Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STAVILĂ
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 47 pentru STAVILĂ.
George Coșbuc - Vulturul (Coșbuc)
George Coşbuc - Vulturul (Coşbuc) Vulturul de George Coșbuc Venind de departe cu zborul întins S-oprise deasupra Ceahlăului nins, Ș-apoi din rotiri tot mai strâmte-n cuprins Căzu, ca să prindă vro pradă, Cum uneori parcă vezi fulgerul stins Pe când nici nu-ncepe să cadă. Eu nu știu, fui vesel ori trist în acel Ocol ce-l făcui împreună cu el, Că-ntâi îmi păruse că-i vis și mă-nșel Dar bine venitu-mi-a-n minte Vulturul văzut în rotire la fel Cu ani de viață nainte. Un pisc singuratic al muntelui plin De colțuri de stâncă, cu zborul său lin Acela-l rotea prin văzduhul senin În sute de cercuri egale, Și-n fiece zi și tot timpul vecin Umbririlor nopții din vale. Păstorii spuneau că păzește pe-ai lui, Că-n rece cuib scoate părechea sa pui Și hrană-i ducea ori pe-aceea ce nu-i La staul pe-amurg, din mioare, Ori cerbi sugători ce se culcă sătui Sub brazii ce-acopăr izvoare. Și parc-aș vorbi ca de lucruri de ieri, Ce drag îmi era nesătulei vederi! Când singur în largul înaltei tăceri Brăzda cu rotirea sa golul; ...
Grigore Alexandrescu - Castorul și alte lighioane
... Strica vizunii, cuiburi, și traiul lor cel lin. Ele dar s-adunară Și mult se consultară, Ce fel ar putea face, Și prin care mijloace Stavilă ar opune L-acea înecăciune. „Frați — zise un castor, Zidar de soiul lui — Eu asta socotesc, De mi-eți da ajutor, Să ...
Grigore Alexandrescu - O nuntă
Grigore Alexandrescu - O nuntă O nuntă de Grigore Alexandrescu Sunt câțiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniștit și niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi știut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreșit cu oarece obrăznicie, la care pașnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relații prietenești, câte dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieți! Dar iată cuvinte de prisos când este vorba de niște obiceiuri țărănești ce am avut prilej ...
Mihail Săulescu - Durerea lui Faust
... « Nimic nu-i veșnic, iată, doar trecerea spre moarte Ușoară, fără știre, — e singurul etern. Și peste-atâtea visuri și sbuciumări deșarte, Ca stavilă pe toate, doar clipele s'aștern... « Eu le ascult, din goana lor repede, nebună; De unde vin și unde pornesc așa curând? Mereu, mereu ...
Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă
Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă Răzbunarea lui Statu-Palmă [1] de Vasile Alecsandri Urieșul Strâmbă-Lemne cu-al său gemin Sfarmă-Peatră Au văzut căzând potopul ș-au trecut potopu-not. De când sunt povești în lume și se spun pe lângă vatră, Ei duc zile cu piticul Statu-Palmă-Barba-Cot. Amândoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte, Lungiți unul lângă altul, stau grăind în limba lor. Dar ei sunt în neastâmpăr. Când și când pe a lor frunte O gândire-ntunecată se întinde ca un nor. „O cunoști pe Trestiana, frate?“ zice Strâmbă-Lemne. „O cunosc... când se arată, soarele îi face semne, Căci de când Ileana mândră n-au văzut el așa floare... Ca Ileana Cosânzana, fata-i chiar ruptă din soare!“ „Bine zici, dar nu-mi stă-n minte cum l-așa frumoasă fată Buturuga Statu-Palmă au putut să fie tată!“ „Pomul nalt, frumos, răsare din sămânța cea măruntă, Ș-apoi știi tu că Pepelea vornicel i-au fost de nuntă!...“ Urieșii, stând pe coate, au trântit un hohot mare Cât s-au răsunat pământul într-o ...
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
Cezar Bolliac - O dimineaţă pe Caraiman O dimineață pe Caraiman de Cezar Bolliac Și iacă-mă pe vârfuri ararea străbătute, Și unde achilonii locașul lor își pun. Dar nici o vegetare! A iernelor trecute Ninsorile, prin râpe, grămezi, grămezi s-adun. Nici mușchiul nu se ține pe cremenea lucioasă Ce-o zvântă vijelia în drumul său trecând. O! nici un semn de viață! nimica nu trăiește, Decât p-un colț un vultur lumina ațintând. Și corbi, afund în vale, de carnivore doruri Împunși, se-ntrec și plană, - vr'un hoit și-au însemnat, Sau paseri d-alte paseri mai tari ucise-n zboruri, Sau fiare ce-alte fiare mai tari au sfâșiat. Pe a căruntă stâncă ș-adesea porfirie, Se sparg, se primblă norii, troienii mișcători, Și raza dimineței, d-un soare ce-a să vie, Aduce salutarea la vârfuri peste nori. Departe, pe o creastă de culme lung întinsă, Se-nșiră, fără număr, molifți ieșiți din nor, Și-n pompă militară, c-o frunte neînvinsă, Îmi trec pe dinainte cu uniforma lor. În văile afunde, a nopții locuință, Coboară-n șiruri brazii spre râul zgomotos Ce spumegă, se luptă, în ...
Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel)
... cu toate acestea, mărturisesc, i-aș fi urmat fără să stau un moment la îndoială. Era elocvența care tîrăște masele, suflul puternic care nu cunoaște stavilă, avîntul neînfrînat care te duce la baricadă. El, însă, n-a făcut gestul acela care i s-a atribuit mai tîrziu ...
Mihai Eminescu - Odin și poetul
...  Voi știți c-o mână  oricare-ar fi  v-atinge Fruntea cea plină de sudori, și dulce Va răcori bolnava fierbințeală Și stavilă la lacrime va pune C-o sărutare... La mine, Ce singur stau cu fruntea-ntunecată, Ce nu pot plânge pentru că durerea Ochii-mi a ...
... în alt, Și din acela vrea să iasă Lăsându-l iar întunecat; Și cine poate zice lunei: Stăi într-un loc fără mișcare, Sau cine stavilă va pune Femeii la a ei plecare? Alecu Dar cum mai înainte ea Pe mine tare mă iubea? Moșneagul Ascultă, eu să-ți ...
... în alt, Și din acela vrea să iasă Lăsându-l iar întunecat; Și cine poate zice lunei: Stăi într-un loc fără mișcare, Sau cine stavilă va pune Femeii la a ei plecare? Alecu Dar cum mai înainte ea Pe mine tare mă iubea? Moșneagul Ascultă, eu să-ți ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII
... și zile negre vin, Uitat e de oricine ca și când n-ar fi fost. Virtutea poate numai a liniști pre cuget, Și stavilă a pune l-a poftelor capricii; Ea numai ne deprinde în pace a privi, Tot felul de prefaceri a ...