Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru POTICNIT
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 36 pentru POTICNIT.
... și avântul lui. Îmbătrânise, picioarele îi tremurau după o cale mai lungă; gâtul nu mai sta așa de încordat, ochiul nu mai căta departe. Odată poticni și se rostogoli jos, cu călăreț cu tot. S-a ridicat repede, dar de atunci îl lua mai rar la câmp și-l ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I
... câștigă și fără de a scrie; Iar căi se află multe ce către ea ne duc, Pe care-un picior vrednic nu poate poticni. Acea mai neplăcută e calea blestemată De cele nouă fete, ce umblă tot desculțe. Pierdură mulți puterea și-n capăt n-au ajuns! În trudă ...
Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran
Ion Luca Caragiale - Între Stan şi Bran Între Stan și Bran de Ion Luca Caragiale Nici Dumnezeu nu poate mulțumi pe toată lumea, de vreme ce chiar doi frați buni, unul grădinar și altul cărămidar, i se roagă totdeodată, unul de ploaie, și altul de secetă... Pe oricare l-o împăca mai întâi, o să-și auză vorbe dela celălalt... Dacă nici Dumnezeu nu poate, darmi-te bietul om muritor ! Când te pui, cum te trage inima, să faci, după putere, o slujbă spre folosul cuiva, să nu te mai gândești la ce are să zică altcineva despre fapta ta; căci folosul unuia poate fi spre paguba altuia, și, firește, dacă ai să cauți și la supărarea celui din dreapta, cât și la folosul celui din stânga, atuncea trebue să stai frumos la mijloc ținându-ți mâinile încrucișate și zâmbind cu nevinovăție, când ăstuia, când ăstuilalt. Cum am zice, nici nu jicnești, nici nu slujești, - rămâi om bun ca zahărul, pe gustul tutulor, și al lui Stan și al lui Bran, deopotrivă dulce, și nepăsător și nefolositor pentru amândoi. Și mulți cred că omul cuminte așa trebue să se poarte'n lume, și nu le merge rău. La o ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului Diamantul Nordului de Mihai Eminescu (Capriccio) În lac se oglindă castelul. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii. În vechea zidire tăcerea-i și numa Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brazde bălaie. Uimit, Cavalerul cu pasuri pripite Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, izvoarăle sună Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier  Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară:  Arată-te-n haina de albă mătasă, ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio) Diamantul Nordului de Mihai Eminescu (Capriccio) În lac se oglindă castelul. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii. În vechea zidire tăcerea-i și numa Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brazde bălaie. Uimit, Cavalerul cu pasuri pripite Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, izvoarăle sună Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier  Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară:  Arată-te-n haina de albă ...
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
... de oaste, cu Albert craiu-n frunte... Și astfel în Moldova ei dau cu toți navală! Dar când trecu hotarul, al regelui cal tare Se poticni... O buhnă țipă în ziua mare, Și moartea-și găsi coasa în acea zi fatală! II - ȚARA ÎN PICIOARE Ce vuiet lung de care, ce ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
Constantin Stamati - Gafiţa blestemată de părinţi Gafița blestemată de părinți de Constantin Stamati Îndesară doamnă-n țară, Toată noaptea-mpărătiță, În zori ca o văduviță, Amiază călugăriță... (Cântec vechi al unei doamne nenorocite.) I Nouri groși acoperise a stelelor strălucire, Și ceață de promoroacă pudruia codrii pustii, Crivățul cu-a sa suflare împrăștie pustiire, Lăsând urme de pieire pe dealuri și câmpii. Pe domnii codrilor, brazii, pe stejarii cu virtute, Îi zbuciuma cu-al său vifor, să i se plece gemând, Și zburând peste-a lor vârfuri drepănate sau căzute, Pân-în locuri depărtate ducea viscol șuierând. Iar scârboasa cucuveică ținterimul părăsește, Și cu-al său fioros țipăt, vaiet și moarte vestește. Tocmai atunci și Gafița de-al său amat interită, Se trăgea mai de tot moartă spre bordeiul părintesc, Căci neprihănita fată, de Iancu ademenită, Pentru dânsul înșelase pe părinții ce-o bocesc; Pentru dânsul defăimase a sale amici iubite... Încât orbind-o păcatul, făr’ să știe au greșit, De și-au părăsit părinții și datoriile sânte, De și-au pângărit și legea și de s-au ticăloșit. Și pentru așa greșeală Gafița nenorocită De Iancu fu rușinată, de Iancu ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... de atâtea file format ministerial, curat și mărunt scrise... A! de ce nu poate și pana mea, alergând făr-a se poticni, străbate întinsele albe câmpii?... Cum nu știu și eu birui pe nerăsuflate candoarea câtorva testele de hârtie?... Pentru ce, crude ursitoare, nu e-n stare ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... chiuia încă mai sălbatic, și căruța fugea încă mai iute, și eu amețeam încă mai tare. Deodată, cum ne coboram pe o costișă, șăuașul se poticni; roata de dinainte se izbi de el în repejune și se sfărâmă pe loc; iar căruța, răsturnându-se cu mine și lăsându-mă lat în ...
Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri
Constantin Negruzzi - Moraliceşti haractiruri Moralicești haractiruri de Constantin Negruzzi Cuprins 1 CAPITOLUL ÎNTÂI - PENTRU NESTATORNICIE 2 CAPITOLUL AL 2-LE - PENTRU NEMULȚĂMIRE 3 CAPITOLUL AL 3-LE - PENTRU LENEVIRE 4 CAPITOLUL AL 4-LE - PENTRU NECREDINȚĂ 5 CAPITOLUL AL 5-LE - PENTRU NEMĂSURATA CHELTUIRI (ASOTIA) 6 CAPITOLUL AL 6-LE - PENTRU DISIDEMONIE 7 CAPITOLUL AL 7-LE - PENTRU ÎNDRĂZNEALA CE FĂR CUMPĂNIRI 8 CAPITOLUL AL 8-LE - PENTRU GRĂIRE DE RĂU 9 CAPITOLUL AL 9-LE - PENTRU LĂUDARE CE MULTĂ 10 CAPITOLUL AL 10-LE - PENTRU LINGUȘIRE 11 CAP. AL 11-LE - PENTRU TRÂNDĂVIRE 12 CAP. AL 12-LE - PENTRU ISCODIREA 13 CAP. AL 13-LE - PENTRU FĂȚĂRIE 14 CAP. AL 14-LE- PENTRU SCUMPETI CAPITOLUL ÎNTÂI - PENTRU NESTATORNICIE Nestatornicie este o ades schimbări a socotinții, iar nestatornicul îi așĂ©: lasă celi mai buni socotinți mai mult pentru nătângime decât pentru o dreaptâ giudecată și, după cum el esti foarte nerăbdători ca să socoteascâ cu înțălepciuni faptile sale, așa vre să-ș urmezi și să-ș facă toate lucrurile după fantasie și plăcerea lui; nici o dreptate sau înțălepciuni nu poate pune hotar patimilor sale, fiindcă este înfierbântat și iute cătrâ dânsâle. Di-i placi ceva, în ...
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală La hanul lui Mânjoală de Ion Luca Caragiale Apărut în 1898 Un sfert de ceas până la hanul lui Mânjoală... de-acolea, până-n Popeștii-de-sus, o poștie: în buiestru potrivit, un ceas și jumătate... Buiestrașu-i bun... dacă-i dau grăunțe la han și-l odihnesc trei sferturi de ceas... merge. Care va să zică, un sfert și cu trei, un ceas, și până-n Popești unul și jumătate, fac doua și jumătate... Acu sunt șapte trecute: ăl mai târziu până la zece, sunt la pocovnicu Iordache... Am cam întârziat... trebuia să plec mai devreme... dar în sfârșit!... de așteptat, mă așteaptă... Așa socotind în gând, am și văzut de departe, ca la o bătaie bună de pușcă, lumină multă la hanul lui Mânjoală, adică așa-i rămăsese numele; acum era hanul Mânjoloaii - omul murise de vreo cinci ani... Zdravană femeie! ce a făcut, ce a dres, de unde era cât p-aci să le vânză hanul când trăia bărbatu-său, acum s-a plătit de datorii, a dres acaretul, a mai ridicat un grajd de piatră, și încă spun ...