Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PARE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 35 pentru PARE.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul A povesti lucruri minunate, iaste dată oamenilor celor învățaț. A îndulci cu vorba auzurile ascultătorilor, iaste dată ritorilor. A descoperi taini mari și preste fire, iaste dată celor ce sunt desăvârșit întru bunătăți. Iar în mine, neaflându-se nici unele de acĂ©stia, nu va putea nimeni să auză nimic de folos. Drept acĂ©ia, cu multă jălanie îmi ticăloșesc nevredniciia și-m caut și făr de voia mea a tăcea, iar apoi cunoscându-mi datoria ce am și temându-mă ca să nu caz în osânda slugii cei viclĂ©ne, cu cuviință iaste, după putință, să povestesc de-a pururea lucrurile Domnului, căruia mă și rog, cu multă umilință, să-m dezlĂ©ge gângăviia limbii și să-mi luminĂ©ze mintea, ca să poci zice puține cuvinte întru slava lui cea negrăită. Ci vă pohtesc de ascultare. Cum că iaste fecioriia o bunătate mare, naltă și minunată, iaste lucru dovedit și înfățișat la cei înțelepți; pentru carĂ© nu sunt eu vrednic a grăi ...
Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului
Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului I Jos, pe apa Prutului, În ținutul Hușului La casele Lupului [2] Mers-a ura Domnului! Mers-a ura și lovit-a, Pe Iordache prăpădit-a! El cu Domnul se-nvrăjbea Și călare pribegea Pe drumul Bugeacului, Scăparea pribeagului, Și cu bine el sosea, Adăpost el își găsea La saraiul Hanului, Cumnatul sultanului. Frunză verde măcieș, Mare groază-i sus, la Ieși, De Iordache c-a să vie Să aducă grea urgie De tătari cumpliți grămadă Să le deie țara-n pradă! Boierii se adunară De la târg și de la țară Și trei zile se vorbiră, Trei zile se sfătuiră Lui Iordache, să-l înșele, Trimițându-i măgulele Ș-un poclon de zece pungi, [3] Patru șaluri tot în dungi, Două scurte, două lungi. Ș-un fugar frumos, domnesc, De soi bun, moldovenesc, Și o carte mare-nchisă Ca de la Domnie scrisă, O hârtie-nșelătoare, Poftitoare, rugătoare, Ca să vie-Iordache-acasă La Maria cea frumoasă. Iar de-i trebuie domnie, I-o dă Vodă cu frăție, Între ei pace să fie!... Iordăchel se-nveselea, Iară hanul îi grăia: ,,Zece zile mai ...
Ion Grămadă - O noapte de groază
Ion Grămadă - O noapte de groază O noapte de groază de Ion Grămadă Călindarul poporului Bucovinean (1911), apud Cartea sângelui , editura Mușatinii, Suceava, 2002, pp. 118-124. Amândoi pășeam domol, braț la braț, privind cum se lungesc, împrejurul nostru, umbrele înserării peste ogoarele dogorâte ale toamnei, și vorbeam despre toate, despre știință, despre literatură, dar, mai ales, despre ce puteau vorbi doi studenți la vârsta noastră: despre dragoste. Poate era și taina înserării de vină, căci glasurile ne tremurau. Prin văzduh treceau cârduri de rațe sălbatice spre iazurile din apropiere, ca să se culce în păpurișul ce foșnea în bătaia vântului de seară, iar dinspre Suceava se auzea tocând și trăgând clopotele. Dar gândurile noastre luară alt curs, căci, deodată, răsări înainte-ne, de după sprânceana dealului, o turlă de biserică, a cărei cruce scânteia în focul asfințitului: era mănăstirea Hagigadar, ce se ridică stingheră în mijlocul câmpului, drept în vârful unei uriașe movile de pământ. Am hotărât să o vizităm, cu toate că era cam târziu, și, de aceea, am intrat în ogradă, unde nu ne-a ieșit nimeni înainte, deși ușa de la una din cele două chilii era deschisă larg și un ...
Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze
Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze Melodii irlandeze de Thomas Moore Traducere de Constantin Negruzzi Cuprins 1 Melodia I - Îndreptarea bardului 2 Melodia II - Cânt ostășesc 3 Melodia III 4 Melodia IV 5 Melodia V 6 Melodia VI - Cânt bahic 7 Melodia VII - Cântul lui O'ruark, Prinț de Breffni 8 Melodia VIII 9 Melodia IX 10 Melodia X 11 Melodia XI - Cânt național 12 Melodia XII - Cânt de război 13 Melodia XIII 14 Melodia XIV - Adio 15 Melodia XV 16 Melodia XVI 17 Melodia XVII - Răzbunarea fiilor lui Usna 18 Melodia XVIII 19 Melodia XIX - Valea D'Ovoca sau întâlnirea apelor 20 Melodia XX 21 Melodia XXI 22 Melodia XXII - Chiemare la război 23 Melodia XXIII - Cantul Fionncalei 24 Melodia XXIV 25 Melodia XXV - Suvenirele 26 Melodia XXVI 27 Melodia XXVII 28 Melodia XXVIII - Trifoiul Erinului și Olivul Spaniei 29 Melodia XXIX - Arpa de tara 30 Melodia XXX - Duhul și Bogăția 31 Melodia XXXI - Erin! Oh! Erin! 32 Melodia XXXII - Balada 33 Melodia XXXIII - Înainte de război 34 Melodia XXXIV - După război 35 Melodia XXXV - Elena sau Dama de Rosna 36 Melodia XXXVI - Țăranul irlandez către amoreza sa 37 Melodia XXXVII - Asupra muzicei 38 Melodia XXXVIII - Origina Arpei 39 Melodia ...
Thomas Moore - Melodii irlandeze
Thomas Moore - Melodii irlandeze Melodii irlandeze de Thomas Moore Traducere de Constantin Negruzzi Cuprins 1 Melodia I - Îndreptarea bardului 2 Melodia II - Cânt ostășesc 3 Melodia III 4 Melodia IV 5 Melodia V 6 Melodia VI - Cânt bahic 7 Melodia VII - Cântul lui O'ruark, Prinț de Breffni 8 Melodia VIII 9 Melodia IX 10 Melodia X 11 Melodia XI - Cânt național 12 Melodia XII - Cânt de război 13 Melodia XIII 14 Melodia XIV - Adio 15 Melodia XV 16 Melodia XVI 17 Melodia XVII - Răzbunarea fiilor lui Usna 18 Melodia XVIII 19 Melodia XIX - Valea D'Ovoca sau întâlnirea apelor 20 Melodia XX 21 Melodia XXI 22 Melodia XXII - Chiemare la război 23 Melodia XXIII - Cantul Fionncalei 24 Melodia XXIV 25 Melodia XXV - Suvenirele 26 Melodia XXVI 27 Melodia XXVII 28 Melodia XXVIII - Trifoiul Erinului și Olivul Spaniei 29 Melodia XXIX - Arpa de tara 30 Melodia XXX - Duhul și Bogăția 31 Melodia XXXI - Erin! Oh! Erin! 32 Melodia XXXII - Balada 33 Melodia XXXIII - Înainte de război 34 Melodia XXXIV - După război 35 Melodia XXXV - Elena sau Dama de Rosna 36 Melodia XXXVI - Țăranul irlandez către amoreza sa 37 Melodia XXXVII - Asupra muzicei 38 Melodia XXXVIII - Origina Arpei 39 Melodia ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură şi de umilinţă în Dumineca Florilor Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Nu socotesc să fie nici unul din cei ce au puținică știință den sfânta Evanghelie, carele să nu poată înțĂ©lege fără multe tălmăcituri, cui să închipuiaște acest Lazăr, pentru carele pre larg povestĂ©ște Evanghelia lui Ioann. Ajungă să știe cum că păcatul iaste moartea sufletului, pentru ca să cunoască îndată cum că mort ca acesta carele zace împuțit în groapă altul nu iaste fără numai păcătosul (carele, măcar că trăiaște, măcar că vorbĂ©ște, măcar că să bucură și să răsfață pururea, iară iaste mort, pentru căci sufletu carele iaste partea cea mai aleasă și mai stăpânitoare al sinelui său iaste mort, pentru căci îi lipsĂ©ște darul cel dumnezeesc, carele îi iaste viața cea adevărată). Și dintru acĂ©ste puține cuvinte pre lesne au înțeles fieștecarele cui închipuiaște Lazar. Dară nu știu de va înțelĂ©ge așa pre lesne și cĂ©le pentru ale lui Lazar că, fiind mijlociri ca acĂ©lea, dau pricină fieștecăruia să gândească și să se minuneze. Pentru căci la acest Lazar mort vedem atâta despre partea lui Hristos ...
