Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SIMT AL MIROSULUI
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 157 pentru SIMT AL MIROSULUI.
... și-au dat rendez-vous: la trei ceasuri fix în pavilionul central la berărie - cine vine întâi așteaptă pe ceilalți. În interiorul unui vagon închis al tramvaiului vechi, stau înghesuite, pe banchete și-n picioare, treizeci și patru de persoane suferind foarte tare. Între toate acestea, una sufere mai grozav - e ... Când să treacă drumul, coana moașa zice: - Stați! Gogoși prăjite în ulei! Sahanul clocotește... Una... două... trei... - Aide, țațo! lasă-le focului de gogoși! nu simți că miroase a rânced? Iar o să-ți strici stomacul. - Ba, să mă ierți! nu miroase de loc a rânțed. La ... cu toba mare, și trâmbicioare, și fluierașe, și hârâitori, și clește clănțanind pe grătare, și strigăte, și zbierete, și chiote! - e o plăcere!... și un miros de grătar încins! - e o bunătate!... S-a așezat prin urmare compania noastră la o masă, și a comandat cârnați și ... pierdut în învălmășeală. - Unde-i țața? unde-i coana moașa? - S-a dus în grădină - zice d. Mitică - să mai tragă o planetă!... Al
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
... scade, din zi în zi proscris; Și timpul p-a lui valuri înalță și coboară Această căzătură, și-n fine o doboară În al uitării negru și destructor abis. Arunc și eu un nume mai mult p-astă tempestă În voia întâmplării ferice ori funestă. Și-n ce-aș ... undă, ori pe câmpie jos? Dar ce cântai, veți zice, atât p-această lume? — Întreabă filomela aspiră la renume Când noaptea-ntreagă cântă l-al apelor susur? Tot astfel cântai și eu, precum omul respiră, Cum pasărea ciripe, cum sună-o biată liră, Cum vântul suflă, geme, cum apele murmur ... bătând la pieptul meu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ca pasărea ce vede prin umbrele funebre, Credința mea pătrunse ca ochi printre tenebre; Instinctul ei profetic destinu-mi revelă. Adesea al meu suflet în visele-auree, Pe aripe de flăcări svolând spre empiree, Văzu divine câmpuri, și moartea devanță. Să nu-nscriți al meu nume pe pietre cumpărate; Un monument pe suflet e mare greutate! Puțin nisip, ș-atâta, peste țărâna mea. Lăsați abia un spațiu d-o ... bătătură rece, Ca, dacă pe la groapa-mi vrun svânturat va trece, Să poată sta acolo, să poată-ngenunchea. Adesea în secretul al
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
... scade, din zi în zi proscris; Și timpul p-a lui valuri înalță și coboară Această căzătură, și-n fine o doboară În al uitării negru și destructor abis. Arunc și eu un nume mai mult p-astă tempestă În voia întâmplării ferice ori funestă. Și-n ce-aș ... undă, ori pe câmpie jos? Dar ce cântai, veți zice, atât p-această lume? — Întreabă filomela aspiră la renume Când noaptea-ntreagă cântă l-al apelor susur? Tot astfel cântai și eu, precum omul respiră, Cum pasărea ciripe, cum sună-o biată liră, Cum vântul suflă, geme, cum apele murmur ... bătând la pieptul meu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ca pasărea ce vede prin umbrele funebre, Credința mea pătrunse ca ochi printre tenebre; Instinctul ei profetic destinu-mi revelă. Adesea al meu suflet în visele-auree, Pe aripe de flăcări svolând spre empiree, Văzu divine câmpuri, și moartea devanță. Să nu-nscriți al meu nume pe pietre cumpărate; Un monument pe suflet e mare greutate! Puțin nisip, ș-atâta, peste țărâna mea. Lăsați abia un spațiu d-o ... bătătură rece, Ca, dacă pe la groapa-mi vrun svânturat va trece, Să poată sta acolo, să poată-ngenunchea. Adesea în secretul al
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... sute și mii de crengi ce se unesc într-un frunziș negru, cărnos, ca un aluat de fiere. Și până departe se împrăștie mirosul amar al frunzelor, miros ce amețește pe cutezătorul adăpostit la umbra ce acoperă, ca un veșmânt negru, întreaga coastă de deal. Arșițenii îl privesc cu jind, dar și cu ... tată-n fiu prin părțile acestea. Multe vorbe ciudate umblă pe socoteala nucului, dar una e mai cunoscută decât toate: se spune că un bunic al bunicului lui Toader Odobac de astăzi purtase judecăți, tocmai pentru bucata de pământ ce-o stăpânesc și acum, cu unul Cârlibaba, un zgârcit putred de ... și dânsul, numai cu obrazul mai rumen și cu pletele negre. Trăia la un loc cu moșneagul, care-i ținuse loc de tată și din al căruia cuvânt nu ieșise. Numai de la o bucată de vreme moșneagului i se păru că băietanul nu-și prea vedea de treburile lui. Că ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... toate pedepsele ce am suferit... meditația cu fearele groase... vizita pedagogilor, cari mă făceau să tresar fără să ridic ochii din carte... clasa... zgomotul zvăpăiat al externilor... masa cu duhorile ei... culcarea și bătăile cu pernile... așa de repede veneau una peste alta, că eu, copilul libertății, al seninului și al nemărginirei, îmi simțeam inima rănită și neînțeleasă, chinuită și nemângâiată de nimeni, ea, răsfățata de odinioară! Multe nopți am plâns cu fața în pernele glodoroase ... ochii pe jumătate închiși... parcă mă văz și astăzi... Tăcerea avea farmecul gândirii; gândirea, farmecul nălucirilor; nălucirile mă absorbeau din lumea reală... În mirosul greu al atâtor inși, când dușmăniile ațipeau o clipă, mă visam cu fața în sus, în mijlocul câmpiilor, sub coviltirul adânc al cerului. Până nu mă mișcam pe banca de lemn și nu simțeam masa cenușie, miresmele florilor din nări, albastrul infinit din ochi și concertul de ... pe câte un tovarăș d-ai lor țipând și bătându-și aripele smulse, prin curțile bogaților, mă gândesc că libertatea este dorul cel mai adânc al tutulor vietăților de pe pământ. Uneori închipuirile din lumea de odinioară mă adormeau cu capul pe bancă. Iacă viața mea. O luptă înverșunată între vis ...
