Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE APĂ
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 970 pentru PE APĂ.
... Mihai Eminescu - Sara pe deal Sara pe deal de Mihai Eminescu Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plîng, clar izvorînd în fîntîne; Sub un salcîm dragă, m-aștepți ... cît îmi ești dragă. Ne-om răzima capetele-unul de altul Și surîzînd vom adormi sub înaltul, Vechiul salcîm. — Astfel de noapte bogată, Cine pe
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi ... Satul prin care trecem este Bozienii; dincolo în stânga sunt Budeștii. Toate sunt frumoase în ținuturile Romanul și Neamțul ce se par o grădină. Natura pe toate le-a înzestrat deopotrivă; le deosebește numai gustul proprietarului. Să nu trecem cu nebăgare-n seamă pe lângă Bălănești. În iazul acesta, precum odinioară în fântâna Ipocreni, ades se scaldă Muzele * Mergând înainte nu te poți opri de a privi ... și seamănă de departe cu o cordea albă? Se numește Cracău. Artistul ar zugrăvi con amore acele sate vesele împregiurate de grădini ce se prelungesc pe ambe malurile lui, și acest întreit șir de munți ce se întind în amfiteatru pe orizon, tufoși și creți ca freza unei marcheze din veacul XIV, deasupra cărora în depărtare domnește Pionul, spărgând norii cu pleșuvul său creștet. Iacă intrăm ...
Vasile Alecsandri - Pe un album (Alecsandri)
... Vasile Alecsandri - Pe un album (Alecsandri) Pe un album de Vasile Alecsandri În zadar vuiește Cerna și se bate De-a ei stânci mărețe, vechi, nestrămutate, Și-n cascade albe ...
Alexandru Macedonski - Pe balta clară
... Alexandru Macedonski - Pe balta clară Pe balta clară de Alexandru Macedonski Pe balta clară barca molatică plutea... Albeți neprihănite curgeau din cer; — voioase Zâmbeau în fundul apei răsfrângeri argintoase; Oh! alba dimineață, și visul ce șoptea ...
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău
... Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău Comoara de pe Rarău de Nicolae Gane Întovărășit de-un călăuz din Dorna, tânărul Costin se urca pe muntele Rarău, care este unul din cele mai înalte piscuri ale Carpaților. Deasupra Rarăului stau clădite două stânci gigantice numite Pietrele Doamnei, înnegrite de timp ... ne ducem după pălărie! Ei se găseau acuma lângă stâncile uriașe, numite Pietrele Doamnei. S-ar zice că Rarăul, cât e de mare, geme purtând pe spinare povara lor. Mâncate de șiroaie, brăzdate de fulgere, ele se desfac pe unele locuri în adâncimi întunecoase, în sânul cărora s-aude din când în când strecurându-se picăturile de apă ce izvorăsc din umezeala nourilor. Costin privea cu sfială la stâncile ce-l apăsau prin măreția lor și iată că i se opriră ochii pe ... când cu piciorul, când cu brațul de fiecare ruptură unde putea să se sprijine, de fiecare bolovan, de fiecare creangă, până ce, în fine, ajunse pe coama stâncii. Apoi, răsuflându-se adânc, el începu a trage cu funia la sine pe tovarășul său din vale! — Ia sama și nu te teme! strigă el. Costin, văzându-se atunce râdicat în sus în mijlocul unei furtuni care ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Apă beu!
... S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Apă beu! Apă beu! de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif Priviți la mine, oh, prietini, Și vă cruciți de fapta mea: La noi așa ... minune mare Cam rar s-a mai putut vedea ! De-așa ceva Mă mir și eu, Dar adevărului mă-nchin: Nu vin... ci apă beu, Da, apă beu ! Mă întrebați, nu cumva oare O grindină a dat prin vii, Ori frigul a stricat recolta Și viile-au rămas ... fost ăst an destul și bun. Și totuși... apă beu, Da, apă beu ! Ori mă învinuiți voi, poate Că nu-s setos ? Aceasta-i grav ! Pe dracu ! Dimpotrivă, setea Mă arde în gîtlej grozav. Și chiar de vin Setos sunt eu ! Și totuși... apă beu ! Pe Dumnezeul meu ! Dar ca să nu vă doară capul, De-atîta ce vă minunați, Vă lămuresc eu într-o clipă Această taină. Ascultați: E mănios ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault
... Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault Pe un volum de Charles Perrault de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 11 nov. 1910, p. 236—238. Poveștile sunt o lume alături de ... căutat să deie trup negurelor ușoare și diafane ce se ridică și joacă peste ape, și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o lume întreagă de zei, un cer întreg de ființi supranaturale, pe care l-au numit Olimp, Walhalla sau altfel, au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare ... minunate, francezii, spre bucuria copiilor, i-au ridicat bustul în grădina Tuileries-lor, unde mînîndu-și cercurile îl vor vedea de-a pururi pe soclul lui de piatră, străjuit de credinciosul Iui tovarăș, de falnicul Cotoi Încălțat, transformat și el într-un fastuos cavaler, cum erau pe atunci, cu manta azvîrlită pe umeri, vasta pălărie cu pană pe ureche, războinica spadă la coapsă și cizmele de șapte poște în picioare. La noi, scriitorii disprețuiesc însă poveștile, ca și cum ele n-ar putea ...
