Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRIMA MÂNĂ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 261 pentru PRIMA MÂNĂ.

George Coșbuc - Perirea dacilor

George Coşbuc - Perirea dacilor Perirea dacilor [2] de George Coșbuc Prea se-ntinde veselia Tot cu praznic și desfrâu! Veți tăia cu toții viia, Și veți duce toți la râu Vinu-n sticle ori în vase Să-l vărsați pe apă tot: Cel ascuns de voi prin case Cu putere am să-l scot. Așa vreau. Așa veți face Că-i tai capul cui nu-i place! Fost-a jale-n tot regatul Și la munte și la șes; Plânse-orașul, vai, și satul, Cârciumarii mai ales. Și vărsat-au lacrimi dese Popii și poeții lor, Cele două tagme-alese Cari la orișice popor Sunt apostoli ai mulțimii, Deci la vin de-a pururi primii. La cetatea Buridava Ei făcur-un meeting. Nu știu care-a fost isprava, Căci de-acestea nu m-ating. Știu că cinci senatul dete, Camera pe alții cinci Delegați, cu mândre plete, Bernevici având și-opinci, Să supuie majestății Plânsul țării și-al dreptății. Unul singur avea cizme (Primul dac ce le-a purtat) Și vorbea cu galicisme, Că-n Paris trei ani a stat De-a învățat geologie, Și-avea Takowa ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea

... am împlinit la Sân-Petru... Glasul îmi tremura ca și cum mi-ar fi bătut toaca pe beregată. - Știi să citești? - Știu... - Scoate " Lectura ". Bag mâna în ghiozdanul făcut de mama dintr-o foaie de cuadrilat și scot Lupul și mielul . Așa ziceam noi cărții de citire, fiindcă începea cu: Lupul ... Vucea, pe dumnealui l-a dat îndărăt domnul Petran. - Ha, ha, tătarul, îndărăt tătarul... ha, ha, tătarule!... bine, tătarule!... Așa încăpui eu pe mâna Domnului Vucea . Dupe o lună de zile înțelesesem rostul învățăturii și cunoșteam bine pe domnul Vucea. Mulți ani l-am visat. Chiar acum îl văz ...

 

George Topîrceanu - Poșta redacției

... fată Sau cel puțin un acrostiș Pe care, tremurând, odată, L-a dat iubitei pe furiș... De-aceea fără supărare Noi îți întindem mâna, frate: A tale crime literare Mai dinainte-ți sunt iertate... De vrei să publici versuri nule, Vreo nuveletă, un articol, — Noi am ...

 

Alexei Mateevici - Creștina

Alexei Mateevici - Creştina ,,Isprăvi din vremi de mult trecute, Predanii din vechime-adâncă". A. Pușkin, Ruslan și Ludmila Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Măreața Romă doarme-n pace, Umbrită de livezi tăcute, Și-o liniște adâncă zace În rândul curților ei mute. O noapte blândă-a primăverii Domnește-n uliți somnoroase, Iar luna focul tremurării Îl scaldă-n ape scânteioase, Și Tibru — dungă lucitoare -- Curgând în negrele lui maluri Cu-o murmurare gânditoare, Își mână apele în valuri... Cu capu-n piept, cu crucea-n mână, Sub a-nchisorii negre pază, O blândă tânără creștină Pe pietre aspre dormitează. Zadarnic pus-au stăruințe Chinuitorii ei cei răi, Făgăduieli și suferințe N-au sfărâmat credința ei... Neomenoasa judecată A osândit-o ieri la moarte, Dar mâine-n ceruri ridicată, Primi-va scrisul altei soarte... Și iată, c-o dorință sfântă Pe sine-n jertfă a s-aduce, Ea-și merge calea de osândă, Își merge drumul cel de cruce. Prin vis a patriei câmpie O vede, de stejari umbrită, Și râul — dungă albăstrie -- Și casa dragă și iubită, Și ...

 

Ion Luca Caragiale - Istoria se repetă

... nu-l pot lăsa nepovestit. Era în 76. Guvernul conservator căzuse și guvernul liberal era chemat să facă alegeri generale. Răposatul nostru prieten Tache Pandrav, prim-redactor la Românul , scrie un articol, fulgerând pe ciocoi, cari sugrumaseră atât timp voința alegătorilor, și cântând era de libertate electorală ce se inaugurează cu ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Petru Rareș (Bolintineanu)

Dimitrie Bolintineanu - Petru Rareş (Bolintineanu) Petru Rareș de Dimitrie Bolintineanu Rareș l-ai săi zice: — ,,Marele sultan A jurat să nu-mi dea tronul moldovan Până nu va trece de trei ori călare Peste mine... Spuneți, asta cum vă pare?" Un bătrân îi zice: — ,,N-a jurat deloc; Va să te-umilească cu acest mijloc". — ,,Să mă umilească? Asta nu mă-amână... Mâine-oi fi în țară și cu arma-n mână!" — ,,Mâine-i fi în țară, cel bătrân i-a spus; Însă nu sub arme, ci ca domn supus. La străini domnia cela ce o cere Dă dovezi că n-are viață și putere. Tu ai fost odată domn neatârnat, Căci ai fost de fiară pus și apărat. Azi te pune turcul; azi nu mai domnești. Dintre toți românii singur tu rob ești. Nu poți să fii altfel fără de trădare; Și ea nu e arma sufletului mare. De-i primi domnia c-umilința ta, Iară c-umilință tu o vei lăsa. Mulți au zis ca tine pân' la tron să vie; Ș-apoi toți căzură sub a lui robie; Tronul are lanțu-i ce-i ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică și delicatețe

