Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PLIN DE DUH

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 153 pentru PLIN DE DUH.

Ion Creangă - Popa Duhu

... duhul său a dat școlarilor săi o bucată de vreme. Dar purici mulți nu făcea el într-un loc, Doamne ferește, căci era duh neastâmpărat și neîmpăcat chiar cu sine însuși. Nici lacom de avere, nici de cinuri; mulțămit cu cât avea, cu cât n-avea, când te mieri ce nu-i venea la socoteală, ie-ți, popo, desagii și toiagul, și ... Și tot așa, și iar așa, până i se făcea viața neagră și aici; apoi iar se întorcea la Iași, îndrăgindu-l pentru o bucată de vreme. Duh neastâmpărat și cutezător în predicele sale de pe amvoanele bisericelor, înțepa ca vespea, zicând: — Elisei a curățit de lepră pe Neeman Sirianul, trimițându-l să se scalde în râul Iordanului. Iară eu vă trimit la Căcaina, ca să vă curățiți de lepra ignoranței și a trândăviei! — Odată era o floare, numită rușinea fetelor, foarte răspândită în țară la noi; dar de când au luat "mârșavele de modă" locul gospodinelor românce, această floare a început a dispărÄ� din grădinele și țărinile noastre. — Cine are urechi

 

George Coșbuc - La paști

... George Coşbuc - La paşti La paști de George Coșbuc Prin pomi e ciripit și cânt, Văzduhu-i plin de-un roșu soare, Și salciile-n albă floare E pace-n cer și pe pământ. Răsuflul cald al primăverii Adus-a zilele-nvierii ... din vale Și doi de se-ntâlnesc în cale Își zic: Hristos a înviat! Și râde-atâta sărbătoare Din chipul lor cel ars de soare. Și-un vânt de-abia clătinitor Șoptește din văzduh cuvinte: E glasul celor din morminte, E zgomotul zburării lor! Și pomii frunțile-și scoboară Că Duhul Sfânt prin aer ... Să le-auzi din vale Cum râd a drag și plâng a jale! Biserica, pe deal mai sus, E plină astăzi de lumină, Că-ntreaga lume este plină De-același gând, din cer adus: În fapta noastră ni e soartea Și viața este tot, nu moartea. Pe deal se suie-ncetișor Neveste tinere și ...

 

Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii

... l-a lor picioare mușcă țărâna jos Calofirescul arde d-a lor vitează faimă, Și brațul lui împumnă fierul și mai vânos. De glasul cel războinic altarul se despică, Din sânu-i vitejia e foc mistuitor. Farcaș într-însul arde, sfânt crucea sa ridică: E comandir de arme, păstor răzbunător. Pașa cu barba lungă spre fugă comandează, Fierosul Manaf pierde orice curaj barbar; Arabul beat de sânge în lanț acum turbează; E plin câmpul bătăii de cruntul ianicear. Dunărea e mormântul taberii musulmane, Crucea în triumf zboară, Hristos e răzbunat; Rumânul este spaimă trufiei otomane: Cel hotărât la cruce în veci ... își ia falnicul zbor: Două capete are , cu patru ochi măsoară, E-n toată Rumânia acum poruncitor. ............................................................................. O, ziduri! rămășiță din slava strămoșască! O, turn! de unde ochiul de mii de ori văzu Biruința să zboare p-oștirea rumânească, În muta voastră șoaptă câte-mi vorbiți acu! Mușchiul acesta verde ce vremea-l grămădește, Aste ierburi ... cântă Acest fiu al pustiii?... O, glas preacobitor! Ce-mi spui d-a noastră soartă? vaietul ce nu-ți tace? Ca ce fel de restriște? ca ce fel ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc

... în vânturi! Și cât cinstesc norodul care astăzi te nalță! Și sfânt mi-e acel sânge cu care te-au udat Și astfel către ceruri de verde ai crescut! Miniștri ai lui Hristos cântă, Bucuria-și nalță a ei glasuri; Mii de ochi înoată în lacrimi, Mii de inimi zboară până la ceruri; Îngerii libertății le poartă-nflăcărate. Silitra măsurat bubuie, În zgomotul bucuriei răzbubuie; Vivat! o însoțește. Scoală-te, Doamne, scoală-te ... tale care-ai binevestit-o! * * Pe când a ta credință născândă și fecioară Prin duhul mângâierii în lume se vestea Și pieptu-umplea de flăcări, iar inimi de nădejde, Și-ncredința noroade de însăși fericirea, Atuncea universul, plin de eroi cerești, Martiri ai libertății, martiri ai lui Hristos, Zâmbea ș-era aproape d-această mântuire, D-al cerului imperiu, d-a dreptului ... Blândă l-a ei vedere, furie într-ascuns, În chipul ei cu viața, în inimă cu moartea, Dulce venin în limba-i, mii de fețe-mprejuru-i, Cochetă-ngrozitoare născută-n desfrânare, Fată de tot fatală, vrednică d-al ei tată, Ministru-ndemânatic bătrân la încercare, De mii ...

