Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru RĂNI

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 172 pentru RĂNI.

Ștefan Octavian Iosif - Învins!

Ştefan Octavian Iosif - Învins! Învins ! de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție De mult înstrăinatul           De-abia ce ți-a sosit, Așterne-i, mamă, patul, Să doarmă dus băiatul           Bolnav și obosit ! Bătu el multă cale           De cînd te-a părăsit... Învins de dor și jale Pe prispa casei tale           Se culcă obosit... Ci nu-ntreba : pe unde           A fost și ce-a găsit ? El rana-și va ascunde Și nu-ți va ști răspunde           Decît : — Sînt

 

Ștefan Octavian Iosif - Câmpul libertății

... de sărbătoare! Popor voinic din văi și lunci, Te-om mai vedea odată oare Precum te-ai arătat atunci ? Povestea vremii ne învață Că orice rană

 

Ștefan Octavian Iosif - Credință

... ai fost de-apururi dragă Și'n veci de veci nu mă 'ntristai — De-ai știi în inima'mi, sărmană, Cu vorba ta ce rană tai!â€� Lung se priviră plini de jale, Așa duios, cei doi iubiți Cu mînile înpreunate — Copii de moarte logodiți. Atunci ea lin închide ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Grenadirii

Ştefan Octavian Iosif - Grenadirii Grenadirii de Ștefan Octavian Iosif , traducere de Heinrich Heine Din Rusia doi grenadiri se pornesc Voioși să-și revadă iar Franța, Dar când au intrat în hotarul nemțesc, Atunci își pierdură speranța. Atunci au aflat dureroasele știri Că gloria Franței s-a stins: Înfrânte, zdrobite sunt marile-oștiri Și cezarul, cezarul e prins! Atunci își plecară triști frunțile lor Și plânseră cei doi tovarăși. Iar unul a zis: — Cumplit mă mai dor, Cumplit mă ard rănile iarăși! A zis celălalt: — Un vis fuse tot, Și moartea mi-ar fi mult mai bine! Am însă nevastă, copii, și nu pot Să mor, că-s pierduți fără mine! — N-am zor de nevastă, n-am zor de copii, Un dor mai frumos m-a cuprins; Cerșească pe drumuri ori facă ce-or ști: Cezarul, cezarul meu, prins! Curând, o, prietene, mort voi zăcea: Ascultă-mi un singur cuvânt! Cadavrul cu tine în Franța mi-l ia, Mă-ngroapă-n al Franței pământ! Dar crucea onoarei mi-o prinde la piept, Aproape de inima-mi stinsă; Așază-mi și flinta la umărul drept Și spada la mijloc ...

 

Ștefan Octavian Iosif - N-am împotriva ta nimica...

... mine ! În preajma gurei tale totuși durerea tremură-n neștire, De lacrimi tăinuite-n umbră ți-s ochii împăinjeniți Și sînul tău superb ascunde o rană

 

Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare

Alecu Russo - Decebal şi Ştefan cel Mare Decebal și Ștefan cel Mare de Alecu Russo studiu istoric Strălucite și mult mărețe figuri sunt ale acestor doi eroi în cadrul istoric al Daciei vechi și al noii Dacii! Închipuirea se pierde în zbor, când cearcă a se urca până la înălțimea lor, și însă numele unuia dintre acești bărbați legendari este în toate gurile, pe când celălalt este acoperit cu vălul uitării. Fanatismul patriotic și ignoranța atribuie lui Ștefan tot ce i se pare minunat, tot ce-i este necunoscut; orice zidire veche, un pod de piatră dărâmat, o movilă de pământ ridicată în mijlocul unui șes întins, o ruină de cetate, biserici etc... tot, zice românul, este făcut de Ștefan vodă. Dar istoria este mai nepărtinitoare; ea ne arată imaginea maiestoasă a lui Decebal, strângând cu o mână rana deschisă în pieptul său și cu cealaltă chemând popoarele în contra poporului-rege. Ștefan e un luceafăr luminos; Decebal este un soare întunecat; însă umbra lui Decebal se întinde mai departe decât lumina lui Ștefan. Ștefan este un om gigantic, ce umple ochii; Decebal se înalță în zarea trecutului ca o zeitate nevăzută și neînțeleasă. Și ...

