Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ORBI (CU O LUMINA PUTERNICA)
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 44 pentru ORBI (CU O LUMINA PUTERNICA).
Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale
... în zadar plâng... Destul! deci la tine cei ajutorință, Nistrule adânc.â€� Gata să s-arunce de sus de pe stâncă, Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă. Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată, Cu ochi scânteieți, Grebănos de spate, având căngi și coadă, Coarne și un băț. Și scrâșnind, ridică la Păgânul strașnic Al său băț ciotos, Iar el ... creștinii voștri de spun o poveste, Că iadul îi rău, Cestea sunt bârfele, și-n iad bine este, Crede, dragul meu; Noi petrecem vesel și cu mulțumire, Tocmai ca în rai, Tu viind în tartar vei ști fericirea, A nostrului trai. Iar acum dau ție o curte domnească, Și sclavi câți-i vra, Boierii și domnii, vrând să te cunoască, Te vor conjura. Și dacă pe toate fețele frumoase, Tu le ... speriei, De-acum ele însuși vor fi bucuroase, Să facă ce vrei; Într-un cuvânt, orice vei pofti, îndată, Vei avea pe loc; Deci, iată o pungă cu bani încărcată Îți dau spre zălog. Și tu niciodată din ea avuție Nu poți mântui, Dar zece ani numai îți dau termen ție Așa a ... ...
Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale
... în zadar plâng... Destul! deci la tine cei ajutorință, Nistrule adânc.â€� Gata să s-arunce de sus de pe stâncă, Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă. Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată, Cu ochi scânteieți, Grebănos de spate, având căngi și coadă, Coarne și un băț. Și scrâșnind, ridică la Păgânul strașnic Al său băț ciotos, Iar el ... creștinii voștri de spun o poveste, Că iadul îi rău, Cestea sunt bârfele, și-n iad bine este, Crede, dragul meu; Noi petrecem vesel și cu mulțumire, Tocmai ca în rai, Tu viind în tartar vei ști fericirea, A nostrului trai. Iar acum dau ție o curte domnească, Și sclavi câți-i vra, Boierii și domnii, vrând să te cunoască, Te vor conjura. Și dacă pe toate fețele frumoase, Tu le ... speriei, De-acum ele însuși vor fi bucuroase, Să facă ce vrei; Într-un cuvânt, orice vei pofti, îndată, Vei avea pe loc; Deci, iată o pungă cu bani încărcată Îți dau spre zălog. Și tu niciodată din ea avuție Nu poți mântui, Dar zece ani numai îți dau termen ție Așa a ...
... cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las-să dorm... să nu știu lumea ce dureri îmi mai ... sună-n orice noapte, Nilu-n fund grădine are, pomi cu mere d-aur coapte  Sub nisipul din pustie cufundat e un popor, Ce cu-orașele-i deodată se trezește și se duce Sus, în curțile din Memfis, unde-n săli
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
... cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las-să dorm... să nu știu lumea ce dureri îmi mai ... sună-n orice noapte, Nilu-n fund grădine are, pomi cu mere d-aur coapte  Sub nisipul din pustie cufundat e un popor, Ce cu-orașele-i deodată se trezește și se duce Sus, în curțile din Memfis, unde-n săli
... câte ceva... nu înțeleg bine ce... el nu suflă, prefăcându-se adormit. Aproape de miezul nopții. Dorm în sfârșit toți. Niță se scoală încetinel și cu cea mai mare precauție iese; găsește ușa sălii pe pipăite și coboară în curte... La fereastră lumină... geamurile deschise și perdelele lăsate. El rămâne cu ochii pironiți acolo, rătăcind în altă lume, pe care o visase parcă adesea, dar nu spera s-o vază vreodată. Flăcăul își umflă pieptul, întinzându-și brațele amorțite de friguri, până-i trosnesc încheieturile, când perdelele se dau într-o parte și o femeie pune mâna pe geamuri să le închiză. Seminaristul îngheță; vrea să strige; dar nu poate, și până să treacă efectul loviturii, fereastra e închisă ... se deschide. E lumină înăuntru - lumină albastră... un albastru molcom și leneș... Femeia care l-a condus prin întuneric îl împinge binișor în lumină. Coloana cedând se apleacă, cu toată greutatea trupului puternic de douăzeci și trei de ani, în albastru... și ușa se-nchide pe dinafară. Vorbe?... încap vorbe? Cum o femeie știe alinta - cum degetele ei delicate se înfig în mușchii încordați - și gura ei rece ca gheața și ochii ei beți - și puful mărunt ...