 

Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)

... său cel sângeratic să se poată săvârși; Și Dumnezeu milostivul p-al său popol credincios Nu-l va lăsa în călcarea ungurului fioros. Deci Sfântul Duh cu-ndurare pe un român însuflând Ce de mult se afla încă printr-e unguri petrecând Și carele auzise tot planul acel cumplit Ce asupra țării sale ungurii au schimuit Deși se găsea ... când soarele-a răsărit În oraș la Roman, unde pre pârcălabul aflând, Și primejdia ce vine abia a-i spune-apucând, De osteneală și de trudă a căzut jos leșinat, Iar calul său lângă dânsul răsuflarea ș-a și dat. De îndată pârcălabul un minut n-a zăbovit Și un curier în pripă la Ștefan a răpezit; Iar satelor de pe mărgini, porunci se găti Cu săcuri, topoare, coase, cu ce vor putea găsi, Totodată dând de știre și pre la boierânași Ca cu oamenii de oaste, cu vecinii și slujbași, Cu toții, și mic și mare, să grăbeasc-a alerga La șesurile Moldovei unde el se va afla ... a lor trist și jainic glas! Și trimite-le din ceruri un înger într-ajuior Căci se bat pentru scăparea ș-apărarea țării lor. Coperiți de ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan

... Și de ce-a văzut într-însa L-a cuprins întâi fiorul — În ocheana fermecată El citise viitorul! Veacuri negre, de urgie, Și de lupte, și de jale, S-arătară, într-o clipă, Fulgerând privirii sale... Vis e însă, ori aieve? Dinspre Olt, urcând, zărește Un vultur măreț ce-ntinde Aripile â ... și mai oarbă Își aruncă-n urmă-i valul! Dintr-o dată, fără veste, Fața iar i se-nsenină: Pâcla grea deschide iarăși Gene-albastre de lumină. Pe câmpia dunăreană Vede oști române-n zare; Mândru prinț din țări străine Merge-n fruntea lor călare... Cântece de biruință Cresc și umplu tot văzduhul — Ștefan-vodă-și dete duhul!... Dar cu dangăt plin de jale Mii de clopote dau veste: ,,Ștefan-Vodă al Moldovei, Ștefan-Vodă nu mai este!" Tristă-i mănăstirea Putnei, Porțile deschise-așteaptă Strălucit convoi ce vine Și spre ... Jalnic apele l-or plânge; Și zadarnic, multă vreme, Din adânc de văi pierdute, Triste buciume-or să-l cheme... Însă când suna-va ceasul De dreptate pentru țară, Din mormântu-i va străbate Vârful sabiei de ...

 

Mihai Eminescu - Ursitorile

... aproape sat, nici drum, Singurică, nu știi cum, Doar din horn îi iese fum... Cine-n casă o să-mi șadă, De nu-i pasă de zăpadă, Care cade ș-o să cadă Tot grămadă pe grămadă, De-ntrece gardu-n ogradă, Pân- la streșină-o s-ajungă De s-alege iarna lungă? Văduvioară tinerică Șade-acolo singurică; Câte zile sunt lăsate Nu mai merge pe la sate, Câtă-i vremea unei ierne, Cât ... ficiorul. Focu-n vatră se potoale, E-o căldur-așa de moale Și sub candela smerită Ea adoarme zugrăvită; Iar cămașa stă să-i cadă De pe umeri de zăpadă, De pe munții sânului, Albi ca floarea crinului, Așa dulci și plini și dragi, Pe-a lor culmi având doi fragi Și rotunzi și ... trei zâne ca pe poartă, Câte-o stea în frunte poartă: Ele-s ursitorile Rumene ca zorile, Și ușoare calcă, slabe, Pietre scumpe-n mii de boabe Pe-a lor văluri sunt podoabe. Și prin pânze străvezie, A lor glezne argintie Nu s-ating nici de pământ, Ci se leagănă de vânt, Căci ușor ...