Ioan Slavici - Rodul tainic Rodul tainic de Ioan Slavici A fost odată un împărat, și-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea și dădea rod în fiecare an, dar nici împăratul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pământean n-a apucat să vadă poamă din rodul acela. Era, se vede, pe acolo, prin înălțimile nestrăbătute de ochiul omenesc, cineva care nu lăsa să cadă nici o poamă pe pământ, ci le culegea toate la timpul potrivit. Împăratul ținea doar să afle cum sunt poamele rodite de pomul acela, și a dat de știre în toată împărăția lui că aceluia care se va fi urcat în pomul acela și va putea spune cum anume îi sunt poamele îi va da în căsătorie pe aceea dintre fetele sale pe care el însuși și-o va alege. Au venit dar boieri de toate spițele, feciori de împărat, până chiar și feți-frumoși, dar nici unul n-a fost în stare să se urce în pom. Era însă la curtea împărătească un flăcău țanțoș, și acesta ...
Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos de Nicolae Filimon A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar mai povesti, cînd lupii beau tutun și urșii făceau săpun, de-și ungeau femeile fețele și uncheșii bărbile. A fost odată un împărat mare și tare. După ce bătu pre toți împărații pămîntului și le luă împărățiele, se însură și făcu trei fete: una cu soarele-n frunte, alta cu luna în spate, iar cea mai mică cu luceafărul de dimineață iarăși în frunte; și toate erau mai frumoase decît zînele munților și ale pădurilor. Aceste fete se duseră la scăldat și intrară într-o baie de marmură; dar deodată se ridică o furtună pe cer și le răpi pe cîtetrele. Ajungînd la urechile împăratului această întîmplare, i se tăie inima și muri, lăsînd pe împărăteasa văduvă. Într-o zi, împărăteasa se apucă să măture pîn casă, dar pe cînd mătura, îi sări un bob de piper în poală; ea luă bobul și-l puse pe sobă, dar el sări și de acolo ...
Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
Petre Ispirescu - Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești; De când se scria musca pe părete, Mai mincinos cine nu crede. A fost odată un împărat mare și o împărăteasă, amândoi tineri și frumoși, și, voind să aibă copii, a făcut de mai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta; a îmblat pe la vraci și filosofi, ca să caute la stele și să le ghicească daca or să facă copii; dar în zadar. În sfârșit, auzind împăratul că este la un sat, aproape, un unchiaș dibaci, a trimis să-l cheme; dar el răspunse trimișilor că: cine are trebuință, să vie la dânsul. S- ...
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri) Vasile Porojan de Vasile Alecsandri Povestirea a fost tipărită pentru prima oară în revista Convorbiri literare , la 1 august, 1880. Mircești, 1880 Amice, Am pierdut în zilele trecute un tovarăș de copilărie care purta un nume mai mult de șatră decât de salon, căci se numea Porojan! El a fost unul din robii noștri, țigan lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie. Mărturisesc că m-am simțit cuprins de-o adâncă mâhnire când am aflat că el s-a mutat cu șatra pe ceea lume, ca mulți din contemporanii mei, boieri, țărani și țigani, cu care m-am încălzit la soarele Moldovei timp de jumătate de secol și mai bine! Am pierdut în Vasile Porojan pe cel de pe urmă martor al începutului vieții mele, rivalul meu în jocul de arșice și în azvârlitura de pietre pe deasupra bisericii Sfântului Ilie din Iași, vecină cu casa părintească. Valurile lumii și treptele sociale ne-au despărțit de mult unul de altul; eu înălțându-mă pe scară mai până în vârful ei și el rămânând jos fără a putea pune piciorul nici măcar pe întâia treaptă; însă ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
Ion Creangă - Amintiri din copilărie Amintiri din Copilărie de Ion Creangă 1880 - 1881 Dedicație d-șoarei L.M. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindilă, ...