Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUFERIND
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 405 pentru SUFERIND.
Ion Luca Caragiale - Moftangii
... avocățel, de ofițeraș, de popă - să fi fost papa bulgăroi, sârbotei sau grecotei - moftangioaica este româncă și prin urmare nobilă, et par consequent nu poate suferi mojicimea. Ea este patronesă în comitetul unei sau mai multor societăți române de binefacere sau de cultură națională. Moftangioaica română vorbește românește numai avec les ... După cimitir, un tour au bois, cu ochii plânși și cu chipul încadrat în dantelă neagră, este obligatoriu. Moftangioaica e o româncă bravă: ea știe suferi, cu hotărârea și eroismul caracteristice românului, tortura concertelor clasice, fort en vogue astăzi... Astfel, dacă-ți place muzica, ferește-te să mergi la acele concerte ... să nu uit... Când vezi două moftangioaice amestecându-și alifia de pe buze și țocăindu-se cu multă căldură, să știi că nu se pot suferi. - Ah! ma chere, je ne puis la sentir! Savantul Important bărbat - bărbat serios. Membru în toate societățile culturale naționale și internaționale, preferă dintre acestea pe ...
Ștefan Octavian Iosif - Lui Eminescu (Iosif-Anghel)
Ştefan Octavian Iosif - Lui Eminescu (Iosif-Anghel) Lui Eminescu de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel O, Doamne, câtă vreme rămasă înapoi! Unde ești tu acuma și unde suntem noi, Nevârstnicii romantici, sentimentali de-ieri, Care plângeam cu tine și-a tale mari dureri Ni le-nsușeam, asemeni acelor neofiți, Ce se visau aieve pe cruce răstigniți Și resimțeau tot chinul, batjocora și-amarul, Ce le-ndurase-odată și Christ urcând Calvarul? ... Sunt ani de-atunci… și astăzi nevârstnicii de ieri Au încercat ei înșiși cumplitele dureri, Au suferit și dânșii și-au plâns cu-adevărat, Ca tine, nopți de trudă adesea au vegheat, Slujind plini de credință divinului tău cult, Și cine știe dacă n-au suferit mai mult, Lipsiți de-aripa largă a geniului tău… Azi când plutești dincolo de bine și de rău, Când nu mai simți pe frunte cununa grea de spini, Pătrunși de pietate, ca niște pelerini, Ți-aducem ție altă cunună mai bogată – Căci sunt și flori pe lume ce nu mor niciodată!... Ce pelerini cucernici, trudiți de lungul drum, Ne ridicăm privirea spre tine și acum Abia ne dăm noi seamă ce sfânt și mare ești: Ce ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
... pe-ai binelui urmași; Iar demoralizații și rău cugetătorii Nu pot să-ngăduiască a ochilor ei raze, Cum nu pot agarenii și schiții suferi
Cincinat Pavelescu - Serenadă (Pavelescu, 2)
Cincinat Pavelescu - Serenadă (Pavelescu, 2) Serenadă de Cincinat Pavelescu Pantum (Cristian Cherfils) Privighetorile pădurii se zbenguiesc prin frunzătură, Clipesc miimile de stele p-un cer senin și liniștit, E mult mai rece al tău suflet chiar decât marmura cea sură, Tu nu mai vei iubi atâta, fiindcă iubind ai suferit, Sclipesc miimile de stele p-un cer senin și liniștit, Se iau cu aștrii vii la-ntreacăt fosforescenții viermișori, Tu nu mai vei iubi atâta, fiindcă iubind ai suferit. Vai! cerul e făcut să fie când de lumină, când de nori. Se iau cu aștrii vii la-ntreacăt fosforescenții viermișori; Întoarnă firea-nduioșată un cor divin d-un farmec rar, Vai! cerul e făcut să fie când de lumină, când de nori, Și se iubește și se plânge, iar celelalte-s în zadar. Întoarnă firea-nduioșată un cor divin d-un farmec rar; Și tot vibrează, iar ecoul răpește marmura cea sură, Și se iubește și se plânge, iar celelalte-s în zadar! Privighetorile pădurii se zbenguiesc prin frunzătură. 1892
Costache Conachi - Jaloba mea Jaloba mea de Costache Conachi 1821, Basarabia, la Sângera Lume! astăzi se desparte de tine un muritoriu, Nu prin moarte, ci prin jale și durere de amoriu; Se desparte și te lasă, că nu mai poate răbda Atâtea ș-atâtea răle de la o supus-a ta. Ascultă, maică miloasă, ce pătrunzi la adevăr Și despici faptele noastre pănă la un fir de păr, Ascultă și pedepsește cu a tale giudecăți, Dintre noi pe cel cu vină la a dragostei dreptăți. De nouă ori pănă astăzi pământul colindătoriu Au călătorit pe crugul soarelui nemișcătoriu. De nouă ori primăvara cu veșmântul înflorit Și iarna cu cărunteța pe pământ s-au învârtit, De când am văzut cu ochii o muritoare a ta, Cu frumuseța și nurul vărsate în fața sa - Am văzut-o!... și îndată ca săgeata pe ascuns O simțire de iubire în inimă m-au pătruns! - M-au pătruns... dar nu cu focul acel înfierbântătoriu Ce-l fulgeră și-l aprinde numai aprigul amoriu; Ce cu para acea lină, acea dulce la simțiri, Ce viind din potrivirea ce pot avea două firi, Trage, pleacă și supune pe ...
