papă cu mama, să crești mare... Apoi o șterge, o sărută Și-i pregătește de culcare: Într-un pantof i-așterne cârpe, Îi face loc ș-o cuibărește: Închide ochii și fă nani. Păpușii nu-i e somn... scâncește... E răsfățată, vrea să-i cânte, Și basme de-ale ei să-i spună... O, e un chin pân s-o adoarmă. Noroc că-i Mimi mamă bună! Să nu te-ncerci s-o iai în brațe, Ori s-o săruți, că nu se lasă; Ce- ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Anton Pann - Vînătorul Vînătorul de Anton Pann Un vînător în pădure Văzînd pe urs mîncînd mure, Pușca la dînsul întinse, Dar bine nu i să prinse; Așa făcu judecată Ca să vie altă dată, Fiindcă, cum trebuiește, Văzu unde lăcuiește. Asfel gîndind, aci-l lasă Și să duce trist acasă. Deci într-o zi să-ntîlnește C-un cojocar ce cîrpește Și fără nici o-ndoială Să apucă la tocmeală, Zicînd : -Frate cojocare ! Am o piele de vînzare Bună de tot, nestricată, Tocma prin șale-mpușcată. Cojocarul îi vorbește : -Dară, frate, trebuiește. De lup e, or de ce treabă ? -E de urs, răspunse-n grabă. -Aici o ai, or acasă ? -Ba, zise,-n pădurea deasă, Că-i știu vizuina bine; De vei, poți merge cu mine. -Ce ceri pe ea ? Este mare ? Îi făcu iar întrebare Este ca cea de berbece ? -Ba zice, d-un stînjin trece. Ursul în pădure șade, Ei să tocmesc cum să cade. După ce i-a dat arvună, Și bea-ldamașu-mpreună, Să apucă vînătorul. Vrînd să-și împlinească dorul, Umple pușca o gătește, Cu glonțuri o-nțepenește, Cînd pe umăr s-o ardice, Atunci cîrpaciului zice : -Ai frate, acum cu mine, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunicul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunicul Bunicul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme. Bunicul stă pe prispă. Se gândește. La ce se gândește? La nimic. Înnumără florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere. Pletele lui albe și crețe parcă sunt niște ciorchini de flori albe; sprincenele, mustățile, barba... peste toate au nins anii mulți și grei. Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi și mângâietori. Cine trânti poarta? - Credeam că s-a umflat vântul... o, bată-vă norocul, cocoșeii moșului! Un băietan ș-o fetiță, roșii și bucălai, sărutară mânele lui "tata-moșu". - "Tată-moșule, zise fetița, de ce zboară păsările? - Fincă au aripi, răspunse bătrânul sorbind-o din ochi. - Poi, rațele n-au aripi? de ce nu zboară? - Zboară, zise băiatul, dar pe jos. Bătrânul coprinse într-o mână pe fată și în cealaltă pe băiat. - O, voinicii moșului!... Și zâmbi pe sub mustăți, și-i privi cu atâta dragoste, că ochii lui era numai lumină și binecuvântare. - Tată-moșule, da' cocorii un' se duc când se duc? - În țara cocorilor. - În ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Norocul dracului Norocul dracului de Barbu Ștefănescu-Delavrancea — Ba e noroc! — Ba nu e noroc! — Ba e noroc, muiere! — Ba nu e, mă omule, nu! — Adică, nu muncesc eu, femeie? — Ba muncești pentru unul, și noi suntem opt guri, și cu Plăvița, nouă. Și Plăvița mugi, și patru copii mărunți începură să strige: — Mi-e foame! — Și mie mi-e foame! — Și mie! — Și mie! Omul vărsă un ștergar cu mălai în copăița femeii. — Scutură ștergarul. — L-am scuturat. — Copaie plină, copaie pe jumătate, copaie pe sfert, și azi să lingi fundul copăii. Opt guri, opt, și cu Plăvița, nouă! Și Plăvița, parc-ar fi înțeles, mugi de după casă, mestecând un cocean uscat, iar copiii începură să plângă. — Că mie mi-e foame! — Și mie! — Ba și mie! Omul se uită lung, se scărpină în cap, băgă ștergarul în sân și plecă zicând: — Ba e noroc, dar n-am eu noroc. Iar femeia din prag îi strigă: — Ba nu e și nu e, omule! Dacă muncești, e, dacă nu muncești, nu e. Și omul plecă să caute ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei Complotul bubei de Bogdan Petriceicu Hasdeu "Descrierea pe care anticii ne-au lăsat-o despre leproși provoacă orare. În 1321 acești nenorociți ajunseră să creadă că, dacă s-ar găsi un mijloc de a transmite întregii lumi oribilul flagel de care erau contaminați, ar putea și ei să ajungă la ranguri înalte..." CIBRARIO I Era-ntr-o bătrână pădure, Din care vrăjmașa secure Nu smulse o creangă de brad: P-o stâncă de fulger crăpată, P-o râpă de șerpi îmbălată, P-o beznă cu fundul în iad. În cuibul acei văgăune Precum într-o cronică spune Din secolul patrusprezeci - A fost o petrecere mare: Leproșii din mii de hotare Veniră pe mii de poteci. Vedeai o icoană grozavă! Tot bube, pocnind de otravă, Pe brațe, pe coapse, pe frunți! Otrepuri, de mult închegate, Lipite pe răni destupate, Ca niște oribile punți! Obrajii lor - cronica spune Păreau ca un foc de tăciune Cu spuză-nvelit împrejur, Când negrul cu roșul s-alungă, Trecând pe de lături în dungă, Alb, vânăt, și galben, și sur! S-așează pe gânduri în iarbă, Și buba pe bubă se-ntreabă: Cum merge și ce- ...