Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUFLARE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 238 pentru SUFLARE.
George Coșbuc - Golia ticălosul
George Coşbuc - Golia ticălosul Golia ticălosul de George Coșbuc Publicată în Sămănătorul , 1902, nr. 16 (17 mart.) La Cahul, pe câmpie, din marginea poienii Se-ntinseră-n coloane de luptă moldovenii, Și-aveau cu ei pe vodă, iubitul domn al lor, Iar Golia, el plecat-a din faptul dimineții Prin vale să-și reverse din lături călăreții Ca vânturi iuți ce scurmă și-mpart cumplitul nor. Iar când veni și vremea să urle-n zare tunul, Mișcatu-s-au românii cu miile, ca unul O lamur-a Moldovei prin sutele de ani! Dar Golia ticălosul alt gând avea cu soții, Și-n suliți ridicându-și căciulele cu toții Lăsând câmpia noastră trecură la dușmani. O clipă stete vodă cu inima trăsnită. Întors apoi, strigat-a spre oastea-nmărmurită, Pe Golia arătându-l cu pumnii, cu-amândoi: Oșteni ai țării mele! priviți-l cum se duce, El vinde sfânta țară și vinde sfânta cruce, Mă vinde, ticălosul, pe mine și pe voi! Cumplit se-ntoarse vodă cu-ntreaga sa mânie Spre partea de-unde Golia venea cu dușmănie Spre frații săi, în fruntea grozavilor spahii. Să dați fără de milă, că-i inimă de ...
... Mai mult decât oriunde aici sunt fericit. Eliza e viața ce toate-nsuflețește; Zâmbirea-i e cerească, privirea ei Amor; A ei dulce suflare ăst aer bălsămește, Și grațiile-ntr-însa văd o tânără sor. Dacă ar fi pământul în vechea simplitate, Când cea dintâi femeie în rai s ... de nopți, de zile, de toate dezgustat. Vremea ce-acuma zboară părea că se târaște, Anii, ca o povară grozavă de purtat! Vântu-mi părea suflare zadarnică și rece, Cerul ca o câmpie de care sunt sătul, Eho numai un sunet ce fără folos trece, Aurora o rază privită îndestul. Ziceam ...
Grigore Alexandrescu - Ucigașul fără voie
... gura-i cădea: Uimit rămăsesem: la orice mișcare Părea că ea rupe din inima mea. Dar ceata de fiare o văz... mă sosește... Fierbintea-i suflare acum o simții... Mă plec, cat, și mâna-mi grea piatră-ntâlnește, Curaj desnădejdea îmi dă, și... izbii... Un țipăt s-aude... eu sar în ...
Ion Heliade Rădulescu - Suvenirul
... ngeresc Și-n ceruri încă tot te urmară: Din viață ochii-ți ce încetară De nemurire raze lucesc! Zefirul dulce cu-a sa suflare Încă îți suflă păru-undoios, Ce-n trăsuri negre de ebanos Recade-n sânu-ți fără-ncetare. Umbra acestui văl mincinos Și mai mult chipul ... zefirul, cu-a sa mișcare, Din flori mă-mbată cu-al lor miros, Atuncea pieptu-mi neputincios Răsuflă însăși a ta suflare. Când trist, în taină, la altar merg Să rog Ființa mângâietoare, Atuncea lacrimile-arzătoare Mâinile tale simt că le șterg! Când dorm, tu-n umbră ...
Mihai Eminescu - A frumseții tale forme...
Mihai Eminescu - A frumseţii tale forme... A frumseții tale forme... de Mihai Eminescu A frumseții tale forme ca un sculptor când le pipăi Toată viața mea trecută, toată ființa mea o clipă-i, Am uitat de toate, toate, și nimic nu-mi vine-n minte; Decât sufletu-mi s-amestec cu suflarea ta fierbinte; Gura ta ca focul arde, arde roșia ta față, Răsuflarea ta e-n stare chiar la morți să dea viață, Mâna ta, dulcea ta mână, ce o simți atât de mult, Inima-ți, a cărei tremur, a cărei bătăi ascult; Tu întreagă, când, răpită de al tău adânc amor, Te-alipești de pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor, Cu-acea mândră, agățată și sălbatecă strânsoare Când ca iedera tu tremuri ce stejaru-l înconjoară... Tu nu vezi? Nu-ți aflu nume, un cuvânt în lumea-ntreagă Să-ți pot spune înc-o dată, suflet! cât îmi ești de dragă, Cât de dragă-mi ești... Nu întreba ce îmi mai bate O! viața mea trecută parc-a fost o ciuntitură! Și ce dulce dezlegare azi mi-a dat frumoasa-ți ...
