Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PLETOS
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 48 pentru PLETOS.
Ioan I. Ciorănescu - Rustică Rustică de Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție Cer înnorat și vestitor a ploaie, Pomi cari gem și cari se-ncovoaie, Vânt care gâfâie obosit, Soare ce moare în asfințit, Praf ce se-nalță pe drum în trâmbe, Care ce-aleargă pe uliți strâmbe, Turme ce grabnic se-ntorc din suhături, Flori ce tulpina și-o-nclină pe straturi, Și-apoi tăcere : cumpăna tace, Pe sat domnește vremelnică pace. Dar ploaia vânjos răbufnitu-și-a stropii, Plâng sălcii pletoase și freamătă plopii. Săgeți de mulsoare jos norii azvârlă Și curge mai turbure limpedea gârlă. Se văd o fată și un flăcău, La capăt de sat cum trec un pârău. Pe lunca de-alături i-a prins vijelia Și fata se vaită că uda-i e ia. Flăcăul minteanul pe spate i-aruncă Și-o strânge cu brațul, crezând că-i pe luncă, Dar fata un ghiont mânioasă i-a dat : « Te-astâmpără, bade, că iată-ne-n sat.
Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul
... Sau coarne nalță-n sus? Sau dinți mistreți spumează? Mustăți, gheare zărit-ai? Vrun muget auzit-ai? Vro trombă naintează? Vro coadă măciucheată, vrun cap pletos și mare, E roșu, pătat, negru, gălbui? Ce piele are?" [1] "D-istoria naturii o știi că n-am habar, Nu mă cunoști de dascăl ...
Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului
Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului Lauda cuceritorului de Mateiu Caragiale O! tu, care-ai mânat barbare gloate Ca să sfărâmi împărății bătrâne Și-ai câștigat izbânzi nenumărate; Tu, ce-n trufia inimii păgâne Ai pângărit râzând altare sfinte Și-ai ars cetăți, ai fost măreț, stăpâne, Când jefuind regeștile morminte Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa, Și oaselor bogatele veșminte; O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna De năvăliri, de-ai zguduit pământul, Dacă-al tău nume îl săpase runa Cea tainică pentr-a-ți slăvi avântul, L-a șters neîmpăcată-apoi uitarea, Precum ți-a spulberat cenușa vântul. Povestea ta pierdută e-n vâltoarea, De ani supuși ce vremea-a spulberat, Dar umbra ta le mohorăște zarea, Că-nalt răsari, cumplit, neîndurat, Cuprins de flăcări pe căzânde turle, Cu pieptul gol luptând însângerat, Beat de măcel. Asurzitoare surle Cu spijele se întreceau turbate, Și-ades făceai îngrozitor să urle De buciumări pădurile carpate, Vânând călare zimbrul și vierul Și săgetând jivine-înspăimântate. În sumbri nori ce trec încomând cerul În zori, goniți de aspra vijelie, Le mai zăresc cum fug mugind de fierul Ucigător. Zburau cu veselie Deasupra-ți corbii, și ...
Mateiu Caragiale - Prohodul războinicului
Mateiu Caragiale - Prohodul războinicului Prohodul războinicului de Mateiu Caragiale Din goană-l săgetară trădat într-o strâmtoare Și-n adâncimi de codri, sub ceru-nnegurat, Crunți vânători de zimbri urlând i-au înălțat O schelă uriașă de prăzi și de odoare. Și trupuri răstignite, și tigve rânjitoare, Și prunci zdrobiți, și roabe cu sânul spintecat Se zbat în gheara morții pe rugu-nsângerat, Ce-n vârfu-i poartă leșul înțepenit călare. În purpura înfiptă pe zalele-aurite Cuceritorul pare, urdiilor cernite, Un falnic zeu ce cată să se avânte-n nori, Și, ne'mpăcați în juru-i, cu sulițele-ntinse I-arată către zare pletoșii luptători Cum ard îngenuncheate cetățile
Mihai Costăchescu - Cântecul mioarei
Mihai Costăchescu - Cântecul mioarei Cântecul mioarei Poezie populară culeasă de Mihai Costăchescu Lungani—Pașcani S-aude, s-aude, departe la munte, gomăn, gomănaș, glas de buciumaș, de trei ciobănași, gomăn, gomănind, oile pornind, pe-un picior de munte cu hățașuri multe. Ș-apoi suie și coboară, zi mare de vară, din vărsat de zări, pân la țărcători și din țărcători, pân la sâniori, trei cârduri de oi, de oi bucălăi, la lână țigăi, la coadă pârnăi, cu coarnele ciute, cu steluță-n frunte, cu trei ciobănei, tustrei verișori, că-s din trei surori. Unu-i ungurean, unu-i moldovean și uni-i vrâncean. Da cel ungurean și cu cel vrâncean pe cel moldovan, ei mi s-o grăit, mi s-o dămolit, ca să mi-l omoare în apus de soare, umbre când pornesc, negure s-opresc pe munți și pe ape… dorm apele toate. Dară cea mioară, de trei miei în vară mult mi-i năzdrăvană. De trei zile-ncoace, iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace — Cioban stăpânesc, fecioraș domnesc, ciobănaș de oi, de pe ieste văi, cu sumanul lăi, mâncat de nevoi și bătut de ploi… Ciobănaș cu lance, dă-ți oile- ...
