Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru REAZEME
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 143 pentru REAZEME.
Alphonse de Lamartine - Singurătatea
Alphonse de Lamartine - Singurătatea Adeseori pe munte, când soarele apune, Eu, obosit de gânduri, la umbră rezemat, În jos peste cămpie vederea-mi se repune, Privind cum se destinde cu-ncetul și treptat. Aici spumegă râul în undele-i muginde Și șerpuind se pierde în depărtat ascuns; Lacul colo-și revarsă apele lui dorminde, Pe care steaua serii ivită le-a pătruns. Seara-și aruncă încă o rază rubinoasă P-al munților nalt vârf de brazi încoronat; Ș-a umbrelor stăpână în caru-i rourat Pășaște, și albește o pânză fumegoasă. Religiosul sunet, curmând astă tăcere, În aer se revarsă din turnul goticesc; Pe călător oprește; și luciul câmpenesc Ne-nsuflă-n locul zilei o sfântă mângâiere. Dar sufletu-mi, l-această vedere felurită, Rece, nimic nu simte plăcere pe pământ; El înainte-mi este o umbră rătăcită: Soarele nu-ncălzește pe cei ce nu mai sânt. Stânce, colnice, dealuri, d-a rând le iau pe toate, Din margine la alta, d-apus la răsărit, Nimic nu las din lume, și văz că nu se poate Ferice eu în vruna mai mult a fi ursit. Ce pot afla în aste livezi, ...
Cincinat Pavelescu - Căința domniței
Cincinat Pavelescu - Căinţa domniţei Căința domniței de Cincinat Pavelescu Visătoare sub marama ce-i umbrește fața albă, Stă domnița rezemată de pridvorul din grădină Și, cum doarme voievodul într-un jeț, ea-ncet suspină, Pe când luna-i albăstrește peruzelele din salbă! Ea visează ochii negri ai trimisului străin Ce-i sărută mâna caldă în smerită-ngenunchiare; Din a genelor clipire toată patima-i tresare, Ca un vifor ce pândește-n pacea cerului senin. Dar mândria, care-ngheață para sângelui domnesc, Ce de veacuri dă vlăstare tronului moldovenesc, Frânge visul ei în clipa năzuinței spre păcat... Și-ntr-o lacrimă-ngropându-și fericirea-ntrevăzută, Pe când doarme voievodul somn de griji neturburat, Biruită de căință, ea s-apleacă și-l
Dimitrie Anghel - Steluța (Anghel)
... voie, cu gesturile lor, deznădejdea amară a absentelor cuvinte. Melancolic, aproape perpendicular, ca și cum ar fi fost rătezat de pe grumaz, se rezema capul primului viorist pe străvechea lui vioară ; plin de deznădejde și pasionat de-ai fi spus că strînge în brațe un trup pentru o ultimă ...
George Topîrceanu - Noapte de iarnă (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Noapte de iarnă (Topîrceanu) Noapte de iarnă de George Topîrceanu Cad din cer mărgăritare Pe orașul adormit... Plopii, umbre solitare În văzduhul neclintit, Visători ca amorezii Stau de veghe la fereastră, Și pe marmura zăpezii Culcă umbra lor albastră. Iarna!... Iarna tristă-mbracă Streșinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case. Scoate-o lume ca din basme În lumini de felinare — Umple noaptea de fantasme Neclintite și bizare. Din ogeagul de cărbune Face albă colonadă Și pe trunchiuri negre pune Capiteluri de zăpadă, Iar prin crengile cochete Flori de marmură anină, — O ghirlandă de buchete Care tremură-n lumină. Reci podoabe-n ramuri goale Plouă fără să le scuturi, Ici, risipă de petale, Colo, roi ușor de fluturi... Și din valul de zăpadă, Ca o mută arătare Legănându-se pe stradă, Un drumeț ciudat răsare... Vine cu popasuri multe, Face-n calea lui mătănii. Câte-odată stă s-asculte Clopoțeii de la sănii. Alteori uimit tresare, Dă din mâini șoptind grăbit — Parcă spune-o taină mare Unui soț închipuit... Ca o umbră din poveste Se strecoară-ncet, și iar Stă deodată fără veste Rezemat de-un felinar. Fața lui se lămurește, ...