Dimitrie Anghel - Lui Eminescu (Iosif-Anghel)
Dimitrie Anghel - Lui Eminescu (Iosif-Anghel) Lui Eminescu de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel O, Doamne, câtă vreme rămasă înapoi! Unde ești tu acuma și unde suntem noi, Nevârstnicii romantici, sentimentali de-ieri, Care plângeam cu tine și-a tale mari dureri Ni le-nsușeam, asemeni acelor neofiți, Ce se visau aieve pe cruce răstigniți Și resimțeau tot chinul, batjocora și-amarul, Ce le-ndurase-odată și Christ urcând Calvarul? ... Sunt ani de-atunci… și astăzi nevârstnicii de ieri Au încercat ei înșiși cumplitele dureri, Au suferit și dânșii și-au plâns cu-adevărat, Ca tine, nopți de trudă adesea au vegheat, Slujind plini de credință divinului tău cult, Și cine știe dacă n-au suferit mai mult, Lipsiți de-aripa largă a geniului tău… Azi când plutești dincolo de bine și de rău, Când nu mai simți pe frunte cununa grea de spini, Pătrunși de pietate, ca niște pelerini, Ți-aducem ție altă cunună mai bogată – Căci sunt și flori pe lume ce nu mor niciodată!... Ce pelerini cucernici, trudiți de lungul drum, Ne ridicăm privirea spre tine și acum Abia ne dăm noi seamă ce sfânt și mare ești: Ce sus, ...
Emil Gârleanu - Grivei Grivei de Emil Gârleanu E bătrân. Înțelege că-i bătrân, că-i netrebnic, că cele câteva zile ce i-au mai rămas sunt o povară pe capul tuturora. De când s-a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii și, lătrând, dădea de știre că nu e chip să te poți apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții! Însă vremea trece; viața, cu ...
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu) Ioan Slavici de George Topîrceanu Cu Slavici a dispărut cel din urmă sol, întârziat printre noi, al unei generații strălucite de scriitori, al literaturii de dincolo de Sămănătorul , cea din urmă legătură vie, peste decenii, cu vechea tradiție literară. Bătrânul părea lăsat anume în urmă de către ceilalți , sentinelă de ariergardă, să privească în juru-i, senin și treaz până la sfârșit, ca să poată duce din lumea aceasta a noastră vestea supremă marilor lui prieteni, trecuți de mult în împărăția liniștii. Puțini cititori de literatură românească din generația lui l-au prețuit de la-nceput și l-au urmărit cu dragoste. Dar cititorii mai tineri, de azi, ori nu-l cunosc deloc, ori îl cunosc prea puțin, din ultimele lui scrieri, de aceea nu-l prețuiesc cum se cuvine. Căci opera literară a lui Slavici a fost cam inegală: ca să trăiască zi cu zi, scriitorul a fost nevoit să producă necontenit și, desigur, nu s-a oprit la vreme. Adevăratul Slavici se găsește numai în cele două volume de Nuvele, cu care a debutat. Acolo e Popa Tanda , ...
Gheorghe Asachi - Moartea și nenorocitul
... moarte, Spământat lemnariul foarte Zice: Rog agiută un pic Ceste lemne să rădic! Moartea curmă toate cele, Omul însă-i mai dorit A suferi
Grigore Alexandrescu - Bistrița
Grigore Alexandrescu - Bistriţa Bistrița de Grigore Alexandrescu După o ședere de o zi și o noapte, plecând de la Mânăstirea Dintr-un Lemn și vizitând în treacăt un alt schit de maici, ce se cheamă Surpatele sosirăm pe la amiază la mănăstirea Bistrița. Barbu Craiovescu, banul Craiovei, și fratele său, vornicul Pârvu, începură zidirea acestei biserici în timpul domniei lui Mihnea cel Rău, la anul 1512. Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată de peste Olt goniră pe tiran. Surpatele se despart de Mănăstirea Dintr-un Lemn numai printr-o gârliță; acest schit, așezat pe-un deal și ocolit de un crâng, s-a clădit pe la anul 1591, de către Ștefan al II-lea Surdu, fratele lui Mihai Viteazul, prinț blând, dar necapabil și din marele număr de domnitori neînsemnați care slujesc numai drept date cronologice la repedele curs al întâmplărilor omenești. Banul Barbu, vrăjmaș neîmpăcat al tuturor prinților ce se alegeau fără voia lui, goni asemenea și pe Vlad al VIII-lea, care se orânduise domn de Înalta Poartă, dar în sfârșit fu și el ucis de un capiciu-bassa turc ...
Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terța rima)
Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terţa rima) Sânta cetate (Terța rima) de Ion Heliade Rădulescu Crist-popolul, lumina și puterea, Errând, sudând, străin într-ale sale, Producând singur viața și averea, Nici selbă-aflând, nici munte, nici vale Unde-ori căminul, ori capul a pune (Lungă laboare! foarte lungă cale!), Străbate lumea, lumea să radune, Secoli și famea suferă și gerul, Derâderi și bătăi, de spini cunune, Crucea, roata, focul, plumbul și fierul, Sclavie, glebă, clacă și uzură; Custodul punge, punge cavalerul, Cazacul punge, flagelă și fură; Magnat, idalg, ciocoi despoaie, bate; Pontefice, instructor minte, jură. Crist-popolul suspină și străbate Și secoli, și tărâmuri, tot pământul, Asudă, geme, suferă păcate, Iartă, le șterge; seamănă cuvântul: Când prunc orfan, plângând, mendicând viață, Când muribund ce n-are nici mormântul, Când june discolor cu moartea-n față, Fără mâine și azi, și fără lumină, Iarnă și vară,-n seară, dimineață; Ori ca om, ori sub forma sa divină, Tot proletar la câmp și la cetate, De la altar și până la salină, Cu-același dor, cu-aceeași greutate. Schimbe-se timpii, fie domn cezarul, Patriciu sau baron, prinț sau abate, Forță ori lege, Brama, papa ori țarul, El ...