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... madrilence cu părul negru ca penele corbului, cu ochii scânteietori ca doi cărbuni aprinși, îvălite în mantele negre, care le fac încă mai pătrunzătoare ochirile, cu talia clătinată ca o trestie bătută de zefir, cu picioruțele de copil, și deasupra capului au un cer albastru ca al Napolii, atunce înțelegi că Prado trebuie să fie un loc minunat și că ... spinarea lată ca un șes al unui deal gol, această spinare păscută de bivolii boierilor, vacile jidovilor, caii slujitorilor agiei și măgarii băieșilor, mărginită de o parte cu valea Cârligului, de cealaltă cu valea de către Păcurari, având în dosu-i, ca hotar, bariera Copoului și stâlpii risipiți ai grădinii publice, și înainte-ți redul în fund ca ... cutăruia. Această cofetărie sau cel puțin localul ei, în minutul când vă scriu, nu mai este. Dl Felix își așază acum magazinul de bomboane într-o casă frumoasă, zidită de curând de d-lui, tot pe ulița mare, ceva mai la vale, cu antrelele mari și cu ferestre largi. Lăuntrul are să fie împodobit cu stâlpuri poleiți, cu oglinzi mari, cu bufeturi de mahon sculptate,
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... ment, măgulind și ațâțându-i plăcerea de a muri. Eu mergeam repede pășind tot înainte, când deodată m-am oprit în loc de o putere ce-mi apăsa umărul. — Stai, unde te duci? Vină după mine! strigă o voce înÂgrozitoare. Întorcându-mă, văzui înaintea mea un individ de o statură colosală și învelit într-o blană de urs negru. Prin pâcla viscolului nu era cu putință de a-i cunoaște fața, dar am simțit în el o putere predominantă, care pe loc mi-a inspirat supunere. Nu este scăpare de dânsul, gândeam în urmă, trebuie să fie vreun sergent de ... el ceva pe gânduri, am socotit că uraganul va continua și astăzi, dar am greșit. — Cum? D-ta ai dorit poate asta? îi zisei cu totul consternat. — Poate că am și dorit-o, îmi răspunse el cu sânge rece, penÂtru că călătoria pe mare devine monotonă dacă elementele nu-i dau o impulsiune mai grandioasă. — Bună impulsiune, replicai ei cu ciudă. Ne-am fi putut cuÂfunda cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... spălăcită a orașelor! Acele case mari, greoaie, încărcate și schiloade, care împeticează albastrul cerului, acele ulițe strâmte, gloduroase și murdare, care îți împuie urechile cu uruiala și-ți îngrețoșează nasul cu duhoarea, acele cârduri de oameni ce-ți amețesc capul și-ți scârbesc sufletul cu același spirit trezit, cu aceeași goliciune de minte, au pierit în afundișul poștiilor. Capitala mi-apare ca un tablou prost, pe care-l pot întoarce, după plac, cu fața la perete. Aici cerul e limpede, străveziu, cald: o jumătate de sferă, fără pic de nori, pe a cărei rază poți să-ți plimbi gândul o eternitate. Soarele, din creștetul cerului, își revarsă pulberea strălucitoare; inundă văzduhul cu o lumină care își rotește fâșiile în jurul unei tipsii de foc, și se albește, și se îmbunează când se împrăștie pe netezișul câmpiilor. Cât de bine ... Culeg buchete și le arunc. Din ce în ce, mai colo, mai colo, mai departe, florile îmi par și mai frumoase. Floarea-Paștelui strălucește ca o pajeră de alamă lustruită. Bursuceii fumurii și împufați, graminelele orbotate pe firișoare ca acele, lăpușul, ochi rotund cu genele galbene, sângele-voinicului, roșu-foc, se amestecă cu sulfina naltă, fragedă și mirositoare, cu pupezelele