George Topîrceanu - Noapte de mai
George Topîrceanu - Noapte de mai Noapte de mai de George Topîrceanu Sărman cizmar! Ce demon te-a ursit să stai Pe trepiedul tău barbar, În noaptea limpede de mai?... O șoaptă prinde să-nfioare Umila ta singurătate. Prelung și rar, în depărtare Un clopot miezul nopții bate. Coboară vremea ca o apă Nestăvilită-n lunga-i cale, Și fiecare ceas îngroapă Comoara tinereții tale. Ca niște ritmice ciocane Răsună pașii pe asfalt: Sunt ghete mari ,,americane" Și ghete mici cu tocul nalt... Acum odaia-ți pare mică. Te uiți cu silă împrejur... Un fum subțire se ridică Din lampa ta cu abajur... Și iată, ca-n atâtea rânduri, Ai devenit sentimental, Privind cu ochii duși pe gânduri Pantoful delicat de bal. În căptușala-i de mătasă Te-ndeamnă visul tău curat Să pui o formă grațioasă De picioruș aristocrat... ................ O vezi la bal... așa, înaltă Și elegantă ca o floare... În ploaie de confetti saltă Perechile dănțuitoare... Și visul tău acum te-arată Frumos ca un locotenent, Când vii în fața ei deodată Și-i faci ușor un compliment: — Dansați cu mine, domnișoară? — Mersi! răspunde ea încet... Și-n luxul care vă-nconjoară, O strângi ...
Gheorghe Asachi - Lupul prefăcut în păstor
Gheorghe Asachi - Lupul prefăcut în păstor Lupul prefăcut în păstor de Gheorghe Asachi Un lup foarte ipocrit, Având mare apetit Pe o turmă grăsulie Ce păștea în o câmpie, Socotea că a lui plan Nemerit s-ar fi făcut Dacă-n straie de cioban Vizetă i-ar fi făcut. Deci pre spate-o glugă-ncinge, Coapsele-n ițari le strânge, Spre-a-și ascunde a sa față Pune-n cap o pălărie; Ca păstor curat să fie, Din un ram își face o cață. Și vicleana ligheoaie Ie subsoară o cimpoaie. Chiar ca Trifon îmbrăcat, Pe-a sa cață rezemat, Lupu-ncet se-naintează, Când păstoriul repoza, De somn cânii se-ngâna, Dar nici turma era trează. Ipocritul, bucuros De prilej așa frumos, Avu încă ș-o idee, Ca cu portul cel mințit Să înșele nemerit Și un chiot să mai deie. Dar aceasta-i strică tot; Deschizând flămândul bot, Așa foarte au urlat, Că pădurea-au răsunat. Se treziră la-acel ton Turma, cânii și Trifon. Bietul lup se încurca Pe ițarii săi și-n glugă, Încât nu putu să fugă, Nici macar a s-apăra. Un fățarnic ...
Grigore Alexandrescu - Nu, a ta moarte
Grigore Alexandrescu - Nu, a ta moarte Nu, a ta moarte de Grigore Alexandrescu Nu, a ta moarte nu-mi folosește; Nu astă jertfă eu n-am dorit; Dă-mi numai pacea care-mi lipsește, Pacea adâncă ce mi-ai răpit. Ia-mi suferințe aspre, turbate, De adânci chinuri veșnic izvor, Zile amare, nopți tulburate, Pline de tine, de-al meu amor. În zadar ochii-ți arăt iubirea Ce ești departe de-a o simți; În zadar chipu-ți poartă mâhnirea, Umbra durerii, ce m-amăgi. Sub astă mască văz bucurie, Văz mulțumirea-ți să pătimesc, Și orice-ai zice, vei ca-n vecie Ceas de odihnă să nu găsesc. Cunosc prea bine a mea greșeală, Dar cunoștința nu m-a-ndreptat, Căci a mea soartă, tristă, fatală, Zâmbirii tale pradă m-a dat. Astfel în crânguri o păsărică Aude-aproape un ciripit, Zboară îndată, și fără frică Lângă colibă ea s-a oprit. Privește,-ascultă, dar fără veste Tainica cursă ce i s-a-ntins Se-nchide... roabă ea se găsește; Un glas s-aude zicând "team prins". Și ...
