Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ORA DE CURS
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 78 pentru ORA DE CURS.
Dimitrie Gusti - Închinare lui Ștefan-Vodă
... luminos. Stă sus martirul lumii ce-i Dumnezeu putinte, Iar jos l-a lui picioare mormîntul umilit Al omului, în care un snop de oseminte E-o mînă de cenușă, odor neprețuit. Din astă catacombă și mucedă și rece, Din ist sicriu de gheață în noapte-nfășurat Cu giulgiul nepăsării, un fulger iaca trece Și de-a virtuții raze tot templu-i decorat. În nimbul ce-ncunună mormîntul se zăreze Lipnițul, Grumăzeștii și Balta și Ciceu, Dumbrava Roșă, Baia ... lui Hristos tării, Și între ele-i Putna în care-adînc se-nchină Lui Ștefan-Vodă astăzi ai României fii. Aice e fîntîna cea plină de mărire, De sînta pietate, de-al patriei amor ; Aice-i eroismul ce trăsnet de-ngrozire Fu dușmanilor țării sfărmînd trufia lor. O, mamelor române ! aduceți-v-aminte Că dintre voi fu una : Elena, ce ne-a dat ... patriei române ! Al vostru viitor, Și-al națiunii soare, din a virtuții horă Se naște, vă surîde, vă cată cu amor. În leagănul de moarte vederea nu pătrunde Că-i noapte fără ziuă, că-i soarele apus : Dar spiritul sondează și-n mușchiul lui, fecunde Seminți de ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
... plâng... Lacrimile nu dau pâine, și nici jimbla cea uscată Nu se cumpără cu ele, dacă pică sau se strâng. A! Civilizare! Secol de progres și industrie, Ai mașini de aburi duse, și cu trăsnetul te joci, Secol plin de prevedere, secol de filantropie, Tu ai întrecut desigur ale Romei vechi epoci, Împărat atotputernic, pe uscat ca și pe valuri, Îți îndeplinești menirea și nu am de zis nimic, Dai femeilor calvaruri și poeților spitaluri, Secol de filantropie, cine zice că ești mic? II Viscolea cumplit afară și era o noapte sumbră, Se ghiceau, plutind prin colțuri, bestiale năzuinți, Ș-arătând ale ... clavirul ce-i zâmbește printre fildeșu-nvechit. Degetele-i deșirate calcă clapele sonore... Armonia se deșteaptă, lenevoasă, la-nceput, Visătoare ca fecioara cugetând în timp de ore, La bărbatul ce iubește fără ca să-l fi văzut. E melancolia dulce dintr-o tainică-adiere... E murmurul plin de șoapte al pârâului duios... E o voce ce șoptește, ca să-și uite de durere, Un refren din câte-un cântec simplu și copilăros. Însă, fiecare notă, e o perlă care scapă De sub degetele albe ce alunecă pe clapă Ca să meargă să se spargă cu un sunet cristalin... E o melodie sfântă
Mihai Eminescu - Odin și poetul
...  în colbul negru Uitat ș-ușor al vechiului pământ. Dar ei... De-ar merge-n sud și nord  nimica. Sunt ca o laie de nomazi și de lăieți Ce stau deocamdată numai pre pământul Ce l-au cuprins, spre a fi alungați De alt popor mai tare, iubitor De cele ce-au trecut, ce-s rădăcina Și gloria celor ce sunt."  ,,Ah! ce-am dori în ora morții mele, Roma să guste pân ... consorții tăi cei plini de glorii. De cântec este sufletul meu plin. De vrei s-auzi al iernii glas vuind Și lunecând prin strunele-mi de fier, De vrei s-auzi cum viscolește-n arfa-mi Un cânt bătrân și răscolind din fundu-i Sunete-adânci și nemaiauzite, Ordonă numai  sau de ... amestecul hidos Al gândurilor unui neferice E frumusețea. Nu  în seninul, În liniștea adâncă sufletească, Acolo vei găsi adevărata, Unica frumusețe... (Fruntea-i înaltă, De neauă coperită, și coroana-i De stele-albastre strălucea în hală, Și vorba lui blândă era duioasă.) ... Din cupa mea de aur bea auroră S-între seninul blândei diminețe În pieptul tău. Și ți-oi deschide-atunci Portalele nalte de
... ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare; Trec albe ca-n vânt Dulci neguri de-argint, Palatul plutea în magie Aurie. Ca cerbul uimit ce prin creștet de stânci E-urmat de săgeat-arzătoare, Din căi năruite, din gârle adânci, Fugarul în tropot răsare Cu nara arzând Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge ... și tras prin inel Și nalt ca și bradul din lună, C-un salt a suit Al bolții granit. Urcat într-un arc de fereastă Adastă. Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins De pare-o perdea în fereastră Și gratii de ...
... ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare; Trec albe ca-n vânt Dulci neguri de-argint, Palatul plutea în magie Aurie. Ca cerbul uimit ce prin creștet de stânci E-urmat de săgeat-arzătoare, Din căi năruite, din gârle adânci, Fugarul în tropot răsare Cu nara arzând Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge ... și tras prin inel Și nalt ca și bradul din lună, C-un salt a suit Al bolții granit. Urcat într-un arc de fereastă Adastă. Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins De pare-o perdea în fereastră Și gratii de ...
Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora
... adornat de cei mai frumoși arbori ai climelor calde și de florile cele mai alese și mai odorifere din tot universul. Pe marginea acestui parc curge giganticul fluviu Innul care, prin zgomotul undelor sale ce formează o mulțime de cataracte și cascade îngrozitoare și prin rozele sălbatice și sălciile plîngătoare ce împodobesc marginile albiei sale, reprezintă, într-un chip misterios și încîntător, tot ce ... să dea clima cea severă din munții Tirolului. Cerul era limpede ca cristalul, luna plana maiestoasă dasupra celor două colosale vîrfuri ale Alpilor, pîntre care curge capricioasele unde ale cascadei Innului; iar razele ei, căzînd orizontal peste elementul furios, îi da aspectul unui bazen plin de aur topit, din care săreau miriade de scîntei mai luminoase decît diamantul și se pierdeau în întunecoasele privaluri ale abisului. Pe eminența muntelui ce cade în partea dreaptă a fluviului ... și părea că amerință să distrugă omenirea întreagă cu brațele sale cele uscate și reci. Cîte mume nu vor fi plîngînd pe fiii lor îngropați de vii în suteranele acelui oribil turn!… Cîte amante și soții nu vor fi suspinînd dezolate de lipsa obiectelor amoarei lor!… Dar acei nefericiți, pe care aspra tiranie i-a despărțit de ființele ce iubeau, ce vor fi făcînd ei în acele grozave morminte, lipsiți
Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu)
... Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu) Dochia de Dimitrie Bolintineanu Candela licurătoare Strălucește-ncetior, Ascultați?... Un pas ușor!... Luna mai dând o vulvoare Se ascunde într-un nor. Umbra Dochiei ușoară, Pătrunzând închise ... mireasa mea. Ți-oi da aur cât vei vrea; Dar te du din astă casă Să nu se sperie ea." — ,,Morții nu au trebuință De-avuție pre pământ. Viu din tristul meu mormânt Ca să-ți cer a ta credință, Al tău dulce jurământ." — ,,Fugi! și peste ...
