Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TON
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 201 pentru TON.
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
Ion Luca Caragiale - Notiţe risipite Notițe risipite de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Exigențe grele 2 Amatorul și artistul 3 Saloanele noastre 4 Solicitudine de stat 5 Ofensă gravă 6 Obligativitatea opiniilor Exigențe grele Sunt trei feluri de produceri intelectuale: unele mai presus, altele mai prejos de orice critică, iar altele la nivelul criticei. Se-nțelege că vorbim nu despre părerile pe cari un autor le emite. Acestea pot fi admisibile sau nu, onorabile sau detestabile, generoase sau infame, puțin importă; e vorba de felul cum ele sunt așternute, de puterea concepției și de înălțarea de spirit a autorului. Vecinic ideile și principiile lui Machiavelli vor fi denunțate de unii ca infame; cât lumea, însă, nu va-ndrăzni cineva să critice opera marelui om ca putere de concepție, ca operă de spirit. În felurite opuscule, în nenumărate cuvântări, mulți mărunței, curtizani ai naivității mulțimii, vor detesta principiile și părerile lui; nici prin gând, însă, nu va cuteza vreunul să-i aprețuiască sau să-i desprețuiască opera ca atare; iar acești curtizani, marii și mărunțeii doritori de a stăpâni, începând cu Frederic cel Mare și isprăvind cu cel din urmă agent electoral de mahala, nu vor ...
Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F
... concluzia e neașteptată. Printre epigramiștii greci trebuie citați poeții: Alceu, de la care se inspira foarte des Horațiu; el a dat epigramei un ton aproape epic, inspirând contemporanilor iubirea de libertate și ura de tirani; Simonide a înălțat-o până la odă, celebrând dezrobirea Greciei; Arhiloh a ...
Ion Luca Caragiale - Începem Începem de Ion Luca Caragiale SCENA I DIRECTORUL — REGIZORUL PROFESORUL COMPANIA ARTIȘTILOR SUFLORUL apoi FRIZERUL (La ridicarea cortinei, forfoteala oamenilor de serviciu. Directorul intră pe o parte; regizorul pe alta) DIRECTORUL (agitat) Nu și-a terminat conferința d. profesor? REGIZORUL Aș!... are încă un teanc de note. DIRECTORUL Ne-am găsit beleaua cu d. profesor! REGIZORUL D-ta l-ai chemat să facă artiștilor o conferință despre piesa cu care debutăm. DIRECTORUL Ce era să fac, dragă... Dacă se vâră. (oftând.) Ei! tu ești tânăr... nu cunoști încă speța asta: Epitropii și ctitorii intelectualității române... (se uită la ceas.) Iacă, mai avem o jumătate de ceas, și nu e nimic așezat, nimeni nu-i gata. UN SECRETAR (intră cu o tavă plină de scrisori) DIRECTORUL (către secretar) Bine dragă! am eu acuma vreme de corespondență? Lasă-mă-n pace... SECRETARUL Nu se poate, d-le director, vă rog: măcar câteva... urgente... așteaptă răspuns la moment, sunt de la persoane foarte importante. DIRECTORUL A? SECRETARUL (dându-i o scrisoare) De la un domn senator, (alta) de la un domn deputat, (alta) de la un domn secretar general, (alta) de la o ...
Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff
... confraților, li se pune în cale și, emoționat, după ce a făcut, încruntându-și fruntea, apel la o inspirație, le zice cu un ton suprem: - Domnilor! un moment!... Știu unde este!... Câte ceasuri sunt? - Două fără zece. - Stați aci! Vă conjur să mă așteptați o jumătate de oră . .. Dacă ...
Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit
Ion Luca Caragiale - Cănuţă om sucit Cănuță om sucit de Ion Luca Caragiale A fost odată un om care toată viața lui nu s-a putut potrivi cu lumea - un om sucit. Mă-sii i-a abătut să nască tocmai despre ziuă la lăsata secului de postu mare, când se pornise o zloată grozavă. Paștele în anul acela cădea în iarnă de tot. Tată-său a alergat cu brișca la moașa satului tocmai în margine. Moașa dormea; d-abia se întorsese acasă de la arendașul moșiei, unde fusese chef. A trebuit vreme până s-o deștepte, până să se îmbrace femeia, până să se urce-n brișcă. Copilul a așteptat cât a așteptat și, până să-și piarză răbdarea mă-sa care se văita cumplit, și-a pierdut-o el p-a lui și s-a repezit așa fără socoteală în lume, tocmai când s-auzeau clopoțeii de la brișca lui tată-său la scară. Peste vreo patru săptămâni, a venit vremea să-l boteze: Radu, Răducanu, Canuță - fără praznic la călindar. După ce s- ...
Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...
Ion Luca Caragiale - Zig-zag!... Zig-zag!... de Ion Luca Caragiale O armată formidabile de lucrători, purtând topoare, ciocane, căngi, sape; în fruntea ei, o nenumărată companie de ingeniari; dupe dânsa, un șir lung de nu știu câte căruțe încărcate cu instruminte mecanice, științifice și altele, și-n urma acestora, care cu proviziuni, pornesc spre miazănoapte din cetatea capitale, în aplauzele mulțimei entuziaste a bunilor români, cu scop de a merge să rază de pe fața pământului Carpații, pe cari, drept vorbind, se pare că bunul creatore i-a pus, unde sunt, în necazul multora. Eu zic, domnilor, că scopul este măreț și demn. Închipuiți-vă România, dupe terminarea acestei colosale espedițiuni: o imensă câmpie lucie, bătută ca-n palmă, curată și măturată cum sunt curțile oamenilor cu gust și dare de mână; nici pulbere, nici noroi; un bulevard cochet, pe care să poată trece, numa-n papuci, vecinii unguri la noi și noi să putem trece la dânșii; fără vame, fără formalități importune de transit internaționale. În treacăt, cele două specii de oameni, cu buna-creștere ce-i caracteriză, se vor saluta, vor schimba o strângere de mână cordiale și-și vor ...
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
... deosebire pentru a semnala o ciudățenie a istoriei noastre literare. Acest marș al lui Iancu Văcărescu, atât de bine susținut în ton bărbătesc și în ce privește accentul, ca și în vocabular, ar fi de ajuns, credem, pentru cine vrea numaidecât să fixeze un prim poet român ...
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului
... cu mândrie Soarele pre răsărit, Toate lui cu bucurie Pe loc închinări trimit. Prin armonie nespusă De acord unsunător; Firea e-n mișcare pusă; Orice ton resun-amor!! Înlățită mi-e simțirea Acum simț deosebit, Simțind văz deosebirea De simțit și de simțit. Sângele mi s-înnoește, Mințile mi se desleg ...
Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român
... aplauze de deosebite caractere, care de ilaritate, care de entuziasm; în fine face o frumoasă impresiune. D. FRANKE , croitor, o ia cu francheță p-alt ton. Se vede aci stofă de orator. Discursul se potrivește perfect. Liber-schimbismul nu e de talia unei țări agricole: cu acest sistem ni s-ar ... câteva cuvinte: Domnilor! să ne luminăm! nu sunt un intrigant să viu aici să bag fitiluri, sa înflăcărez resentimentele. D. TASAIN , directorul Companiei gazului: Tăis ton bec, espece de fumiste! [5] (Zgomotul merge crescând. D. Littmann se retrage într-un colț și fumează. Zgomotul continuă.) D. TEODORESCU , franzelar, un om copt ...
Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară
Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară Despre cometă de Ion Luca Caragiale Prelegere populară D. Mariu Chicoș Rostogan, distinsul nostru pedagog și director al școalei model „Ulpiu Traian", este destul de cunoscut tutulor acelora cari se interesează de mișcarea noastră culturală, așa ca să ne scutim de a-i mai face vreo reclamă. Ne mărginim doar să dăm aci, cu sfințenie, prelegerea pe care d-sa a ținut-o, în fața școlarilor săi, asupra cometei de luni 1, marți la 2 noemvrie. Pentru ca să guste cititorul și mai bine această producțiune, trebuie să-i amintim că vechea noastră cunostință, eminintele pedagog d. Mariu Chicoș Rostogan, totdeauna, înainte de e și i, pronunță pe: n ca gn franțuzesc; t ca k; d ca gh; g ca j; c ca șș, etc. Pe ici, pe colo, pentru a ținea deșteaptă această amintire, transcriem cât se poate mai exact felul de pronunțare a eminintelui pedagog, lăsând cititorului să suplinească părțile din cale-afară originale. Iată prelegerea d-lui Mariu Chicoș Rostogan: Profesorul: Am primit ghe la onoratul ministeriu următorul țircular: „Domnule director, În apropierea zilei de prima novembre, lumea toată ...
Ion Luca Caragiale - Leac de criză
... la marginea prăpastiei: faliment sigur în negoț și casele, care erau proprietatea nevestii, ipotecate cu vârf. — Ai auzit? război! îmi zice băcanul cu un ton cu totul altul decât al mâhnirii. — Atâta ne mai trebuia! nene Matache, îi răspunsei eu. Război ne mai trebuia, ca să ne prăpădim de ...