Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRINDE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 637 pentru PRINDE.
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare Culegătorul de stele căzătoare de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 3, 5 nov. 1911. p. 22. De la fereastra lui, Enric, în fiecare seară privea nemărginirile cerului, așteptînd să vadă ploaia de artificii, jocul nebun de rachete, pulberea măruntă și impalpabilă care umple aerul și nu cade nicăierea, firele de beteală care se urz0065sc ca o mreajă și apoi se desfac ; și ochii lui se umpleau de visuri și sufletul lui veșnic avîntat se umplea de o melancolie fără de margini, vrînd să scape și el și să se amestece mai curînd în oceanul acesta luminos, spre care rîvnea de atîta vreme. Ușoară ca o estompă, seara întuneca vîrfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile. Sus, întîile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scînteietoare constelațiile își arătau punctele lor de foc în locul obișnuit, imens șerpuitorul drum al robilor se strecura printre norodul de sori, de luceferi și de stele, brăzdînd tăria și apoi, după cele mari și scăpărătoare, sfioase se arătau și cele mai mici, și cele mai mărunte, și toată pulberea de diamant a celor ...
George Coșbuc - Jertfele împăcării
... simte Tibull de multe buzdugane Și sângele-i țâșnește din calde tăieturi: Atunci cu nebunia supremei izbituri Se scutură, de fată abia se mântuiește ; El prinde pe Hiltruna de mijloc și-o izbește De-un brad — ea cade moartă cu blondul cap zdrobit, Și cade-apoi și dânsul de rane ...
Ștefan Octavian Iosif - Pintea
... preste prunduri, Neguri răsărind se-nalță Din prăpăstii fără funduri ! Însă Pintea cîntă, cîntă !... Tot mai mult cîntarea-i place, Pînă ce din ceață zarea Prinde-ncet a se desface, Iar cînd soarele deodată Lumină tăria-ntreagă, Colo-n plaiuri depărtate Ce să vezi, măi frate dragă ! Nouă sate ...
Alecu Donici - Știuca și motanul
... Dar spune-mi: cunoști oare Tu astă vânătoare? O întrebă motanul. — Nu-i lucru minunat — Răspunse mândră știuca — de-a prinde șoricei, Când prindem costrășei! — Prea bine; hai la treabă! Tu, dar, vei lua sama Aproape de lăptoc, Iar eu — zise motanul — mă ...
Alecu Donici - Furnica (Donici)
Alecu Donici - Furnica (Donici) Furnica de Alecu Donici O furnică De soi mică, Iar de inimă prea mare, Adusese furnicarul într-o nespusă mirare, Căci, precum al ei istoric lumea au încredințat, Ea purta grăunțe întregi de orzul cel mai mășcat. Era înc-acea furnică Și la războaie voinică: Unde viermișor vedea, Se repezea și-l prindea. Chiar paingul cu atâtea săbii, coase, înarmat, Al ei ac de biruință într-o vreme au cercat. Dar furnica, ca și omul, cu dorinți nesățioase, De-a furnicarului slavă prea curând se dezgustase. — La târg — zise ea odată -- Mă duc lumea să mă vadă Și oamenii să se miere De vestita mea putere. Și așa, prea îngâmfată, Într-un mare car de fân ea s-au cățărat îndată; Au ajuns la târg, dar ah! ce cumplită lovitură Mândriei sale văzură. Căci nici unul dintre oameni la furnică nu căta, Când puterea să-și arăte, ea minunt nu înceta Și, cu toată-a ei silință, bețișori de fân trăgea Sau vreo muscă nătăraucă prinzând, iute împungea. Dar în sfârșit obosită de zadarnice cercări, Câinelui de lângă car, au zis: "Dragă, nu te mieri De-a ...