... George Coşbuc - Pe Bistriţa Pe Bistrița de George Coșbuc 1893 Pe Bistrița, cântând O tânără fecioară, În vânt având vestmântul Și-n păr vuindu-i vântul, Cu pluta ei ușoară Trecea-n amurgul zilei — Pe ... cununată Și-n stingerea de soare Părea un chip din basmuri — La cârma plutei sta ! Privind în urma ei, Vedeam cum dânsa trece Râzând pe
Ștefan Petică - IX (Ah, palidele umbre pe albele perdele)
... Ştefan Petică - IX (Ah, palidele umbre pe albele perdele) Ah, palidele umbre pe albele perdele de Ștefan Petică Ah, palidele umbre pe albele perdele: Icoane de madone uitate-n mănăstiri, Parfumuri adormite în file de psaltiri, Ce trist le port în suflet în nopți adânci și grele ... mâini ce-au tresărit, Sub visul care, palid, o clipă-a răsărit, Sunt lacrimi neștiute-n tainice suspine. O mână diafană ce lunecă pe clape Trezind din somn de veacuri dulci visuri de mormânt E tot minunea veche mai sus de orice cânt, Iar ochii par o mare de ... nalță în seri de lună plină. Afară e-ntuneric. Încet mărunta bură Din cerul greu ca plumbul se cerne amorțiu Iar noaptea e ca moartea pe
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii
... Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviştii O noapte pe ruinele Târgoviștii de Ion Heliade Rădulescu Soarele după dealuri mai strălucește încă, Razele-i rubinoase vestesc al lui apus, Și seara, pânditoare subt fiecare stâncă ... eterului ceresc. D-acolo se întoarce ș-în sânu-mi se așază - Tăcere, întunerec în preajma mea domnesc! Natura toată doarme, ființa-mi privighează Dasupra pe ruine mormântul strămoșesc. Un rece vânt se simte c-a morții răsuflare, Pe piatra cea-nverzită șuieră trecător: Ca viața se răvarsă o mută-nfiorare, Pustiul se însuflă d-un duh încântător. Tot este viu în preajmă-mi ... renvia subt Ștefan și ai vechimii ani Iarăși a se întoarce; a vitejiei hrană Subt el îmbărbătează a-nvinge pe tirani. P-a Neamțului cetate eu văz o eroină , Moldoveană în toate, spartană l-al său dor, Certând nemernicia la moldovean streină, Zicându ... Sau plânge slava veche, și plânge dureros. Ss! Clopotul s-aude! E ceasul după urmă? Îngerul pocăinții cu ast d-aramă glas Cheamă la rugăciune pe rătăcita turmă. Natura se deșteaptă, visurile mă las. Rușaște răsăritul, muntele rubinează, Îngânat pântre aburi dealurile verzesc; Râul adapă câmpul ce roua însmăltează, Răcoarea dă
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... i Ucigă-l crucea-aici! Piei! Satană! fugi în codri! fugi în pietri! piară-ți glasul!... Atâte și mai pe-atâte vorbe goale-au răsărit Pe buzele Veronichăi. Diavolul, cel pitulit, Murmură și plin de teamă zice: Iartă, jupâneasă, Io-s drumar, mă culc aice, căci mi-e greu să viu ... ai ave! Dar de-aduc aci vro două, vei mânca? Străinu-n fine: De-i aduce, bine-i face, dacă nu, iar va fi bine! Pe loc Veronica pleacă și s-arunca, dragii mei, Pe fuștei, sărind degrabă câte patru-cinci fuștei; Zboară,-aleargă și se duce, ca de duhul rău purtată, Și se-ntoarce-n câtă vreme bați cu ... aseară. Străinul drumar bea, mâncă, însă e posomorât, Nu vorbește, deci nevasta l-a-ntrebat numaidecât: Ești bolnav doară, bădiță, ori ești supărat pe mine? Străinul suspină, geme: Supărat? De ce pe tine?... Draga mea, spune-mi cu dreptul, place-ți ție Constantin? Veronica râde dulce, bate-n pălmi și scuipă-n sân: Vai, mănânce-l vârcolacii ... zamă se răstește, dând vina că nu-i sărată; De-i pun sare el înjură, că-i zama slatină toată! De fac foc, el toarnă apă ...