Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCĂDEA(A)
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 127 pentru SCĂDEA(A).
Ștefan Octavian Iosif - Fîntîna vrăjită
Ştefan Octavian Iosif - Fîntîna vrăjită Fîntîna vrăjită de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Jos, la fîntîna dintre plopi, Descînt-o vrăjitoare. Se umflă apa — joacă stropi În scăpătat de soare. Se umflă apa, scade iar, Și parcă vrea să fiarbă, Se-ndoaie plopii și tresar, Vrăjiți de hîda oarbă. Și tot șoptind, și tot vrăjind, Aruncă bobii-n sită. Se-ndoaie plopii vîjăind, Și noaptea e sosită. Și tot vrăjind, și tot șoptind, Ea face-un semn cu mîna — Din plopi foi moarte se desprind Și clocote fîntîna. Legate-s apele de-acum, Ea-n umbră stă și-așteaptă. Un călăreț trudit de drum Spre cei doi plopi se-ndreaptă. Spre gura însetată el Găleata o apleacă, Bea apa descîntată el, S-aruncă-n șea și pleacă. Dar nici doi pași nu face-n drum, Stă roibul, sforăiește, Și două brațe-l prind acum Pe călăreț în clește. Se apără cu suflet stîns, Și luptă, și se zbate, Dar vrăjitoare-l ține strîns Și-i călărește-n spate. Cu pintenii el bate-n cal, Stă zările să soarbă, Pădure, holde, vale, deal Se pierd în noapte oarbă. Și-n zori de zi au fost găsiți ...
Alecu Văcărescu - Foarte multă văz plăcere
Alecu Văcărescu - Foarte multă văz plăcere 16 [Foarte multă văz plăcere] de Alecu Văcărescu Informații despre această ediție Foarte multă văz plăcere La a tuturor părere, Hotărînd cu o pornire, Făr' d-a face osebire : Cum că lucruri delicate Trei se află-n lume date Care pot să îndulcească O vedere omenească. Zic : c-o apă și-o verdeață Și un chip frumos la față Au fireasc-a lor putere Să mîngîie o vedere. Arătînd că pot să facă Orice suflet ca să placă, Și cusur să nu rămîie Pe cît simte să-l mîngîie. Dar o minte cu simțire, Delicată și supțire, Vrînd acestea să le-adune, Face judecăți mai bune ; Nu dă făr' de cercetare Privileghiu așa mare : Tot un fel sînt cîte trele Dopotrivă între ele. Căci la apă și verdeață Și dă este vro dulceață, Dar o știm cu legătură Într-un fel dă la natură. Dînd dă obște o plăcere La a tuturor vedere, Și mai mult nu se-nmulțește, Nici mai scade, nici mai crește. Iar viind la frumusețe, Aici voi, idei istețe ! Căci intrăm în adîncime Și dă tălmăciri mulțime. Vedem chipuri milioane, Dar ...
Alexandru Macedonski - Acșam dovalar
Alexandru Macedonski - Acşam dovalar Acșam dovalar de Alexandru Macedonski În Kars, sub cer cu fund de aur, Pe când e soarele-n apus, Încolăcit ca un balaur Pe după deal aproape dus; S-arată-n galbenul ce scade, Topindu-și fața în azur, O minaretă cu arcade Ce predomnește împrejur. O vezi cu alba-i siluetă, Ca o fantasmă sub iașmac, Ce-ascunde forma ei cochetă Și niște ochi ce nu mai tac. În micul ei pridvor de scânduri Apar doi hogi în relief, Din care unul stă pe gânduri, Privind în zarea de sidef. Celalt purtând pe cap turbanul Țesut din verde ibrișim, Psalmodiază Alcoranul ,,Alah abkar! Alah
Alexandru Macedonski - Moise Moise de Alexandru Macedonski Când scăzu al său prestigiu, răzvrătiți când fură toți, Vrând să aibă glas profetic, suflet nalt de patrioți, Biblic vers pe buze moarte, zeu semeț sub tâmple-nguste, Moise fața și-o ascunse între mâinile auguste. Preanțeleptul, de trei zile, în extazul lui de sfânt Era stei de nemișcare și cu ochii în pământ... Credincioși îi rămăsese vre o doi — dar fiecare ,,Oare nu mai ești tu Moise?" îi striga cu voce tare. ,,Marea Roșie nainte-ți zid de apă nu stătu? Faraonul înăuntru nu-l făcuși de s-abătu? Oastea lui cea strălucită n-o târâși să piară-n valuri Cât din toată grozăvia numai oase zac pe maluri? Nu făcuși din piatra stearpă să țâșnească alb izvor Care-a curs ca râu de lapte pe al mușchiului covor? Și-n pustie, pe când foamea ne-a fost aprigă dușmană, Nu ne-ai dat îndestularea când ne-ai dat cereasca mană? Scoală — ceasul de restriște nu mai este"... — Dar, tăcut, Se-nălță de jos profetul între-ai săi neîntrecut, Și urcându-se în munte sub a serii strășnicie, Cu nori groși de ...
