Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STUDIU (ȘTIINȚIFIC)
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 36 pentru STUDIU (ȘTIINȚIFIC).
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
... cât între publicările îngăduite de secția noastră istorică, adică apărute sub auspiciile ei, deși fără răspunderea ei, s-a strecurat în 1906 un studiu al d-lui Radu Rosetti, Despre originea și transformările clasei stăpânitoare din Moldova, în care se susține că "elementul roman rămas în Dacia după retragerea ... adevărul orcât de puțin favorabil ne-ar fi, trebuie spus cu toată sinceritatea îndată ce este întemeiat; dar s-a constatat că citatului studiu îi lipsește tocmai orce temei, și astfel afirmarea d-lui Radu Rosetti a fost dezaprobată de toți membrii de față. Autorul, ce e ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... iar acei care nu l-au citit, desigur au auzit de dânsul; e vorba de H. Taine. Taine a scris și el un studiu critic [3] asupra lui Balzac și încă un studiu admirabil, în care analizează puternica personalitate artistică a lui Balzac. Taine are o admirație profundă pentru genialul scriitor francez. Nu numai în studiul ...
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane" Răspunsurile „Revistei Contimporaneâ€� de Titu Maiorescu 1873 Lupta între Revista contimporană și critica din Convorbiri literare s-a încins cu multă căldură. Revista de la 1 iunie 1873 publică un răspuns lung al dlui P. Grădișteanu, un răspuns ceva mai scurt, dar foarte puternic, al dlui V. Alexandrescu-Ureche și câteva cuvinte gentile ale dlui D. Aug. Laurianu, iar dl Pantazi Ghica și-a ales un cerc mai întins de cititori și își răspândește observările d-sale în contra noastră prin cel mai însemnat jurnal politic din capitală. Fiind vorba de o luptă literară, să ne fie iertat a înlătura mai întâi tot ce ne pare că trece peste limitele ei. Așa, dl Petru Grădișteanu vorbește de victemele arțagului meu, de piticii din ortaoa „Junimei“, zice că noi tăgăduim cu sfruntare, cu turbare meritul părinților literaturii și spune că pamfletul meu îi reamintește că Voltaire compară pe unii critici cu broaștele care se zice că sug veninul pământului spre a-l comunica celor care le ating. Dl Vasile Alexandrescu-Ureche observă că unui zețar îi e permis să fie ignorant ca un redactor ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... dovezi de strălucită imaginație, ești designat să faci ziarului nostru un important serviciu. — Care, domnule director? — Scoatem de Crăciun un număr „literar, științific și artistic". Avem în sertare destulă materie; vom face o frumoasă selecțiune. Ne lipsește numai cronica specială pentru sărbătoarea nașterii... Ce zici? — Cu plăcere ... a redacției. Artă fără tendință și tendință cu artă, sau Artă cu tendință și tendință fără artă — 65 de file, cu va urma — studiu estetic de palpitantă actualitate! Rolul presei ca a patra putere în statul constituțional modern (sfinte Ignate!) — 77 de file, și firește cu ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață
... Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură şi viaţă Cauza pesimismului în literatură și viață de Constantin Dobrogeanu-Gherea Într-un mic studiu critic e foarte greu a vorbi despre o chestie însemnată; sunt neajunsuri fatale care țin de marginile restrânse ale unui articol. Foarte des ... pricina pentru care articolul meu Decepționismul ... din volumul întâi a fost de mulți înțeles foarte greșit. Așa, spre pildă, dl Petrașcu, într-un studiu critic asupra lui Eminescu, zice următoarele: „La noi, dl Gherea Dobrogheanu crede cu siguranță că pricina acestui decepționism, cum îl numește domnia sa, ar ... cuvântul pesimism, de aceea vor fi mai tot atâtea feluri de pesimism câți oameni sunt. Alții nu cad în această greșeală. Ei întrebuințează un metod științific întru atâta întru cât caută să se lămurească în privința pesimismului din viața reală, din istoria omenirii. Dar mulți dintre acești din urmă cad în ...
