Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PLIN DE ȘERPI
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 98 pentru PLIN DE ȘERPI.
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... tăi, bărbate? Ar putea să mănânce și ei ceea ce ne-a rămas. - Iată-ne aci și noi, iată-ne aci. Și ieșiră de după coșul bordeiului și mâncară. După ce se sculă tatăl copiilor, vitrega întrebă pe copii cum a nemerit de s-au întors. Iară fata îi povesti tot ce făcuse, și cum se ascunseseră după coș, daca ajunseră acasă, de frică să nu-i bată. Pasămite ei se luase după dâra de mălai ce o presărase fata, când merseră în pădure. Mai trecu, ce mai trecu, și strigoaica de vitregă iară se ținu de câra bărbatului său ca să-și prăpădească copiii. Și neavând ce-și face capului, tatăl își luă copiii și plecă cu dânșii iarăși în pădure ... aceasta îi zâmbește și îi spune ceva gogleze. El pricepu, hoțomanul, de ce nu-l mai trage inima să meargă la vânat, și căta fel de fel de pricini ca să rămâie acasă. Și tot astfel până ce se îndrăgosti cu fata cum se cade. Băiatul își căta de treaba lui și nu băga de
Dimitrie Bolintineanu - Gherghița
... Dimitrie Bolintineanu - Gherghiţa Gherghița de Dimitrie Bolintineanu Pe o vale-ntinsă, luna de prin nori Varsă valuri d-aur peste luptători. Unii-n somnul dulce sufletele lasă, Alții-nșeală timpul bând voioși la masă, Alții-nfrână caii, spăl ... nvingem armia maghiară, Însă vom aduce pacea dulce-n țară? Noi neavând putere, turcii-ntărâtăm Și cu chipu-acesta tara o trădăm!" Zice... Cum un șarpe ce, călcat, se-nalță, Doamna, turburoasă, capul său realță. Arde-n frumusețe, viață și mânie, Ca un arc în ceruri printre vijelie!... Ochii-i plini ... a lor turmă mare? Tu-ți ascunzi cu-aceasta slăbiciunea ta; Moartea nu se cade spaima ție a-ți da! Cela ce de moarte se codește foarte, Poartă-n al său suflet semn amar de moarte. Astfel muritorul ce-anii grei insult, La numirea morții tremură mai mult. Să dorească viața robul ce roșește, Când să fie liber inima-i ... și se-ntinerește. Astfel nasc românii chiar prin moartea lor, Căci ei sunt din neamul celor ce nu mor." Zice. Cerul nopții luce sub lumină. De discursul doamnei, domnul se-ndivină. Dă semnal de
George Coșbuc - Voichița lui Ștefan
... doamnei, gânditor. Șerpii-și au culcușul lor... Ah, Voichițo, cum aș plânge! Rău ca Radu nimeni nu-i: Uite-n pumni așa aș frânge Gât de lup cum e al lui! Doamna i-a pătruns cuvântul, Până-n suflet i-a pătruns. El tăcea, ea n-a ... dor păgân Ea sărută iconița Maicii Domnului, din sân, Unu-i soț, iar altu-i tată, Pentru care se ruga? Zile-ntregi ea se lupta De fiori cutremurată; Când avea pe soț în gând Ea se pomenea deodată Pe părinte blestemând. Ah, de-ar fi un zid de-aramă Între dânșii, până-n nori! Și prin plâns adeseori Îi părea că ei o cheamă Să-i împace! Ea, dar cum? Pe ea cine ... dorit Râde veselă, și plânge Pentru-un tată biruit. Ea cu pași grăbiți pornește Să-și cuprindă soțu-n prag; Ochii-i stinși s-aprind de drag, Ștefan însă ocolește Ochii doamnei, e pripit. Iar Voichița nu-ndrăznește Nici să-i zică bun sosit. Tu mă știi, Voichițo, bine! Neamul vostru ... a spus s-o doară, Și-a durut-o ce i-a spus Un altar ce se doboară Când vin trăsnete ...
Costache Conachi - Visul amoriului
... žEu sînt floarea viorica, îmi zicea, care-ai ales Dintre celelalte toate priimindu-mă-ntr-ales. Vom merge acum în grabă la palatul fericit, Unde de veci lăcuiește amoriul cel proslăvit. Te va bucura privala unui loc ce-i lăcuit De dragoste, de trufie și de tot lucrul poftit, Dar să nu te-nșeli să cauți la fetele ce-i vedea, Căci te voi goni îndată de supt aripioara mea.â€� Iată dar că să deșchisă o poartă chiar de robin, Pîn-în vîrf înfășurată cu ramuri de frunză de spin. Doi salcîmi de dinlăuntru cu candelele de flori Înșira printr-a lor frunză zefirii măgulitori. De o parte canapeaua unde-amoriul odihnea, Învălit cu trandafirii ce zînele curăța, Și într-alta Afrodita, în brață cu Chipidon, Cu pepturile lipite petrecea în ... șarpe în cujbări, La umbră sta o mulțîme de fete cu sînul gol, Cu părul în lenevire pe grumazii lor răscol. „Vezi acest norod de zîne, mi-au zis preaiubita mea, Trecînd cu o repegiune ce lacrimi îmi povedea, Sînt din grădina dintăi florile ce ai văzut, Dar să te ... mi-au zis cu mînie, căci aceasta nu-i iertat.â€� Și îndată cu iuțală lăsîndu-mă pre pămînt, Asămenea precum este și viforul cel ...
