Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TĂIA MĂRUNT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 75 pentru TĂIA MĂRUNT.

Ion Luca Caragiale - Parlamentare

Ion Luca Caragiale - Parlamentare Parlamentare de Ion Luca Caragiale Ședința de la 24 Ibricgiè 1294 Ședința se deschide cu formalitățile obijnuite la orele 7 ½ turcești, sub președința lui Haham-bașĂ , prezenți fiind 125 deputați. Sumarul ședinței precedente se ascultă în tăcere, fără să dea loc la nici o cerere de îndreptare, fiindcă toți deputații dorm. Dupe citirea sumarului, prezidentul trage clopotul, și toți deputații se deșteaptă. La ordinea zilei, dezvoltarea interpelării, anunțată de onor. deputat Zăuc-agĂ , asupra falsurilor și ingerințelor făcute de fostul mare vizir Midat-pașĂ  în alegerile din urmă. Hogea-Cauc arată că, nefiind încă de față interpelatorul, trebuie intervertită ordinea zilei. Propune dar ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe cu fleacurile, adică cu legile mărunte. Se votează un credit de 5 lei turcești pentru cumpărarea unei harte a rezbelului și a unei duzine de stegulețe, trebuincioase statului-major al bașabuzucilor de la Dunăre. Se aprobă un viriment de fonduri de 33 de parale, făcut de ministrul Trebilor Dinafară, prin cumpărarea a câte un exemplar din cele trei numere dântâi ale Claponului — aprobându-se și o subvenție acestei foițe de 12 lei turcești pe lună, ...

 

Emil Gârleanu - Bolnavii

Emil Gârleanu - Bolnavii Bolnavii de Emil Gârleanu Lui D. Nanu Ioan Bughea, ciobanul, venea nepăsător, cu sarica pe umeri, cu ghioaga în mâna dreaptă, iar în stânga c-o sidilă în care aducea un caș pentru cumătru-său, popa Eftimie. Bughea se cobora arareori din munte, ș-atunci sta o zi încheiată în sat, de se mai lua cu oamenii. În dreptul primăriei se opri. În ogradă se adunaseră o mulțime de oameni: moșnegi, femei cu copii în brațe, flăcăi; stăteau pâlcuri-pâlcuri și vorbeau. Vreo câțiva se așezară pe lavițe. Bughea își rupse din drum și veni dintr-o întinsoare între băietani. — Da ce v-ați adunat, mă, că doar nu-s acum sorții? le zise el. Unul dintre flăcăi îi dădu, în glumă, un pumn în umăr și-i răspunse: — Trece doftorul, Bugheo, prin plasă. Ciobanul rămase o clipă locului, mirat, apoi începu să râdă. Toți întoarseră capetele spre el. Atunci el îi întrebă: — Bine, mă, și dacă trece doftoru, îi ieșiți înainte ca la împăratul? — Eu am venit cu mămuca, spuse un flăcău. — Eu mi-am adus pe soru-mea, spuse un altul, că se topește așa, din picioare, ca ceara. ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica

... o sărute, a sărit parc-ar fi călcat pe coadă de șarpe și, în mijlocul flăcăimii, i-a strigat: - Mi-aș tăia obrazul, dar ți-aș tăia buzele! IV Ce punea satul în nedumirire, și mai vârtos p-ale ce cată nod în papură, e când apucă lumea în cap și trece ...

 

Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Prima zi

Petruţ Pârvescu - Câmpia cu numere - Prima zi Câmpia cu numere (Prima zi) de Petruț Pârvescu Debut editorial în anul 1995, volumul a fost publicat de Editura Panteon, cu o prefață de George Vulturescu, carte premiată la cea de-a XIII – a ediție a Festivalului - concurs național de poezie și interpretare critică a operei eminesciene Porni luceafărul... , ed. 1995. II. mărturia păpădiei     â€žEu sunt singurătatea devenită Omâ€� (Nietzsche) 1. stau și contemplu acest echilibru frenetic bile și cuburi linii și plane gesturi arhitectonice ale celor trei timpuri obiective măsurăm o DIMENSIUNE mereu ACEEAȘI cu-nverșunare până la lacrima duioasă pândim încordați lama albastră a securii în aer călăul plictisit asudând deasupra butucului verde altoim veacul cu priceperi mărunte capul într-o parte ( o căpățână de varză murată) burta într-o parte (cu toate măruntaiele grămadă) degetele numărându-se cu-nfrigurare pe la spate sunt TOATE unu doi trei cinci șapte ZECE cu toate zece fericitul doar ochiul un mugure zemos voluptuos trage fermoarul pustiește totul între brazde de carne aburind veselii amorțite sclipesc în soare dogoritor 2. merită toate acestea osteneala prietene te ridici în genunchi ...

 

Vasile Alecsandri - Român Grue Grozovanul

Vasile Alecsandri - Român Grue Grozovanul I Sus, pe câmpul Nistrului, Sub poalele cerului, La coada Ialpăului [1] Unde fat' zmeoaicele [2] Și s-adun' zărnoaicele, Și s-adap' leoaicele, Multe-s, frate, și mai multe Corturi mari, corturi mărunte! Iar în chiar mijlocul lor Nalță-se-un cort de covor, Un cort mare și rotat, Poleit și narămzat, Cu țăruși de-argint legat, Parcă-i cort de împărat! [3] Dar înuntru cine șede? Dar în el cine se vede? Ghirai hanul cel bătrân [4] Cu hamger bogat la sân. Mulți tătari stau împrejur Cu ochi mici, ca ochi de ciur, Și stau toți îngenuncheți Pe covor cu perii creți. Iar la ușa cortului Sub stejarul mortului, [5] Este-un biet român legat, Legat strâns și ferecat Ca un mare vinovat. Român Grue Grozovanul, Român Grue moldovanul Care-a sărăcit pe hanul. Doi tătari țeapa-i gătesc, Doi amar mi-l chinuiesc, Dar el cântă-n nepăsare Parcă-ar fi la masă mare, Și dă semn de veselie Parcă-ar fi la cununie!.. Iată mârzăcițele [6] Și cu tătărițele Că la hanul năvălesc Și cu toate așa-i grăiesc: ,,Alei! Doamne han bătrân Cu hamger bogat la sân! ...