Mihai Eminescu - Rugăciunea unui dac
Mihai Eminescu - Rugăciunea unui dac Rugăciunea unui dac de Mihai Eminescu Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, Nici sâmburul luminii de viață dătător, Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeuna, Căci unul erau toate și totul era una; Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată, Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi? El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii Și din noian de ape puteri au dat scânteii, El zeilor dă suflet și lumii fericire, El este-al omenimei isvor de mântuire Sus inimile voastre! Cântare aduceți-i, El este moartea morții și învierea vieții! Și el îmi dete ochii să văd lumina zilei, Și inima-mi împlut-au cu farmecele milei, În vuietul de vânturi auzit-am a lui mers Și-n glas purtat de cântec simții duiosu-i viers, Și tot pe lâng-acestea cerșesc înc-un adaos Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos! Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă, Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă, S-asculte ...
Vasile Cârlova - Păstorul întristat
... fie silă, Ce foc, ce chinuri, ce gânduri ai? Viața voastră necazuri n-are: E simplă, lină, fără dureri, Și-n toată lumea nici o suflare Ca voi nu gustă multe plăceri. Vouă natura vă este dată; Câmpii și codrii voă zâmbesc; Vânturi și râuri voă arată Cum curg de dulce ...
Victor Hugo - Zburătorul la zăbrea
... vor să-i știe. Eu nu port nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea suflare atâta-i de slabă, Încât nici o iarbă nu poate să-ndoaie. Decât la prunci visul sunt mai ușor încă, Sunt fiu primăverii, și sunt ... când are să-ți fie, Sau de-a ta ursită de-a fi rea sau bună. Dar a mea suflare geaba aburește Stecla la fereastră, căci tu prepui poate Că-s flăcău ce umblu să te-amăgesc noapte, Iar nu zburătorul ce se tânguiește... Așa ...
... sărită de abia ceva se bate, Ca s-arate că viață în ea încă mai era. Ca o floare încujbată d-a crivățului suflare, Se lipește lângă pieptul pre scumpului ei Edvin, Și privindu-l multă vreme, cu o lungă-mbrățoșare În sfârșit astfel grăiește, slobozind un slab suspin ... dintr-un suflet ce durerea l-a pătruns.â€� Edvin sprijinea în brațe p-a lui scumpă amoreză Ce de silnica suflare a furtunii s-alignea, Căuta nenorocitul ca să o îmbărbăteză, Să-i astâmpere durerea, și aceste îi zicea: “Draga mea! Nici o ...
George Coșbuc - Jertfele împăcării
... Și cade-apoi și dânsul de rane-acoperit, Nedând măcar cu pumnul un semn de apărare, Dar a putut să geamă din ultima suflare Un semn știut de bucium. IX Și semnul a intrat Prin codri ca un țipăt, și codrii s-au mișcat. Atunci cu pas ...
Mihai Eminescu - Gemenii Gemenii de Mihai Eminescu I O candelă subțire sub bolta cea înaltă Lumină peste regii cei dacici laolaltă, Cari tăiați în marmur cu steme și hlamide Se înșirau în sală sub negrele firide, Iar colo-n fruntea salei e-un tron acoperit C-un negru văl de jale, căci Sarmis a murit. Iar chipu-i  cel din urmă în lungul șir de regi  Sub vălu-i ca pe-o umbră, abia îl înțelegi. Deodată crâșcă fierul în dosu-unei firide. A unei tainiți scunde intrare se deschide, De sub o mantă lungă se-ntinde-o albă mână, Ce ține o făclie aprinsă de rășină, Care îi bate-n față și-i luminează chipul... Pe-un stâlp tăiat, orlogiul își picură nisipul. Brigbelu ce cu Sarmis e frate mic de-a gemeni  Ca umbra cu ființa sunt amândoi asemeni  Încet înaintează, făclia și-o ridică Ș-urechea ațiind-o el asculta: ,,Nimică! Un ceas mai am, și iată că voi ajunge-n fine Atât de sus în lumea creată pentru bine. Creată pentru bine ne spun cărțile vechi, De mii de ani ne sună legenda în urechi... ...