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul
... depărtată. ................................ Vedeți acea câmpie ce moartea a coprins? Aici a fost cetatea heroului ne-nvins, Cu patru mii palate, o mie de grădine, Trei sute teatre, circuri, de viață, oameni pline. Și astăzi nici o urmă! Nimic nu mai e viu: Abia în suvenire, de ele se mai știu. Acolo fu necropol, morminte strălucite, Palate elegante de preoți locuite, Cu verzi grădini de arbori și cu parteri de flori, Mărite monumente, de marmur cu colori. Azi locul e ruină și malul cu-ntristare Se-nclină și șoptește durerea sa la mare. Lumina dimineții se varsă în eter ... locaș divin, În timpul tinereții când orice-aici privim, Acuma, în ruine, acum în întristare, Atâta farmec încă și frumusețe are? El ne vorbește încă de strălucirea ta; Dar popolul acela ce fruntea prosterna La templul tău cel splendid, de mult timp a pierit, Să plângă pe mormântu-i destinul ne-mblânzit! Alți popoli, vai! urmară acelor mari popoare De uriași! Șiroaie de barbari trecătoare, Ce pier pe toată ziua și nu produc nimic. Ei nu v-admiră, ziduri; pe sufletul lor mic Aceste monuminte prea mari descuragează ... ...
... Grigore Alexandrescu - Cozia Cozia de Grigore Alexandrescu Ca la trei ore depărtare de Râmnic, pe un braț de pământ ce din poalele Carpaților se întindea deasupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de arhitectură, mănăstirea aceasta nu diferă întru nimic de cele mai multe. Numai numele fondatorului deșteaptă niște suvenire mărețe, nutrite încă de zgomotul valurilor care udă înaltele ziduri și se închin în treacăt țărânii eroilor. De ceealaltă parte a râului, un șir de munți acoperiți de arbori formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără despre răsărit și oprește razele soarelui de a tulbura fără timp (la 1386) repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca ... dacă la noi pică, la Bistrița plouă." Nemulțumiți de această rațiune, eram să răspundem prin mai multe moralități, când ne aruncarăm ochii la un aruncător de apă plin de cei mai frumoși păstrăvi, care jucând și sărind se părea că protestau în contra imprudentelor noastre cuvinte. Această vedere ne pătrunse până în suflet, opri ... dar ia închipuiți-vă pe Țepeș și alți asemenea lui ieșind din pământ ca să ne măcelărească; sunt încredințat că ne-ar socoti oameni fără de
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
... Dulămi cu flori de aur la piept împodobite Și-ncinse cu paftale de piatră nestemată, Ciapce purtând un vultur și pene la mijloc, Încălțăminte roșii de piele de Maroc, Și frâie țintuite, și argintate șele, Și armorii cusute pe colțuri de harșele. Ei merg jucându-și caii, și veseli între ei Vorbind de cai, de lupte, de-amor și de femei, Tot ce-i mai scump în lume și dă un farmec vieții Pe timpul mult ferice și viu al tinereții. Ei merg precum ar ... Și barbe neatinse, al bărbăției semn. Ei merg de-a drept prin codri, pe lungi cărări pierdute Călări pe șele goale, cu scările de lemn, Și trec în zbor prin arbori ca demoni de urgie, Și umbra scânteiază de-a ochilor mânie. Tot astfel și boierii, stăpânii de moșii. Înconjurați de gloate, din casele lor pleacă, Privind cu mulțumire zburdalnicii lor fii Cum știu să-și poarte caii și-n fugă să se-ntreacă. Soții, surori ... la câmpul de omor. Coman de la Comana, un uriaș de munte Ce intră prin bârloage și prinde urșii vii, Aduce după dânsul mulți vânători ...
Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri
... cari îl cinstești. Ilicrinia îi slujăști numai pentru luare în râs. El dreptățăluiești toate răutățile și ocărăști toate faptile bune; nu îș poate aduci aminte de moarte fărâ groază și blestem, de cari să și temi mai mult decât de pedeapsă, căci de ea esti încredințat, iar de pedeapsă să află la îndoială. El mergi des pe la locurile celi sfinte, dar pentru pitreciri ca la theatru, ca să-ș sature ochii și ... aleargâ pe malul unii râpe cu atâta siguranții ca pe o câmpie, și mergi fărâ nici să gândeascâ acolo unde ciuma au săcerat tot, afarâ de insecturi. De nu iasă bună vreo cercari a sa, defăimă numai pe noroc; și de iasă bună, o socotești din vitejie lui. Toate faptile lui să rânduiesc de voia lui și niciodată nu sunt analoghisâte cu puterile sale. Obraznic fiind la socotinți și nătâng la hotărârile sale, esti nenorocit la sfârșitul său. CAPITOLUL ... PENTRU GRĂIRE DE RĂU Grăire de rău esti o plecari a sufletului spre a grăi cineva rău de cielalți oameni. Grăitoriu de ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
... simțirea, îi cere ființa, Îi vrea frumusețea — tot sufletu-i vrea Din tălpi până-n creștet îi cere ființa. Dar Meka e-n zarea de flacări — departe De ea o pustie imensă-l desparte, Și pradă pustiei câți oameni nu cad? Pustia e-o mare aprinsă de soare, Nici cântec de paseri, nici pomi, nici izvoare Și dulce e viața în rozul Bagdad. Și dulce e viața în săli de-alabastru, Sub bolți lucitoare de-argint și de-azur, În vie lumină tronând ca un astru, Cu albele forme de silfi împrejur, În ochi cu lumina din lotusu-albastru. Dar iată și ziua când robii și-armează... Cămile gătește, și negri-armăsari, Convoiul se-nșiră ... să meargă Cu pasuri ce-n fundul de zări o răpesc, Și albele ziduri, lucesc, — strălucesc! Ca gândul aleargă spre alba nălucă, Spre poamele de-aur din visu-i ceresc... Cămila, cât poate, grăbește să-l ducă... Dar visu-i, nu este un vis omenesc Și poamele de-aur lucesc — strălucesc Iar alba cetate rămâne nălucă. Rămâne nălucă, dar tot o zărește Cu porți de topaze, cu turnuri de ...
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
... cunună Și dau hotar lui ținteș și craiului Fortună, Și trec pe la Crai-Sânger, se pierd apoi mai sus La Trăsnet împăratul, în margine de-apus. Așa era! și lumea de-a lungul și de-a latul Mirat-a fost de vestea lui Stâlpeș Împăratul, Căci el nu numai taberi a-nvins de multe dăți, Dar plin era de-avere și plin de bunătăți Și-avea comori ascunse și turme mari o mie Și nouăzeci și nouă de cai în herghelie, Pe câmpuri păcurarii purtau în grija lor Trei stâni de oi lânoase și toate cu ampror! Dar salba cea mai scumpă și-odorul din comoara Lui Stâlpeș era înger, tip blond, era Lioara, Căci Stâlpeș ... Și-n taină el sărută tot părul dalbei fete, Când tremură de dragul frumoaselor ei plete. Pe cap Lioara poartă cununi de bărbănoc, Și frunze de smaralde și flori de siminoc Ea poartă; pe vestmântu-i țesut cu măiestrie Din fire lungi de aur, cu drag sclipesc o mie De stele, și pe mâneci ea poartă porumbei D-argint, cusuți cu sârmă pe fir de
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... omul care-o vede, răpit, uimit simțește Că parcă se renaște, că inima lui crește, Că trece lin din iarnă în dulce primăvară, Că mii de păsări cântă în sânu-i și pe-afară. Ea are-o față albă de flori de lăcrimioare Și ochi cerești, albaștri ca floarea de cicoare, Ș-un păr ce strălucește pe fruntea sa bălaie Căzând, fuior de aur, de-a lung pănă-n călcaie, Încât pe câmpul verde când trece zâmbitoare Se pare c-o urmează prin aer fulgi de soare. Ea poartă haine scumpe, ușoare, descântate, Din fire de păianjen țesute și lucrate, Prin care tainic saltă luciri de forme albe, Comori atrăgătoare ca visurile dalbe, Precum acele slabe văpăi tremurătoare Prin frunze răspândite de luna gânditoare. Aprinșii ochi ai nopții în juru-i scânteiază, Formând cununi de raze pe fruntea-i ce visează, Și lunecă pe sânu-i, rai alb de fericiri, Voind ca să pătrundă prin ițele subțiri. Seninul dulce-al zilei, râvnind acea minune, Din soarele-răsare și pân la soare-apune Se-ntinde ... Cântând o melodie simfonică, marină, Ajunge Lia grabnic la insula dorită, A cărei iarbă vie cu raze-i altoită. Copila-n haine mândre de