mărunte și conabii, cu ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... noi, ca printr-un vis, țările noastre ajunse iar[...]n vechea lor putere, și nația noastră ridicată iarăși printre cele mai însemnate nații ale lumii. O! vis dulce! o! vis neprețuit! care tânăr, cu inimă adevărat românească, nu s-a înfrățit cu tine o dată măcar în viața lui? care tânăr nu te-a dezmierdat cu dragoste într-această epocă în care toate popoarele se deșteaptă la soarele civilizației și al libertății?! O! vis poetic! o! vis mântuitor! arată-te ades în ochii românilor și le insuflă credința că tu te vei împlini. Spune-le că Dumnezeu le-a dat ... noastre. Vezi-l pe român când vine primăvara, cum i se umple sufletul de bucurie! cum îi crește inima în piept ca frunza în pădure! cu câtă mulțumire el cată la noua podoabă a naturii ce acoperă locul nașterii sale, cu câtă veselie el vede luncile înverzite, câmpiile înflorite, holdele răsărite! Românul se renaște cu primăvara! El întinerește cu natura, căci o iubește cu toată dragostea unui om primitiv. De aceea și toate cântecele lui încep
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... uitau cei care mergeau să se închine, pe care foarte puțini știau so prețuiască și din care nimeni nu învăța ce era de învățat -nici o cărare, nici un semn luminos nu se arăta sufletului artist care ar fi vrut să afle încotro e adevărul. Atingerea cu Apusul așternea doar o poleială, o îngânare de artă și de cultură la suprafața vieții noastre. Și noi aveam nevoie de un glas care din adâncul acestei vieți să se ridice ... în chip deosebit de ceilalți — aceasta se va lămuri deplin de către cei care, uitându-se îndărăt, la lucrurile timpului nostru, vor putea îmbrățișa cu o privire mai senină, în orice caz mai pregătită, vederea largă pe care o deschide ochiului o anume depărtare. II. VIAȚA PICTORULUI Viața lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca ... se întâmple așa cum s-au întâmplat, pentru ca să avem, în felul cum l-am avut, pe marele nostru Grigorescu. Gândul nostru se îndreaptă cu recunoștință spre ființa divină care a fost mama pictorului. E toamnă pe sfârșite, o
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice
... de mare, cât de vastă, cât de talentată ori genială e opera artistului. Al patrulea. Odată știind ce anume impresii, idei, simțăminte ne va sugera o anumită operă artistică, critica trebuie să analizeze prin ce mijloace artistul, cu opera-i artistică, ne produce acest șir de impresii, imagini, idei, simțăminte. Dacă e vorba, spre exemplu, de o poemă, aici va fi vorba de stil, de rimă, de ritm, combinația diferită a imaginilor etc. Cu mici perifraze, aceasta am arătat în articolul meu asupra criticii, și am adăugat: ,,Într-un cuvânt, în răspunsul la aceste patru întrebări se concentrează toată ... personalitate, să nu se îmbrace în haine străine. ,,Zi, poete, — spuneam eu — aceea ce-ți arde sufletul, ce face inima ta să bată cu durere ori cu bucurie etc". Cred că aceasta e ceva cu totul diferit de cererea pe care aș face-o eu, după dl Bogdan, unui poet. Bineînțeles că, odată creată, o operă artistică e supusă criticii și critica va constata tendințele pe care le conține. Dacă criticul e contra acestor tendințe, natural că va spune că ... e foarte natural ca un critic, având anumite convingeri, să dorească ca aceleași convingeri și simțăminte să le aibă și poeții, ...