Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PUI ABIA IEȘIT DIN OU

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 49 pentru PUI ABIA IEȘIT DIN OU.

Nicolae Gane - Ion Urdilă

... nedezlipit de pragul casei noastre. Eu unul abia așteptam ziua plecărei mele în străinătate spre a-mi urma studiile și a pune capăt vieții nesuferite ce duceam. Păn-atunci făceam toate chipurile să văd, cât se poate mai rar, pe iubita mea mătușă. Mă duceam pe la ... doar c-aș fi iubit-o sau că m-ar fi iubit ea pe mine, ci pentru că era tânără și veselă, și eram prieteni din copilărie. Neînțeles însă era că lui Ion Urdilă nu-i plăcea să mă vadă împreună cu Ilinca. Feliurite cuvinte găsea el, care de care mai ... văzui pe Ilinca cum sta într-o mică luntre legată de mal. Atunci, fără să mă gândesc mai departe, sării în luntre, o desprinsei, și din două, trei lopeți, o dusei la adânc. Negreșit, n-am avut nici o precugetare când am făcut toate aceste, căci precum spusei nu iubeam pe ... iuțeala fulgerului, parcă acum pentru întăia dată ne vedeam și ne pricepeam. Într-adevăr, mă uitam acum la Ilinca ca un om ce se trezește din somn, și nu mă dumeream cum de n-o văzusem tot astfel ...

 

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

... însemnate... Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câteodată și mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieși - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-și piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinațuri. Doi hamali coborâseră în beci ... bătaie de cap aici, unde, mai ales de când cu drumul-de-fier, care ocolește foarte pe departe mlaștinele, gheșeftul scade mereu?... "Leibă, strigă Sura din-năuntru, sosește dilijența, s-aud zurgălăii." Valea Podenilor este o văgăună închisă din patru părți de dealuri păduroase. În partea despre miazăzi mai cufundat, se adună, din șipotele ce izvorăsc de sub dealuri, niște băltaie adânci, deasupra cărora se ridică ca niște perii stufișuri de rogoz. Între partea băltoasă și partea mai ... pradă unui nebun!" Dar glasul mut nu se supuse voinții. "Scoală, jidane!" strigă cineva trosnind tare cu o nuia pe masă. "- Proastă glumă! zice Sura din pragul crâșmei; să sparii omul din somn, țărănoi mijic!" Leiba sări drept în picioare. "Te-ai spăriet, jidane? întrebă râzând glumețul. Dormi la nămiez, ai?... Scoală că-ți vin mușterii... sosește ... ...

 

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

... Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul Andrei Florea Curcanul de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Sunt vasluian de loc din satul Floreștii. Eram abia de douăzeci și unu de ani, când îmi veni rândul să trag la sorți. Îmi aduc aminte cu ce sfială vârâi mâna într-un vraf ... Catrina îmi zicea că nu mă prinde când mă sluțesc. Astfel o dusei doi ani și mai bine în care timp mama muri, iar tata din ce în ce se gârbovea. Într-una din zile el mă chemă la o parte și-mi zice: — Măi băiete, eu ca mâni o să mă duc pe urmele maică-ta și ... vă schimburi îndeajuns, și de astăzi în patru zile să vă aflați la Iași, de unde vom pleca împreună cu armata deacolo. Căutați ca nimene din voi să nu lipsească. — Ascultăm!... răspunserăm toți punând mâna la coardă. Apoi ieșirăm din primărie spre a ne duce fiecare la casele noastre. Neculai Drugă se apropie de mine și-mi zise: — Ai auzit, Andrei?... Trebile ... ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone

... ce se află într-un pustiu imens fără verdeață, la care ajunge trecând peste colina de flori a tinereții. Deci poves­tirea întâmplărilor din tinerețile trecute nu o dată este intere­santă, și junimea o ascultă cu plăcere. Vă ofer, așadară, și eu un episod din întâmplările mele, pe când cu drept de intrare frecventam culisele teatrului, cu timidi­tate făcând curte frumușelei primadone Dunea Burakova, ce figura într-o trupă ... capitală, care se numea Burakov — tatăl primadonei Dunea. În timpul acela edificiul teatrului orășenesc arse și repre­zentațiile se dădeau într-o casă privată, din care cauză trupa de opere italiene plecase din oraș, și teatrul era ocupat în intervale de actori ambulanți de operete, drame și vodeviluri. Rușii sunt pasionați pentru teatru, și măcar că trupa se ... totdeauna bucșit de public, adunân­du-se numai pentru a privi jocul Dunei Burakova, al cărei talent mai înainte strălucea pe scena teatrului din Petersburg. Nu se știe însă din ce cauză ea fu izgonită din capitală, și acuma, vrând­nevrând, era silită să joace în provincie cu toți golanii angajați de tatăl ei, care nu-și putea lua artiști mai ...