 

George Coșbuc - Străjerul

... La uși acolo grija stă goală și flămândă, Prin astfel de bordeie curg lacrimile crunt! Sunt doi: un fiu și-o mamă; ea slabă, el mărunt Sunt doi acei ce sufer al iernilor înfrunt Și-a morții lor osândă. Ce trist e prin odaie! Când domnii vin și ieu ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

... se dârdâie pe picioare în chip de joc și de veselie. Și-și pleca capul în jos, aducând capul într-o parte. Ș-o învârtea mărunt, apăsând mai mult pe un călcâi. Se pleca de mijloc. Bănănăia cu mâinile moi în jurul trupului, turuindu-i gura într-un cântec mărunt, parc-ar fi fost o tobă care bate în depărtare. Dar glasul îi scăzu. Cântecul își micșoră repeziciunea. Răsuflarea îi pufui greoaie. Picioarele îi depănă ...

 

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac Nucul lui Odobac de Emil Gârleanu Satul Arșițeni e așezat într-o văgăună; casele lui mărunțele și albe, ghemuite una-ntr-alta, se văd, de pe muchile dealurilor dimprejur, ca niște ouă într-un cuibar. Pământul Arșițenilor e nisipos și sterp; iarba crește atât de rară, încât, în loc să îndulcească vederea, pătează, ca o pecingine, fața galbenă a locului. Doi-trei copaci se înalță, istoviți, cu crengile rare, cu frunzele străvezii, care aștern pe jos, vara în amiază, o umbră destrămată, ce mărește și mai mult setea de răcoare. Dar, ca lucru de neînțeles, ca o minune, se ridică pe dealul lutos și sterp dinspre răsărit un nuc strașnic, bătrân, de câteva sute de ani, copac lacom, care suge parcă tot sucul locului dimprejur prin miile de rădăcini ale căror vițe nu mai încap sub pământ și ies, să atârne despletite, ca niște cozi, afară. Din trunchiul gros să nu-l cuprindă trei oameni, muncit, întors și încremenit ca într-un spasm, se desfac două ramuri vânjoase, ce merg, încleștate ca niște brațe, până sus, apoi deodată se izbesc una pe alta în lături, împroșcând fiecare sute și mii de crengi ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea

... zile înțelesesem rostul învățăturii și cunoșteam bine pe domnul Vucea. Mulți ani l-am visat. Chiar acum îl văz înaintea ochilor. Scund, grăsuliu, cu părul mărunt și încărunțit, cu barba ascuțită, potrivită din foarfecă, mai mult albă, și albă ca zăpada în vârful ei netezit; niște ochi verzui, mici și repezi ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Departe, departe Departe, departe de Barbu Ștefănescu-Delavrancea .......... sub castanii din via părăsită. Mai mulți copilași, în cămăși albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, și povesteam. O fetiță îmi sorbea cuvintele, dând într-o parte și alta, pletele negre ce-i acopereau ochii ei mari și verzi... Departe, departe, era odată un palat de marmură lângă un lac adânc, limpede și liniștit; și în lac tremura răsturnat palatul și grădina lui cu naramzi și portocali. Și nici o lebădă nu se lăsa pe lac, nici o privighetoare nu cânta în portocali. Nimic nu se auzea în curte, nimic în palat. Ușile nu se deschideau. Porțile curții, totdeauna încuiate. Vântul nu bătea pe-aici, oprit de cine știe cine, departe de aceste locuri în veșnică odihnă. Numai, hei, uneori, la miez de noapte, s-auzea pocnind în porțile de ștejar. Porțile se deschideau țipând, ca și cum ar fi fost vii și le-ar fi bătut cineva. Cine bătea în porți la miezul nopții? Cine deschidea porțile la miezul nopții? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul nopții, speriat de niște lovituri înfricoșate, sării în picioare. O umbră ...

 

Dimitrie Anghel - Fluturul morții

Dimitrie Anghel - Fluturul morţii Fluturul morții de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 9, sept. 1910, p. 403—408. E un amurg misterios de toamnă, și umbra urcată în negrii chiparoși coboară încet și se întinde pe drumuri. Zgomotele vii au amuțit și numai șoaptele au ființă, foșnete de ramuri, murmure de foi, țîrîituri pierdute... Și în cuprinsul acesta tăinuit ca o sihăstrie, acum cînd fluturii de ziuă și-au strîns aripele obosite și s-au strecurat în cuibul florilor ca să doarmă, numai miresmele și fluturii de noapte s-au trezit ca să rătăcească sub lună. Copiii o știu aceasta și, în așteptarea întîiului zbor, s-au așezat cu bunicul pe lespezile scărilor calde încă de focul soarelui de peste zi. De o parte și de alta a lespezilor, florile roze de leandru înduioșează întunericul și se leagănă în vîrful crenguțelor șterse de umbră, parcă ar pluti în aer. O mireasmă amară a umplut văzduhul o clipă și apoi vîntul s-a îndulcit cu un miros de trandafir, s-a împrăștiat, ca să vie iarăși tainic să cădelnițeze pe rînd toate miresmele. Și cînd luna, departe, în păinjenișul de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>