Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCOATE LUCIUL
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 65 pentru SCOATE LUCIUL.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la sfinţii şi întocma cu apostolii împăraţ Constandin şi Elena 2 Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elena de Antim Ivireanul Tot cel ce să smerĂ©rește să va înălța. Nu iaste cu putință să ajungă neștine la liniștia mântuirii, de nu va trĂ©ce întâi prin ușa răbdării. Nu iaste cu putință să se sue în cereasca cetate a fericirii de nu va întra prin calea smereniei. Nu iaste cu putință să se înalțe în ceata sfinților, de nu să va smeri cu duhul aici, jos, în orașul celor pământești. Nu iaste cu putință să împârățească împreună cu Hristos la ceriu, de nu va urma aici urmele lui Hristos cu crucea. Nu iaste cu putință a rămânea cuiva nume vestit în lume, cu fapte rĂ©le și necuvioase. Aceasta cunoscând și marele Constandin, cine va putea să povestească smereniia lui cea mare? Cine va putea să scoață la arătare creștinătatea lui cea desăvârșit și cugetul lui creștinesc, pentru ca să se învrednicească dumnezeeștilor făgădueli, pentru ca să se împărtășască bucuriei cei nespuse a împărăției ceriului? Căci când au răsărit în lumina ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu 1870 În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul și lăsase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de sânge. Cincizeci de ani, și numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte și suferințe — împărat, ce-n viața lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe a ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea murind și n-avea cui să lese moștenirea urii lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără — pat aurit, însă pustiu și nebinecuvântat, — trist mergea la război cu inima neîmblânzită, — și împărăteasa sa, ...
... soi de Algerie franco-italiano-grecească, încep a întrevedea adevărul. Iată un om cu fizionomia veselă. El intră într-o colibă de frunze, scoate de sub suman un instrument ce-i zice lăută, și se pune a cânta. Mulțime de oameni se îndeasă împrejurul lui și îl ...
... pune jos la un capăt de pod, iară Dumnezeu la celălalt și încep a cere de pomană. Ivan, cum ajunge în dreptul podului, scoate cele două carboave de unde le avea strânse și dă una lui Sfântul Petre și una lui Dumnezeu, zicând: — Dar din dar se face ... intră și el fără vorbă și se înghesuiește peste ceilalți dimoni, căci n-are încotro. — Ei, las' că vă judec eu acuși, necuraților; voi scoate incul din voi, zise Ivan tulburat. Cu mine v-ați găsit de jucat? Am să vă mușurluiesc de au să râdă și câinii de voi ... cuprins de usturime, și se tot ducea împușcat. Iară oamenii ce priveau și mai ales băieții leșinau de râs. Dar, mai la urma urmelor, Ivan scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș, de cele moschicești, de-i fuge sufletul. — Poftim! După bucluc umbli, peste bucluc ai ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... casă. Când zări fântâna, fântâna, de departe, îl întrebă: — Moșule, da' de mine ce-a zis? — Că până nu ți-i scoate comoara de argint de lângă izvor, apă bună n-ai să ai. — Moșicule, fă bine și pune mâna pe-o cazma și scoate-mi pustia de comoară. Unchiașul ușură fântâna. Sorbi o gură de apă limpede, rece și bună, și luă o desagă cu bani și plecă. Merse ... să strige: — Moșule, de mine ce-a zis? Moșule, de mine ce-a zis? — Că până nu ți-i scoate comoara de galbeni de la rădăcină, pere n-ai să legi în vecii vecilor. — Taică moșule, pune mâna pe cazma și îndură-te de ...
Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță
Nicolae Filimon - O cantatriţă de uliţă O cantatriță de uliță de Nicolae Filimon (Din memoriile unui călător) Obiceiul meu cînd călătoresc este a mă ocupa mai totdauna de persoane decît de lucruri. În deligență esaminez mai mult pe companionii mei de călătorie, decît frumoasele peisage ale localităților prin care trec. Ajungînd la ospelerie, în loc să mă ocup de camera mea, din contra, toată atențiunea o pui asupra ospelierului, camarierilor și femeilor de serviciu. La masă prefer mai mult pe conmeseni decît bucatele și vinul. Privirea unei fețe umane e mult mai interesantă pentru mine, decît grămezile de pietre ce le numim orașe sau cetăți, decît acele înălțimi de pămînt sau de calcariu ce le numim munți, sau acele desimi de copaci ce le numim foreste. Îmi va zice cineva că, cu astfel de bizare dispozițiuni, călătoria nu plătește un ban și că, fără să părăsesc capitala unei țări, aș putea găsi toată materia pentru favoritele mele contemplațiuni. Ei bine, voi răspunde la o asemenea observațiune că este o eroare și încă o eroare prea groasă. Să luăm de esemplu Neapole, acest oraș sau cetate, cum veți voi să-l numiți; este în adevăr un muzeu imens ...
Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...
... ocoli găurile și băltăurile prea afunde ale podului, cu chiu, cu vai ajunge în piață. Aci trage din brâu pungociul lui de piele de oaie, scoate din buzunarul anteriului basmaua și-ncepe să-și târguiască. Pe la revărsatul zilei, se-ntoarce înapoi, purtându-și pe umăr bastonul, de ciocul căruia îi ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... un cal negru, dar alb de spume, tăind în două apele Nistrului? Numai nările calului se văd uneori de printre valuri, însă pe nări el scoate suflet puternic care preface apa în stropi. Călărețul, înfipt în șea, se vede și el numai de la brâu în sus; el ține frâul cu ...
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
Vasile Alecsandri - Un salon din Iaşi Un salon din Iași de Vasile Alecsandri Fragment Scenele următoare se petrec într-un salon elegant, mare, împodobit cu tot luxul parizian. Lumina aurită a policandrelor de bronz se revarsă pe deosebite grupe de dame și cavaleri în toalete de bal; un orhestru armonios se pregătește a suna contradansul cel nou compus pe ariile din opera Trovatore. Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV SCENA I Două dame pe o canapea, în fundul salonului; una din ele, vădană ce a fost odinioară frumoasă; cealaltă tânără, nurlie și destul de nevinovată încă. Cea dintâi poartă o rochie de catifea vișinie; cea a doua -- rochie de crep trandafiriu cu bucheturi albe. ROCHIA DE CATIFEA: Cum ai petrecut alaltăseară la adunarea doamnei A.? ROCHIA DE CREP: Cât se poate de bine; am jucat până la trei ceasuri. ROCHIA DE CATIFEA: Eu n-am găsit adunarea plăcută... Era prea multă amestecătură... Numai jupâneasa mea din casă lipsea. ROCHIA DE CREP: Se poate; însă eu, doamna mea, nu caut într-un bal decât petrecere și nu cer alta decât să am cavaleri ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... din teacă și am început cu sârguință a borteli în larvă. Îmi sucÂcese2 a face o deschizătură prin care putui scoate capul afară. Atunci rămasem încremenit de grandiosul tablou, ce se dezveÂlea în jurul meu. Pe un cer senin strălucitul soare împrăștia cu intensitate valuri ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paşte O făclie de Paște de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, stă pe gânduri la o masă subt umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuia să fi sosit de mult; e o întârziere de aproape un ceas. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așa cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una câte una fazele ei mai însemnate... Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câteodată și mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieși - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-și piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinațuri. Doi hamali coborâseră în beci un boloboc sub privigherea băiatului Zibal. O neînțelegere se ivi între dânșii la împărțeala câștigului. Unul din ei luă un crâmpei de lemn ce-l găsi la-ndemână și lovi în frunte pe tovarășul său, care căzu amețit și plin de sânge la pământ. Băiatul, văzând sălbătăcia, dete un țipăt de alarmă, dar mizerabilul se repezi să iasă din ogradă și, trecând pe ...