Vasile Alecsandri - Cântic haiducesc
Vasile Alecsandri - Cântic haiducesc Cântic haiducesc de Vasile Alecsandri Iarna vine, vara trece Și pădurea s-au rărit! Ziua-i viscol, noaptea-i rece, Gerul vieții a sosit! Cât mi-a fi iarna de mare, Ce-o să facem, vai de noi! Fără codru, fără soare, Făr' de bani, făr de ciocoi? Sai pe creanga cea uscată, Dragă corbi, corbișor. Vezi, în calea depărtată Nu-i zări vrun călător? Călător cu punga plină Și cu șal la cap legat, Să-mi mai cerc astă rugină Și să-mi fac bani de iernat. Daleu! codre, frățioare, Ce-ți făcuși frunzișul des, Unde-n pândă, la răcoare, Stam sunând din frunze-ades? Vara trece, iarna vine, Și tu, codre, te-ai uscat! Trece vara, și ca tine Florile mi-am scuturat! Ne-au ajuns vremea de muncă. De scos arma de la brâu, De lăsat potica-n luncă Și de dat capul sub frâu! Daleu! dragă primăvară, De-ai veni când aș vrea eu, Să mai ies voinic prin țară, Să fiu iar la largul meu! Să-mi pun cușma pe-o ureche Și să-mi las pletele-n vânt, Și-n potica mea cea veche Să ...
Vasile Alecsandri - Malul Siretului
Vasile Alecsandri - Malul Siretului Malul Siretului de Vasile Alecsandri Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică. Râul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce în raza dimineții mișcă solzii lui de aur. Eu mă duc în faptul zilei, mă așez pe malu-i verde Și privesc cum apa curge și la cotiri ea se perde, Cum se schimbă-n vălurele pe prundișul lunecos, Cum adoarme la bulboace, săpând malul năsipos. Când o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară, Când o mreană saltă-n aer după-o viespe sprintioară, Când sălbaticele rațe se abat din zborul lor, Bătând apa-ntunecată de un nour trecător. Și gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale Cu cel râu care-n veci curge, făr-a se opri din cale. Lunca-n giuru-mi clocotește; o șopârlă de smarald Cată țintă, lung la mine, părăsind nisipul
Vasile Alecsandri - Toma Alimoș
... Peste câmpuri se uita Și zărea un hoțoman Pe-un cal negru dobrogean, Pe-un cal sprinten voinicesc… Plătea cât un cal domnesc. Hoțomanul nalt, pletos Cum e un stejar frunzos, Era Manea cel spătos, Cu cojoc mare, mițos, Cu cojoc întors pe dos, Și cu ghioaga nestrungită Numai din topor ...
Vasile Alecsandri - Zis-a badea
Vasile Alecsandri - Zis-a badea Zis-a badea c-a veni Luna când a răsări. Ies afară, luna-i sus, Bade-a venit și s-a dus! Ies afară, luna-i jos, Badea nici că s-a întors! Unde ești, bădiță frate, De mă lași pe așteptate? ,,Taci, lelițo, c-am venit De cum luna s-a ivit. Și te-aștept pe după casă Sub răchita cea pletoasă". ,,De-ai venit, bine-ai venit, Trandafirul meu iubit! Că cu tine mă mai ieu De-mi alin necazul
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... gologan, când ai întinde mâna ta neagră, chinuită și bătătorită de muncă. Dar, cum sta și gândea așa, o undă de vânt cald clătină creștetul pletos al copacului sub care se adumbrise și o risipă de fiori albe căzu peste neagra lui sărăcie... Și atunci băgă de seamă că vremea se ...
Ion Creangă - Cinci pâini Cinci pâini de Ion Creangă Anecdotă publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 12, 1 martie 1883 Doi oameni, cunoscuți unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, și celalalt două pâni. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiți pletoase, lângă o fântână cu ciutură, scoate fiecare pânile ce avea și se pun să mănânce împreună, ca să aibă mai mare poftă de mâncare. Tocmai când scoaseră pânile din traiste, iaca un al treile drumeț, necunoscut, îi ajunge din urmă și se oprește lângă dânșii, dându-le ziua bună. Apoi se roagă să-i deie și lui ceva de mâncare, căci e tare flămând și n-are nimica merinde la dânsul, nici de unde cumpăra. — Poftim, om bun, de-i ospăta împreună cu noi, ziseră cei doi drumeți călătorului străin; căci mila Domnului! unde mănâncă doi mai poate mânca și al treilea. Călătorul străin, flămând cum era, nemaiașteptând multă poftire, se așază jos lângă cei doi, și încep a mânca cu toții pâne goală și a be apă rece din fântână, căci altă udătură nu aveau. Și ...