Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RISIPA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 62 pentru RISIPA.
Dimitrie Anghel - Întîiul volum
Dimitrie Anghel - Întîiul volum Întîiul volum de Dimitrie Anghel Stam la o masă într-o cafenea, unde se adună de obicei o parte din literații noștri, și ascultam discuțiile lor. Era vorba de revistele noi, de volumele ce stau să apară, de editori, și rămîneam uimit de cîtă pasiune și entuziasm sunt capabili încă acești incorigibili vînători de himere. În timpul acesta, un tînăr sfios s-a așezat la o masă deoparte și, după ce și-a făcut ochii roată împrejur, a scos cu grije un volum din buzunar. Era atîta dragoste în mișcările lui, atîta lumină în ochi, atîta bucurie pe întreaga lui față, încît mă miram cum de nu poartă o aureolă deasupra capului. Era extazul primului volum de versuri, rodul atîtor ceasuri de trudă, întîia poliță asupra viitorului. Și fără de voie, mi-am adus și eu aminte de întîiul meu volum, de truda amară cu care mi-am scris întîiele versuri, de groaza ce o aveam pentru tipar și de vecinica îndoială ce-mi tăia aripele. Chin mai amar și mai sfînt nu poate să existe. Eu mi-alesesem lumea florilor, căci în lumea lor mi-am petrecut copilăria. ...
Dimitrie Anghel - Garda imperială
... și făcu un semn ridicînd un fulger cu spada. Alămurile tăcură pripit și muzica aceea dulce, ca tăiată de ascuțișul săbiei lui, conteni într-o risipă de sunete ce se împrăștiară sub umbrare. Alaiul leit în aur stătu, flăcările albe, albastre și roșii ale steagului fluturară, și bătrînul general, coborînd de ...
Dimitrie Anghel - Schimb de vești
Dimitrie Anghel - Schimb de veşti Schimb de vești de Dimitrie Anghel Publicată în Luceafărul , 1 decembrie 1904 Sosește vîntul peste ziduri, sătul de flori de cîmp, să vadă Ce fac stăpînele grădinei, și-n urma lui, sclipind în soare, Un zbor de foi de pretutindeni a prins încet-încet să cadă: Ca niște vești trimise-n taină de pe la frați și surioare. Se mișcă aerul, și iată întîi și-ntîi că de departe Vin două foi de viorele, vin ca să spuie amîndouă, Cît timp au pus și cîtă grijă, călătorind pe drum de moarte, Ca să le-aducă-n amintire din vatra lor un strop de rouă. Dar cade-abia albastra veste și-n limpezimi acum s-alungă Un fulg de-omăt, zorit din urmă de-aripa unei rîndunele. Se-ntrece pasărea cu fulgul din două care-ntîi s-ajungă Să spuie că de-acum pe lume trec lăcrămioarele și ele. Și-abia se lasă fulgul dulce, și-n loc de-un fulg mii de petale Zburînd spre trandafiri îi cheamă, să vie toți făr' de zăbavă, De vor să treacă sub ghirlande și pe sub arcuri triumfale, Acum cît sînt în floare rugul și ...
George Topîrceanu - Noapte de iarnă (Topîrceanu)
... cochete Flori de marmură anină, — O ghirlandă de buchete Care tremură-n lumină. Reci podoabe-n ramuri goale Plouă fără să le scuturi, Ici, risipă de petale, Colo, roi ușor de fluturi... Și din valul de zăpadă, Ca o mută arătare Legănându-se pe stradă, Un drumeț ciudat răsare... Vine ...
Mihai Eminescu - Lida Lida de Mihai Eminescu Marea-i tristă-n vântul serei. Pe ruini ce se deșir Lida vede-icoana mării Și pe față-i plâng gândiri. Blonda Lid-amor gândește. Marea vede chipu-i pal Și-n adâncu-i zugrăvește Prin ruini un ideal. Un pescar pe țărmuri trece Și din placa de argint Vede zâna tristă, rece Prin risipe rătăcind. Peste-un an în nopți de vară Vezi pe luciul vagabond Cu pescaru-n luntre zboară Al ruinei geniu blond.
Mihai Eminescu - Mușat și ursitorile
... stați o clipă Și ascultați rugarea spusă vouă. Nu bunătăți cari se trec în pripă Să îi menească sfânta voastră gură, Nu bunătăți supuse la risipă. Puternici, mari, frumoși atâția fură, Înțelepciuni, comori le-ați dat multora Și toate, vai, cu vremea se pierdură. Lui dăruiți ce nu ați dat altora ...
Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu)
... L-a lor lucire să te uiți cu dor: Abisuri sunt în suflet. Pe o clipă Pasiunea li lumin-a lor risipă. La ce escursiuni? Â Ce nu sunt oare Unde v-au dus, în sala cea de bal, Pe înflorite, dulci și moi covoare, Unde mii ...
Nicolae Nicoleanu - Urăsc Urăsc de Nicolae Nicoleanu Publicată în Ateneul român , an I (1866), nr. 2 și 3 (iulie și august) Informații despre această ediție Urăsc noaptea, adîncimea și cărările profunde Apărate d-al puterii glas sălbatic, fioros, Unde leul locuiește, unde trăsnetul s-ascunde Și de unde omul fuge spăimântat și ticălos. Urăsc pompa și mîndria vanitoaselor palate, Ce de lux, de bogăție, și de fală strălucesc, Unde inima de milă nu suspină și nu bate, Pe cînd vițul, risipa și plăcerile domnesc. Urăsc casa ne-ngrijită, infidelă și luxoasă; Mama slabă, imprudentă, și pe fiul cel ingrat, Pe femeia prefăcută, la cuvinte mincinoasă, Ce, de rîde sau de plînge, amăgește ne-ncetat. Urăsc mîna ce cu sila pune legea sub picioare, Și pe judele, ce-și vinde conștiința pentru bani, Pe poet lingău și cîne, fără stimă de onoare, Ce insultă libertatea și se-nchină la tirani. Dar urăsc cu mult mai aspru și cu mult, cu mult mai tare Decît aș urî păcatul cel mai negru, mai cumplit Omul făr' de conștiiță, omul făr' de remușcare Ce nu-și mai iubește țara și sînul ce l-a
Constantin Stamati-Ciurea - Luxul
Constantin Stamati-Ciurea - Luxul Luxul de Constantin Stamati-Ciurea Dedicat Eminenței Sale Înalt Preasfințitului arhiepiscop și mitropolit al Bucovinei și Dalmației etc. etc., dr. Silvestru Morariu-Andrievici Nu anii îmbătrânesc pe om, ci viața, pentru că starea normală a omului este indiferentismul... Ce exprimă cuvântul lux ? Expunerea sau deslușirea deșertăciunilor omenești, în care parÂtizanii senzualismului caută desfătarea trupească, găsind că în ea este originea tuturor ideilor noastre în contra idealismului. Orișicum să fie, dar luxul este viciul cel mai atrăgător, cel mai molipsitor, din care se nasc toate calamitățile ce aduc la pieire nu numai individualitatea omenirii, ci dărâmă și stinge națiuni întregi. Odată ce omul este molipsit de acest demon al ispitei, el contenește de a fi mulțumit cu aceea ce munca sa îi dă. Nu exisÂtă o chestie mai grandioasă și mai însemnată de discutat decât chestia luxului; lupta și contrazicerile ideilor nu s-au sfârșit între filozofii antici precum și moderni. Unii sunt de opinia că luxul este podoaba națiunii și alții că el este pieirea ei. Răsfoind paginile istoriei, găsim că unde luxul se mărește, năravurile se desfrânează și națiunea slăbind cade și se stinge. La egipteni, la perși, ...
Alexei Mateevici - Chestia preoțească
... și tot mereu își cheamă moartea. Fața ei e stinsă de n-o mai recunoști. Ochii — roșii de lacrimi. Iar primprejur, un tablou de risipă desăvârșită. Cine vrea — las’ să judece. * * * Sfârșesc povestea preoților noștri. După desemnarea părintelui Gobjilă la biserica noastră trecu mult timp până ce sătenii au ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare Culegătorul de stele căzătoare de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 3, 5 nov. 1911. p. 22. De la fereastra lui, Enric, în fiecare seară privea nemărginirile cerului, așteptînd să vadă ploaia de artificii, jocul nebun de rachete, pulberea măruntă și impalpabilă care umple aerul și nu cade nicăierea, firele de beteală care se urz0065sc ca o mreajă și apoi se desfac ; și ochii lui se umpleau de visuri și sufletul lui veșnic avîntat se umplea de o melancolie fără de margini, vrînd să scape și el și să se amestece mai curînd în oceanul acesta luminos, spre care rîvnea de atîta vreme. Ușoară ca o estompă, seara întuneca vîrfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile. Sus, întîile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scînteietoare constelațiile își arătau punctele lor de foc în locul obișnuit, imens șerpuitorul drum al robilor se strecura printre norodul de sori, de luceferi și de stele, brăzdînd tăria și apoi, după cele mari și scăpărătoare, sfioase se arătau și cele mai mici, și cele mai mărunte, și toată pulberea de diamant a celor ...