 

Vasile Alecsandri - Chirița în Iași

... avem noi cu rădvanul ista, ardă-l focu!... CHIRIȚA: Ba să te ardă pe tine focul... auzi?... rădvan!... trăsura mea de nuntă, nouă-noușoară!... de abia din vremea bejăniei!... Hai, mânați și nu mai faceți vorbă. SURUGIUL: Hi, hi... odată, copii, cu toții... Hi! lăsa-v-ați oasele cioarelor și pelea vameșului ... oi arăta eu acuși pe dracu, somnorosule... dă... dă!... FECIORUL (scoborându-se): Somnoros, da! și eu n-am închis ochii de două nopți! CHIRIȚA (sărind din trăsură): Ian auzi-l că și răspunde!... (Lunecând.) Carnacsî! că era să-mi rup șălele (Împingând feciorul.) Ia, colo... colo la răzor, tontule... pune umăru de-mpinge, că ești coșcoge... (La surugiu.) Hai, măi, opintiți vârtos. SURUGIUL: Hi, hi, zvânta-v-ar vântu și v-aș vinde păstrama! CHIRIȚA ... și cu trei roți! CHIRIȚA (alergând în fund): Poftim poște!... dacă nu merg caii, fug surugiii!... Da unde s-o înfundat blăstămații? (Intră în culisa din dreapta, din fund.) Vai! că buni-s de spânzurat în iarmaroc!... Auzi!... carnacsî, că lunecușu-i!... Valeu!... (Se aude căzând pe gheață.) ARISTIȚA, CALIPSIȚA: Vai de mine ... ...

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... Cum se știe, culegerea de Poezii populare ale românilor, adunate și întocmite de Vasile Alecsandri este dedicată doamnei Elena Cuza în 1862, deși publicată de-abia la începutul anului 1866. Publicarea se face în folosul Azilului Elena Doamna fiindcă - după cum scrie Alecsandri - "poeziile culese din gura poporului sunt copii găsiți ai geniului românesc și au dreptul a se bucura de îmbrățișarea înaltei protectoare a Azilului Elena ... sentimentală nici la romani, și cu atât mai puțin la descendenții lor după o evoluțiune culturală de atâtea veacuri. Îndeosebi elementul eroic în poezia popoarelor din Orient, devenite pe atunci așa de "interesante", era cunoscut, de mai nainte, pentru albanezi, prin imitările - fie și meșteșugite - din Guzla lui Prosper MerimĂ©e, pentru sârbi, prin minunata culegere de poezii populare publicată de Karagici între 1823 și 1833 și prin alte lucrări. Aici ... populare române; dar pentru contimporanii dintre 1856 și 1866 erau poate poeziile curat lirice mai sugestive. Îmi aduc aminte că pe mine și pe câțiva din compatrioții mei ne încântase la 1857 în Viena (eram atunci de 17 ani) mai cu seamă poezia tradusă de Kotzebue: Sus în vârf de brăduleț ... ...

 

Vasile Alecsandri - Rusaliile

... casă. SCENA III SUZANA, TOADER SUZANA: Haide, hai; parcă le văd cum or să mănânce păpara... Le-au intrat și lor gărgăuni în cap. (Se pune iar pe prispă și toarce. Cântă:) Toderică, Toderel, Tare mult mi-e dor de el! TOADER (ieșind din crâșmă, se oprește pe prag): Măi, ieșiți azi la boieresc, ori ba?... Ba?... faceți cum vreți. Să nu ziceți că nu v-am dat de ... măcar la spițerie; ne-am pierdut numai ziua degeaba. SUZANA: Și cum ați făcut? TOADER: Am trimis masticu la isprăvnicie ca să-l ducă la Ieși. SUZANA: Da bine, bărbate, din toate satele o cerut mastic? TOADER: Din toate, pe cât am auzit. SUZANA: Și oare ce-or să facă boierii cu-atâta mastic? TOADER: Spunea vătavu de la Pepeleni c-au să ... mine me chemi, Teodore? TOADER: Așa, domnule Gălușcă. Te-aș ruga... GALUSCUS: Faci eroare, amice. Eu me numesc din străbuni Galuscus, nu Gălușcă. Sunt roman din Dacia Transcarpatină și me cobor dintr-un general roman ce a ținut resbel cu Gaulia pe timpul lui Cezar, din ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... cruțare tot ce le iese înainte, așa că în ținu­tul Hotinului și al Sorocii, mai că nici urmă n-a mai rămas din păsările de vânat. Numai iarna mai vin din Podolia peste Nistrul înghețat droaie de lupi, fiind acolo oprită arma de foc. Dar cei mai avani stârpitori ai vânatului au fost până pe la ... prevedere, poate aduce pe vânător până la nebunie și la urmări periculoa­se, mai ales din cauză că lăcomia de cucerire e cea mai durabilă din toate pasiunile. Aceasta o dovedesc mulți octogenari, care mai că pe brânci se târâie la vânat, sperând a dobândi ceva, de nu pasărea ... aceste șesuri și ape, unde domnea tăcere absolută, unde trăsnetul puștii nu se auzea și unde sălbătăciunea rar când vedea pe un om, se adunau din toate părțile Asiei Mici, din Caucaz, Balcani și Carpați, nouri de păsări felurite, campes­tre și de apă, iară în stuf și între plantele din mlaștini se plodeau mulțime de lupi, mistreți*, vulpi, bursuci și iepuri. Apoi venea la rând grandioasa pescărie, special exploatată de secta rusească a nekrasovților ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare

... pârcălabul Dajbog, bietul tata, i-a zis: Nu ne-om lăsa, dar du-te... Și comisul Huru, și postelnicul Hrâncu îl târâră afară din luptă, rupându-i vestmintele de pe el, și i-au zis: Du-te, că Moldova nu piere, d-om pieri noi... Și s-au stins ... Și sfântul s-a dus ș-a adunat plăieșii, și-a adulmecat pe Mohamed lovindu-l de dinapoi și din lături pân l-a trecut Dunărea... Și-a pus piatra săpată unde a stat bătălia, mărturisind lumii: Aici, eu ... Măria-sa doamna m-a pus să-nvăț slujbă domnească... Pân la sabie... REVECA: Sât!... Vine... Scena IV ȘTEFAN vine de la dreapta din ogradă. Mustățile și părul, aproape albe. C-o mână ține pe DOAMNA MARIA, cu alta o sabie dreaptă cu mânerul cruce. La câțiva pași, câțiva ... haine împodobite. ȘTEFAN: Ce e tăcerea aceasta, fetelor? Parcă sunteți pui de găină când trece uleiul... Parcă sunteți un stol de vrăbii încremenite în stuhăraia din iazuri când aude chiotul... Parcă sunteți niște flori de luncă când n-adie vântul... Smerite? Mie nu-mi plac oamenii smeriți... Veniți să vă blagoslovesc ...

 

Ioan Slavici - Spaima zmeilor

... copiilor săi?! Ziua întâi zmeoaica l-a trimis să aducă apă într-un burduf de bi- vol, dar bivol, colea, cum sunt cei din lumea zmeilor. El, biet, abia putea să ducă burduful gol în spinare: de unde ar fi fost în stare să-l aducă plin?! "De! își zise. Văd eu că nici ... podul casei! Pe zfripțuroaică o trecură fiorii. Ziua a doua l-au trimis la pădure ca să aducă lemne, așa, copaci întregi, smulși din rădăcină și duși în spinare cu craci cu tot — cum se face-n lumea zmeilor. Ieșit în pădure, omul începu să se scarpine-n ... cea mai grea, și- acum omul nostru încă prin crepetul zorilor a-nceput să se scarpine în creștetul capului și să mai suspine din când în când. — Acum, grăi cel mai țanțoș dintre zmei, să ne măsurăm puterile în buzdugane. — Să le măsurăm, răspunse omul cu o ... cu picioarele înțepenite-n pământ și cu ochii țintă la cer. — Ce stai? îl întrebă zmeul. Aruncă! — Stai, bre, să-mi treacă luna din ...

 

Emil Gârleanu - Furnica

... și să gândească. Stătea ceasuri întregi în fața unui trandafir sau a unei garoafe. Știa fiecare floare când s-a desfăcut din boboc și aproape vedea crescând orice tulpină din grădina lui. Urmărea cu ochii lui rotunzi toate vietățile din ogradă: știa că găina Bogheta nu se oua la un loc cu celelalte, căci o pândea Sura, o nadoleancă pestriță la pene, și o ciupea ... ar lenevi tocmai la sfârșit? Dar lacrimile femeii îi muiau inima... Dădu de cuibul chiftiriței, într-o împletitură ca de câlți, tocmai la rădăcina florii. Din cuib ieșiră repede două gângănii, pe care Cuhulea le rostogoli cu limba cuțitului în pahar. Și se gândi: dacă și urâciunile astea trăiesc împreună și ... putând apropia ce-i bine, înlătura ce-i rău. Apoi se uită în pahar. Să le omoare? Se cutremură de scârbă. Străbătu ograda, deschise portița din fund și, ieșind pe locul pustiu de din dosul casei, se duse pe marginea râpei și aruncă gângăniile în fundul ei. — Așa! Apoi mai meremetisi un perete, închise păsările mai dereme și ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>