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes
... într-o casă străină, te înfioară. Neprietenos răspunde ecoul și umbra ta se zugrăvește stranie pe pereții albi. Viața statornicită are tainele ei, îmbătrînitul disc al soarelui, ce apare și dăinuiește anumite ceasuri la ferești, luminînd tot altfel lucrurile, le dă o șlefuire, un lustru, cu care ochii tăi se deprind ... zăpada, ce stau frumos orînduite; și aruncînd încă o privire de stăpîn peste toate, mă luă de mînă și ieșirăm într-un balcon. Aerul curat al văzduhului, care nu-i al nimănui, mișcă în jurul nostru. Fire albe de funigei călătoreau, sălciile din luncă mișcau la răstimpuri, o vie pe rod vălurea străluciri albe de spumă ... Arbuști străini, sălbătăciți, luaseră forme ciudate și numai un lămîi, scăpat prin cine știe ce întîmplare, înveselea cuprinsul cu fructele lui galbene. Dinspre livadă un miros de roade putrezite pe ramuri alergă ; și aproape în același timp un nouraș se strecură drept soare, adumbrind priveliștea. Umbra îmi întunecă sufletul din nou ...
Mihai Eminescu - Lasă-ți lumea...
... Simte-a lui singurătate. Tremurând cu unde-n spume, Între trestie le farmă Și visând o-ntreagă lume Tot nu poate să adoarmă. De-al tău chip el se pătrunde Ca oglinda îl alege - Ce privești zâmbind în unde? Ești frumoasă, se-nțelege. Înălțimile albastre Pleacă zarea lor pe dealuri ...
Mihai Eminescu - Lasă-ți lumea ta uitată
... Simte-a lui singurătate. Tremurând cu unde-n spume, Între trestie le farmă Și visând o-ntreagă lume Tot nu poate să adoarmă. De-al tău chip el se pătrunde Ca oglinda îl alege - Ce privești zâmbind în unde? Ești frumoasă, se-nțelege. Înălțimile albastre Pleacă zarea lor pe dealuri ...
Dimitrie Bolintineanu - Moartea lui Mihai Viteazul
... din călăi, Basta poruncește la vasalii săi!" - "Să pornești îndată banda ta în țară!" Îi răspunse celalt cu o vorb-amară. - "Mergeți, zise domnul, l-al vostru stăpân! Spuneți-i că nu e încă un român Care să dea arma pân-a nu se bate! De-i bărbăt, aice ... și neatârnare Sânul lor să simtă sfânta răzbunare! Iară voi, tovarăși, mie îmi jurați Niciodată mâna cu străin să dați!" La aceste vorbe cade-ntr-al său sânge. Toat-a lui oștire cu durere-l plânge. Apele pe cale stau și se opresc; Păsările-n aer triste ciripesc. Moartea ...
... cu rochia ce-o purta. Cercă albăstrele și cicori, dar, după ce se oglindi în apă, le aruncă. Alese apoi o floare de leandru cu miros amar, dar o aruncă și pe aceasta, căci era prea roză. Prinse un mac cu inima neagră, dar nici macul nu se potrivi. Alese apoi ... Și somn nu mai avea acum biata fată. Ca o nălucă trecea printre flori, urmărindu-și visul ei. Ceasuri întregi stătea pe colacul de piatră al havuzului și privea în fundul apelor limpezi, ca și cum din fundul apelor avea să răsară minunata floare. Arar, soarele scăpătînd o înșela, aruncînd o ... și-a legat rana lui de la deget și, alergînd într-un suflet pe subt ramuri, merse și îngenunchie lîngă colacul de piatră al havuzului unde stătea fata privind mîhnită în fundul apelor, și-i întinse minunea, ce n-o aflase nimeni încă și nu se putea găsi nicăiri ... cum i-ar fi fost teamă că vedenia aceasta să nu dispară ca multe altele. Iar cînd degetele ei atinseră trandafirul, cînd pipăi adevărul și simți mirosul care urca din parfumata cupă, atunci genele îi bătură prelung și fața i se împurpura și ea, ca și cum floarea îi împrumuta sîngele ...
... închis, tăiat în formă de piramidă, cu crucea pe vârf, cu rășina pe coajă, stând drept și mândru ca un păzitor la poarta munților, ea simți atâta bucurie, încât fără voie sări din trăsură și începu să salte împrejurul lui întocmai ca o căprioară care după o lungă robie se vede ... vom întoarce acasă? — O! niciodată! niciodată! ... strigă Alexandru plin de entuziasm. Aici e bine de trăit, între fragi și zmeură și între brazi cu miros de rășină; noaptea să dormim pe saltea de mușchi, ziua să vânăm, să pescuim, să plutărim și nici să mai știm că sunt orașe în ... și Elena îl priveau cu ațintire, pierduți în măreția lui, și inimile lor tinere se închinau în taina minunilor lui Dumnezeu; când, deodată, glasul mânios al duducăi Balașa se auzi cobind la spatele lor și-i deșteaptă ca dintr-un vis. — Pentru Dumnezeu! Venit-am aici, ca să mă puneți ...