Ion Heliade Rădulescu - Foile și cărbunele
Ion Heliade Rădulescu - Foile şi cărbunele Lâng-o lemnărie, unde sta grămadă Una peste alta, rău amestecate, Surcele și așchii, a securii pradă, Țăndări și găteje, doage răsturnate, Multe ciopliture Și sfărâmăture D-orice fel de lemne, mobile stricate, -- Un groscior cărbune, cât nuca de mare, Dar viu, arzând bine, căzu d'întâmplare Din hârbul cu spuză, sau chiar din lulea Unui sătean care se ducea acasă Sau să-și facă focul, să-și cate de masă, Sau cine mai știe ce treabă avea. Aci prea aproape, după drum, nevoi Erau niște foi, Al căror stăpân Era un jupân Meșter spoitor, Care spre repaos capu-și rezemase Chiar pe lemnărie, și somnu-l furase. "Ce soartă te-așteaptă, sărmane cărbune! Curând te vei stinge și, negru tăciune În zece minute, bun n-a să mai fii Decât pe perete să scrie cu tine Și să rânjărească care cum îi vine, Să facă la pozne dracii de copii. Dar ce mai renume când m-ai asculta! Eu să suflu-n tine, și tu-n lemnărie Să te oprești țintă și să-ncepi a da Colea un foc țeapăn! Ce mai bărbăție! Ce nume ți- ...
Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea
Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea Adeseori pe munte, când soarele apune, Eu, obosit de gânduri, la umbră rezemat, În jos peste cămpie vederea-mi se repune, Privind cum se destinde cu-ncetul și treptat. Aici spumegă râul în undele-i muginde Și șerpuind se pierde în depărtat ascuns; Lacul colo-și revarsă apele lui dorminde, Pe care steaua serii ivită le-a pătruns. Seara-și aruncă încă o rază rubinoasă P-al munților nalt vârf de brazi încoronat; Ș-a umbrelor stăpână în caru-i rourat Pășaște, și albește o pânză fumegoasă. Religiosul sunet, curmând astă tăcere, În aer se revarsă din turnul goticesc; Pe călător oprește; și luciul câmpenesc Ne-nsuflă-n locul zilei o sfântă mângâiere. Dar sufletu-mi, l-această vedere felurită, Rece, nimic nu simte plăcere pe pământ; El înainte-mi este o umbră rătăcită: Soarele nu-ncălzește pe cei ce nu mai sânt. Stânce, colnice, dealuri, d-a rând le iau pe toate, Din margine la alta, d-apus la răsărit, Nimic nu las din lume, și văz că nu se poate Ferice eu în vruna mai mult a fi ursit. Ce pot afla în aste livezi, ...
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
Mihai Eminescu - În căutarea Şeherazadei În căutarea Șeherazadei de Mihai Eminescu În mări de nord, în hale lungi și sure M-am coborât și am ciocnit cu zeii, Atârnând arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete, În poale-am scuturat piatra cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am dus  ea plâns-a. Mi-a deschis marea porțile-i albastre Și Nordul frig durerea-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud  und-insule ca glastre Gigantici se ridic din sfânta mare, C-oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pân-am pierdut pământu-n depărtare, De unde-albastre scândure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah, ce văd? E ...
Mihai Eminescu - Locul aripelor
Mihai Eminescu - Locul aripelor Locul aripelor de Mihai Eminescu Strecor degetele mele printre buclele-ți de aur, Raze cari cad în valuri pe un sân ce n-am văzut, Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur, Iară ochii-ți, gardianii, mă opresc și mă sumut. Ochii tăi, înșelătorii! A ghici nu-i pot vreodată, Căci cu două înțelesuri mă atrag și mă resping  Mă atrag când stau ca gheața cu privirea desperată, Mă resping când plin de flăcări eu de sânul tău m-ating. O, atunci mâna ta-i tare și respinge cu putere Mâna mea, care profană ar intra în santuar Să se-ascundă-n sânii-ți tineri, pe când eu plin de plăcere Să uit lumea-n sărutarea-ți și în ochii tăi de jar. Astăzi însă nu-s ca flama cea profană și avară, Inima mi-e sântă astăzi, cald și dulce-i pieptul meu, Azi sunt cast ca rugăciunea și timid ca primăvara, Azi iubesc a ta ființă cum iubesc pe Dumnezeu. Tu surâzi cu nencrezare?... Cât de rea ești tu, copilă! Lasă ca sub gazul roșu eu la sânii-ți să pătrunz, Să deschei corsetul ista... ...