Cincinat Pavelescu - Două epigrame
... Cincinat Pavelescu - Două epigrame Două epigrame de Cincinat Pavelescu Se zvonise prin Brăila că va sosi în curând noul judecător de pace. Șeful meu, Victor A., fusese mutat la București. Pierdeam în el și un spirit de o înaltă distincțiune, și un camarad de elită. Așa că, în așteptarea noului judecător, nerăbdarea mea se amesteca cu o nuanță de melancolie. În camera de consiliu mare, rece și goală, rezolvam hârtiile curente. Lemnele umede nu voiau să ardă. Era o toamnă ploioasă și tristă. Avocații intrau și ieșeau, care ... a spus din suferințele lui de vechi funcționar, de viața lui obscură, petrecută la o judecătorie de pe malul Jiului, de prietenia cu popa, de chefurile lui cu notarul, de aventurile cu învățătoarea blondă și cu moașa satului. Adusese cu dânsul însă, din atmosfera aceea rustică unde trăise șapte ani, ceva din seninătatea patriarhală a ... dus de curent și nu lipsea de la club, de la teatru, de la serate, dar mai cu seamă era nelipsit de la mese și de la banchete. Acolo era câmpul lui de ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... pe pietre până și urma sclavă Celor ce le urmează pân' la al lumii fund! Sfărmați tot ce arată mândrie și avere, O! dezbrăcați viața de haina-i de granit, De purpură, de aur, de lacrimi, de urât - Să fie un vis numai, să fie o părere, Ce făr' de patimi trece în timpul nesfârșit. Zidiți din dărmăture gigantici piramide Ca un memento mori pe al istoriei plan; Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide ... el vârful mândru al celor ce apasă - Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut. De ați lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă De răsturnări mărețe, mărirea-i radioasă, Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut. Cu ale voastre umbre nimica crezătoare, Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit, Cu mintea de dreptate și bine râzătoare, Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare, La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât. ...................................... Parisul arde-n valuri ... flacări, ce-n valuri se frământ, Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă, Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe baricade de bulgări ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... iubeam așa de mult casele în care crescusem și pe unchiul meu care mă crescuse... Mai era cineva pe-acolo, afară de un văr, cam de aceeași vârstă ca mine, afară de unchiu-meu (mătușa mea murise), afară de case și de un câine lățos... mai era cineva... Ei, acest cineva pe câți ștrengari nu strânge de pe drumuri, pe câți timizi nu-i amețește, pe câți negustori nu-i preface în poeți, pe câți filozofi nu-i scoate din fire, suflând ... până la genunchi, ai căreia ciorapi albi se înverzeau până seara? Nu era același drac zvăpăiat care își arunca cartea în pridvor când se întorcea de la școală și mă prindea de gât cu amândouă mâinile ca să o duc în cârcă? Copilul devenise femeie, în locul ochilor, de o infinită naivitate, se aprinseseră două văpăi de demon. Și acum Irinel mă lua de mână. Dar era de 15 ani... și de mult mâna ei era alta: mai caldă, mai nu știu cum. Veselia ei nu mai era egală și continuă ca altădată. Nu mai vorbea repede ... Irinel începea să râdă. Și râdea, râdea, până ce lacrimile îi curgeau pe obrajii ei rumeni. Apoi, după ce ofta, începea: — Îi scrie... tremurând... de ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... au prădat de cinste, făr’ de milă, făr’ de frică Când noi o iubeam pe dânsa mai mult decât s-au căzut. Adu-ți aminte de ziua grozavă și de pieire, Când am aflat de-a ei fugă ș-a plânge am început, Că pătruns de-a tale lacrimi, de-a ta scârbă peste fire Uităi șasezeci de ierne ce peste mine-au trecut; Ș-am alergat ca un tânăr după carul ce răpise Pe nelegiuita fiică, dar să-l ajung n-am ... și suflarea de pe urmă... Ah, dar ce văd! tu ești, tată, ce mă ții strânsă la piept? Tu ești, mamă, lângă mine? părinți plini de bunătate, Uitat-ați a mea greșeală și blestemul ce mi-ați dat? O, maică, ce mai plângi încă fiică plină de păcate!... O, milă! o, dragă tată! demnă sunt eu de iertat? Demnă sunt de îndurare? vrednică-s de-a voastră milă? Când eu să mor se cuvine... vai mie! iar să vă las... O, soare, ce-mi era astăzi de ...