Titu Maiorescu - Neologismele Neologismele de Titu Maiorescu 1881 Au trecut 14 ani de când pentru întâia oară s-a arătat în Convorbiri literare o direcție critică în contra limbii obișnuite pe atunci în multe scrieri ale literaturii române. Critica voia, pe de o parte, să combată construcțiile arbitrare ale filologilor care, sub cuvânt de „purificare“, întocmeau un vocabular de termeni necunoscuți românului și depărtau vorbirea claselor culte de la izvorul de viață al limbii populare; iar pe de alta voia să lovească în germanismele infiltrate printre scrierile de peste Carpați și Molna, care falsificau geniul propriu al limbii române și micșorau astfel valoarea luptei lor pentru existența națională. Dacă astăzi și-ar da cineva osteneala să recitească acele articole critice, ar dobândi, desigur, încredințarea că orice s-ar putea zice în contra lor, numai un singur lucru nu s-ar putea zice: că au fost dictate de un spirit antinațional. Prea aspre le pot părea la unii, prea puțin oportune la alții, prea lipsite de respect pentru vechile autorități la ai treilea, dar orice cap nepărtinitor va trebui să recunoască, în tendința de a readuce limba română la viața ei populară și ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale şi arta Idealurile sociale și arta de Constantin Dobrogeanu-Gherea Am zis în articolul meu Asupra criticii științifice și metafizice că un scriitor în general are datoria să răspundă la observațiile ce i se fac, dar câteodată, în cazuri excepționale, această datorie de a răspunde se preface în datoria de a tăcea. Tocmai într-un astfel de caz sunt față cu dl Philippide, care în numărul festiv al Convorbirilor literare a scris în contra mea un articol, Idealuri , articol confuz, fără început și fără sfârșit, cu o mulțime de chestii abordate însă fără șir, fără sistem, fără o idee conducătoare, sărituri de la una la alta, aluziuni personale malițioase care merg până la injurii, și toate astea într-un stil! Și ceea ce e și mai rău, cu pretenții absolut nefundate la spirit, și ce spirit! E evident că la astfel de articole nu se răspunde și n-am fi răspuns dacă n-ar fi intervenit următoarele considerații importante: articolul dlui Philippide e tipărit în Convorbiri literare , o revistă care a avut o influență însemnată asupra dezvoltării culturale a țării noastre și e tipărit ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii
... nu poate să se ocupe de toate și de aceea, ca să fie în curent cu tot ce se petrece pe terenul politic, social, literar, științific, e nevoit să se mulțumească cu niște cunoștințe foarte fragmentare, prezentate așa fel încât să-i mulțumească curiozitatea, fără ca să-l puie la vreo ... legătură cu artistul care a produs-o, o studiază ca un product al unei anumite organizații psihologice — și prin aceasta e un studiu de psihologie literară. Pe de altă parte critica studiază o operă literară sau un curent literar în legătură cu epoca, cu mediul social în care ... dezvoltare istorică care explică și caracterizează o operă literară, după cum aceasta din urmă explică și caracterizează pe cea dintâi; în acest sens e un studiu de filozofia istoriei și artei în același timp. Și astfel critica intră în domeniul științei. De acuma, natural, nu mai poate fi vorba de judecări ...
Titu Maiorescu - Din experiență
Titu Maiorescu - Din experienţă Din experiență de Titu Maiorescu Publicat în „Almanahul societății academice «România Jună»â€� din Viena (1888) De mult s-a zis, și s-a zis cu drept cuvânt, că lucrurile simple sunt cele mai grele de priceput și de primit; și această veche maximă rămâne din nefericire aplicabilă și în starea actuală a așa-numitei culturi, pe când, din contră, adevărata cultură nu va fi mai bine întemeiată decât în proporția restrângerii acelei maxime, adică atunci când lucrurile simple vor fi din ce în ce mai ușor înțelese și mai îndeobște primite. Confuzia ce domnește ast[...]n atâtea discuții publice și private de cel mai mare interes, confuzia, d. e., în politică, în educația tinerimii, în etică, în relațiile sociale, provine din starea înapoiată în care se află încă toate științele numite „biologice“, îndeosebi psihologia. Nu e vorbă, de învâțat se învață întruna psihologie (sau „știința sufletului“) în școalele publice; ea este chiar introdusă în licee, necum la universități. Dar ceea ce ni se dă aici drept știință este în cea mai mare parte o frazeologie lipsită de folos practic și în multe ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu
... Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare şi munca-exerciţiu Munca creatoare și munca-exercițiu de Constantin Dobrogeanu-Gherea I Cunoscutul scriitor italian Guglielmo Ferrero, într-un studiu frumos asupra muncii intelectuale, ajunge la concluzia că munca intelectuală e penibilă și fiecare om stăruiește s-o înlăture. La această concluzie, care pare la ...
Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"
Titu Maiorescu - Beţia de cuvinte în "Revista Contimporană" Beția de cuvinte în „Revista Contimporanăâ€� de Titu Maiorescu 1873 Darwin ne spune că multe soiuri de maimuțe au aplecare spre băutura ceaiului, a cafelei și a spirtuoaselor; „ele sunt în stare, zice el, să fumeze și tutun cu multă plăcere, precum însumi am văzut. Brehm povestește că locuitorii din Africa de miazănoapte prind pavianii cei sălbatici punându-le la locurile unde se adună vase pline cu bere, de care se îmbată. El a văzut mai multe maimuțe în această stare și ne dă o descriere foarte hazlie despre purtarea lor și despre grimasele ciudate ce le făceau. A doua zi erau foarte rău dispuse și mahmure, de durere își țineau capul cu amândouă mâinile și înfățișau o privire din cele mai duioase. Dacă li se oferea bere sau vin, se depărtau cu dezgust, dar le plăcea mult zama de lămâie. O maimuță americană, un ateles, după ce se îmbătase o dată cu rachiu, n-a mai vrut să-l mai bea și a fost, prin urmare, mai cuminte decât mulți oameni“ (Ch. Darwin, Descendența omului ...