Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SIN

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 27 pentru SIN.

Mihai Eminescu - Doină

Mihai Eminescu - Doină Doină de Mihai Eminescu De la Nistru pân' la Tissa Tot Românul plânsu-mi-s'a, Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin și pân la Mare Vin Muscalii de-a călare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o ațin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii, Și străinul te tot paște De nu te mai poți cunoaște. Sus la munte, jos pe vale Și-au făcut dușmanii cale, Din Satmar pân' în Săcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet Român săracul! Îndărăt tot dă ca racul, Nici îi merge, nici se 'ndeamnă, Nici îi este toamna, toamnă, Nici e vara vara lui, Și-i străin în țara lui. De la Turnu 'n Dorohoi Curg dușmanii în puhoi Și s'așează pe la noi; Toate cântecele pier, Sboară păserile toate De neagra străinatate; Numai umbra spinului La ușa creștinului. Își desbracă țara sinul, Codrul - frate cu Românul - De secure se tot pleacă Și isvoarele îi seacă - Sărac în țară săracă! Cine-au îndrăgit străinii, Mânca-i-ar inima câinii, Mânca-i-ar casa pustia, Și neamul nemernicia! Ștefane Măria Ta, Tu la Putna nu ...

 

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...

... torturile-ncurcă. O, deschide-mi un canat, Ca printr-însul să străbat, Să mă iei la tine-n pat, Ca să dorm lâng-al tău sin Ca un biet copil străin; Adormit la pieptul gol, Nu mă-ndur să te mai scol; Sânii albi, două comori, Tare sunt dezmierdători, Fiind albe ...

 

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea

... torturile-ncurcă. O, deschide-mi un canat, Ca printr-însul să străbat, Să mă iei la tine-n pat, Ca să dorm lâng-al tău sin Ca un biet copil străin; Adormit la pieptul gol, Nu mă-ndur să te mai scol; Sânii albi, două comori, Tare sunt dezmierdători, Fiind albe ...

 

Vasile Alecsandri - Briar

... lume-nstrăinat, Crescut în înfrățire cu iarba și cu vântul, Având de templu cerul și de culcuș pământul; El, oaspele câmpiei, născut pe al ei sin, Scăldat în foc de soare și-n limpede senin, Ce nu văzuse încă nici sate, nici orașe, Nici florile-omenirei cu chipuri drăgălașe; El, care ...

 

Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareș

... ați voi pe-aici De biet domnul Ștefăniță, Ce-a fost om de mare viță, C-a murit cu zile-n sin [5] În cetate, la Hotin!â€� Toți fac cruce-ncremenind! Un bătrân zice, zâmbind: „A murit? Domnul să-l ierte! De-acum să vedeți ...

 

Gheorghe Asachi - Soția de modă

... alisidă ș-un bucal plin de nectar. Voi să intru în caretă, dar tot locul este plin; Luăi cușca subsuoară și cățelu-l pun în sin. Am purces, dar a mea doamnă șede-n colț posomorâtă, Eu tac, numai gaița ține conversați-amorțită. Dar în urmă doamna-ntreabă: Oare ...

 

Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini

Constantin Cantacuzino - Istoria Ţării Rumâneşti de când au descălecat pravoslavnicii creştini Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini de Constantin Cantacuzino Insă dintâi izvodindu-se de rumânii carii s-au despărțit de la romani și au pribegit spre miiazănoapte. Deci trecând apa Dunării, au descălecat la Turnul Severinului; alții în Țara Ungurească, pre apa Oltului, și pre apa Morășului, și pre apa Tisei ajungând și până la Maramurăș. Iar cei ce au descălecat la Turnul Severinului s-au tins pre supt poalele muntelui până în apa Oltului; alții s-au pogorât pre Dunăre în jos. Și așa umplându-se tot locul de ei, au venit până în marginea Necopoei. Atunce s-au ales dintr-înșii boiarii carii au fost de neam mare. Și puseră banoveți un neam ce le zicea Basarabi, să le fie lor cap (adecă mari bani) și-i așăzară întâi să le fie scaunul la Turnul Severinului, al doilea scaun s-au pogorât la Strehaia, al treilea scaun s-au pogorât la Craiova. Și așa fiind, multă vrĂ©me au trecut tot ei oblăduind acea parte de loc. Iar când au fost la cursul anilor de la Adam 6798, fiind în Țara Ungurească un ...

 

Gheorghe Asachi - Voichița de Românie

Gheorghe Asachi - Voichiţa de Românie Voichița de Românie de Gheorghe Asachi Persoane Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei. Vlad, Domnul Muntenimei. Coste, spatar din Moldova. Voichița, fiia lui Vlad. Sabina, muma ei. Codrat, june sătean. Mina, mireasa lui. Parcalab, muntean. Caraiman, comișelul lui Ștefan. Osman Aga. Oșteni de ambele țări. Un sahastru. Scena urmează în Românie la anul 1474. Cuprins 1 Actul I 1.1 Scena I 1.2 Scena II 1.3 Scena III 1.4 Scena IV 1.5 Scena V 1.6 Scena VI 1.7 Scena VII 1.8 Scena VIII 1.9 Scena IX 2 Actul II 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 2.6 Scena VI 2.7 Scena VII 3 Actul III 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV Actul I Scena I Reprezentează din năuntrul unei case rustice, la mijloc o masă, în giurul căria fetile cu Voichița și muma sa destramă peteala de nuntă. Hor de fete: Tu, mireasă, azi alege Acest aur lucitor, Care mâne va să lege Imeneul cu Amor, Ca viața ta să fie Senină, ...

 

Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc

... în deplină conștiință și în cunoștință de cauză; mai bine să ne punem streaje condeiului, deoarece scopul nostru nu e, Doamne ferește, să rărim cumva sin-iubirea imensei majorități — cum se zice parlamentaricește — a confraților publiciști, ci să căutăm a ne desluși cât se poate ...

 

Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur

... a ei frumseță fără seamăn Auzi feciorul de-mpărat Florin, Norocul lui cu-al ei îi pare geamăn, De-atunci un foc îl mistuie în sin. ,,În van stau locului, stau să mă-ndeamăn Cu munca mea, cu dorul, cu-al meu chin." Pătruns de dorul neștiutei verguri, S-au dus ...

 

Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium

... cum va fi plângând ea-n pustiu și mă va fi blăstemând, căci eu am jertfit-o pe Hagar a mea ca Iepth sin Gibud... Dar taci... să tăcem, zise bătrânul netezindu-și barba, să-mpărțim aurul ce mi l-a dat creștinul, treizeci galbeni venetici, să ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>