Alexandru Macedonski - Năluca unei nopți
Alexandru Macedonski - Năluca unei nopţi Năluca unei nopți de Alexandru Macedonski Nori deși și zi apusă... Alai De cai Tăcuți, Dar iuți, -- Cazaci Dibaci, Pe căi, În văi Adânci Dispar, Și iar Apar Pe stânci. Cetatea doarme dusă... Șireți Băieți La porți Ca morți Sosesc... S-opresc, Cuprind, Dormind, Pe turci, Supun, Foc pun Răpun Prin furci. Tot cerul vâlvorează. Crini blânzi, Plăpânzi, Și prăzi -- De lăzi; Apoi Convoi De feți Isteți Dau zor... -- În zări, Strigări, Oftări, Scad, — mor, — Iar noaptea-
Alexandru Vlahuţă - Valuri Valuri de Alexandru Vlahuță Visând împăratul să rupă hotarele ce-l îngrădeau, Și marea-i putere s-o-ntindă pe-ntregul pământ și pe mări, Tărie de vifor pusese în sufletul oștilor lui, Ca nici un vrăjmaș să mai poată cu armele-a-i sta împotrivă; Iar ochii de fiară flămândă rotindu-și-i peste cuprinsuri, Vedea cum noroadele toate în cale-i se pleacă-ngrozite, Vedea cum cetăți întărite, palate de piatră și domuri, Cu vâlva atâtor coroane, ca pleava se spulberă-n vânt. Ș-a fost un blestem pe ursita sărmanelor neamuri de-atunci, Că-n scrum și-au văzut prefăcută întreaga lor muncă de veacuri. Scrâșnind luptătorii, în iureș, ca iarba sub coasă cădeau, Năprasnic vârtejul pieirii din țară în țară trecea În urmă-i coloane de flăcări zbucneau din cetăți năruite Și-n vuietul crâncen al morții, sub negrele stoluri de corbi, Trufaș, împăratul călare, cu rânjet privindu-și isprava, Prin râuri de lacrimi și sânge, pe punte de leșuri trecea. Dar iată că tocmai în ceasul când brațele sta să-și întindă, Pământul întreg să-l cuprindă, un răcnet de leu, din adâncul Sălbaticei Asii, îi spune ...
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
Alphonse de Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac) Muncitorul de Cezar Bolliac Informații despre această ediție „Cînd mă născui în lume, murise al meu tată ; Căci mult el se luptase cu iasma încruntată Ce-i zice Sărăcia ! El locuia cu dînsa din frageda-i junie ; Și s-a luptat, sărmanul, cu multă bărbăție ; Dar, vai ! l-a-nvins pustia ! Bătrîn de june încă, iertatul meu părinte Cătă la cer și zise : — «Oh ! Fie-ți milă, sfinte, De bietul muncitor !» Atunci veni la dînsul trimisul ce desface Și-i zise : «Ia-ți iertarea : ești liber ; du-te-n pace La bunu-ți Creator !» Și biata maică-atuncea, în lacrimi și sudoare, Cu mine-nsărcinată, privea la el cum moare. Apoi groapa-i săpă... Fără nimic de hrană rămase-n văduvie, Și nu putea să lupte cu iasma Sărăcie, Ce și mai rău turbă... Puțin după aceasta, în ziua sorocită, Prin munci m-aduse-n lume, flămîndă, părăsită, Săraca măiculiță ! Plîngea pe două paie pe care mă născuse ; Căci n-avea fașe, mica ; acum întîi făcuse ; N-avea nici cîrpuliță ! Apoi vărsa ea lacrimi cu mult și mai amare, Văzînd că-i seacă pieptul, că ...