... sfert de ceas, în timp ce icrele se vindeau pe capete, intră o jupâneasă, o băbuță bătrână, care, uitându-se în toate părțile, zice: - Sărut mâna, măiculiță; aici e băcănia a mare? - Ia vezi, ce poftește dumneaei, strigă negustorul la un băiat. - Icre moi aveți? - Este. - Cum dați ocaua ... Tocmai la mine să fie icre bune...! Zicând acestea, băcanul iese degrabă afară la caretă și, după multe reverențe, se adresează foarte miorlăit cucoanei: - Sărut mâna, madam X..., sărut mâna... De ce nu poftiți jos? Nu-i nimeni în prăvălie; numai câțiva mitocani... nu vă cunoaște. Poftiți să vedeți și alte mezeluri... avem stridii, brânzeturi ... mai mulți tineri ofițeri, în curent cu afacerea boicotului, privind-o cu admirație, își dedeau coate. Cucoana, foarte satisfacută, vrea să plece: - Apropo, coniță, sărut mâna: șampanie? Am ceva bun de tot; un Pommery extra, garantat. - Cum îl dai? întreabă cucoana, aruncând pe sub genele-i mai pudruite decât aripile unui ... șase sticle de șampanie... Bonjour! Și cucoana, salutată până la pământ de toți tinerii, iese condusă până la caretă de băcan, care-i zice: - Sărut mâna, madam X... sărut mâna ...

 

George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii

... nostru. Didina din Culcușul mănâncă bătaie cu un fel de voluptate sadică. Și ce bătaie! — „Omoară-mă, tăticule!... Aș vrea să mor de mâna ta!...â€� șoptește ea, cu voce tremurătoare de plăcere. „Tăticulâ€�, de rândul acesta, e un pușcăriaș respingător, care împreună cu alți golani și cu ...

 

Ion Luca Caragiale - O lacună

Ion Luca Caragiale - O lacună O lacună de Ion Luca Caragiale Lache Diaconescu și Mache Preotescu sunt impiegați în aceeași mare administrație și totodată sunt foarte buni prieteni. Pe lângă acestea, Mache s-a logodit zilele trecute cu sora d-nei Diaconescu, d-ra Cecilia Pavugadi, care-și termină la vară cursul de piano la conservator. Colegi, prieteni și cumnați... În această întreită calitate, cei doi camarazi ies de la cancelaria lor la șase ore seara și, sub aceeași umbrelă, pornesc pe Calea Victoriei la vale, să se abată pe la o băcănie; trebuie să târguiască niște mezeluri pentru masă — Mache va prânzi la Diaconescu împreună cu d-ra Cecilia. În treacăt, Mache ia, de la o cofetărie, bomboane și prăjituri, și dintr-o florărie două buchete. Pentru cine?... Ghiciți... Se-nțelege că dintre cei doi camarazi cel mai grăbit nu este Lache. De aceea Mache îi zice, de câte ori Lache vrea să se oprească la vreo vitrină: — Lasă, monșer; ai mai repede, ca e târziu; să nu ne aștepte damele! La care, Lache răspunde: — Lasă, monșer; știu eu; nu o să ne punem la masă de acum. Dar Mache replică: — Da, ...

 

Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F

Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă şi cum se face%3F Ce este o epigramă și cum se face? de Cincinat Pavelescu Țiu de la început să-mi exprim gratitudinea cea mai caldă scumpului nostru președinte care, reluând firul vechilor șezători ale Societății Scriitorilor Români, s-a gândit și la mine și m-a smuls o clipă din arhivele prăfuite ale magistraturii[...] unde guverne neocrotitoare mă țin departe și de publicul elegant, înțelegător și simpatic al capitalei, și de viața intelectuală a Bucureștiului. Parcă, totuși, în satisfacția mea de a mă afla în fața dv. se amestecă și o umbră de melancolie. Să fie numai neîncrederea în modestia mijloacelor mele oratorice și în conștiința sarcinii prea grele ce mi-am asumat-o? Sau poate vina e a titlului conferinței care mi s-a impus? Mă întreb cu nedumerire, cum prietenul meu Rebreanu, cu tot tactul și aleasa lui curtoazie, nu s-a gândit că poate fi o scădere pentru cineva care se crezuse o viață întreagă numai poet liric, să se vadă trecut deodată, fie și în primul rând al scriitorilor umoriști și satirici? O ...

 

Mihai Eminescu - Mitologicale

Mihai Eminescu - Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind, de-ai crede că lumea Stă să-și iasă din vechile-i vecinice încheieture. ­ Groaznic s-a îmbătat bătrânul ­ soarele zice; Nu-i minune ­ a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>