Alecu Donici - Lupul la pieire
Alecu Donici - Lupul la pieire Lupul la pieire de Alecu Donici Un lup noaptea, vrând să intre tiptil la vro oierie, Nimeri din întâmplare tocmai într-o câinărie. Simțindu-l pe sur aproape, câinii toți s-au întărtat. Lătret, urlet, hreamăt mare, ca în iad au ridicat. Înarmați cu puști, ciomege, Vânătorii se grăbesc care dincotro s-alerge. Câinii în a lor iuțeală Dau pe unde pot năvală. — Nu lăsați, băieți! le strigă un vânător mai bătrân. Dați lumină! Dați lumină! Să-l prindem viu pe păgân!" Un alt scăpără îndată Și, când la gard: ce să vadă! Lupul cinchit într-un colț, Cu ochi crunți, cu păr pe dos, clănțăia din dinți la toți. Dar văzând că nu-i de șagă, că pieirea-i s-au ales: — Oameni buni! le zise. Stați! Și voi, câini, ce-mi sunteți frați! Eu aice sunt trimes Sol de la neamul lupesc Pace să statornicesc. (Sigură ca la războaie: vecinică, nestrămutată, Până la întâi gâlceavă cu care pacea-i curmată.) Prigonirile pornite între noi să le lăsăm Și prieteșug, credință, unii altor să jurăm. Vitele fără de grijă vor petrece despre noi Și chiar înșiși noi de alții ...
... în oglindă de loc ce-și pune-n minte Ceva ce-i place ei. Corsetul aci-și pune; își cearcă iar rochița, Pandlica care-o prinde, - săracă copilița! Viața-i e romanț! O! cât a să mai joace! Ce bine a să-i vie Și păr și ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment)
... ascun- zând repede versurile creionate: la 44. Peste un ceas, însă, mama, surprinsă că la o altă întrebare răspund tot pagina 44, vine și mă prinde cu versurile. Nu mi-a zis nimic. Mi le-a luat însă frumușel, le-a strâns și mi-a ...
Cincinat Pavelescu - Bunica (Pavelescu)
... n horă legănată De-al lăutarilor suspin, Cu sânul tare, cald și plin, Sub cămășuța ei de fată. Și cum se-ncinge o bătută, O prinde Dinu de mijloc Și joacă lângă ea cu foc, Apoi din fugă o sărută. Târziu, când hora s-a sfârșit Și cerul s ... O, parcă-l vede pe primarul Și popa care-a cununat-o! Și cum se toarce-ntruna firul Și-n jurul fusului se prinde Nu știu ce spaimă o cuprinde De-și pierd și visurile șirul. Într-un amurg pe când apusul Pălea sub norii-nsângerați, Doi prunci își ...
... un om care nu pierde nici o ocazie pentru a se manifesta. El se pleacă, se multiplică, șerpuiește, ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă ...
Dimitrie Anghel - Divanul Divanul de Dimitrie Anghel Publicată în Ilustrațiunea română , II, 9, sept. 1912, p. 156—157. Le sofa sur lequel Hassan Ă©tait couchĂ© Etait dans son espèce une admirable chose. A. de Musset Porniseră de-acasă, veseli, amîndoi la braț și zîmbitori ca o pereche luată de curînd. Exagerată în toate, felul ei de-a merge și expansiunea ce-o arăta față de tovarășul ei, făcea lumea să se întoarcă și să-i privească, fericindu-l pe el. O lume grăbită furnica pretutindeni. Uvrierii cu mînele negre de muncă, ființi muncite de chinuri, fețe triste și fețe rîvnitoare ; elegante de suburbii, alături de luxul strigător, pene de struț și fulg de simplă volatilă, flori de tafta și somptuoase roze murind pe corsajul alb al frumoaselor decoltate. Pierdută în mulțimea aceasta, fericita pereche mergea oprindu-se ici-colo la vitrine, unde tot ce-a născocit imaginația omenească pentru a aprinde ochii femeilor, dantele și muselinuri ca spuma, mătăsuri cu schimbătoare ape fugare, pălării variindu-și la infinit formele și cîte alte încîntătoare și fragile nimicuri, se revărsau aducînd și răspîndind sclipiri, chemînd în graiul lor colorat la voluptate, ...