Cincinat Pavelescu - Șarpele și satana
Cincinat Pavelescu - Şarpele şi satana Șarpele și satana de Cincinat Pavelescu (FABULĂ DE ACTUALITATE) Unui mare calomniat Nel mezzo del camin di nostra Vita Dante La jumătatea vieții, ca și Dante, Un șarpe nemilos s-a strecurat În iad, prin locuri umede și pante. Satana, stând pe tron, l-a întrebat, Voind nemulțumirea să-i auză: Ce gând? Ce călăuză te-a mânat? C-o șuierare aspră și confuză Balaurul, mai lung decât un brad, Răspunse: Mi-a fost ura călăuză! Vin să mă plâng stăpânului din iad, C-al meu venin faimos se pierde, sire! Puterile-i de moarte zilnic scad! Cer toată neagra voastră ocrotire! Să-mi dați un alt venin. M-a biruit Ne-nfrânta și vicleana omenire! Azi mușcătura mea c-un fier roșit E vindecată, chiar când farmacia Vestitul antidot și l-a greșit. Dă-mi un venin să văd cum agonia Pe om 1-apucă, scurtă și brutală... Știu ce otravă-mi ceri: E calomnia! În terța rimă să mai pun morală? Dar calomnia, propagând-o slova, Destul ca să te muște-n capitală Și tu să mori, de pildă, la ...
Dimitrie Anghel - A. D. Holban
Dimitrie Anghel - A. D. Holban A. D. Holban de Dimitrie Anghel Publicată în Ordinea , II, 428, 17 mai 1909, p. 1. Sunt unii oameni senini și blînzi, cari împrăștie în jurul lor o atmosferă de bunătate ce te farmecă și te cîștigă cu fiecare vorbă, cu fiecare gest al lor ; iar alții care te resping de la început și față de cari nu știu ce sîmțămînt tainic îți dă de știre să te ferești. Unul dintre aceștia din urmă este și veteranul om politic A. D. Holban, o interesantă figură a Iașului din alte vremuri. Mi-am adus aminte de dînsul citind într-un ziar recent reflecțiile sale pline de răutate la adresa artiștilor noștri de astăzi. Îl cunosc de cînd eram copil; pot zice că m-am trezit cu el în casă, căci, cît timp a trăit tatăl meu, nelipsit a fost din casa și de la masa noastră. În anii din urmă însă, îl pierdusem din vedere aproape cu desăvîrșire ; glasul lui parcă amuțise în larma uriașă ce o fac luptele zilelor noastre, cu alte aspirații, cu alte idealuri, cu altă pornire de muncă. Arar ...
Dimitrie Anghel - Cedrul Cedrul de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 1088, 28 dec. 1911, p. 1. Majestuos își înalță fruntea, în ziua aceasta primăvăratecă și îndulcită de soare, bătrînul cedru din Grădina Plantelor și freamătă căutînd în zări neagra dungă a cocorilor, ce vin din țara lui. Străin și singur visează patriarhul la țara Libanului, unde praful de pe drumuri se ridică în pulbere de mărgean roș. Murmură așteptînd să-i răspundă o șoaptă de palmier, tace ascultînd surdul zgomot ce-l face rodul unui măslin în cădere, se cutremură cu tot frunzarul văzînd pe orizont cum trec norii deși, închipuind caravane. Anemone albe înstelează verzile mări de ierburi, crini uriași își scutură polenul în soare, miresme tari de roze vin să-i îmbete frunzarul. Vorbe străine însă răsună, și bietul patriarh amintindu-și că e în surgun își încetinează păinjenișul de rămurele, încremenește din nou rotunda-i umbră pe pămînt și tace. Placa înfierbîntată de soare, ce o poartă pe trunchi, cu inscripția anului cînd a fost smuls din pămîntul țării lui și peste care se înclină curiozitatea trecătorilor, îl arde ca un stigmat... Cercuri rotunde, ca undele unor vibrații, i-au pornit ...