 

George Coșbuc - Bordei sărac

... Cu cer senin; pe cîmpu-nzăpădat Zîmbi-va-ndată discul lunii pline. Ești slab și vechi, dar te-ai luptat voinic Să crești un stol de suflete sărace. A plîns mai pîn-acum bolnav cel mic Și cel mai drag al tău... și parcă tace. Asculți de-auzi vrun glas; n-auzi nimic, Pui capu-n piept, zîmbind, și-adormi în pace. E vremea să te-alini. Scurmat de vînt, Bătut de ploi, slăbit de ani, bătrîne, Trăiești de mila lor pe-acest pămînt. Vai cum se zbat s-agonisească pîne, Sînt mulți și mici, și-așa de dragi îți sînt — Și-acum ei tac și iar vor plînge mîne. Dar, poate crezi că va pluti mereu De-a lungul nopții pace-adormitoare? Acum tu crezi, sărman bordei al meu, Că-n alb veșmînt din cer o să coboare Un înger ... știu eu: La noapte-un duh cu hohote-o să zboare. Porni-se-va, de-o rece boare-adus, Un ger cumplit și-urmat dintîi de șoapte Așa cum trec, pe-al soarelui apus, Năluci ce plîng prin lanurile coapte, Și-apoi sosi-va șuierînd pe sus Cel vecinic mînios din

 

Constantin Negruzzi - Memnon

... catandisât Ca mai mult decât toți, înțălept să să facă Și piste a faptei buni margini el să treacă Singur fără greșală, fără de strâmbătate, Cu minte, înțălept, viteaz și cu dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca de patimi slobod să fii orișicini, Nimica mai ușor n-au mai stătut în lumi Mai vârtos de fimei de tot să mă feresc, Fii cât de frumoasă, să n-o cumva iubesc Dacă și ce mai frumoasă să va-ntâmpla de-oi vidĂ© S-alerg să mă sfătuiesc îndată cu minte mĂ©, Voi zici: acești obraji cari acum înfloresc Îi vei vidĂ© odată că de tot să zbârcesc, Ochii acei frumoși și acei luminați. Pe urmă-i să-i vezi roși și de tot afundați. Și gâtul acest alb, rătund și grăsuliv Va rămâne supțiri, zbârcit și uscățiv. Și acest cap ci părul pe el împodobești Pleșuvire va ... Cu a lui înțâlepciuni focul să-i răsâpască. Atunci începi ea lui să să jăluiascâ, Frumoasa patima ei lui să-i istorisască, Cu smerit ...

 

Voltaire - Memnon

... catandisât Ca mai mult decât toți, înțălept să să facă Și piste a faptei buni margini el să treacă Singur fără greșală, fără de strâmbătate, Cu minte, înțălept, viteaz și cu dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca de patimi slobod să fii orișicini, Nimica mai ușor n-au mai stătut în lumi Mai vârtos de fimei de tot să mă feresc, Fii cât de frumoasă, să n-o cumva iubesc Dacă și ce mai frumoasă să va-ntâmpla de-oi vidĂ© S-alerg să mă sfătuiesc îndată cu minte mĂ©, Voi zici: acești obraji cari acum înfloresc Îi vei vidĂ© odată că de tot să zbârcesc, Ochii acei frumoși și acei luminați. Pe urmă-i să-i vezi roși și de tot afundați. Și gâtul acest alb, rătund și grăsuliv Va rămâne supțiri, zbârcit și uscățiv. Și acest cap ci părul pe el împodobești Pleșuvire va ... Cu a lui înțâlepciuni focul să-i răsâpască. Atunci începi ea lui să să jăluiascâ, Frumoasa patima ei lui să-i istorisască, Cu smerit ...

 

George Coșbuc - Fragment epic

... păsări grabnice cu zborul Se tot strâng de pretutindeni toamna ca să plece stol, Astfel s-adunau românii și sporea mereu poporul Celor morți umplând de vuiet câmpul meu-nainte gol. S-a mișcat acum de-a valma toată lumea-n locuința Umbrelor, sunând ca marea și-ntr-un zbucium neîntrerupt, Iar de-atâta nor de duhuri ce-și vădea prin glas ființa Se părea că-i românească toată lumea dedesubt. Străbătând genuni cu mersul, nesfârșită li-e venirea, Ca potopul ... El și-aici e-ntreg în arme și purcede-aprins pe cale, Parc-a pururi vede-n față Racova și Podu-Nalt, Iar de vuietul mulțimii și de coifuri și de zale Tremură, răzbit de spaimă, tot tărâmul celălalt. El și-aici e vântul iernii, și dușmanii săi sunt pleava! Urcă munți fără de plaiuri, trece Dunări fără pod Faceți loc! Sosesc ca râul luptătorii din Suceava, Trec voinicii cei năpraznici ai lui ștefan voievod! Și Ion Cumplitul vodă ... schilăvita strajă A Moldovei, scut puternic al poporului de rând, Și nenfricoșatul țepeș, Petru Rareș a lui Majă Vin cu toții ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>