 

Alexandru Macedonski - Alea jacta est

... Ș-o negură întinsă În locu-i întâlnesc! Din ce în ce mai multe Amarnice insulte Întâmpin nencetat, Cât inima-mi sărmană Întreagă este-o rană Ș-un hoit de sfâșiat! Albastra boltă-mi pare Cernită de-ntristare Ca sufletu-mi în dor, Iar lacrimile mele Întunecă și stele, Și soare ...

 

Alexandru Macedonski - Expoziția de la Ateneu

Alexandru Macedonski - Expoziţia de la Ateneu Expoziția de la Ateneu de Alexandru Macedonski De cum ne cheamă o clipă în lumea ta de vise Uităm orice durere în noi se zămislise; Extazul ne răpește — murim pentru real; În clara atmosferă a cânturilor tale Ne fură flori albastre și cânturi de cavale Și ne simțim deodată intrați în ideal. Doinesc izvoare limpezi atunci din orice parte, Pier rănile de-orgoliu și grijile deșarte... O nouă tinerețe ne toarnă al ei vin; Copacii vechi c-o umbră de pace ne-nfășoară, Iar vesela magie prin frunze și-o stecoară Universalul suflet al spațiului

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie

... bine?... Să plângă?... Însă plânsul provoacă râsul azi... Pe cât ai să verși lacrimi, pe-atâta ai să cazi! Să râdă?... Dar tot omul o rană

 

Alexandru Macedonski - Pădurea

Alexandru Macedonski - Pădurea Pădurea de Alexandru Macedonski Nimica n-are ca pădurea mai multe farmece s-atragă Un suflet ce iubește taina frunzișelor cu umbră dragă Și nicăieri nu poți mai bine de lumea-ntreagă să te pierzi Decât pe-ngustele potece sub bolțile cu frunze verzi. Frumos e muntele ce-nalță spre ceruri fruntea lui semeață, Frumos e câmpul ce se-ntinde ca și o mare de verdeață, Frumoasă, marea liniștită sau cu talazul răzvrătit, Însă nimica cu pădurea nu poate fi asemuit. Ea n-are-n sânul ei castele, dar soarele când o izbește O populează cu fantasme, și cântu-o face de vorbește, Ș-aci zărești palate-nalte, ș-aci, când ele se desfac, Ridică vocea orice frunză și-n om se schimbă-orice copac. Și câte gânduri nu deșteaptă câte-un stejar mai vechi, ce știe A veacurilor dispărute povestea cea de bărbăție, El, ce sub umbra lui bătrână s-adăpostească a putut Câte-un Mihai al țării noastre, trăit și mort necunoscut. Pădure, cine nu iubește suava ta melancolie, Tu ce ridici spre ceruri brațe visându-ți dulcea poezie, Și care om venind în tine nu se pricepe înălțat, Cu ...

 

Alexandru Vlahuță - Din depărtare (Alexandru Vlahuță)

Alexandru Vlahuţă - Din depărtare (Alexandru Vlahuţă) Din depărtare de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine - Copilul visător de altă dată! Mă simt plutind — privirea mea 'nsetată Se pierde 'n orizonturi largi, senine. De-acum, ispititori în van mai cată Viclenii ochi... îi știu atît de bine! O, nu mai tremur cînd mă uit la tine, Și azi te iert, căci rana-i vindecată. Iar visul tău — ca pînza Penelopii — Se țese ziua, noaptea se distramă... Noian de întuneric ne desparte! Zădarnic zîmbitoare te apropii, Și glasul tău tremurător mă chiamă — Tot mai străină'mi ești — tot mai

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>